"Poiana florilor" de la Neagra

TIPĂREȘTE

Sal’tare useri, userite si webi de pretutindeni!

Ieri m-am intors dintr-o drumetie. Cu cateva zile inainte am convocat prin telefon “sucursala locala” a "Amicilor Naturii". Doi dintre ei, Ella si Messi, au raspuns “da”. Era vorba de o ascensiune usoara, pana la 850 de metri, la “Poiana florilor” de pe creasta “Neagra”din localitatea Neagra de pe valea Muresului, apoi, ca bonus o baie in piscina mezotermala de la Banffy sau Urmanczy de la Toplita.

“Poiana Florilor” de la Neagra se afla pe drumul ce duce la varful “Zespezel” din muntii Gurghiului, un loc destul de des “curtat”de gruparile de “scoud” (cercetasi) din zona iar raul Mures, lenes in acesta perioada a anului, este abordat, mai ales de echipele de rafting “incepatori”.

Nu mai e cazul sa repet ca tara noasta este o tara “verde”. Daca in timpul raposatului, din avion, Romania aparea ca o “gaura neagra”, datorita intreruperii dese a electricitatii, (pilotii ce survolau Romania, ne recunosteaua tara dupa culoarea sa neagra) astazi, venind dinspre Sudul Europei, mai ales, dinspre Grecia sau Macedonia, caracterizate printr-o monotonie gri-maron, in tara noastra, imediat ce-ai trecut de batranul Danubius, apare dintr-o data, superbul “verde inrourat” al Subcarpatilor si a lui Mircea Rusu Band. Aceasta culoare ne reperezinta. Zeci de rauri si parauri coboara din maretul castel al apelor numit Carpati si binecuvanteaza cu culoarea belsugului, aproape intreaga noastra tara. Puneti-ma deasupra mai multor tari intr-un avion si eu voi stii cu certitudine, doar privind culoarea verde “fonce” de dedesubt, ca survolez Romania. Avem o tara in care valurile unei gigantice mari verzi au incremenit pentru o vesnicie, o tara pe care nici n-ar trebui s-o schimbam prea mult.

Un taran simpatic din China, caruia ii place sa i se zica “taranul Hu”, s-a casatorit cu o modoveanca si s-a stabilit pe la noi. Au deja si un baietel dolofan. “Taranul Hu” s-a apucat de agricultura si nu intelege de ce oamenii din sat stau cam mult pe la crasma in loc ca lucreze acest miununat pamant agricol. In tara lui, Hu, nu avea decat apa si noroi in gradina sa de legume, si intereaga ziulica statea “dupa fundul unei vaci”, in namol pana la genunchi, ca sa cultive orez. Aici, foarte curand, taranul nostru, a ajuns cel mai bun gospodar al satului. Cand a fost intrebat ce parere are despre tara noastra, Hu, a raspuns “Nu! Tara nu trebuie s-o schimbati, e-o tara minunata, lasati-o asa cum este, oamenii ar trebui sa se mai schimbe un pic”…

Satul Neagra se afla pe soseaua Tg. Mures - Toplita, la 90 Km de Tg. Mures, in asa numitul defileu “Deda -Toplita”, devenit rezervatie naturala. Aici in Neagra, in timpul comunismului dar si dupa, multi targumureseni sau reghineni si-au construit case de vacanta. Cand iti construiesti o asemenea casa, mai mare sau mai mica, "dupa buget, coane, dupa buget... ", cu sau fara un confort deosebit, in primul an, o vei vizita in fiecare week-end. Apoi intervine plictiseala, incepi sa cunosti fiecare poteca din jur, fiecare brad sau fiecare "fir de iaraba", lucru care nu te mai incanta. Omul e mereu dornic de ceva nou. Incepi sa cunosti fiecare caine din sat dupa latrat si fiecare greiere ascuns prin tufisuri, dupa trillul sau nocturn. In al ldoilea an, vei vizita proprietatea ta, ceva mai rar, poate doar lunar, apoi, in al treilea an, doar de doua ori pe an, de Pasti si de Craciun sau Revelion, iar in al patrulea an o vei scoate la vanzare sau o vei inchiria prietenilor. Am trecut si eu deja prin asta…

La Neagra, noi ne-am aciuit intr-o cabana mare, cu multe camere, am primit-o gratis de la niste buni amici, pentru un week-end. Aparusera cateva panze de paiainjen pe la colturi caci gazdele nu mai fusesera pe-acolo de doi ani. Cabana e frumoasa, spatioasa, are chicineta unde iti poti prepara un “super-all inclusive” proaspat, cu rosiile, castravetii si ceapa ce ti-o vand sateni, iar ”laptaria lui Enache” e acolo, vis-a-vis”, paste impasibila pe camp, deci mai ai si lapte, smantana sau branza proaspata la dispozitie, iar in padure gasesti o sumedenie de zmeura si afine. Toaleta de forma latrinoidala, e la doi pasi, vai ce-mi plac mie aceste “ultime racnete” ale tehicii atutohtone, sunt atat de automatizate incat nici nu mai trebuie sa tragi apa dupa ce le-ai folosit. Si de racnit, poti racni in ele cat doresti, mai ales dupa ce-ai mancat prea multe afine, ca nu te-aude nimeni, nu e ca la bloc, unde imediat iti bate cineva cu cheia de 14 in teava de la gaz…. ”Hei, domnu’, e ora de liniste! ”…

Negra? De ce-i spune Neagra? …simplu…aproape in fiecare dimineata, fie ea insorita sau nu, la Neagra e “negura”. Eu mi-am ales o camera nu cu “forest view” ci cu "parking view", la etaj, dar dimineata, de-abia imi vedeam masina prin negura. Apoi, deodata, cand soarale incepea sa se joace de-a v-ati ascunsele pe dupa culmile din jur, negura s-a imprastiat iar si in fata ochilor mi-au aparut imagini de basm, tipic transilvanene, cu plaiuri verzi si boselate, capite galbene de fan si vaci ce pornesc agale la pascut. In fiecare dimineata, “cri-cri”-ul greierului era inlocuit de “trambita” cocosilor si latratul cainilor, apoi…nimic... liniste deplina si caldura mare, parca puterea torida a aerului sau tremuratul aburului ce se ridica de prin vaile Muresului, devin vizibile.

Ospitalitatea si bunul simt al romanului, se pare ca s-au nascut aici, la sate, aici unde daca iesi pe ulita, vei primi obligatoriu cate un “buna ziua”de la fiecare satean, chiar daca “esti nou venit” si nu te cunoaste nimeni.

Pornim spre Poiana Florilor... De la Gara din Neagra, usor de gasit din soseaua Reghin -Toplita, observi mai intai un indicator si-un drum marcat spre varful Zespezel (1247 m), e anevoios, ajungi acolo de-abia in 4,5 ore…dar drumul, desi putin marcat, e superb. Drumul spre “Poiana florilor” e marcat insa bine, cu -o dunga rosie si una galbena si e mai aproape, doar la o ora de urcus pieptis…am mai fost pe-acolo si stiam ca se urca greu…trebuie sa ai adidasi buni si mereu un bat lung in mana cu care sa lovesti tufele din fata ta, caci pe-aici sunt vipere. Mai sunt si ursi, e indicat sa canti mereu ceva…eventual un cantec patriotic…”rade iarasi primavaaaraaa”…zgomotul alunga ursii…ursilor le-a placut la nebunie, comunismul. In acele vremuri un urs avea mai multa valoare decat cea a unui om, ursii erau protejati de lege, vanatoarea lor era interzisa. Doar Ceausescu si apropiatii lui, aveau voie sa vaneze. Si cred ca ursilor le-a placut chiar si de Ceausescu, in momentele in care acesta nu iesea la vanatoare…Se pare ca de aceea tara noastra a ramas singura tara din Europa ce ”mai are inca” doua mii de ursi prin Carpati…propunerea ministrului mediului de a interzice vanatoarea in Delta ar trebui extinsa si la nivelul intregii tari…

Dupa ce poposim la un izvor cu apa rece, incepe urcusul pe-o carare marcata prin padure. Pe-aici nu s-au taiat prea multi copaci, taranii din sat repecta padurea…dupa ce ajungem pe creasta muntelui, o cotim spre dreapta si-n fata noastra apare "Poiana florilor". E-o adevarata farmacie verde, in care gasesti numeroase plante medicinale. Cine doreste sa-si deschida o "fito-farmacie", ar putea incepe cu aceasta poiana!... Gaseste aici “Coada soricelului” (antiseptic, calmant, analgezic) “Sunatoare” (antiseptic, coleretic, cicatrizant), “Menta” (cefalee, stress, raceli), “Lumanarica” (antispastic, expectorant, antiviral), ”Branca Ursului” (ginsengul romanesc) "Scanteiuta salbatica", "Clopoteii albastri", dar si scaieti si urzici nesuferite. Am avut neinspirata idee sa-mi iau pantaloni scurti, asa ca de la glezne si pana la genunchi eram numai o “urzicatura”…dar, intr-un final, am cucerit varful crestei Neagra, am infipt intr-o capita de fan, sulita victoriei, precum Edmund Hillary si serpasul Tensing, la 8848 m, pe varful Chomolugma, in urma cu 6 decenii, au infipt steagul neozeelandez si nepalez, pe ”acoperisul lumii”. Intre mine si Everest nu era in acel moment decat o difefenta de 8 Km pe verticala.

Coboram la cabana pe o “zapodie”, plina cu urzici si menta inalta de 1metru.

In aceste locuri pierdute de lume, in care exista numeroase stane, e bine sa fi atent, pe langa viperele si ursii Calimanilor si Gurghiului, exista pe-aici si capuse. O autoinspectie minutioasa, urmata de o palpare a pielii, nu strica niciodata.

A doua zi, pregatim mancarea si cafeaua pe foc de surcele uscate, greu de gasit, caci dimineata e roua…dar merita sa asteptam rasaritul soarelui si sa admiram acel superb “verde inrourat al diminetii”. Pe curajosi ii sfatuiesc chiar sa se plimbe prin roua cu picioarele goale, ajuta la calirea organismului si activarea circulatiei periferice.

Daca in Targu Mures, smogul provenit de Combinatului Chimic, te sufoca uneori, aici, pe varful Neagra, te simti ca o pasare in zbor, liber sa-ti umpli plamanii cu sanatate…confortul orasului? , da! , e bun si el, dar cateva zile petrecute in tacerea primitiva si simplitatea aerului transparent al muntilor, nu face decat sa-ti sporeasca dorinta de a reveni, pe alte coordonate, la “civilizatie”, loc in care toate butoanele progresului ne stau la indemana. Si-apoi, cum sa ramanem noi prea mult timp “la aer curat si iarba verde”, cand televizorul, computerul, aerul conditionat, dusul, fotoliul comod si gustul fast-food-urilor cu care organismul nostru s-a prea obisnuit, ne trage iarasi ca niste lungi corzi elastice si nevazute spre oras?

Week-endul canicular, se termina cu o baie la Toplita, nu la piscina mezotermala Banffy de 26 de grade, (Bradul), inchisa, ci la piscina UIrmanczy (25 grade C), loc aglomerat, dar civilizat. Cu 8 lei, ne balacim intr-o apa verde si curata precum verdele inrourat din lunca Muresului.

Poftiti asadar la “Poiana Florilor” de la Neagra!

@Web, muzica te rog http://www.youtube.com/watch? v=WKkpv8FeFlg

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 2460 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI