GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nu aveam de gând să scriu despre acest hotel; o fac, totuși, la rugămintea webmasterX-ului, pentru o mai completă informare a celor interesaţi.
Ce-aş putea să scriu despre hotelul Hellinis la care ne-am cazat anul trecut, la sfârşitul lunii mai, când am vizitat Atena (vezi impresii, vezi impresii)? Având în vedere că la vremea aceea nu eram, încă, membră AFA şi că nici nu mă gândeam că voi fi, n-am luat dovezi (poze vreau să spun) ca să vă puteţi face o părere despre ce urmează să scriu. Rămâne, aşadar, doar să mă credeţi pe cuvânt.
Hotelul este de trei stele şi se află cam la şase staţii de autobuz (sau troleibuz) de piaţa principală, Omonia. De la aeroport autobuzul ne-a lăsat la Omonia şi, de la un chioşc de bilete din imediata apropiere a locului de coborâre, am cumpărat bilete de transport pe rutele locale. Am luat unul din autobuzele A2, B2,106 sau 126 care ajung în apropierea hotelului.
Se poate ajunge şi cu metroul până la staţia Syngrou - Fix.
Hotelul este situat pe unul din principalele bulevarde ale Atenei, şi anume pe B-dul Andrea Siggrou, chiar „la stradă”, cum spunem noi. Se poate citi numele pe faţada lui, chiar din autobuz. Este un înscris cu litere latine, pe verticală. Spun acest amănunt pentru că trebuie reţinut, deoarece majoritatea înscrisurilor pe clădiri, în Atena, sunt cu literele alfabetului grec.
Are şase etaje plus mansardă, cel puţin aşa se vede pe fotografia postată pe site-ul hellinis.gr. La parter se află restaurantul unde am servit micul dejun, zilnic. Hotelul are lift, acces la internet, birou de schimb valutar, bar, Room Service, servicii de închiriere maşină.
Tot pe acest site puteţi vedea fotografii din camerele cu două, sau trei, paturi. Având în vedere că nu sunt un om pretenţios atunci cănd mă aflu într-o vacanţă (indiferent unde – munte sau mare, în ţară sau în străinătate) şi că mă aflu acolo doar pentru a dormi şi pentru toaleta zilnică), spun, cu mâna pe inimă, că este un loc foarte potrivit pentru un sejur de câteva zile sau nopţi, mai ales că şi preţul (până în 30 euro/pers. adultă) motivează alegerea lui.
Camerele sunt curate, (se face curăţenie zilnic) aşternuturile şi prosoapele curate, călcate (chiar miros a curaţenie). La baie este mereu apă caldă, săpun, sticluţe cu gel de duş, şampon şi uscător de păr. În cameră se află frigider, televizor şi acces la internet. Într-un cuvânt "la modă" acum, este O. K.!, din toate punctele de vedere.
Micul dejun este de tip bufet suedez, are o gamă variată de alimente (ouă, mezeluri şi brânzeturi de diferite tipuri, cereale, fructe, dulciuri, ceaiuri, sucuri de diferite fructe, cafea la discrteţie), de unde poţi să alegi ce-ţi doreşti.
După servirea micului dejun (noi l-am avut, ca preţ, inclus în biletul cumpărat prin agenţie; se poate, însă, cumpăra şi din hotel, la fel ca şi prânzul, sau cina, la preţuri mai mult decât rezonabile), poţi să mergi liniştit să vizitezi ce ţi-ai propus, ştiind că la întoarcerea la hotelul Hellinis, vei găsi un loc liniştit şi ospitalier, ca să te odihneşti într-un pat confortabil.
Dacă mai ajung cumva la Atena, cu siguranţă voi alege tot acest hotel şi, promit, voi face fotografii pe care le voi posta ca să le puteţi vedea şi voi.
Trimis de doinafil in 17.04.16 22:45:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (doinafil); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.95139300 N, 23.71008800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
===
Mutat în rubrica "Hellinis Hotel, ATENA" (nou-creată pe sait)
@webmaster45 - Este bine poziţionată încadrarea pe hartă a locului hotelului.
Mulţumesc si eu că, datorită acestei invitaţii (de-a scrie despre el), am mai primit nişte voturi.
Cu siguranţă pe viitor voi lua seama şi la lucrurile pe care, de obicei, le luam mai puţin în seamă.
Să aveţi o zi frumoasă!!!
@doinafil: O foarte buna recomandare avand in vedere ca am citit de curand si de oferte avantajoase de avion asa ca aproximativ rezonabil poti face un weekend la Atena.
Felicitari, votat cu placere.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2016 Hotel Hellinis din Atena - raport calitate pret OK — scris în 29.07.16 de _Traveller din TâRGU MUREş - RECOMANDĂ