ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.07.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanţa
ÎNSCRIS: 12.08.15
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 16 ; 10

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Vacanță de vis în Lefkada

TIPĂREȘTE

Acum doi ani am fost pentru prima oară în Grecia. Am vrut, obligatoriu, să fiu cazat cât mai aproape de mare, motiv pentru care am răsfoit bookingul, alte site-uri, până am nimerit clickgreecehere. Cu această minunată ocazie am identificat GIORGIO STUDIOS APARTMENTS, din Paralia Nikianas, Lefkada, cu adresa de internet ww.giorgiolefkada.gr.

Am telefonat corespunzător și am început să transpir în engleză cu patronul Spiridon Grapsas, vorbitor de engleză de nivelul meu. Mic. Când îmi pierdusem speranța că o să ne înțelegem, Spyros, pentru prieteni, mi-a spus duios, textual : De unde esti? Io ai facut facultate la Timisoara acuma multe anii! Prieteni, mi-au dat lacrimile! Ia uite cum vorbesc eu limba strămoşească tocmai în cea mai îndepărtată insulă din Grecia, Lefkada. Ce s-o mai ciufulim, m-am înţeles cu omu’ nostru şcolit la Timisoara, am urcat în autoturismul proprietate personală ceilalţi trei membri ai familiei şi am plecat spre Elada, îmbărbătat de un insomniac de pe acest fabulos site, care se defeca pe el că drumul se face dintr-una.

Am zis, în maniera lu’ Gerula, adică ce muşchii noştri, ăla poate şi io nu? , plecând la orele 18,00 din Bucureşti spre Nikiana, localitatea de destinaţie. Pe ruta cunoscută Ruse – Sofia – Kulata – intrând pe Egnaţia Odos până aproape de capăt, stânga Preveza – pod submarin – pod supramarin am ajuns în Lefkada în jurul orelor 08,30. Au fost trei opriri în total pentru cafea şi aplicare pumni aferenţi în capul propriu pentru neghiobia de a te lua după urmaşii lui Nigel Mansell, şoferii kilului! Am ajuns teleghidat la pensiune, a venit Spyros, în ciuda orei deloc potrivite pentru check in, băiatu’, la circa 43 de primăveri a fost înţelegător şi ne-a cazat. Ştiţi ce băiat e Spyros? Aur curat. Cu bun-simţ, săritor, plin de idei de vacanţă, cunoscător de ponturi de genul cumpără de acolo, nu de acolo, şi, sporovăind în limba noastră, a început să-şi reamintească româna la maniera ireproşabilă.

Cazarea : imaginaţi-vă o pensiune cu două etaje, super-curată, cu tot ce trebuie pentru a-ţi găti (eu am luat un apartament cu trei camere), masa fiind luată pe balcon (suficient de mare), priveliştea luându-ţi răsuflarea : Marea Ionică.

De mare ne despărţea o stradă de circa 6 metri lăţime, după care urma plaja. Curată, fără pietre în apă, fără arici de mare sau alte meduze iritant-lacrimogene.

Trebuie să vă spun că pensiunea lui Spyros este pe coasta de est a insulei. Pe coasta de vest sunt cele mai spectaculoase plaje pe care le-am văzut vreodată : Pekfoulia, Kathisma, Egremni, Porto Katsiki. Apa de un albastru ireal, nisip, plaje întinse, frate, paradis. Anul trecut a fost un cutremur care, se spunea la ştiri, a făcut să dispară plaja Egremni. Fals, zice Spyros, cu care am rămas prieten, plaja există, e la fel de frumoasă, numai că accesul se face acum de pe mare, gen Navaggio din Zakynthos.

Ca să nu o mai lălăi : cazare de nota 10, curăţenie exemplară, plajă perfectă pentru copii, lină şi adâncă după ce parcurgi zeci de metri, aproape de Nydri, cel mai cosmopolit oraş al insulei, loc de plecare în croaziere, aproape de Lafkas Town, capitala insulei, într-un cuvânt SUPERB!

Promit că revin cu fotografii şi stau la dispoziţie cu amănunte celor interesaţi.

Vacanţe frumoase!


[fb]
---
Trimis de valeon in 20.07.16 13:03:05
Validat / Publicat: 20.07.16 14:12:05
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2573 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (valeon); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 plaja Egremni
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18650 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

webmaster95
[20.07.16 13:34:44]
»

@valeon - Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 81&ridAnt=70579

---

Mutat în rubrica "Giorgio Studios Apartments [Nikiana], LEFKADA" (nou-creată pe sait)

webmaster26
[20.07.16 14:11:52]
»

@valeon - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

calatorul
[20.07.16 14:48:06]
»

@valeon - Ma grabesc sa acord primul vot acestei relatari simpatice, cu multumiri autorului pentru informatiile oferite si impresiile impartasite, inclusiv cele relativ optimiste despre neuitata plaja Egremni. Felicitari pentru frumoasa vacanta greceasca petrecuta in minunata insula Lefkada, cu regretul increderii in opiniile unor amatori de senzatii tari care incearca sa parcurga drumurile ca metroul.

Eu repet si spun mereu ca si drumul este o excursie in sine, cu frumusetile lui, care merita vazute ziua, pe lumina, de oameni odihniti aflati in vacanta. La ce ajuta daca ajung cu o jumatate de zi mai devreme, dar rupt si cocosat de sederea in masina, ca la plaja tot nu mai ajung, esuat pe un colt de canapea dormitand.

Ce-i drept, o zi in plus inseamna o cazare in plus, dar costurile nu sunt exorbitante, iar una dintre conditiile vacantei este placerea, nu graba si chinuiala. Asa ca sunt de acord cu opinia ca drumul merita facut din doua bucati, chiar daca a doua e doar jumatate de zi, macar ajungi frumos, lejer, gasesti locurile, te cazezi, faci o recunoastere si intri in vacanta.

Asteptam cu interes si alte relatari la fel de sincere si convingatoare, si poate si cateva pozisoare. Alegeri inspirate si vacante frumoase!

Lyssys
[20.07.16 15:06:16]
»

@valeon - Vrem po-zeee!!! Promisiunea făcută e datorie curată!

Simpatic stil.

valeonAUTOR REVIEW
[20.07.16 15:24:07]
»

@webmaster26 - pozitionarea este exacta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
valeonAUTOR REVIEW
[20.07.16 15:31:29]
»

@calatorul - frumos comentariu si este perfect adevarat ca si drumul in sine este parte a excursiei. Anul acesta, practic peste doua saptamani voi revedea Grecia, dupa doi ani, tinta fiind Peloponez. Promit ca voi reveni cu un comentariu. Multumesc frumos, calatorule, vacante minunate iti doresc!

valeonAUTOR REVIEW
[20.07.16 15:34:28]
»

@Lyssys - promit ca voi atasa poze in maximum 48 de ore. Multumesc pentru apreciere, va doresc vacante de vis!

webmasterX
[22.07.16 09:44:09]
»

@valeon - Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Lyssys, valeon
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.81843900680542 sec
    ecranul dvs: 1 x 1