ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.07.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 21.07.11
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUN-2012
DURATA: 10 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Studios Filipidis - Superb

TIPĂREȘTE

Tocmai ce ne-am intors aseara din Thassos, cu amintiri si impresii multe, unele placute, altele mai putin. Dupa un drum ce initial parea usor si mai scurt decat pana la Vourvourou unde am fost anul trecut, cu multe zone cu asfalt distrus, atat in Bulgaria dar si in Grecia, am ajuns la Skala Panagia, la Studio Filippidis, dupa 12 ore de drum, pe la 14:30, miercuri 20 iunie. Rezervarea o facusem din februarie, tot atunci platind si avansul de 30%. Toate discutiile s-au purtat prin e-mail diect cu Aikaterini, proprietara. Pretul a fost 45 Euro pe noapte.

Cum Aikaterini nu era acasa, am fost intampinati de mama ei, nevorbitoare de limba engleza, insa foarte amabila, cazarea rezolvandu-se in 2 minute, printr-un telefon catre ginerele ei cu care m-am putut intelege ok. Pozele de pe site-ul lor sunt prelucrate si arata impecabil, insa nici realiatea nu e deloc departe. Am fost incantati sa vedem cat de ordonat si curat este totul, in casa si in curte, dar mai ales de Aikaterini "sufletul" casei, o tipa fabuloasa, de nota 20. Datorita ei, lucrurile sunt bine puse la punct, iar curatenia domneste. Camera, relativ mica, e bine mobilata, cu tot ce trebuie, insa mini bucataria e chiar langa unul din paturi, iar zgomotul frigiderului deranjeaza. Baia, mica si inghesuita, cand faceam dus, udam totul in jur, cadita de dus, mica si ea, fiind inghesuita intr-un colt, insa astea sunt detalii de foarte mica importanta.

Locatia aleasa de noi pentru vacanta, Golden Beach, in Skala Panagia, e interesanta, merita vizitata macar odata, iar ca sofer, daca iti plac serpentinele, gasesti nenumarate pe drumurile din imprejurimi

Apa marii e foarte curata, cu conditia sa nu fie valuri mari, pentru ca altfel la mal e plina de alge. Am prins cateva astfel de zile si greu mai deslipeam algele uscate. In rest, dimineata apa e cam rece, de doua ori nici nu am putut face baie, insa de la pranz pana la 19:00, temperatura e numai buna. Nisipul de pe plaja e foarte fin, la fel ca si cel din apa, dar pe la intrarea in apa, sunt numai pietre, unele destul de colturoase, astfel ca fiecare intrare si iesire din apa erau cu peripetii.

Din pacate, Skala Panagia e un loc infernal la capitolul zgomot. NU recomand nimanui care e cat de putin sensibil la zgomot sau care vrea sa se odihneasca in concediu sa mearga acolo. In fiecare zi si noapte o multime de teribilisti, fie ei greci, romani, sarbi, bulgari, etc. fac tot soiul de curse de motorete, ATV-uri toate cu espamentele modificate pentru zgomot. In camera, cu usile si geamurile inchise, zgomotul era la fel, adica imens, nu puteai dormi nici ziua nici noaptea, mai mult de patru ore adunat. Campingul de peste drum de Filippidis, despre care am fost asigurat ca au un regulament foarte strict in privinta zgomotului, e un mare producator de galagie, care incepe pe la 8:00 si se incheie (daca ai noroc) pe la 01:00 dimineata urmatoare, in ciuda anunturilor facute de administrator ca linistea sa fie pastrata intre 14:00 si 17:00

Locurile unde poti lua masa sunt multe, nu am fost peste tot, insa la Playa De Oro as manca oricand. E curat, serviciile sunt ireprosabile, chelnerii foarte amabili, iar Pizza care se face numai dupa ora 18 e delicioasa. La fel de bun mi s-a parut cotletul de porc la gratar. Preturile sunt medii. de exemplu cotletul cu cartofi prajiti si salata e pe la 6.5 Euro iar Pizza Playa De Oro e 11 Euro. La polul opus, cea mai proasta Pizza o gasesti la Ta Pefka, e ingrozitoare si costa 8 euro. Aici insa la meniul zilei am gasit piept de pui la gratar, cu salata si un pahar de vin la 8.5 Euro. Meniul variaza zilnic, insa pretul e fix. Tot aici am mancat Lamb Kleftiko, adica miel la cuptor cu cartofi si branza, interesant. Conform gazdei noastre, Aikaterini, in topul restaurantelor ar fi: Enavlion, (hotel de 5 stele): si Playa De Oro, restul fiind cel mult mediocre. In Panagia, langa piteta exista un magazin de carne in special de porc unde produsele sunt proaspete. Numai bine daca ai gratar in curtea vilei,din pacate la Filippidis nu exista.

Sezlongurile, disponibile peste tot pe plaja variaza ca pret intre 5 si 6 euro pe set pe zi. Setul cuprinde 2 sezlonguri si o umbrela. Daca doriti sa va achizitionati de acolo, gasiti umbrelute la 8-10 Euro si sezlonguri pana la 200 de Euro, la 2 supermarket-uri mari, pe drumul national ce inconjoara insula, inspre Panagia, unul chiar la intersectie, iar cel de-al doi-lea denumit Toptis e la 2 Km mai sus. Ambele sunt destul de scumpe si slab dotate fata de cele din Romania, cel de-al doi-lea fiind recomandat de gazda noastra. Deasemenea, in Skala Panagia, la 150 de metri de Filippidis, exista Supermarket Arista, dotat mai bine si mai ieftin pe alocuri decat celelelte.

Daca mergeti cu masina proprie sau inchiriati una de acolo (atentie, limita de 300Km pe zi) va recomand un tur al insulei. Sunt cam 100 km. Sacrificati cateva ore de plaja sau prindeti o zi noroasa, ca noi, caci aveti ce vedea. Sunt multe plaje, mai mari, mai mici, aveti de unde alege. Aveti mare grija in Potos, Limenaria, Makryammos, caci sunt tot felul de soferi zevzeci care parca si-ar fi luat permisul in Arges, intra in tine fara sa clipeasca desi tu ai prioritate. Sunt si cazuri speciale, de drumuri inguste unde treaba merge la mica intelegere.

Va sfatuiesc sa ajungeti in porturile Keramoti/ Limenas sau Kavala/ Prinos cam la 15- 20 de minute dupa fix, pentru ca la si 30 de minute ajunge ferry boat-ul, descarca vehiculele si apoi pana la fix se incarca celelalte vehicule. Evitati sa parcati la perete fie pe stanga sau dreapta, stand mai in spate la coada de pe chei. Sunt doua companii care opereaza cursele intre continent si insula: ANETH si Thassos Ferries. La ducere am prins Aneth si a fost ok, ne-au lasat loc cat sa putem iesi din masini, insa la intoarcere, cu Thassos Ferries, ne-au obligat aproape sa lipim masinile de zid, a trebuit sa iesim prin dreapta si asta cu mare greutate, intrucat urmatorul rand de masini era foarte aproape. Morala: nu parcati langa peretii calei. Costul calatoriei intre Keramoti si Limenas (Thasos Town) este de 16 euro pentru autovehicul mai scurt de 4,25 m si 20 Euro pentru pana la 4,5 m, iar pentru pasageri adulti, biletul costa 3 Euro, copiii platesc 1,5 Euro. In pretul pentru masina nu intra biletul pentru sofer. Detalii gasiti pe paginile web (. gr) ale companiilor mentionate. Pe timpul calatoriei, pasagerii pot sta pe puntile amenajate special sau in restaurantul navei, la aer conditionat. Afara pe puntile superioare este senzational, pentru ca poti hrani pescarusii, care vin in zbor si iti iau din mana paine, biscuiti, grisine, dar iti mai fac si cate un cadou neplacut, trantindu-ti cate un gainat.

Per total, a fost o experienta frumoasa, pe care as repeta-o, insa undeva unde e liniste, deci in niciun caz Golden Beach.


[fb]
---
Trimis de DinuP in 01.07.12 20:11:42
Validat / Publicat: 02.07.12 00:55:07
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Sihonia - Vourvourou - Anna'sStudios
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5598 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DinuP); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Golden Beach - Doi pini batrani si obositi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6300 PMA (din 9 voturi)

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

calatorul
[13.01.17 09:33:58]
»

DinuP: Multumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite.

DinuPAUTOR REVIEW
[13.01.17 10:06:27]
»

@calatorul: Salutare!

Cu mare placere!

Totusi, cititi si cele mai noi review-uri despre Filipidis, se pare ca alti colegi de-ai nostri, au avut experiente neplacute in 2015. Am rezervat pentru iunie 2017 doua studiouri, pe baza experientelor minunate pe care le-am avut cu proprietarii locatiei, si sper sa pot spune, la finalul sejurului, ca ce au patit colegii, au fost cazuri izolate. Ar fi a treia oara cand ma cazez la ei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
calatorul
[13.01.17 20:22:42]
»

@DinuP: Salutare si multumesc pentru raspuns. CAci totusi eu am citit toate relatarile postate si le/am si acordat voturi, asa cum se vede in lista votantilor de la sfarsitul fiecarui review.

Multumesc si pentru sfaturile despre cazare, am citit si alte relatari despre vacantele grecesti, unde eu am avut norocul sa ma cazez la pensiuni excelente, despre care am si scris de altfel.

Felicitari pentru rezervarea facuta pentru anul acesta, alegeri inspirate si vacante frumoase in continuare si la buna recitire!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, DinuP, EMS
Alte impresii din această RUBRICĂFilipidis Studios:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054481983184814 sec
    ecranul dvs: 1 x 1