GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Când plec într-un circuit organizat de o agenție turistică nu mă gândesc câtuși de puțin la hotelurile la care vom fi cazați. Asta în primul rând pentru că nu pot influența cu nimic alegerea locațiilor de cazare și apoi pentru că pot apărea schimbări de ultim moment ale acestora. În prima noapte a circuitului Paște în Insula Corfu din care tocmai m-am întors, în noaptea petrecută "pe drum", am fost cazați în Kalambaka, la Hotel Kosta Famissi.
Hotel Kosta Famissi - de numai 3* - este un hotel bun, amplasat în inima orașului Kalambaka oferind o frumoasă priveliște spre misterioasele stânci deasupra cărora se înalță complexul monastic Meteora. Am ajuns și ne-am cazat seara, destul de târziu, așa încât planificata noastră plimbare de relaxare în orașul de la poalele stâncilor a fost tăiată de pe listă.
Autocarul ne-a lăsat chiar în fața intrării, dar seara târziu, în iureșul debarcării, n-am avut cum remarca detaliile arhitecturale ale fațadei. Abia a doua zi, dimineața, am putut observa coloanele înalte și frumoasele statui care străjuiesc intrarea. Ai impreasia că te afli în fața unui templu. În trotuar, protejate cu sticlă groasă, decorurile aranjate direct pe piatra brută, te invită să le analizezi, să ghicești ce scene sau ce momente istorice vor să întruchipeze. Asta dacă ai timp și dispoziție pentru așa ceva. Dacă nu, te poți mulțumi cu doar câteva poze.
Lobby
Lobby surprinde la fel de mult ca și intrarea. Este amplu, decorat cu coloane, statui, basoreliefuri și multe candelabre care mai de care mai arătos. Pe toate laturile încăperii sunt amenajate spații de relaxare cu televizoare, mese, canapele și fotolii. Dincolo de recepție se află un bar bine dotat, iar în continuare, sala de mese.
Nu știu care sunt condițiile de parcare. Nu ne preocupa acest aspect, totuși pot spune că aproape de intrarea în hotel am văzut un Moto Parking. Autocarul nostru a fost parcat afară, în dreapta intrării, la mică distanță de hotel. Despre stâncile meteorice care pot fi admirate din parcare sau din balcoanele de la stradă cred că nu mai are rost să amintesc. Un singur cuvânt este suficient pentru a le descrie. Uluitoare!
Cameră
De îndată ce am primit cheia, liftul ne-a condus la etajul 1, la camera repartizată. Camera cu paturi twin (conform dorinței noastre) are vedere spre spatele clădirii. Nu este foarte mare, dar nici mică așa cum mă așteptam să fie. Mobilierul alcătuit din două paturi cu saltele superbune, două noptiere, un mic birou cu scaun și oglindă fixată în perete, un șifonier și o măsuță minusculă încăpeau foarte bine, fără a strâmtora prea mult încăperea.
În șifonier am găsit câteva umerașe, perne și pilote de rezervă, o casetă de valori, precum și un fier cu o masă pentru călcat. Televizorul era fixat în perete, în colțul dinspre fereastră, lângă aparatul de aer condiționat. În cameră mai există calorifer, minibar gol (de care ne-am folosit fără vreo restricție pentru a pune la rece merindele personale), iar lângă oglindă am găsit uscătorul de păr și o altă oglindă, mică și rotundă, cu efect de mărire. Cântarul se afla sub birou. Telefonul aparent fără vreo justificare într-o cameră de hotel, în vacanță, s-a dovedit folositor pentru trezirile matinale, personalul de la hotel făcându-și cu conștiinciozitate treaba, chiar dacă fiecare dintre noi aveam alarma activată la telefonul mobil.
Nu trebuie să uit a menționa nenumăratele prize aflate în cameră, dar și soneriile pentru apel în caz de urgență. Și în baie există o astfel de sonerie, dar și un telefon fixat în perete, lângă ușă.
Baie
Chiar dacă unii ar mai găsi câte ceva de cârcotit - ba că un colț nu e perfect finisat, ba că depunerile de calcar au început să se vadă pe ici, pe colo - apreciez că baia de la Hotel Kosta Famissi m-a surprins în mod favorabil. Este destul de încăpătoare (cel puțin pentru persoane cu o talie normală), este curată, are cadă și duș, perdeluțe protectoare, precum și suficiente bare pentru prosoape și lucruri personale. Seturile de prosoape - albe, foarte curate - ne așteptau împăturite, pe măsuța din cameră, iar cel pentru picioare, în baie, pe capacul toaletei. Pe etajera de la oglindă, într-o savonieră, așteptau două săpunele tip turist, iar lângă chiuvetă, două doze de spumant pentru duș.
Balcon
La Hotel Kosta Famissi toate camerele au balcoane, dar sunt atât de apropiate încât nu oferă pic de intimitate. Intrarea în balcon - o ușă din termopan care se deschide în ambele părți - ar trebui deschisă în totalitate pentru ca persoanele mai rubiconde să poată păși în exterior. O măsuță și două scaune din plastic sunt singurele dotări ale balconului. În balconul camerei noastre nu exista și o scrumieră, dar asta nu a fost un impediment pentru soțul meu. A întins mâna peste grilaj și a subtilizat scrumiera din balconul vecin. Cum găsesc vicioșii scuze și rezolvări pentru viciile lor!!!
Imaginea din balcon nu este foarte atrăgătoare. Poate doar munții din zare ale căror creste încă mai erau acoperite cu zăpadă. În apropiere… acoperișuri de clădiri și câteva plante care încercau să mascheze o terasă impracticabilă.
Mic dejun
Cazați numai o noapte la Hotel Kosta Famissi - Kalambaka, am beneficiat doar de micul dejun de a doua zi. În salonul încăpător, decorat de jur-împrejur cu tablouri mari, erau mese de 4-6 persoane. La intrare nu lipsea urarea de "Poftă bună!" transcrisă în mai multe limbi. În românește era "Masă bună!"
Unii spun că micul dejun în stil bufet suedez este destul de bogat la Hotel Kosta Famissi, dar că șchioapătă la capitolul varietate. Cei care - asemenea nouă - sunt găzduiți acolo doar o noapte nu cred că vor avea astfel de remarci. Cu ouă (fierte, ochiuri și omletă), cu măsline, brânză, cașcaval și mezeluri, cu legume (roșii și castraveți), cu pâine feliată (care - la dorință - poate fi prăjită) la care adăugăm unt, gemuri de câteva feluri, miere (o miere minunată, groasă și aromată), cereale, lapte, biscuiți, chec și o minunată prăjitură cu mere, ceai, suc de portocale, cafea… nu cred că poate pleca cineva nemulțumit de la masă.
Concluzii
Dacă veniți la Kalambaka pentru a vizita Meteorele sau dacă drumul prea lung către o altă destinație vă aduce aici, cred că Hotel Kosta Famissi - Kalamaka merită luat în considerare pentru odihna de o noapte. Mai mult… nu știu!
Nu trebuie să uit a menționa că la hotel - atât în lobby, cât și în cameră - WiFi este gratuit, parolat și destul de slab. Parola este afișată la recepție.
Trimis de iulianic in 07.05.19 16:35:12
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 39.70284100 N, 21.63150330 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2017 Hotel Kosta Famissi — scris în 18.04.18 de Dumitrescu Ion din CURTEA DE ARGEş [AG] - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Kosta Famissi Hotel — scris în 22.04.17 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2013 Tipic grecesc — scris în 06.10.13 de fanespoitorul din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Merita — scris în 04.08.13 de Coste din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Cazare in conditii foarte bune la Kosta Famissi — scris în 04.07.13 de VYK_CIVIC din MAGURELE, ILFOV - RECOMANDĂ
- Jun.2011 Hotel Kosta Famissi — scris în 18.06.11 de Gabriel din TIRGU MURES - RECOMANDĂ