In vino veritas... Țara Vinului

TIPĂREȘTE

In vino veritas! En oiloi alentheia! Spuneau latinii, spuneau grecii desigur cu altă ortografie, spuneau germanii sau rușii, persanii și câte alte culturi vechi Și câtă dreptate este în aceste trei cuvinte! M-am gândit la ele, la multe informații despre tot ce se poate spune legat de această băutură, vinul de struguri.

Ultima întâlnire AFA, Cornel avea să ne dea bătăi de cap cu alegerea excursiei tematice pe care o organizează de obicei sâmbăta, Țara Vinului sau Cetatea Alba Carolina cu ghid autorizat? Deși ne interesau ambele, cântărim rapid avantajele și clar Țara Vinului este câștigătoarea. Dacă a meritat alegerea, e clar că da, grupul numeros sub umbrela AFA avea să ne deschidă o ușă pe care puțini dintre noi vor mai păși sau nu vor mai avea parte de aceleași primire și costuri.

Jidvei, primul popas, cel mai lung, cel mai bun, cel mai modern. Un loc unde cu greu s-a obținut aprobarea, fiind atunci zi de sărbătoare pentru patroni, veteranul inginer Liviu Necșulescu, împlinind vârsta de 88 ani, pe care cu greu o ghiceai de nu ai fi știut. Primire frumoasă, câteva informații despre loc spuse de oenologul șef Ioan Buia, singurul șef de cramă din România care este inginer chimist și nu agricol. O vizită scurtă în lumea butoaielor și instalațiilor ultramoderne de inox apoi mergem spre emblema vinurilor de Jidvei, castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă unde, după o scurtă prezentare suntem invitați să vizităm parterul și să coborâm în subsol, fostele bucătării, unde ne așteptau degustările. Despre cum au decurs acestea, despre plăcerea întâlnirii dar și micile probleme ivite, știți deja. Despre cramele, podgoriile, asociațiile firmei, despre tehnologia de ultimă oră dar și despre crama cu transvazare gravitațională deschisă acum 2 ani, aflați câte ceva din articolul colegului Traian Leuca. Și dacă vreți must de la Jidvei pentru a vă face un vin mai ieftin, în septembrie urmăriți anunțurile lor despre cum puteți primi, contra cost o anumită cantitate de must ravac. Tot atunci, dacă puteți merge, la Cetatea de Baltă în sat sunt serbările strugurilor și culesului când este un adevărat festival cu multă muzică populară, must și grătare, organizat de familia Necșulescu. Sătenii petrec, doar toți aproape sunt implicați în culesul manual al strugurilor, operație făcută mecanizat doar dacă vremea e haină și recolta trebuie strânsă rapid. Și vin și tinerii harnici care sunt ajutați substanțial de familia Jidveiului să-și termine studiile. Este cumva ca un vechi ritual de altă dată când se mulțumea zeilor în timp ce se zdrobeau strugurii.

Cetatea de Baltă este o comună despre care nu se știe când a fost înființată, oricum înaintea stăpânirii maghiare. Urme ale civilizației neolitice există expuse la Muzeul Național al Unirii, le-am văzut în una din vitrine. Este amintită în cronica lui Anonymus, atestată documentar în 1177 și dintre etapele ei importante, cedarea acesteia de către Matei Corvin domnului moldovean Ștefan cel Mare a fost foarte benefică țăranilor. Numele comunei vine de la o veche cetate din care azi mai sunt câteva ruine, ridicată într-un loc mlăștinos și nici cum de la castelul pe care l-am vizitat și noi.

Castelul Bethlen-Haller, acum cunoscut și drept Castelul Jidvei aparține azi proprietarilor podgoriilor și cramelor Jidvei, inginerilor Liviu și Claudiu Necșulescu care l-au cumpărat după revoluție de la cel care l-a revendicat, un moștenitor din familia Haller, din Târgu Mureș. Când l-au luat era într-o stare jalnică, nici un obiect de preț nu mai exista aici unde în timpul comunismului a fost IAS Jidvei și o secție de șampanizare. Renovat de specialiști în arta medievală, mobilat plăcut cu obiecte medievale autentice, cu spații mari în săli, păstrează probabil doar scara în evantai originală pe care n-am urcat deși ne-ar fi plăcut. Istoria medievală a castelului este lungă, nu i se cunosc clar începuturile, probabil anul 1560 cum e trecut într-o veche enciclopedie maghiară. A fost vândut repetat, jucat la cărți, distrus de invadatorii asiatici, naționalizat de comuniști iar astăzi este o clădire frumoasă cu circuit turistic limitat și așa va rămâne, cum spune Irina. I., doamna care ne-a întâmpinat și pe noi și care lucrează acolo de o viață, peste 30 de ani. Sala parterului are legătură printr-un tunel de câțiva km cu un alt castel ce aparține tot familiei Necșulescu, și care, probabil, va fi în circuitul turistic atunci când se va termina renovarea. Am vizitat parterul parțial - de fapt camerele de la parter erau cândva ale servitorilor - apoi subsolul unde bolțile semicirculare și pereții sunt îmbrăcați în cărămidă și unde ne așteptau mesele aranjate frumos. Aspectul nou și elegant al castelului este plăcut. Am zărit câteva ceasuri pe scară, atât cât aveam vedere. Am găsit apoi povestea lor frumoasă și care, cumva, spune ceva despre oameni. Colecția a avut inițial 45 de ceasuri de diferite forme care au fost dăruite de personalul angajat atunci când Claudiu Necșulescu a împlinit 45 de ani: șapte sunt micuțe și reprezintă cei 7 ani de acasă ai lui Claudiu, un altul, mai măricel, simbolizează majoratul patronului și dreptul legal de a bea primul pahar cu vin, apoi terminarea facultății, căsătoria, nașterea fiicelor și tot așa până la numărul 45. Fiecare ceas are o mică epistolă scrisă de angajați. Acum sunt mai multe, fiecare aniversare aduce un nou ceas.

Etajul castelului este amenajat pentru primirea unor oaspeți de seamă, nu-l veți găsi pe nici un site de rezervări și cred că și prețurile ar fi "distractive" pentru noi. Am răsfoit puțin cartea de impresii, paginile sunt pline de postări în toate limbile și scrierile pământului. Am văzut poze și într-adevăr sunt spații deosebit de elegante la etaje, folosite pentru întruniri de elită. La fel în curte, în partea stângă, fostele grajduri sunt reamenajate și au camere mai modeste pentru cazare dar în care, recunosc, mi-ar place să stau o noapte.

Am coborât cu grijă scările vechi de peste 400 de ani spre subsol, de fapt fostele bucătării ale nobililor maghiari, acolo unde se tranșa vânatul și se pregăteau mesele bogate. Ne-a impresionat plăcut primirea deși i-am înțeles cumva și tâlcul. De altfel trebuie știut că vizitele la castel se fac numai cu o înscriere din timp, în grup și dacă se primește acceptul de la intendent, dna. Irina I. cea care ne-a întâmpinat.

Vizita scurtă la Jidvei a fost interesantă, pe mine cel mai mult m-a bucurat vizitarea castelului, emblema vinului de Jidvei de acum.

Am plecat de acolo, pe grupuri, spre câteva crame mici, private. Eu m-am simțit bine la cea vizitată în grup restrâns, în beciul mic cu tavan boltit unde își trăiau destinul final câteva butoaie de lemn, înainte de a fi schimbate pe cele de inox sau polipropilenă. Vinul de aici a fost foarte bun, a avut acea calitate care va pieri curând și care probabil se va duce odată cu generația mea, adică vinul natural obținut sau păstrat în butoaie de stejar, după metode vechi, gospodărești. " Până la urmă, pâinea de casă și vinul de casă au și girul mistic, fiind promovate de divinitate și făcând parte din nevoile fundamentale ale omului, atât fiziologice, cât și spirituale" citeam într-un articol fără autor, revistă de specialitate și chiar m-am regăsit în acest text, fiind dintre aceia care caută, în vacanțe, produsele tradiționale lucrate în vase și după metode vechi. Și aici ne-a întâmpinat un podgorean de 86 de ani, Sallay Jozsef, decanul de vârstă al micilor producători de vin din județul Alba, care și-a întrerupt munca în via proprie pentru a ne primi și care părea mult mai verde decât fiul lui. Pensionar din 1996 după ce a lucrat 42 de ani ca șef de fermă viticolă la Ciumbrud, ne-a spus câte ceva despre vin, a turnat un prim fel în paharele cu picior și-l înclină pe al lui: "uitați-vă, vinul acesta trebuie să lase o dâră pe pahar, așa precum uleiul, dâră pe care eu o numesc pălărie. Dacă asta nu-i, vinul ăla nu e bun și curat". Mi-ar place să mă întorc la această cramă și să ascult povești și legende de la Sallay bacsi, așa cum am aflat că știe. Poate ar povesti și despre Mihai Viteazul și plăcerea lui de a bea vinul de Ciumbrud sau despre soldații ce au trecut pe aici în secole diverse și care primeau în timp de luptă, drept hrană, brânză uscată, carne afumată, pesmeți și obligatoriu vin. Dar oare când ar avea vreme să le spună dacă el e mereu dus prin vie cu treburi?!

Ultimul popas în Aiud, la cramele Logos, proprietarii legendarului mărci Plebanos medaliatul "vinul popii", vinul cu mai multe povesti în spate, cea mai amuzată fiind povestită și de ghizi. Am trecut rapid pe sub bolțile acoperite de un mucegai negru despre care am aflat că nu s-a putut folosi exportat în țările nordice, semn că pământul și clima nu i-au priit, am admirat puțin acest spațiu ce la prima vedere pare neîngrijit dacă nu știi cât de important este acest mucegai pentru unele tipuri de crame. Și nu în ultimul rând am rămas pe gânduri amintindu-mi ce am citit înainte de a merge la Alba Iulia, aici la Logos eram în beciurile fostei Parohii Reformate, întemeiată de Gabriel Bethlen/ Gabor în maghiară, cel care acum patru secole a dorit să unească țările române și să le numească "Dacia" sau, dacă vreți o altă poveste, este acel principe maghiar care a scutit preoțimea română de taxe, a ajutat cu pământ o parte din iobagii ținutului său și este cel de la care țiganii unguri și-au luat, în semn de respect, numele de "gabor", după cum susține istoricul Tiberiu Sălăgean. Între poveștile agitatului dar simpaticului patron, cu o îmbietoare mâncare de mistreț, sub privirile dezamăgite ale colegului nostru și comeseanul Ion Marinescu care nu înțelegea de ce bărbații refuzau palinca oferită cu generozitate (oare știți cât de greu le-a fost unora să se pună pe picioare după seara de vineri?), puțin întristată că se ivise un mic inconvenient cu numărul locurilor la mese (aveam să aflu la final că am fost cel mai numeros grup de vizitatori de până acum ai cramei), nu puteam să nu mă gândesc că numele "Logos" n-a fost ales deloc întâmplător, aici la cramă el exprima clar omul ce se împarte mereu, indiferent de cultura sa, între material și spiritual, între permis și nepermisul atât de tentant, între plăcere și rațiune. Că nu degeaba grecii și romanii au dat atâtea sensuri logosului, tocmai ei marii filozofi ai vinului antic!

Istoria cultivării viței de vie și a vinului pe teritoriul țării noastre este veche, aproape necunoscute fiind începuturile ei. Că dacii beau vin neîndoit cu apă e sigur, că legau de el norocul, destinul, cum pare din scrierile antice unde se povestește că mereu vărsau vin pe haine înainte de a bea, pentru a fi protejați de zei, iar e dovedit. Sunt voci care spun că înainte de a cultiva vița de vie, dacii importau vinul de la greci și sunt dovezi arheologice în acest sens. Apoi și-au plantat vii, au creat propriile lor crame și unele legende spun că-și făceau un fel de coniac prin înghețarea vinului. Au avut chiar propriul lor zeu, Sabazios, care în timp a fost asimilat lui Dionisos. Romanii au fost atât de legați de podgoriile dacilor ocupați încât au emis și două monede legate de aceste culturi viticole, una chiar de cuceritorul Traian iar a doua mai aproape de părăsirea provinciei Dacia. Ambele reprezentau o mamă, Dacia, cu doi copii care țineau în mâini un ciorchine de strugure și un buchet de spice de grâu. Evul mediu a fost benefic sau nu cultivării și producerii vinului, așa cum și locurile au fost pârjolite sau nu de invadatori. Dar aducerea sașilor aici a fost un pas înainte pentru viticultura Târnavelor, așa cum spune și Marimag în articol.

Țara Vinului cu al său Drum al Vinului nu este un traseu ușor. Are cam 200 km lungime deși nu lungimea e păcatul lui, unește patru orașe, Alba Iulia, Aiud, Blaj și Sebeș, plus multe comune de pe traseu din care amintesc doar Jidvei, Cetatea de Baltă, Ciumbrud și Aiud, cele în care am poposit noi, toate în zona Târnavelor. Traseul presupune, pe lângă vizitarea Jidveiului dacă se poate, și alte crame măricele, tot cu un anumit program și prețuri mai mari dar și vizitarea câtorva crame ale micilor producători, traseu la care se adaugă istoria căci de-a lungul lui sunt multe castele, biserici vechi, chiar Via Magna, drumul comercial pe care se transporta si vinul spre Roma și drumul poștei Imperiului Habsburgic, ce unea România cu Viena. Deci este un traseu intercultural, român, maghiar, german.

Vinurile zonei Târnavelor erau cunoscute Veneției încă din sec. XI, trimise Vaticanului, nelipsite de pe mesele principilor maghiari și nu numai. Vinurile deosebite ale zonei Transilvane, azi sunt deja cunoscute, multe crame fac vin cu dedicație, Vinul Baronului pentru Muzeul Brukenthal sau vinul pentru Castelul Corvinilor.

Cu toate micile probleme ale acestei excursii pilot, făcută pe mare fugă, într-o perioadă din an când munca în vie e intensă, nouă ne-a plăcut. Așa cum spuneau ghizii, ar fi trebuit două zile pline măcar pentru a ne dumiri asupra zonei. Așa ne-am făcut măcar o părere și cei care doresc sau care pot, vor reveni în zonă. Pe de altă parte, din discuția cu ghizii am aflat cât de puțini sunt cei care se implică cu adevărat într-o muncă de echipă pentru a face din acest traseu ceva reușit. Că așa e și la noi, fiecare trage tare pentru el.

Am spus că excursia a fost pe un timp extrem de limitat, a fost adaptată timpului nostru așa cum am cerut, a fost doar pentru a ne da nouă, turiști pasionați, un pic de parfum ca un drog, deci o mare dorință de a ne întoarce. Se poate face individual, cu muuult mai mulți bani, cu câteva zile alocate, cu documentare serioasă și sunt convinsă că și cu multe împliniri pentru aceia care știu să împletească toate formele de turism, cultural, gastronomic, istoric. Ghizii care ne-au însoțit sunt acolo să ne ajute când dorim, desigur asta vă costă, e pâinea familiilor lor și trebuie să le înțelegem munca.

Vă doresc să reveniți pe valea Târnavelor, de fapt vă doresc să parcurgeți întreg traseul vinului, să cunoașteți mai bine istoria acestui aliment minune care se regăsește în istoria tuturor popoarelor pământului, care are aproape vârsta omului biped, are prezent și să sperăm, viitor.

Și nu uitați în acest traseu proverbul francez care spune scurt dar înțelept că

"Vinul este inocent, doar băutorul este vinovat pentru că nu-și cunoaște măsura! "

Rog dacă se poate, atașați youtube.com/watch?v=sXiW448asGQ Gică Petrescu/ Dă-i cu șprițul pân la ziuă

Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 1427 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI