Pestera Laptelui din Postavaru

TIPĂREȘTE

Aproape de intrarea in statiune dinspre Brasov, de la restaurantul Poiana Ursului (1020 m), se vede un drum betonat marcat cu triunghi albastru si cruce rosie. Este inceputul unui traseu frumos si destul de lesnicios, potrivit pentru o iesire scurta de weekend catre Pestera Laptelui din masivul Postavaru. Drumul merge pana la o fosta cariera, dupa care incepem sa urcam pieptis pana in Poiana Drester (1300 m), nu inainte de a sorbi cu nesat din apa rece si limpede de la izvorul din apropiere. Forfota din statiune se aude tot mai putin dar, tocmai cand credeam ca ne-am indepartat cu totul de civilizatie, in fata ochilor ne apare o priveliste cunoscuta: gratare incinse cu mici si alte produse traditionale desfasurate in frumoasa poiana. Trecem in graba mai departe, urmariti doar de fumul persistent. Apucam poteca din dreapta marcata cu un punct albastru si ne pierdem in linistea padurii.

Avem grija sa mai fluieram cin cand in cand, prevenindu-l astfel pe Mos Martin, daca este cumva in apropiere, de prezenta noastra. Nu ne-am intalnit niciodata cu el pe potecile pe care le-am batut pana acum dar stim ca aici este casa lui si nu va fi foarte incantat daca il luam prin surprindere. Este luna mai si, cum hibernatul s-a incheiat teoretic, putem oricand da cu el nas in nas. Ne mai oprim sa aruncam cate o privire printre “ferestrele” dintre brazi, peisajul este atat de salbatic incat ai crede ca esti departe in inima muntelui, daca nu am zari in vale vestigiile umane din Poiana... In putin timp ajungem si la intrarea in pestera, situata la 1350m.

Pestera Laptelui, numita initial Pestera de Lapte, este situata pe versantul nordic al Masivului Postavaru. Pe peretii pesterii nu curge lapte, dupa cum probabil v-ati astepta. Denumirea ii vine de la mineralele care acopera pe o suprafata intinsa peretii pesterii, preponderent calcit, de o consistenta asemanatoare cu laptele, de culoare alba. Accesul in pestera se face usor, este mai inalta decat statul unui om, insa nu putem inainta foarte mult intrucat lanterna noastra nu este suficient de puternica. Din pacate si aici, ca in multe alte pesteri, pe pereti sunt scrijelite numele celor care tin cu tot dinadinsul sa contribuie la distrugerea naturii.

Preferam sa revenim in Poiana cu un mic ocol si continuam drumul inainte. Peisajul devine si mai salbatic, sarim peste trunchiurile cazute la pamant si in curand dam in partia Sulinaru. Partia e golasa acum, zapada s-a topit demult dar e frumoasa si acum, scaldata in soarele crud de primavara. De aici si pana in Poiana mai sunt doar cativa pasi, intreaga plimbare a durat in jur de doua ore.

Prima oara am vizitat pestera intr-o iarna, acum cativa ani, si era parca si mai frumoasa, la intrare se formasera niste stalagmite superbe. Traseul este insa mai dificil, atunci urcasem din Brasov din cartierul Racadau, de la “Iepure” pentru cei care cunosc. La intoarcere insa am dat peste urme proaspete de urs in zapada si am preferat sa repet experienta doar vara, nu de alta dar nu e tocmai la indemana sa o iei la sanatoasa prin zapada de pana la genunchi...

---

VIZUALIZĂRI: 6120 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI