Spre Vf. Straja sau „Când e simplu, noi complicăm lucrurile”

TIPĂREȘTE

Vacanța din zona Văii Jiului a început cu o primă zi încărcată în care am experimentat o minicroazieră pe Olt la Călimănești-Căciulata (vezi impresii) și o plimbare cu telegondola dublă în zona lacului Vidra (vezi impresii). A doua zi am hotărât să facem o mică drumeție pe munte, ceva ușor de acomodare, o drumeție pregătitoare pentru traseul mult mai lung către lacul Mija (vezi impresii) pe care îl pregătisem drept piesă de rezistență a vacanței.

Drumeția pe Vf. Straja a pornit într-o dimineață de weekend de la pensiunea Casa Mia (vezi impresii), chiar la ieșirea din Lupeni spre stațiunea Straja. De fapt, eram la câteva zeci de metri distanță de stația de plecare a telegondolei care urcă în stațiunea montană și chiar vedeam din pat cabinele care se plimbau pe cablu.

Telegondola Lupeni-Straja a fost inaugurată la sfârșitul anului 2012, are 2536 m lungime și o diferență de nivel de aproape 600 m. Deși se poate ajunge sus pe munte și cu autoturismul șoseaua fiind asfaltată, am ales acest mod de acces „suspendat” pentru că e mai spectaculos și dorit de copii (și de adulți). Pe perioada verii telegondola funcționa numai în weekend (09.00-16.00), prețul unei călătorii fiind de 15 lei dus și 10 lei întors. În 7 minute ești sus în stațiune, la 1349 m altitudine.

Cabinele au geamuri panoramice din plexiglas, dar unele sunt destul de zgâriate, altele acoperite de folii publicitare parțial transparente. Cu toate acestea, în timp ce cabina se leagănă ușor urcând sau coborând, am putut privi peisajul natural, am văzut orașul Lupeni cu ale sale coșuri industriale și șoseaua cu serpentine strânse.

Stațiunea Straja. Debarcăm cu cățel și purcel în stația de sus a telegondolei și încercăm să ne orientăm spre șosea. Pe timpul verii stațiunea montană nu este foarte animată, unele cabane și pensiuni sunt închise, altele par părăsite, atmosfera nu e foarte îmbietoare ca să zic așa. După declinul exploatărilor miniere din Valea Jiului turismul montan a fost considerat o portiță de scăpare din punct de vedere economic. Astfel au apărut sus pe munte câteva căbănuțe de lemn pentru început (pe FB), dezvoltarea accelerată sosind după declararea acestei zone drept stațiune turistică locală în 2002.

Găsim calea cea bună și mergem pe șosea (DJ 664A), coloana vertebrală a stațiunii, din care se desprind pe stânga și dreapta mai multe străduțe numerotate cu cifre arabe. Cică ar fi circa 200 de cabane, pensiuni și vile înghesuite pe un teritoriu destul de mic. Descoperim într-o intersecție harta stațiunii cu toate pârtiile și instalațiile de cablu și un bust al lui Avram Iancu. Am înțeles că există un urs – Baloo – închis într-o cușcă, un fel de mascotă a stațiunii, nu l-am zărit și nici nu mi-aș fi dorit neapărat. Urcăm pe drumul asfaltat privind spre construcțiile oarecum haotice din punct de vedere arhitectural, majoritatea închise vara.

Schitul Straja. Ajungem în dreptul tunelului celor 365 de sfinți o cale de acces acoperită, pictată cu sfinții din calendar, grupați pe luni calendaristice, dar nu intrăm în incinta schitului – așa cum ar fi trebuit pentru a drumeți mai ușor. Ne vom opri puțin la întoarcere la biserica de lemn cu hramul „Sf. Împărați Constantin și Elena” și la troița dedicată ostașilor căzuți pe aceste meleaguri în Primul Război Mondial (este afișată o listă cu cei 1524 eroi împărțiți pe regimente).

Drumețind spre Vf. Straja. Dacă noi am fi traversat curtea schitului și am fi continuat urcarea pe lângă Crucea Eroilor și pe sub linia de telescaun am fi ajuns mai repede și oarecum mai ușor spre Vf. Straja. O documentare insuficientă ne-a condus către cabanele din capătul șoselei asfaltate, loc unde descoperim o nouă hartă. Totuși această deplasare ne-a adus la o cabană binecunoscută în zonă, unde pe lângă un refresh lichid în restaurant am avut plăcerea să îl vedem, să schimbăm câteva vorbe și chiar să ne fotografiem cu omul de televiziune Andi Moisescu. Acesta petrece în fiecare an mai multe zile în zonă, în diverse anotimpuri, promovând intens turismul regional.

Am cerut informații în restaurant privind calea de urmat spre vârf, aveam idee asupra direcției dar nu vedeam poteca. Și acum a urmat partea cea mai grea: am urcat pieptiș pe pârtia de schi Canal, pe un grohotiș destul de instabil. Copiii obosiseră la un moment dat, am făcut multe popasuri, am cules afine, am admirat peisajul și după circa o oră am reușit să ajungem aproape de Lacul Mutu, la stația de plecare a telescaunului nr. 8 care duce la vârful muntos.

Într-un final fetele au rămas cu copiii undeva pe iarbă în preajma cotei 1700, iar noi, băieții, am urcat rapid către Vf. Straja având în vedere că trebuia să ne întoarcem la telecabină până la ora 16.00. Un drumeag plin de pietriș, șerpuit, ne-a condus către stația de debarcare a telescaunului și apoi, la 100 m distanță, spre vârf.

Vârful Straja e marcat din 2019 de un monument comemorativ, o cruce străjuită pe soclu de trei soldați, alături de un fuior de alți ostași care înconjoară baza crucii. Ne aflăm la 1868 m altitudine și avem sub ochi de jur împrejur culmi muntoase și depresiuni. După o scurtă contemplare a frumuseților naturii și pozele de rigoare am coborât spre restul grupului. De data aceasta am urmat poteca corectă, mult mai lejeră, am ocolit lacul artificial Mutu și am trecut pe lângă Vf. Mutu (1737 m) , am depășit mai multe instalații de cablu și am ajuns la Crucea Eroilor. De aici am trecut prin curtea schitului Straja și am ieșit din nou în șoseaua asfaltată care ne-a condus în timp util la telegondolă.

Concluzii. Peisajele sunt de neegalat, traseele sunt pentru toate vârstele, afinele au fost gustoase. Chiar dacă pentru noi orășenii urcușul pe pârtia abruptă a fost solicitant, în final experiența a fost frumoasă, ne-am distrat, ne-am relaxat.

Organizați-vă viața astfel ca să vă rămână vreme de dus la munte; atunci şi munca voastră va fi sănătoasă şi bine cumpănită – Bucura Dumbravă.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 3574 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI