Excursie pentru copii - Turbaria Laptici. Pestera Ialomitei (Ialomicioarei).

TIPĂREȘTE

Voi povesti despre o zi in Bucegi. Pare banal, nu? Cine nu a fost in Bucegi? Ce ma mai plictisesti, Dane, cu Bucegi-ul tau? vor gandi poate unii cititori la deschiderea articolului.

In saptamana noastra de vacanta petrecuta in august la munte, cand de la Casa Tabacaru satul Pestera (BV) vezi impresii, unde am fost cazati, admiram in fiecare dimineata si in fiecare seara o perspectiva mirifica asupra Muntilor Piatra Craiului si Muntilor Bucegi, nu puteam sa nu planific macar “”una mica”” in Piatra (vezi impresii) si “”una mica”” in Bucegi.

E drept ca cea din Bucegi avea sa fie “”una mare””. Mare pentru ca aveam sa umplem o zi intreaga, mai mult decat ne imaginam in planurile noastre. Dinspre Pestera (BV) abordarea cea mai directa a Bucegilor este via Moieciu de Jos, Moieciu de Sus sau Bran, de unde mai multe poteci marcate urca pe inaltimile Bucegilor, unele chiar pana la Varful Omu, 2507 m, altitudinea maxima a masivului. Noi insa aveam alte ganduri. Avand in formatie toata familia, adica 2 adulti si 2 copii, 10 si 4, avand in gand dorinta de a vizita Pestera Ialomicioarei, mai ales ca in decembrie 2014, am avut o tentativa esuata vezi impresii, avand si intentia de a plimba copiii cu telecabina, eventual si pe platou pe la Babe si Sfinx, dar si provocarea sau invitatia lansata cu numai cateva zile in urma de @Marian Preda vezi impresii la Turbaria Laptici (dar si la Pestera Ialomicioarei, redeschisa), intr-un articol de colectie, am hotarit sa abordam Bucegii dinspre Busteni (de pe partea opusa noua, cea estica).

Prima intentie aveam sa incercam sa o punem in practica intr-o zi de miercuri. Am purces pe ruta Pestera (BV) – Moieciu de Jos – DN73 – Rasnov – DN73A – Paraul Rece – Predeal – DN1 – Busteni, 48 km care ar fi trebuit a fi parcursi in ceva mai mult de o ora, daca traficul ar fi fost fluent. Noi am prins niste “”Stau”-uri”, cum spun nemtii, adica blocaje rutiere, si la Bran, si intre Predeal si Busteni, asa ca durata s-a … expandat. Pe strada din Busteni ce urca la telecabina, era un adevarat furnicar de oameni si masini. Am parcat, ne-am pus in miscare propriile picioare, am cumparat niste fructe si alte cele de rontait de la un magazinas si … hai spre telecabina. Coada la telecabina se desfasura, pe afara, in jurul statiei de telecabina, pe lungimea a trei din cele patru laturi ale statiei, in ore aceasta se aproxima in 3 – 4 ore de asteptare! Decizia noastra a fost sa schimbam planurile zilei si sa ne indreptam catre Castelul Cantacuzino, despre care voi spune wow! intr-un articol dedicat (vezi aici) si sa revenim in Bucegi ziua urmatoare, sa plecam mai devreme de la pensiune si sa ne incercam norocul la telecabina la o ora mai matinala.

Din pacate, nici acest al doilea plan nu a decurs asa cum ne-am dorit, pentru ca desi ne-am trezit de dimineata, si am sacrificat micul dejun, rugand gazdele pensiunii sa ne pregateasca hrana rece pentru drum, cand sa ma indrept catre masina, pana de cauciuc! Nu am sa povestesc toata isprava cu pana, care este in sine o mica istorioara, ci doar faptul ca aceasta ne-a decalat programul intr-atat incat iar am ajuns la Busteni in jurul orei 10:30, ca in ziua precedenta. Nici nu mai avea sens sa urcam pe strada telecabinei, asa ca am continuat din Busteni – via DN1 – Sinaia – DN71 cu intentia de a aborda Bucegii pe DJ713, pe la Cuibul Dorului, pe Dichiu, pe noua sosea alpina, spre Padina – Pestera. Teapa, din nou! Intrarea pe soesaua alpina asfaltata era blocata intre orele 9 – 12 si apoi dupa 12:30 pana la nu mai stiu ce ora, si zeci de masini asteptau incurcand serios traficul in zona sa se faca ora 12 sa li se permita accesul. Am considerat ca nu are rost sa asteptam o ora in drum intr-o coada de cateva zeci de masini, si daca tot am inconjurat Bucegii de la vest, pe la nord si pe la est, am spus sa mergem spre Moroieni si sa intram dinspre sud, pe DJ714, pe care l-am descris amanuntit intr-un articol anterior si in conditii de iarna vezi impresii, drum neasfaltat, circulabil si circulat, dar foarte solicitant pentru bucsaria si amortizoarele masinilor, 40 km de la Moroieni la Hotel Pestera. Chiar daca am parcurs mult timp in masina in acea zi si am hurducait si putina mancare din stomacurile noastre, tot am ajuns in munte inaintea celor care au ramas sa astepte deschiderea accesului pe la Cuibul Dorului.

Turbaria Laptici

Alegand aceasta cale, primul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Turbaria Laptici. Aceasta se gaseste pe drumul asfaltat ce ocoleste lacul Bolboci pe malul drept al sau in sensul de urcare (stang in sensul de curgere a raului), si care se afla la 1 km inainte de reintalnirea drumului neasfaltat care ocoleste lacul pe celalalt mal al sau, la intrarea in Cheile Coteanu. Locul unde se afla turbaria este marcat cu panouri indicatoare si amenajat corespunzator.

Un panou imens, aflat la sosea, ne spune despre cine a amenajat acest obiectiv, fiind amintite denumiri si sigle precum UE, Guvernul Romaniei, Romsilva si Parcul Natural Bucegi. Mai citim ca Turbaria Laptici este declarata rezervatie naturala si ne documentam despre traseul tematic, care cuprinde sase puncte de vizitare: salcia bicolora; muschiul de turba; o asociatie vegetala caracteristica turbariei, bumbacarita, tritonul carpatic, jneapanul si ienuparul.

Ce este turbaria? Ea este un teren mlastinos, acoperit cu muschi moale si gras. Stratul de turba depaseste pe alocuri 1 m. In Turbaria Laptici este singurul loc din tara, in care se gaseste salcia de turba, un relict glaciar. Turbaria este acoperita si cu vegetatie verde si mai multe tipuri de ierburi inalte.

Traseul propiu-zis este in circuit inchis (in bucla) si se desfasoara pe niste pasarele (podete) din lemn amenajate, care parcurg cele sase puncte de vizitare. Traseul are o lungime de circa 300 metri si este o plimbare de voie, cu caracter educativ.

Va recomand sa va opriti la Turbaria Laptici, sa faceti un binemeritat popas, sa pasiti pe pasaralele amenajate pentru vizitare, sa luati o gura de aer si de ce nu sa aflati ceva in plus. Turbaria in sine se intinde pe o suprafata mai mare pe culmea Laptici, pe care exista si cateva poteci turistice care urca din Valea Ialomitei catre Platoul Bucegilor catre Varful cu Dor sau Piatra Arsa, poteci pe care veti intalni vegetatia specifica descrisa in acest spatiu remarcabil amenajat.

Pestera Ialomitei

Accesul la Pestera Ialomitei (vad ca in documentatia din zilele noastre se numeste Pestera Ialomitei si nu Ialomicioarei, cum am cunoscut-o eu de acum 40 de ani, dar poate denumirea actuala este asa corecta) se face pe poteca turistica dintre Cabana Padina si Hotel Pestera, una dintre cele mai circulate poteci ale Bucegilor. Acum, in zilele mileniului 3, cand multi merg la munte cu telecabina sau cu masina, Pestera Ialomitei este accesibila si de la statia de telecabina Pestera de pe ruta Busteni – Babele – Pestera, dar si cu masina din DJ714 care urca din Moroeni pe la Bolboci la Hotel Pestera, cu 200 metri inainte de destinatiae in dreptul Manastirii Pestera Ialomitei, incepe poteca care in circa 10 minute coboara la pestera. Dealtfel Manastirea Pestera Ialomitei este si cea care administreaza pestera de vreo 20 de ani incoace.

Manastirea Pestera Ialomitei are viata de obste cu 7 calugari. Aici sunt ridicate nu mai putin de trei biserici (nu m-ar mira sa avem peste niste ani un sat numai de biserici!); biserica de la pestera care poarta hramul Sf. Ap. Petru si Pavel, biserica noua cu hramul Sf. Ierarh Nifon si biserica veche cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Asezamantul tine de localitatea Moroeni, judetul Dambovita. Manastirea poate caza 30 persoane.

Istoric Manastirea Pestera Ialomitei

Se presupune ca prima vatra monahala de la Pestera Ialomitei a fost intemeiata de Mihnea Voda cel Rau, in secolul al XVI-lea. Istoria schitul Pestera (pe atunci) aminteste si de incendiile din anii 1818 si 1961. Actualul schit (biserica veche) a fost contruit in anul 1901 la 300 metri distanta de gura pesterii cu participarea ciobanilor din zona. Schitul (biserica) de la intrarea in pestera a fost construit in 1993 cu contributia Fabricii de Ciment din Fieni.

Pestera Ialomitei

Pestera Ialomitei a fost inchisa vizitarii pana de curand (25 Iulie 2015) pentru o perioada de cativa ani, din motive de amenajare. Amenajarea s-a facut cu fonduri europene, investitia ridicandu-se la peste 6 milioane Euro.

Din acest motiv in decembrie 2014, desi era plin de turisti care venisera sa petreaca Craciunul la munte, Manastirea nu a permis accesul in pestera, asa cum am relatat in articolul publicat la acea vreme. Aceasta datorita ordinelor de la Bucuresti. Desi lucrarile de amenajare erau finalizate, nu venise o inalta oficialitate de la Bucuresti sa taie panglica, motiv pentru care s-a amanat redeschiderea pesterii cu alte cateva luni bune. Penibil sau made in Romania!

Dar sa revenim la pestera. Acum pestera are alta fata, una frumoasa; are amenajari, care usureaza accesul pe traseul accesibil turistilor; iluminarea este refacuta si tot traseul de vizitare se desfasoara pe pasarele si scari metalice robuste. Galeriile au placute cu denumirea lor. Intrarea se face dupa ce se achita o taxa de intrare, prin porti de acces precum cele de la metrou. Singurul minus pe care il remarc este neevidentierea unor formatiuni carstice specifice cu diferite forme, care au niste denumiri si tin minte cand am fost in tabara la varsta de 14 ani ne-au fost prezentate de ghidul de atunci. Nici ghid nu se pune la dispozitie decat in anumite conditii.

Pestera se afla la altitudinea de 1530 metri pe valea Horoabei, care in amonte dezvolta niste chei spectaculoase, parcurse si de o poteca care se adreseaza unei drumetii pentru turisti cu experienta montana cel putin medie.

Portalul sau intrarea are o inaltime de peste 10 metri, lespezile de calcar jurasic care formeaza pestera prezentand numeroase resturi fosile.

Prima galerie se numeste Grota Mihnea, care este larga, inalta. La capatul acestei prime galerii, mai exista o poarta, in adevaratul sens la cuvantului, una metalica. Dupa aceasta incepe Pasajul, un tunel mai scund de trecere catre Sala Decebal, care se continua imediat cu Galeria Sfanta Ana. O succesiune de scari ne conduce pe alt nivel de dezvoltare al pesterii. Suntem intr-o zona umeda si activa a pesterii. Aici traseul de viztare se bifurca in punctul numit La raspantie. Una din ramificatii conduce la Lacuri si la Galeria Apelor (ultima nevizitabila), alta mai sus spre Grota Ursilor, maiestuoasa cu suprafete de roca netezite. Grota Ursilor este lunga de 60 metri, lata de 30 metri si inalta de 25 metri, si este una din cele mai mari sali de pestera din tara noastra. Aici se regasesc multe formatiuni stalactitice si stalagmitice dar si forme bizare ce pot fi asociate cu capete de animale, sfesnice, cu Mos Craciun, pitici, dar despre care nu sunt semnalizate in pestera.

In aceasta zona se afla punctul cel mai inalt de pe traseul vizitabil situat cu 80 metri mai sus decat punctul de intrare in pestera. Punctul terminus de pe traseul amenajat se numeste Altarul. Dincolo de acesta, galeria se ingusteaza, in plus este parcursa de raul subteran care strabate pestera, si se adreseaza numai speologilor, ca de altfel si alte galerii in special de la nivelul inferior (sub cel vizitabil), care sunt mult mai bogate in formatiuni calcaroase, dar nu pot fi vizitate decat de catre specialisti (speologi). In pestera in zona nevizitabila exista si o cascada inalta de 3 metri care in perioadele cu debit bogat alimenteaza un lac subteran adanc de 4 metri.

Recomandari

Temperatura in pestera este constanta si masoara 5 grade Celsius. Prin urmare este necesara imbracaminte corespunzatoare. Bineinteles ca si incaltamintea trebuie sa fie potrivita vizitarii unui asemenea obiectiv (fie el si amenajat cu pasarele metalice), dar pantofii cu toc, care mai pot fi intalniti pe la unele asa numite „”turiste”” in Bucegi nu sunt compatibili cu vizitarea pesterii. Timpul de vizitare poate fi estimat la circa o ora, depinde de aglomeratie si de cat doriti sa admirati sau sa fotografiati sau filmati, caz in care puteti considera si un timp mai mare. Pestera este deschisa intre orele 9 – 18, luni inchis. Taxa de vizitare este 10 lei pentru adulti si 5 lei pentru copii peste 6 ani (parca). La intrare / iesire exista magazine bisericesti de unde se pot cumpara diferite amintiri sau obiecte specifice.

Cum continuam?

Noi am continuat prin a ne indrepta catre un loc unde sa putem servi pranzul. Prima incercare a fost la Pensiunea Valea Cocorei, situata langa statia de telecabina, mai ales ca mai vroiam sa plimbam copiii si cu telecabina. Cand am fost de Craciun la Hotel Pestera, am remarcat invidiosi jocul de lumini de la Pensiunea Valea Cocorei si cum nu prea vroiam sa ne amintim de Hotel Pestera dupa un Craciun nereusit, am calcat pragul pensiunii amintite. Desi era un furnicar de nedescris in zona, am fost tratati cu mult dezinteres si respinsi, unitatea chipurile oferind servicii de restaurant numai pentru oaspetii cazati la ei. Astfel tineau sala de mese goala si dadeau cu piciorul unei oportunitati de business facil datorita numarului foare mare de turisti. Rusine!

Asta fiind situatia, ne-am indreptat spre Hotel Pestera. Restaurantul era organizat acum preponderent afara, la aer curat. Foarte scurt voi concluziona, mancarea a fost foarte buna, preturile rezonabile pentru o locatie la munte, servirea si aducerea notei de plata au durat insa foarte mult, e drept restaurantul era full.

Dupa ce ne-am pus burtile la cale, am purces spre telecabina unde am adresat intrebarea cheie: Pana la ce ora circula telecabina? Mai erau numai 15 minute de program de functionare, am rugat sa ni se permita un dus – intors pana la Babele si inapoi, pentru copii. Astfel am prins la mustata si plimbarea cu telecabina, am admirat Piciorul Babelor, turistii care coborau sau urcau pe jos. Sus in platou ne-am aruncat privirea pana-n zare, cat cuprinde, spre Babele, spre Sfinx, spre jnepenii de pe platou spre Piatra Arsa.

In curand s-a incheiat scurta plimbare suspendata. Cativa stropi de ploaie incercau sa razbeasca la sfarsitul unei zile toride. La intoarcere am putut urma de la ramificatia de dupa lacul Bolboci, varianta asfaltata, catre stanga, pe la Cabana Dichiu si Cabana Cuibul Dorului, admirat privelistea ametitoare de pe malul haului pe unde serpuia soseaua. Am aflat si ca accesul fusese intrerupt dimineata datorita unor lucrari la carosabil, utilaje ale drumarilor fiind vazute de noi la intoarcere. Cam asa a fost Bucegi, pentru o zi!

---

VIZUALIZĂRI: 4029 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI