ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.05.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
APR-2017
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Muzeul Etnografic „Prof. Dumitru Ulieru” din Pietroșița

TIPĂREȘTE URM de aici

Motto: … un loc minunat dăruit de natură și înfrumusețat de oameni, un loc unde istoria își află începuturile încă din neoliticul epocii de piatră, iar mărturiile civilizației străvechi se păstrează astăzi în forme tradiționale și într-o structură care dă Pietroșiței unicitate în spațiul dâmbovițean – Dumitru Ulieru, „Monografia comunei Pietroșița”.

Cunoscând faptul că aveam să petrecem câteva zile la Pensiunea Ferma din Moroeni (vezi impresii) am căutat indicii privind eventuale obiective turistice ce pot fi vizitate în zonă. Pasionat fiind de etnografie am găsit cu ușurință date despre Muzeul Etnografic „Prof. Dumitru Ulieru” din Pietroșița.

Având în vedere programul de lucru cam ciudățel al acestui muzeu, am luat legătura cu conducerea de la Târgoviște pentru a afla amănunte. Acord un mare plus relației de comunicare cu instituția coordonatoare și cu doamna muzeograf. Aceasta a venit special în acea zi pentru a deschide unitatea muzeală (locuiește în Filiași, dar părinții sunt din Pietroșița). Contează foarte mult faptul că muzeograful este originar din localitatea în care se află muzeul; pur și simplu cunoaște locurile, cunoaște oamenii și a asistat la momente din viața comunității respective. Doamna Daniela D. A copilărit la Pietroșița, a cutreierat întreaga zonă, a ascultat poveștile și legendele locale, a cunoscut oameni de vază ai satului.

Amplasare și acces. Muzeul etnografic este situat pe str. Principală din „cartierul” numit Joseni al Pietroșiței, în apropierea principalelor monumente din cadrul „Ansamblului rural Pietroșița” (monumente aflate pe lista Ministerului Culturii, încadrate la categoriile A și B – vezi impresii). Venind pe DN 71 dinspre București, via Târgoviște – Fieni, intrăm în Pietroșița și după ce traversăm podul peste râul Dâmbovița Ialomița, virăm dreapta pe lângă Casa de Cultură și la circa 100 m identificăm clădirea muzeului, semnalizat printr-o firmă.

Program și tarife. Muzeul etnografic este deschis de Miercuri până Duminică între orele: 9.00 – 17.00; Luni, Marţi, primul şi al treilea weekend din fiecare lună instituția este închisă. Biletul pentru un adult costă 6 lei, iar grupurile organizate, elevi, studenți și pensionari tarifele se reduc cu 50%. Există și o taxă foto pentru amatori de 15 lei/aparat.

Dumitru Ulieru. Cine a fost profesorul Dumitru Ulieru, cel care a dat numele muzeului? Născut în localitatea învecinată (Dealu Mare) în 1925, tânărul Ulieru urmează cursurile Școlii Normale din Târgoviște, apoi își definitivează studiile la Facultatea de Litere din București. Predă pe plaiurile dâmbovițene, ca într-un final să se stabilească definitiv la Pietroșița. Implicând activ pe elevi, profesorul Ulieru reușește să înființeze, apoi să dezvolte, o importantă colecție de etnografie și artă populară, considerată cea mai mare din județ. În 1982 publică o masivă și bine documentată monografie a localității Pietroșița, reeditată în 2002.

Muzeul etnografic - vizita. Colecția este adăpostită de Casa Popescu, construită la 1870, care ne impresionează de la prima vedere prin ceardacul întins pe două laturi ale casei, atât la parter, cât și la etajul 1, dar și prin foișorul împodobit cu frumoase traforaje de lemn („florării”). Doamna muzeograf ajunsese deja și ne-a poftit în interiorul muzeului; un hol central împarte casa în două părți egale, din acest spațiu efectuându-se și accesul spre etaj. În camerele de la parter, pe partea dreaptă, vedem numeroase obiecte din categoria celor gospodărești, de uz casnic și meșteșugărești. Mi-a plăcut măsuța de lemn, rotundă și joasă, înconjurată de scăunele așijderea, datată secolul al XIX-lea (de altfel, multe din obiectele expuse au o vechime considerabilă); nu lipsesc din expoziție cofele de apă, felinare, opinci, samare de măgari și șei de lemn pentru cai, pluguri, lăzi de zestre etc. Încăperea dedicată meșteșugurilor adăpostește un vechi banc de tâmplărie, modele de „florării”, unelte pentru confecționarea șiței, o roată de moară de apă, o găleată de fântână de lemn, un interesant compas din lemn, un ansamblu de foale de fierărie și multe alte exponate mărunte.

Urcăm la etaj unde pe holul central sunt expuse fotografii ale caselor vechi din sat, un dulap încastrat în perete cu obiecte de ceramică, covoare tradiționale, precum și o vitrină cu cărțile scrise de autori locali sau care au avut legătură cu satul Pietroșița. Pe stânga cum urci la etaj se află o sală mare, numită Auditoriul Mircea Horia Simionescu. Aici se desfășoară toate ședințele și evenimentele culturale organizate de Fundaţiea „Renaşterea Pietroşiţei – Ruralia”. Din punct de vedere muzeistic camera este dedicată industriei textile casnice și portului popular local. Satul Pietroșița era renumit pentru covoarele și țesăturile sale, dar doamna muzeograf ne-a spus că nu mai există meșteri în ale țesutului și meșteșugul s-a stins, bătrânii chiar vând din textilele țesute în casă cu mulți, mulți ani în urmă. Două războaie de cusut, vârtelnițe, lăzi de zestre, costume femeiești și bărbătești și covoare colorate cu modele interesante fac parte din zestrea expusă în acest spațiu muzeal.

Pe partea cealaltă a holului de la etaj, în dreapta, se află Sala Dr. Gabriela Nițulescu care ne aduce în fața ochilor un interior orășenesc specific Pietroșiței. Dezvoltarea localității datorită statutului de punct vamal, a comerțului peste munți, a infrastructurii rutiere și feroviare a condus și către o „modernizare” a locuințelor. Admirăm mobilierul de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea: șifonier cu oglindă, un candelabru de ceramică, o oglindă mare cu ramă de lemn ornamentată, un pat cu tăblii de lemn sculptate, o sobă cu cahle decorative albastre. În cealaltă cameră suntem întâmpinați de un interior țărănesc cu mobilier mai simplu, unde piesa de rezistență este patul din colț, înconjurat de păretare și alte textile specifice. În odaie este și un pătuț pentru copil, lăzi de zestre, obiecte de uz casnic.

Am încheiat vizita cu o ieșire pe ceardacul de la etaj și în foișorul casei de unde se vedea valea râului Dâmbovița. Ne-am încălzit puțin la soare, interiorul fiind deosebit de răcoros, după care ne-am luat rămas bun de la amabila doamnă muzeograf și am pornit la explorarea caselor vechi din localitate (vezi impresii).

Am petrecut câteva zeci de minute în acest muzeu etnografic sătesc, mult mai bine organizat și îngrijit decât cel din Pucioasa, am privit din nou către ingenioasele obiecte populare, am admirat frumoasele textile tradiționale, mi-am închipuit cum trăiau localnicii acum 100 de ani în urmă. A fost o experiență plăcută, drept urmare recomand acest muzeu celor care vor să poposească o oră în Pietroșița. Și închei cu câteva versuri citite în muzeu:

Dacă bei o țuică fiartă
și pastramă ai mâncat,
De-ntâlnești apoi o fată
Cazi, sigur, în păcat!

Bună e țuica de prună
de ce bei de ce-ai mai bea!
Vă spun asta fără glumă
Credeți în ideea mea!

De treci pe la Pietroșița
Merită să te oprești.
Bună-i mândra, țuiculița!
Și toate cele lumești!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 30.05.17 15:37:57
Validat / Publicat: 30.05.17 16:13:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MOROENI.

VIZUALIZĂRI: 2161 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Război de țesut - Pietroșița.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29450 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

Aurici
[30.05.17 17:31:39]
»

@tata123: Am citit cu drag articolele din zona asta pentru că mi-e foarte dragă. Ani de zile am avut o dambla să-mi cumpăr un teren la munte și după sute de drumuri pe o rază de 200 de km de București și sute de vizionări mi s-a făcut click la Dealul Frumos. Cred că am mers în satul ăla în fiecare week-end în vara când l-am descoperit. M-am și împrietenit cu lumea, deja mă vedeam acolo. Am bântuit/bântui mult prin Pietroșița, Dealul Frumos, Moroeni pentru că damblaua mi-a trecut, dar ultimii fini cununați au o casă de vacanță la Moroeni și ne mai facem veacul pe acolo, așa că m-am bucurat că am citit.

irinad
[30.05.17 20:12:43]
»

@tata123: Recunosc că, deşi, zona nu-mi este deloc străină, fiind situată destul de aproape de oraşul meu de reşedinţă, nu am vizitat până acum acest muzeu.

Interesante exponatele, bine descrise de tine.

Venind pe DN 71 dinspre București, via Târgoviște – Fieni, intrăm în Pietroșița și după ce traversăm podul peste râul Dâmbovița

Este vorba de râul Ialomiţa, râul Dâmboviţa curge pe partea cealaltă, pe valea sa aflându-se şoseaua ce leagă Târgoviştea de Câmpulung.

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[30.05.17 20:42:02]
»

@tata123: Muzeele de etnografie se numără și printre preferatele mele, de-a lungul ultimilor ani având plăcerea să vizitez câteva astfel de obiective. Aceste colecții etnografice au darul de a-mi aminti de anii frumoși ai copilăriei, atunci când am petrecut numeroase clipe frumoase la țară, alături de bunici și de numeroși prieteni - cu unii țin și acum legătura. Oau, parcă nu-mi vine să cred că pe câțiva îi cunosc de peste 30 de ani!

Să revenim... În fotografii ai surprins multe obiecte care îmi sunt cunoscute, din păcate majoritatea celor aflate în casa bunicilor au fost rătăcite de-a lungul timpului. Un război de țesut ca cel din P10 exista și în odaia bunicii, iar plugul de fier din P02 l-am văzut chiar în brazdă, tras de doi boi!

Felicitări pentru articol și pentru că ne prezinți astfel de obiective nu foarte cunoscute, dar care adăpostesc exponate deosebite! Spor la scris în continuare!

Dan&Ema
[30.05.17 22:08:53]
»

@tata123:

Cred ca am mai spus ca ma atrag muzeele etnografice in ultimul timp si cum ne paste o vizita in zona Pucioasa, este muzeul recomandat si prezentat de tine este o optiune de vizitat.

Si a propos astazi am vizitat Muzeul Campiei Boianului din Draganesti Olt! De exceptie!

Felicitari pentru articolul de calitate, ca intotdeauna dealtfel!

Numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Lucien
[31.05.17 08:48:53]
»

Un muzeu etnografic elegant și în care exponatele, probabil adunate inițial de-a valma, sunt atent grupate pe categorii. Mi-a plăcut ideea interior rural - interior orășenesc. În legătură cu ”fierul de călcat cu țeavă pentru evacuat gazele”, cred că mai simplu ar fi de numit ”fier de călcat cu eșapament”. Casa cu etaj arată foarte bine, dar probabil este o construcție de lemn...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[31.05.17 08:52:56]
»

@Aurici: Mulțumesc pentru aprecieri, într-adevăr zona este foarte pitorească. Am urcat și noi până la intrarea în „Satul Prunilor” de unde am admirat căsuțele satului Dealul Frumos.

@irinad: Mulțumesc pentru semnalare, am cerut modificarea. Îmi aduc aminte de articolul tău destinat zonei Runcu, locul de relaxare pe timpul verii. Citisem despre existența unui Muzeu de etnografie și folclor și la Runcu. Frumoase peisaje naturale în tot acel areal!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[31.05.17 09:00:03]
»

@Crazy_Mouse: Mulțumesc pentru ecou și aprecieri! Vizitele în aceste muzee sătești ori etnografice sunt un moment de întoarcere în trecut, în lumea copilăriei de altădată, copilărie pe care mulți am petrecut-o în lumea satului. Și mie multe din exponate îmi aduc aminte de viața la țară, de momente irepetabile din copilărie. Măcar în muzee să se mai păstreze aceste obiecte...

@Dan&Ema: Să petreci clipe frumoase în zona Pucioasei, la aer curat. Mulțumesc pentru aprecieri!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[31.05.17 09:15:46]
»

@Lucien: O expoziție interesantă de fiare de călcat am văzut la Muzeul de Etnografie din Câmpulung Muscel (colecția maiorului (r) Leșevschi Florin Răzvan cu exemplare expuse sub titlul Istoria și evoluția fiarelor de călcat - am scris în acest articol despre colecție și am postat fotografii: P10-P15 -vezi impresii).

Mai mult ca sigur colecția etnografică a fost strânsă la început de-a valma de la oamenii din sat (cu ajutorul copiilor de la școală), apoi prin anii 70 s-a închegat expoziția. Acum fiind sub coordonarea Complezului Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște beneficiază de aportul specialiștilor de acolo. Bănuiesc că strucutra casei cuprinde și piatră sau cărămidă, cel puțin la parter, deși nu este exclus să fie ridicată doar din lemn și lut. Mulțumesc pentru lectură.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, Dan&Ema, irinad, Lucien, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Moroeni:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078547954559326 sec
    ecranul dvs: 1 x 1