În vizită la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului (comuna Dorna Arini)

TIPĂREȘTE

În urmă cu doar câteva zile am ajuns la Vatra Dornei; nu am rămas peste noapte, ci am făcut un popas de vreo patru ore în acest frumos oraș de pe meleagurile sucevene. Ne-am plimbat puțin prin zona centrală a orașului, am servit câte o prăjitură la o terasă din apropiere și am mers apoi să vizităm un obiectiv interesant, despre care am aflat dintr-un reportaj pe care l-am văzut la TV în urmă cu aproximativ două luni. Este vorba despre un lăcaș de cult construit destul de recent – Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului.

Ca localizare mai precisă, acest lăcaș de cult nu se află chiar în oraș, ci în apropierea acestuia, mai precis în satul Gheorghițeni, pe raza comunei Dorna Arini. Pentru a ajunge acolo, noi am intrat pe centura ocolitoare și din centrul orașului am condus 7 kilometri până în parcarea mănăstirii. Ultimii trei kilometri i-am parcurs pe un drum pietruit, pe malul stâng al râului Bistrița, drum care nu ridică probeme deosebite niciunei mașini. Am parcat mașina la câțiva metri de apele învolburate ale Bistriței, însă nu râul ne-a captat de această dată atenția, ci turnul-clopotniță aflat la intrarea în curtea mănăstirii. Realizată în stil maramureșean și înaltă de aproximativ 50 de metri, clopotnița are un vârf ascuțit ce pare că zgârie bolta cerească. Un amănunt inedit referitor la acest turn-clopotniță este faptul că în interior sunt instalate 24 de clopote de diferite dimensiuni; acestea compun un carilon, adică un sistem acționat prin telecomandă care permite redarea unor cântece religioase cu ajutorul clopotelor. Nu am avut norocul să ajungem aici într-un moment în care acest sistem de clopote să fie pus în funcțiune, cu siguranță că sunetele lor ar fi făcut să răsune întreaga vale!

Turnul-clopotniță are acoperișul din șindrilă, iar în partea superioară este realizat un foișor; pe lateralele turnului sunt montate ceasuri, însă acestea nu indicau corect ora.

Chiar deasupra gangului pe unde se intră în curtea mănăstirii este montată o placă din lemn pe care este menționat hramul complet al acestui lăcaș de cult: ”Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, Sfântul Mucenic Procopie, Sfânta Cuvioasă Elisabeta”. Am trecut de poarta din lemn masiv în două canaturi, sculptată cu chipuri de sfinți, și am pășit pe aleea centrală a curții. În stânga și în dreapta acestei alei pavate cu piatră se întinde o grădină frumoasă cu pomișori, gazon tuns uniform și straturi de flori multicolore, în special trandafiri. Pas cu pas, am ajuns în dreptul unei fântâni arteziene care nu funcționa și de aici am văzut cum aleea principală se ramifică spre clădirile anexă din curtea lăcașului de cult, așezate pe aceeași linie cu biserica.

Am trecut de fântână și am urcat mai multe trepte din marmură, ajungând la intrarea în biserica lăcașului de cult. Spre deosebire de alte mănăstiri vizitate, unde bisericile sunt mari, iar anexele ce le înconjoară sunt ceva mai mici, la acest lăcaș de cult situația stă invers (deocamdată). Biserica este o construcție micuță în stil maramureșean îmbrăcată cu lemn de stejar sculptat în diferite modele dispuse orizontal.

Până să intrăm în biserică am pășit într-un pridvor circular, ai cărui stâlpi de lemn susțin un acoperiș realizat sub forma unei turle mai mici. Biserica este prevăzută și cu o turlă mai înaltă cu foișor (particularitate de construcție pe care am observat-o și la turnul-clopotniță), această turlă fiind amplasată deasupra pronaosului. Floricelele roșii se revărsau din ghivecele atârnate în pridvor, spre încântarea noastră, dar și a altor vizitatori.

Am intrat în pronaos și am găsit în partea stângă magazinul de suveniruri, iar pe peretele opus am observat tabloul votiv: ctitorii Elisabeta și Procopie Petrescu țin cu mâna o biserică ce prezintă câteva diferențe față de cea în care ne aflam. Am avansat și am admirat catapeteasma sculptată cu diverse motive vegetale, dar și scenele biblice și portretele de sfinți realizate pe pereții și pe plafonul naosului. Pictura a fost executată în 2004 de către o echipă de pictori coordonați de Valentina Petrescu din Vatra Dornei.

Să revenim puțin în pronaos; aici se află pisania lăcașului de cult, din care aflăm că piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă de Arhiepiscopul Tomisului Teodosie Petrescu pe locul casei părintești ”spre cinstirea părinților, moșilor și strămoșilor. ” După cum se precizează și pe site-ul propriu, istoria mănăstirii începe ”în anul 1999, când arhiepiscopul Teodosie a dorit ca pe terenul moștenit de la părinți (Elisabeta și Procopie Petrescu) să ridice un sfânt lăcaș. Prin venirea câtorva maici din lume s-a format obștea monahală și au început lucrările de consolidare a terenului. Construcția bisericii a început în același an și s-a finalizat în 2004, sfințirea lăcașului de cult având loc în data de 20 octombrie a aceluiași an.” Am prezentat doar câteva informații, pentru mai multe amănunte puteți consulta site-ul menționat anterior.

Odată ce am terminat vizitarea bisericii, am ieșit în curte și ne-am plimbat pe lângă celelalte clădiri ale mănăstirii. Amplasate atât la stânga, cât și la dreapta bisericii, aceste anexe mănăstirești au fiecare mai multe etaje și sunt realizate din lemn sculptat, cu balcoane pline de flori și cu acoperișuri din șindrilă prevăzute cu mai multe foișoare. Construcțiile de aici adăpostesc ateliere în care sunt realizate veșminte preoțești sau icoane, dar și spații de cazare pentru pelerini. În partea stângă (privind de la intrarea în curte), după ce am trecut de clădirile ansamblului mănăstiresc, am ajuns în dreptul unei alte construcții pe care scria ”Baza de odihnă și tratament recuperator Dorna Arini”. Ușa era încuiată, astfel încât nu am găsit pe nimeni căruia să-i solicităm alte informații despre o eventuală cazare aici; am revenit pe aleea principală și ne-am îndreptat agale spre ieșire. Mai trebuie spus că în grădină, nu departe de intrare, este turnată fundația unei alte biserici și, judecând după dimensiuni, această nouă biserică va fi mult mai mare decât cea actuală. Din punctul meu de vedere, mănăstirea arată bine acum; nu știu dacă o altă biserică va aduce o schimbare în mai bine, mai degrabă va aglomera o curte și așa destul de încărcată.

Până să ieșim din curte, am observat în apropiere două leagăne pe care cel mic a dorit să le probeze puțin; tot acolo păștea un ponei prietenos, prilej să mai facem câteva fotografii.

După aproximativ o oră petrecută la mănăstire, vizita noastră s-a încheiat. În câteva minute am revenit în drumul principal și am plecat spre alte meleaguri.

În încheiere, vă recomand să vizitați acest lăcaș de cult atunci când veți ajunge în frumosul ținut al Dornelor! Vă doresc sejururi reușite tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 8119 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI