GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru zona Moldovei si nu numai, cladirea Cazinoul din Vatra Dornei a fost pentru mult timp o rana deschisa. Dar iata ca, in sfarsit, oameni cu suflet mare nu au lasat sa dispara o asemenea bijuterie, iar acum cei care ajung in zona ii pot trece pragul.
Am sa incerc sa va spun cate ceva despre istoria acestei cladiri asa cum ma pricep si cu informatii culese din diverse surse.
Constructia acestei cladiri a fost posibila datorita unui primar destoinic, Vasile Deac, cel care mers la imparatul Franz Joseph al Austriei si a incercat sa il convinga de necesitatea cazinoului pentru turistii veniti la bai. Imparatul nu numai ca a aprobat dar a facut si o donatie pentru cazinou, iar primarul ar fi fost invitat la masa. Banii necesari au fost adunati prin colecta publica si printr-un imprumut de la o banca austriaca.
Planurile de constructie au fost facute de arhitectul Peter Paul Brang, iar stilul este eclectic cu influente din renasterea germana.
Constructia cazinoului a inceput in 1896 si s-a incheiat doi ani mai tarziu, inaugurarea s-a facut la 10 iulie 1899. Atunci s-a deschis pentru prima data” Palatul de cultura a stabilimentului bailor” , numele dat acestei cladiri. In interior se afla o sala de teatru, o biblioteca, un restaurant, o cofetarie si alte spatii necesare bunei functionari. In timp cladirea sufera o renovare si modificare a aspectului exterior in 1936, cand in spatele cladirii s-a facut o terasa cu vedere la parcul statiunii.
Destinatie importanta pentru vremea aceia, cazinoul a avut oaspeti de seama. Insusi imparatul Franz Joseph ar fi fost aici, precum si personalitati din tara, Nicolae Iorga, Zaharia Stancu„Ion Antonescu. Insa istoria nu a fost blanda cu acest edificiu si in timpul celui de al doilea razboi mondial a fost folosit de armata germana si plecarea acesteia a lasat multe distrugeri. Dupa instaurarea comunismului cladirea a fost nationalizata si transformata in club muncitoresc. Evenimentele din decembrie 1989 au gasit cazinoul in plin santier de refacere si a fost vandalizat. A fost furate candelabre, cazi din cupru, marmora.
In 1990 jefuit si intr-o stare deplorabila trece in patrimoniul societatii Dorna Turism care nu reuseste sa faca nimic pentru binele acestei cladiri si din nou se schimba proprietarul trecand la Consiliul Local pana in 2003. In acest an Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, ca administrator al Fondului Bisericesc Ortodox (infiintat prin hotarare imperiala in 1786 si administrat de functionari ai statului austriac. Veniturile rezultate de la proprietatile bisericesti intrau in acest fond. Cu acesti bani vor fi cumparate mai multe proprietati printre care si terenul pe care se va construi mai tarziu cazinoul, parcul, policlinica balneara, hotelul Carol).
Din 2018 se incepe renovarea, cu bani europeni, iar in 28 noiembrie 2023, cand se sarbatoreste ziua Bucovinei, a fost inaugurat.
Dupa deschiderea oficiala si pana la sfarsitul lunii decembrie intrarea este libera.
Deplasare noastra la Vatra Dornei avea ca scop si vizita la cazinou pe langa faptul ca ne doream sa iesim 1-2 zile pentru a sarbatori ziua nationala in alta parte decat acasa.
Intrucat nu am gasit cazare decat de pe 1 decembrie in dimineata zilei de sarbatoare pornim spre Vatra Dornei. Cazarea a fost la Hotel Boutique Kaban (vezi impresii) si pentru ca este a doua oara cand stam aici nu am sa va plictisesc cu descria locului. E la fel de bine si de curat, cu atmosfera placuta si personal amabil ca si acum 5 ani.
Revenind la obiectivul principal,” Cazinoul Bailor” sau „Palatul Dornelor” , indiferent cum s-o numi, merita sa va petreceti ceva timp admirand cladirea prin exterior, dar si interior si sa aflati cate ceva despre istoria zbuciumata a acestui colt de tara numit Bucovina sau Tara Fagilor, nume dat de autoritatile austriece.
Dupa ce ne-am cazat, chiar daca afara ploua (ne-a mai plouat si in urma cu 3 saptamani in Iasi) am pornit spre Cazino, aflat la aproximativ 2-300 de metri de cazare sa ne interesam de program pentru a doua zi. Cazinoul era deschis, inca se intra, dar fiind aproape de inchidere am decis sa venim a doua zi. Pentru acum era suficient sa-l admiram din exterior, mai intai la lumina zilei apoi pe seara luminat frumos.
Desi lucrarile de renovare a cladirii s-au finalizat mai e de lucru la trotuare si spatiile din jur si cred ca zona va fi de interes turistic pentru cei care ajung in „tara Dornelor” !
A doua zi, dupa micul dejun, pornim spre cazino sa vedem si interiorul. Va reamintesc ca pana la sfarsitului lunii decembrie nu se plateste intrarea, dar nici ghid nu este. Doamna de la intrare ne-a spus cateva cuvinte, cam ce putem vedea dupa care fiecare e pe cont propriu.
Prima incapere este holul de la intrare unde se afla o expozitie de fotografie din perioada de dominatie austro-ungara, cand cladirea cazinoului era loc de intalnire si petrcere a timpului pentru oamenii de seama a acelor vremuri. Pe langa acestea sunt fotografii recente care prezinta diferite etape ale lucrarilor de renovare. Tot aici este si o vitrina cu cateva obiecte, servicii de cafea, decoratiuni, ce fac parte ca si fotografiile (majoritatea) din colectii particulare.
De aici urmam traseul indicat si pe rand trecem prin fiecare incapere unde vom gasi numeroase informatii despre aceasta parte a Romaniei ce a fost ravnita mereu de marile puteri trecand de la o dominatie la alta. Sunt informatii multe si care necesita uneori sa le recitesti pentru a putea sa intelegi cateva ceva din istoria acestui tinut. Si in aceste incaperi vom gasi vitrine cu obiecte vechi ce apartin colectionarilor particulari. Dupa ce terminam cu documentarea (o avalansa de informatii) intram in cea mai importanta incapere, sala de spectacole, fosta sala de bal. Aceasta este si cea mai frumoasa, cu stucaturi aurii pe tavan si pereti, ingerasi frumos colorati si candelabre aurii. Sala este pregatita pentru a gazdui spectacole, concerte si alte evenimente culturale.
Ultima parte a vizitei, ce nu trebuie rata, este subolul cladirii ce are peretii din caramida si gazduieste o expozitii de scultura si pictura.
Vizita la cazino a fost placuta si instructiva, dar un pic obositoare pentru ca era destul de aglomerat, dar pentru asta aveam la dispozitie parcul statiunii unde ne putea relaxa facand o plimbare in cautarea „Marianelor” , adica veveritele ce isi au domiciliul aici.
Plimbarea a fost placuta, am trecut pe la izvorul „Sentinela” o cladire ce adapostea mai demult un izvor de apa minerala, acum secat, apoi la izvorul „Ferdinad” care inca este exploatat, dar doar de localnici, am intalnit o Mariana si apoi ne-am indreptat spre cazare.
Va indemn sa ajungeti la Vatra Dornei si sa treceti pragul cazinoului pentru o lectie de istorie.
Trimis de DOINITA in 11.12.23 17:59:29
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VATRA DORNEI.
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DOINITA); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte bun review-ul
-
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Vatra Dornei și împrejurimile, VATRA DORNEI" (deja existentă pe sait)
@DOINITA: Mă bucur mult că, în sfârșit, s-au terminat lucrările de restaurare la cazinou. Pe cel din Sinaia l-am vizitat în urmă cu câțiva ani, dar la Vatra Dornei n-am reușit să ajung anul acesta, când am vizitat o parte din Bucovina.
Sper să urmeze cât de curând cazinourile din Constanța și Băile Herculane.
Felicitări pentru review!
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@Carmen Ion: Nu e timpul trecut pentru a vizita si cazinoul din Vatra Dornei. Daca vizita in Bucovina a fost inainte de finalul lunii noiembrie oricum nu ar fi fost deschis. Deci la urmatoarea vizita in zona astept sa ne povestesti cum a fost.
Multumesc mult ca ti-ai rupt din timpul tau si te-ai aplecat si asupra cuvintelor mele,
insiruite aici!
@DOINITA: Un obiectiv deosebit care va aduce un plus de valoare stațiunii Vatra Dornei. Mulțumim pentru prezentare!
Iată o știre din ziarul Opinia din august 1931 privind desfășurarea unui mare bal la Cazinoul balnear:
În vigileatură. O serată reușită la Vatra-Dornei — În Cazinoul balnear din localitate, a avut loc aseară o selectă reuniune, organizată de către cercul medicilor balneologi din Dorna. La această serată, au luat parte în afară de toţi medicii localnici, un numeros public select format din vizitatorii stațiunei, dintre care remarcăm: d-na şi de general dr. Vicol, preşedintele soc. de Hidrologie, d-na şi d. Forfotă, primarul oraşului, d-na şi dl. col. Voia, prefectul judeţului, d-na şi dl. dr. Teodorescu, inspector general sanitar, dl. dr. Mălinaş, directorul medical al stabilimentelor balneare, pretorul Bădăluţă cu d-na, d-na şi cu col. Bendescu, inginer Iurcu, director ad-tiv, preotul Protopop Petrine, preşedintele comisiunei balneare, d-na şi dl. col. Grigoriu, d-na şi dl. Alfred Taxier, directorul ziarului „Lunea” - Iaşi, d-na şi d. prof. Posluşnicu, d-na şi d. Fotino, directorul Teatrului Naţional din Cernăuţi, d. Chihoia, directorul Băncii Româneşti-Cernăuţi, domnul doctor N. Săveanu, cu d-na Cernăuţi, d. G. Mihailescu, d-na şi d. farmacist Sibila, d-na şi d-l inginer Ţurcanu, d-na şi d-l Piedemonte, d. căpitan Bălcescu, d-na şi d-l dr. Focşaner- Cernăuţi.
De asemenea au mai luat parte delegaţi ai studenţilor medicinişti din Viena, Praga, Paris şi Cernăuţi. Sala cea mare a Cazinoului frumos ornată a format punctul de atracţie al asistenţei. Domnişoare şi tineri s-au amuzat şi dansat până în zorii zilei, în ritmul antrenant al renumitului Jaz Segal-Cernăuţi. De asemenea fanfara grănicerilor a completat seria ariilor plăcute. Serata a avut un frumos succes moral şi material, datorită comitetului organizator format dintr-un grup de distinşi medici din localitate în frunte cu d. dr. Mălinaş.
O știre care are legătură cu domeniul Dvs. de activitate ????
Numai bine!
Deja ați vizitat Cazinoul de la Dorna? Bravo! Ne-ați luat-o înainte!
@CATAAS: Da, noi am pornit de mai jos, de la Botosani si nu ne-am putut opri decat
in Vatra Dornei ????. Vine vremea si pentru voi, mai ales ca va stim plimbareti din fire????
Multumesc pentru vizita, vot si ecou!
@tata123 ????: Intr-adevar renovarea si deschiderea cazinoului va aduce un plus de
valoare zonei si in special orasului Vatra Dornei. Hotelurile si pensiunile din oras se
pare ca sunt pregatite pentru a primi mai multi ospeti decisi sa petreaca zile de vacanta
in Tara Dornelor.
Multumesc frumos pentru completarile deosebit de interesante si placute!
@DOINITA: Un articol de interes cu informații utile pentru această frumoasă stațiune! Ce mă bucur pentru că s-a restaurat acest frumos cazinou deschis recent la sfârșit de noiembrie! Nu am mai fost în zonă de circa 15 ani când am avut bilet de tratament și atunci stațiunea arăta bine, cazinoul era ultracentral dar în paragină, nu se încadra cu restul. De reținut!!
@mprofeanu: Asa era, o plaga pe obrazul orasului. Bine ca in sfarsit a fost renovat si arata asa cum merita o asemenea cladire si mai ales ca este deschis publicului.
Acum cand Vatra Dornei are un atu in plus poate ca e vremea sa ajungi din nou in zona. Cazari bune sunt, peisajele sunt minunate, moldovenii sunt oameni primitori si cu siguranta de vei simti... imparateste.
Poftim in Bucovina si in Moldova!
Multumesc pentru vot si ecou!
Sa ne revedem cu bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2023 Palatul Comunal Vatra Dornei — scris în 17.12.23 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Ținutul Dornelor - stațiunea Vatra Dornei — scris în 18.09.23 de kemi27 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Muzeul Etnografic Vatra Dornei - un muzeu prețios, dar insuficient pus în valoare — scris în 10.10.21 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Vatra Dornei: „Perla Bucovinei” – oare? — scris în 28.07.21 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2021 Minunea ascunsa dintre Dorne — scris în 06.03.21 de Donutz din SIBIU - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Un colț de Rai românesc — scris în 28.10.20 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Invitatie la drumetie in Suhard — scris în 28.07.21 de liviu49 din BRăNEşTI [IF] - RECOMANDĂ