Timișoara după 10 ani... un oraș colorat

TIPĂREȘTE

În 2006, cu ocazia unei conferințe, am pășit pentru prima dată pe străzile Timișoarei, deși am avut câteva rude care locuiesc în oraș de peste 50 de ani. Îmi aduc aminte că mi-a plăcut aspectul orașul încă de pe atunci, atât cât am putut cuprinde în micile plimbări efectuate în cele două zile ale întrunirii. În 2016, timp de două zile, am avut prilejul de a lua la pas centrul orașului și vreo două obiective turistice importante. Bineînțeles că aspectul general al urbei timișorene s-a schimbat, transformările având un caracter pozitiv. Consecința acestor modificări a fost desemnarea orașului Timișoara drept Capitală culturală europeană în anul 2021, anunț efectuat în luna septembrie (dosarul de candidatură îl puteţi vedea aici). Este rezultatul restaurărilor clădirilor de patrimoniu, dezvoltarea infrastructurii, modernizarea unor servicii, îmbunătățirea imaginii orașului, creșterea promovării turistice etc. Proiectul se desfășoară sub titlul „Luminează orașul prin tine! ”.

Interiorul Timișoarei va surprinde plăcut pe orice străin. Este un oraș frumos, prietenos, construit regulat, în afară de grandioasa cetate. Străzile frumoase și curate, drăguțele piețe, multe palate, dughenele negustorilor, foarte plăcut amenajate pe străzi animate, toate acestea dau orașului ceva grandios încât îți închipui că ești într-o mică reședință. La toate acestea, interesantele și frumoasele suburbii – în special cea care poartă numele de Fabrik – legate de oraș cu alei bine întreținute oferind orășenilor un loc de recreere deosebit de plăcut, vor face pe fiecare să se mire că găsește un oraș, în care chiar orice locuitor răsfățat al unei reședințe s-ar simți foarte bine, acolo la așa depărtare de orice civilizație, după cum se crede greșit, unde străinul, cuprins de această părere rătăcită nu va căuta decât kabili [populație berberă] și unde, chiar cu nu mulți ani înainte, au locuit în chip marțial turcii. Timișoara are un teatru în toată regula. În șanțurile largi ale cetății în care se afla, în trecut, apă de mlaștină acoperită cu stuf, provocând continuu friguri, au fost amenajate plăcute grădini care aparțin ofițerilor din garnizoană și, în parte, persoanelor particulare. – relatare a farmacistului Joseph von Dörner din 1835.

Am avut o cazare bună, Hotel Central (vezi impresii), la doar câțiva pași de Piața Victoriei, chiar în fața Castelului Huniazilor. Am făcut vreo trei incursiuni prin centrul orașului, una la lumina zilei, alta pe înserat. Ne-am concentrat atenția asupra cartierului Cetate, centru polarizator al vieții administrative și sociale încă din vechime, dar și asupra numeroaselor spații verzi ce înconjoară ca un inel acest centru. Și noi am perceput orașul exact ca și farmacistul din secolul al XIX-lea: plăcut, cu multe palate, piețe drăguțe, străzi animate.

Piața Victoriei este punctul din care am pornit în fiecare plimbare, mai scurtă sau mai lungă. Opera Națională Română, interesant și intens luminată la ceas de noapte, străjuiește o latură a pieții, în cealaltă parte a axei fiind situată Catedrala Mitropolitană – deși lăcașul de cult a fost construit în anii '30-'40, el a devenit rapid un simbol, dar și un punct de reper al orașului de pe Bega. Fosta Piață a Operei, loc de plimbare pentru protipendada vremurilor apuse, dar și a oamenilor de rând, este flancată de un șir de așa-zise palate și clădiri cu funcții sociale. La parterul acestor construcții grandioase găsim acum o mulțime de magazine de tot felul, restaurante și cafenele. Spațiul central e ocupat de un spațiu verde, ornat cu ronduri diverse de flori (în funcție de sezon), loc unde sunt amplasate Statuia Lupoaicei (primită de la autoritățile Romei la 20 de ani distanță după cea dăruită Bucureștiului în 1906) și Fântâna cu pești (iluminată în culori pe timpul nopții). Trecem printre două parcuri (al Mitropoliei și Justiției), traversăm râul Bega pe secularul Pod Mitropolit Șaguna (redenumit anul acesta „Mihai Viteazul”), prevăzut cu 4 piedestaluri și balustrade de piatră, observând din mers o frumoasă cafenea plutitoare, dar și controversatele vase de călători achiziționate de Primărie. De-a lungul B-dului Vasile Pârvan domină tinerețea: diverse facultăți se înșiră una după alta; ne atrage vizual moderna clădire a Bibliotecii Universității Politehnica.

Traversăm din nou Bega pe Podul Michelangelo și pătrundem în Parcul Rozelor – un loc deosebit, amenajat cu spaliere de lemn, mulți trandafiri, plante decorative, bănci. Un spațiu mare este dedicat spectacolelor, există o mare scenă acoperită și câteva sute de scaune. Nu lipsesc busturile celor doi oameni (tată și fiu) care au amenajat (1891) și reamenajat (1928) Parcul Rozelor: Wilhelm Mühle și Arpad Mühle (informații aici: timisoara-info.ro/ro/atra ... ul-rozelor.html). Ne răcorim puțin sub arborii din Parcul Justiției, apoi admirăm clădirea impunătoare a Primăriei Timișoarei, ridicată în primul sfert al secolului al XIX-lea.

A doua incursiune pe străzile Timișoarei o efectuăm spre centrul cartierului Cetate. Pășim pe pietonalul de lângă Operă (str. Alba Iulia) unde găsim și un centru de informare turistică. Piața Libertății constituie o surpriză pentru noi, acum 10 ani aici erau parcate mașini, existau spații verzi, alei și copaci. Acum vedem un spațiu vast, pietruit, în care mai există doar Monumentul Sf. Maria și a Sf. Nepomuk (1756, dedicată comemorării epidemiei de ciumă din 1738-1739), restaurat, de un alb clar, bustul lui Decebal, cei doi stejari din fața garnizoanei și câțiva arbori ornamentali. Bineînțeles că tot careul pieței este presărat cu clădiri isorice, am citit într-un material că Timișoara este orașul cu cele mai multe clădiri istorice din România: circa 14.000. Citim pe o plăcuță că aceasta este cea mai veche clădire din oraș păstrată: Comenduirea garnizoanei (1727), clădirea roșie a vechii Primării, Cazinoul Militar etc. Pe o latură circulă încă tramvaiul mov al Timișoarei, pe o linie reabilitată și delimitată. Observ capace de canal deosebite care ne prezintă în relief vechea cetate stil Vauban (asemănătoare cu cele de la Alba Iulia), alte capace ne arată punctele cardinale, iar plăci de piatră încastrate în pavaj ne prezintă denumirea spațiului în care ne aflăm (ex. Piața Unirii).

Multe din străduțele din centrul istoric au devenit pietonale, acum 10 ani trebuia să ne strecurăm printre autoturisme. Străbatem str. Vasile Alecsandri și ajungem în Piața Unirii – atât ziua, cât și noaptea. Animație, terase nenumărate (seara puteai gusta o băutură la lumina lumânărilor), clădiri restaurate, spațiul central cu iarbă și alei pietruite. Mi-a plăcut arhitectura fostei Bănci de Scont (Palatul Miksa Steiner) – ceva în genul clădirilor din Barcelona. Palatul Episcopal Sârb și Biserica Sârbească sunt restaurate, în fața palatului era amenajată o terasă. Nu te saturi să te rotești în mijlocul pieții și să privești frumoasele construcții colorate, fiecare din ele având o poveste în spate. Statuia Sfânta Treime (1740, dedicată comemorării aceleiași epidemii de ciumă care a decimat locuitorii orașului) se ridică în centrul pieții. Informații detaliate găsiți structurate pe excelentul sait de prezentare turistică a orașului: timisoara-info.ro/ro/atra ... /obiective.html.

Am trecut și prin preajma Fântânii Punctelor Cardinale, pe la Bastionul Theresia (singura urmă rămasă a fortificației în formă de stea), pe lângă Palatul Dicasterial, prin fața filialei Bibliotecii Academiei din Timișoara. Am atins și una din cele mai veche piațete ale orașului: Piața Sf. Gheorghe – aici am putut vedea vechi fundații amenajate ca un punct arheologic, dar și statuia sfântului menționat mai sus (monument dedicat eroilor Revoluției din 1989). Din această piață a pornit în cursă primul tramvai timișorean... tras de cai.

Am fost plăcut impresionat de cele văzute în Timișoara, am admirat din nou vechile construcții (multe restaurate), am apreciat marile spații verzi, am animat și noi străzile și piețele din centru la orele serii, am fotografiat culorile orașului. Consider că două zile petrecute în orașul de pe Bega reprezintă doar o avanpremieră a unei vizite mai lungi; timpul se scurge atât de rapid, orele petrecute perpedes prin oraș sunt întotdeauna insuficiente pentru a cuprinde tot ceea ce e important. Dar și lucruri mai mărunte care fac parte din viața de zi cu zi a timișorenilor, locuri mai puțin știute, dar pline de farmec, monumente industriale deschizătoare de drum ori cafenele cochete. Timpul rămas până când Timișoara va juca rol de Capitală culturală europeană (2021) va aduce noi restaurări, modernizări și îmbunătățiri în multe domenii. Să fie cu noroc!

---

VIZUALIZĂRI: 1914 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI