O Timișoară altfel

TIPĂREȘTE

A trecut mai bine de jumătate de secol și eu încă nu vizitasem Timișoara. Timișoara este un oraș aparte, un oraș de care te poți îndrăgosti iremediabil. Exact așa s-a și întâmplat cu noi! Ne-a plăcut de la prima vedere. Iată câteva lucruri inedite pe care ar trebui să le cunoști despre Funtea Banatului, de orașul de pe Bega! O parte din aceste lucruri le știam și eu o parte le-am aflat pe parcurs.

Timișoara a fost primul oraș european, și al doilea după New York la nivel global, care a introdus iluminatul electric stradal. Se întâmpla în anul 1884.

Râul Bega a fost primul canal navigabil din România, fapt ce a dus la creșterea comerțului în acele vremuri.

A fost primul oraș de provincie care a câștigat titlul național la rugby, în anul 1972.

Și tot Timișoara a fost primul oraș din Europa care a avut un tramvai. Acesta a fost inaugurat pe 8 iulie 1869, a fost realizat din lemn la Viena și funcționa tras de cai. 15 persoane se puteau deplasa lejer cu ajutorul lui.

Timișoara este cel mai mare oraș din Vestul țării, având o populație de aproximativ 400.000 de locuitori.

Palatul Baroc de aici este unul cu o arhitectură splendidă, printre cele mai apreciate de la noi. Muzeul care se regăsește acolo adăpostește colecția de portrete unice ale nobililor din elita bănățeană a secolelor XVIII și XIX, unde poți să vezi cum erau îmbrăcați domnii și domnițele acelor vremuri!

Timișoara este orașul ales pentru a fi Capitala Culturală Europeană în anul 2021.

Timișoarei i se mai spune și” orașul rozelor” . Două familii aristocratice de florari, Mühle și Niemetz, au înnobilat orașul cultivând peste 1400 de soiuri de roze exportate în tot Imperiul Austro-Ungar și la case regale din toată Europa- de aici și denumirea de” orașul rozelor” .

Ei bine am ajuns la Timisoara la invitația amicului O, pe care l-am cunoscut în Etiopia și cu care m-am împrietenit instant. O nu este doar un mare patriot, e drept e mare din toate puncte de vedere o să vedeți în poze, dar este un mare iubitor al României în general și a zonei Banatului în mod special. Mai mult este si un mare cunoscător al istoriei acestei zone geofrafice, dar și bun orator. Toate astea au făcut ca vizita noastră în Timișoara să fie o mare reușită. Am fost primiți tare bine, am fost plimbați atât per pedes căt și auto prin toate punctele de interes din Timișoara, dar și în satele dimprejur. Nici dacă mergeam cu un ghid specializat de la o agenție nu era atât de bine.

Dar am divagat prea mult, hai să începem povestea despre orasul de pe Bega! După cum povesteam anterior ne-am cazat pe malul Begăi, cum altfel în apropierea Consulatului German (vezi impresii). Centrul orașului era doar la câteva minute de mers pe jos. Iar Parcul Rozelor chiar vis a vis. În imediata apropiere era si complexul studențesc, dar si strada Michelangelo. Ce nume frumos!

Fiind așa aproape de râu am admirat multitudinea de parcuri din oraș și amenajarea pentru navigație a râului Bega. Mi-aș fi dorit o plimbare pe râu, dar n-am apucat să o facem în doar două zile. Data viitoare, care va exista cu siguranța. Oricum este de apreciat inițiativa primăriei de a folosi canalul navigabil pentru recreere.

După ce am trecut podul peste Bega am văzut în imediata apropiere vestita Catedrală Ortodoxă Metropolitană, locul de unde a început cu adevărat revoluția română! „Catedrala Mitropolitană din Timișoara este una dintre cele mai de preț clădiri ale orașului și una dintre cele mai izbutite monumente arhitecturale din țara noastră. Situată în centrul orașului, la încrucișarea celor mai importante artere de circulație, catedrala închinată Sfinților Trei Ierarhi impresionează prin dimensiunile ei însemnate, prin specificul arhitectural și prin învelișul de țiglă smălțuită, care strălucește minunat în lumina soarelui. Catedrala Ortodoxă Sfinții trei Ierarhi a fost construită între anii 1936 si 1940, dupa schița arhitectului Ioan Troianescu, fiind declarata monument de arta pentru arhitectura, pictura si sculptura ei. Constructia propriu-zisă a catedralei a început in anul 1936, prin sfințirea pietrei de temelie, de catre episcopul Andrei Magieru al Aradului.

Lucrările de zidire s-au întins pe aproape cinci ani, catedrala întinzandu-se astazi pe o suprafata de peste o mie si cinci sute de metri patrati, volumul total al interiorului fiind de peste cincizeci de mii de metri cubi. Catedrala are nu mai putin de unsprezece turle, din care turnul principal are aproape optzeci si patru de metri. Constructia are o lungime de saizeci si trei de metri si o latime de treizeci si doi de metri. La slujbele savarsite in aceasta pot lua parte in jur de cinci mii de credinciosi. În turnurile catedralei sunt așezate Șapte clopote mari, deosebit de puternice.

In toamna anului 1946, dupa zece ani de efort, noul lacas mitropolitan, impodobit cu cele mai bune si mai alese opere, astepta solemnitatea tarnosirii si incredintarii cultului pentru care a fost destinat. Astfel, a fost aleasa ziua de 6 octombrie 1946 ca zi a marelui praznic al ortodocsilor din Banat. La aceasta mare procesiune a participat insusi patriarhul Nicodim Munteanu si regele Mihai I, alaturi de intreg episcopatul Mitropoliei Ardealului si reprezentanti din toate colturile pamantului romanesc. Din cauza celui de-al Doilea Razboi Mondial, finisajele si picturile interioare si exterioare s-au terminat insa abia in anul 1956.

Stilul arhitectural al Catedralei Mitropolitane din Timisoara imbina traditia religioasa romana cu cea bizantino-moldoveneasca. Cu firide sub stresini, cu bolte instelate in interior, cu discuri lacuite intr-o multitudine de culori, acest stil poate fi regasit si in manastiri precum Cozia sau Prislop, tipice secolului al XIV-lea.

Pridvorul deschis al catedralei este sustinut de sase coloane mari din marmura, asezate pe cate un soclu patrat. Intrarea in pridvorul inchis se face prin trei usi masive in doua canaturi, frumos sculptate, atat pe fata exterioara, cat si pe cea interioara. Catedrala mai are usi de intrare si in partile laterale (sud si nord), de asemenea, frumos sculptate.

Deasupra pridvorului se afla turnul-clopotniță, zidit in forma patrata, cu cate cinci ferestre pe fiecare fata. Clopotele catedralei, melodios armonizate de compozitorul Sabin Dragoi, au o greutate de opt tone. Din pridvorul închis, care este foarte larg, se intra in pronaos tot prin trei usi sculptate, dotate cu geamuri in partea superioara. Boltile din pronaos sunt sustinute de cinci coloane din marmura, de forma octogonala, cu capiteluri sculptate.

În pronaos, pe partea dreapta, sunt așezate, inca din anul 1956, cinstitele Moaște ale Sfântului Iosif cel Nou de la Partos, fostul mitropolit al Timisoarei, in secolul al XVII-lea. In data de 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât canonizarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partos, precum și stramutarea Moaștelor sale, din biserica Mânăstirii Partos, în Catedrala Mitropolitana din Timisoara.

Iconostasul catedralei impresioneaza printr-o sculptura realizata de Stefan Gajo. Sculptura mobilierului este opera lui Traian Novac. Picturile interioare si exterioare au fost executate de catre pictorul Atanasie Demian. Intre anii 2003-2006, pictura catedralei mitropolitane a fost restaurata, acesteia redandu-i-se astfel stralucirea originala.

Inca din anul 1962, din inițiativa mitropolitului Nicolae al Banatului, s-a hotărât organizarea unei colecții care să cuprindă artă religioasă veche din Banat, adapostită în subsolul din incinta catedralei. Muzeul actual deține peste trei mii de volume rare de carte bisericească, peste opt sute de icoane si picturi, peste o suta treizeci de obiecte bisericești, zece artifacte de metal prețios, zece veșminte și alte asemenea podoabe bisericești.

Tot aici se găsesc manuscrise românești timpurii, precum: "Noul Testament de la Balgrad", din 1648; "Cazania lui Varlaam", din 1643. Partea de subsol dinspre Sfantul Altar cuprinde necropola mitropolitilor Banatului, primul mitropolit inhumat aici fiind episcopul Vasile Lazarescu (1947-1961).” -conform siteului creștin ortodox.

Evident nu aveam eu de unde să știu toate astea, dar mi s-a părut interesantă această descriere a catedralei, drept pentru care am inserat-o aici.

Locul de întâlnire cu O era evident în fața Operei. Ne-am văzut am băut câte o bere și am făcut câțiva pași prin piața cu același nume. Opera nu o puteam admira fiind în renovare în schimb am văzut urmele gloanțelor de la Revoluția Română. Este foarte bine că nu s-au șters urmele spre aducere aminte. Istoria are perversul obicei să se repete, așa că nu trebuie să uităm vreodată ce am trăit și faptul că ne-am câștigat libertatea cu sânge. Libertate pe care mulți nu pun azi mare preț, dar asta e deja o altă poveste.

Tot aici am văzut celebra sculptură, Lupoaica cu pui de la Roma, denumită Lupa Capitolină. Această statuie, prezentă în mai multe orașe de la noi din țară, simbolizează originea latină a poporului român. Această statuie înfățișând pe legendarii întemeietori ai Romei, frații Romulus și Remus, alăptați de o lupoaică. Conform legendei, cei doi au fost copiii lui Marte şi ai lui Rhea Silvia, însă nu au avut parte de o soartă prea bună. Amulius, unchiul lor, se temea că aceştia îi vor lua locul la conducere, aşa că a ordonat să fie omorâţi. Însă celui care trebuia să se ocupe de această problemă i s-a făcut milă de cei doi copii, aşa că i-a lăsat pe malul Tibrului, în speranţa că cineva îi va găsi. Cei doi fraţi au fost găsiţi de o lupoaică, aceasta protejându-i şi având grijă de ei ca şi cum ar fi fost puii ei. Ajunşi la vârsta adolescenţei, au hotărât să ridice o cetate, însă nu au reuşit să stabiliească cine o va conduce, aşa că Romulus l-a omorât pe Remus, într-un conflict.

Am admirat întreagă zonă si am ajuns la capitolul peisagistică. Arbuștii erau tăiați frumos, dar inegal. O ne-a povestit că de acest lucru se ocupa pe vremuri un peisagist neamț, un svab stabilit aici și pe vremea aia totul era tăiat perfect. Acum când a intrat pe mâna noastră s-a perpetuat cumva conceptul mioritic, las că merge si așa. Și de-atunci doar așa mere.

De aici ne-am suit în auto și am început o tură motorizată a Timișoarei. M-a impresionat curățenia, m-a impresionat faptul că nu era aglomerație de mașini, m-a impresionat că nimeni nu claxona, chiar de ar avea motiv. De ex O uita să mai plece de pe loc, prins în atâtea povestiri, dar nimeni nu-l împingea de la spate. E clar ca este și influența vestului. E clar că aici se trăiește mai mult și mai bine, cel puțin ca-n București.

Prin peregrinările noastre am ajuns și la casa lui Laslo Tokes omul de la care s-a aprins scânteia Revoluției Române. Apoi am ajuns în Piața Maria unde (nu) au fost trași pe roată Horia și Cloșca. Crișan a scăpat cumva de această umilință extrem de dureroasă. Poate nedrept este mai puțin omagiat ca și confrații săi pentru faptul că s-a sinucis. Dar cu acest act de curaj nu a mai reprezentat un exemplu pentru autorități. Ei vroiau ca pedeapsa supremă să fie în public, să fie cât mai mare durerea și cât mai mare asistența ca să nu mai îndrăznească cineva să se ridice împotriva orânduirii. Erată, Horia și Cloșca au fost trași pe roată la Alba Iulia! Aici se pare că și-a găsit sfârșitul Gheorghe Doja!!!

Apoi am fost în cartierul Freidorf unde s-a născut celebrul actor Johnny Weismuler, ce a interpretat cu mare succes rolul Tarzan din filmul cu același nume, tare îndrăgit de copiii din generația mea. Johnny Weismuler a fost si un mare sportiv acesta câștigând nenumărate medalii de aur la înot. Un adevărat campion, comparabil, evident păstrând proporțiile, probabil cu Arnold Schwarzenegger, marea vedetă hollywood-eană a zilelor noastre.

Prietenul O ne-a povestit apoi de un tip de care era eminamente foarte impresionat și anume Illy Francesco, un nume care mie personal nu-mi spunea absolut nimic. Illy Francesco este cel ce a inventat expresorul de cafea Anul acesta se împlinesc 129 de ani de la naşterea lui Francesco Illy, inventatorul espressorului modern şi fondatorul renumitei companii Illy. Acesta s-a născut în Timişoara, în anul 1892. Illy este un nume care astăzi nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este unul din marile branduri de cafea la nivel mondial. Ferencz, cum figurează în scriptele veacului al XIX-lea, s-a născut în cartierul Iosefin (oraşul era parte atunci din Ungaria), în 7 octombrie 1892. Tatăl său, un tâmplar maghiar, se numea János, iar pe mama şvăboaică o chema Rössler Aloisia. După şcoala elementară urmată la Liceul Piarist din Timişoara, Illy a absolvit şcoala profesională, în 1904. În Timişoara, Illy a locuit într-o casă aflată în fosta piaţă Scudler sau Kuttle, astăzi bulevardul Regele Ferdinand. Se pare că în ultima perioada Primăria s-a gândit să recunoască meritele lui Illy si chiar vrea să contruiască o cafenea cu numele acestuia, ca să-l omagieze.

Printre altele am văzut și lucruri mai putin plăcute. Chiar l-am rugat pe O să-mi arate casele istorice luate cu japca de la oameni amârâti, evident cu complicitatea Primăriei. Offf cum e țara asta a noastră. Nu poate niciodată să fie totul așa cum trebuie!!!

Într-o vizită în acest oraș nu avea cum să lipsească o escală la Iulius Mall, unul dintre cele mai mari și moderne complexuri din țară. Evident vizita a fost fugitivăm nefiind eu prea tare impresionat de așa ceva! :))

A urmat un tur pietonal prin centru Timișoarei. Am început din Piața Iancu Huniade și am trecut pe lângă castelul cu același nume, care din păcate era închis. Din Piața Victoriei am trecut în Piața Libertății și apoi ne-am oprit la o terasă în Piața Unirii. Amicul O chiar ne-a spus că Timișoara nu are un centru clar, ci are mai multe!

Obosiți după atâta citit? Asta dacă ați rezistat până aici! Ei bine și noi eram foarte obosiți după o zi atât de lungă, care a inclus drumul Sibiu Timișoara și apoi această vizită altfel a acestui oraș atât de celebru la noi în țară și nu numai. Așa că am luat o pauză de bere.

A doua zi dimineață amicul O ne-a luat de la hotel, ca să ne arate împrejurimile Timișoarei. S-a axat mai mult pe fostele sate șvabe și pe moștenirea culturală lăsată de aceștia. De la Timișoara am mers întâi la Șandra unde am aflat o poveste tare drăguță, de ce anume este construită biserica în mijlocul drumului. Se pare că sătenii nu erau defel mulțumiti unde se va construi viitoarea biserică. Fiecare vroia ca aceasta să fie construită pe strada sa, acesta fiind o mare mândrie pentru ei. Primarul văzând că în consiliul local aceștia nu se înțeleg deloc, a luat decizia să arunce pălăria în bătaia vântului și acolo unde va cădea va fi constrită și biserica. Zis si făcut, doar că pălăria a căzut exact în mijlocul drumului. Iar prilej de sfadă și de ceartă. Numai că vorba-i vorbă, așa că dacă așa s-a stabilit și s-o vorbit, așa rămâne. Și așa a rămas, de s-a construit biserica din Șandra în mijlocul drumului. Tot aici am mâncat la hanul Schwabenhause, dar despre asta o să vorbesc ulterior.

Drumul nostru a continuat prin comunele Gottlob, Lenauheim și Urvin, unde am admirat pe ici pe colo vechi case șvabe și deasemenea vechi biserici. Printre toate acestea nu am putut, să nu oprim și la o câmpie de maci înfloriți.

Mulțumesc mult ghidului O care ne-a arătat o altă față a Timișoarei, pe care n-am fi putut să o descoperim singuri. Deasemenea mulțumesc colegei andreea. c alături de care am petrecut o seară frumoasă la restaurant. Timișoara i will be back!

Un oraș tare fain exact pe gustul meu.

M-am simțit foarte bine alături de prietenii bănățeni. Am mâncat, am băut, ne-am plimbat și la club noi am dansat!

---

VIZUALIZĂRI: 1901 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI