Trei zile la Slănic Moldova

TIPĂREȘTE

Vara asta am ajuns și noi la Slănic Moldova! De mult timp aveam în vedere această stațiune plină de verdeață, peste care am dat căutând pe internet locuri mai puțin frecventate de turiști, care să ne ofere liniște și peisaje frumoase dar și confort. Bineînțeles că și impresiile rezultate în urma întâlnirii AFA au fost citite din scoarță în scoarță! Ne-am hotărât să rezervăm trei nopți la hotel Nemira, urmând să ne continuăm vacanța la Sovata. Plănuiam să plecăm imediat după Sf. Maria, când, speram noi, se va mai potoli nebunia turistică.

Drumul a fost bun, am venit pe traseul Brașov-Chichiș-Tg. Secuiesc-Oituz-Tg. Ocna. Am ajuns, ne-am cazat cu ceva emoții, că rătăciseră rezervarea... Ne-am instalat și apoi am pornit să explorăm împrejurimile și am fost imediat cuceriți de frumusețea peisajului, de verdele care domina totul, de clădirile interbelice. Mai ales cazinoul este impresionant atât prin mărime cât și prin arhitectură. Păcat că este pustiu și se degradează. Și vilele din aceeași perioadă ne-au plăcut, prin eleganța și felul în care sunt amplasate. Sunt deosebite Vila Teleconstrucția, Vila Rica, hotelul Coroana Moldovei. Nu la fel pot spune despre noile hoteluri sau anexe de hoteluri (piscine), înghesuite printre cele vechi, care se potrivesc ca nuca în perete cu stilul în care a fost gândită arhitectura stațiunii.

Parcul este tot o moștenire interbelică și, din fericire, a rămas în mare parte neatins, e o oază de verdeață, cu alei, brazi și flori, unde e o plăcere să te plimbi în orice moment al zilei. Din loc în loc sunt panouri informative cu traseele montane care pot fi parcurse, cu fauna zonei, cu izvoarele și beneficiile acestora. Treptat, am descoperit cu încântare o stațiune liniștită, curată, cu turiști civilizați.

A doua zi am pornit în drumeție pe traseul celor trei sute de trepte, marcat cu triunghi alb/roșu. Nu am numărat treptele, deși ne gândeam la un moment dat să desemnăm responsabil cu acest lucru pe un membru al grupului nostru de șase, dar, nu știu de ce, nimeni nu a fost dispus să numere! Toată lumea era cu ochii la peisajul spectaculos. (Păcat de nepăsarea unor turiști care aruncă ambalaje și peturi peste tot. Dar, pe măsură ce urcam, gunoaiele se răreau, semn că mulți au făcut cale întoarsă). Treptele s-au terminat, dar urcușul a continuat o bună porțiune, apoi am început să coborâm pe o pantă destul de abruptă. Drumeția a durat aproximativ trei ore, a fost destul de solicitantă, dar a meritat din plin. E bine de știut că, pentru a parcurge în întregime treseul, trebuie încălțăminte adecvată, apă și ceva de ronțăit. Am ajuns la liman (adică în șosea) undeva la doi kilometri de stațiune, în apropierea restaurantului Cascada. Am continuat, așa cum ne indica marcajul, și am ajuns în stațiune pe Aleea Izvoarelor, care, luminată de soarele blând al amiezei târzii, ne-a încântat și ne-a făcut să uităm de oboseală. Ce aveam mai bun de făcut acum decât să ne îndreptăm spre un restaurant și să ne recompensăm generos pentru eforturile depuse!

Ziua a treia urma să fie dedicată odihnei, dar, ca să nu ne ieșim din formă, am ales să mergem la punctul de belvedere de pe Platoul Vârful Cerbului, pe un traseu de 40 de minute, marcat cu cerc alb/roșu. Am luat-o pe lângă hotelul Dobru, dar, fermecați de câțiva pisici și un cățel simpatic ce se jucau într-o curte, am mers tot înainte pe un drum forestier, când trebuia de fapt să o cotim la stânga prin pădure. După mai bine de jumătate de oră, cu toate că eram fericiți de cât de lin și odihnitor e drumul, am intrat la bănuieli. Abia atunci cineva a scos tacticos o hartă și ne-am lămurit. Am făcut cale întoarsă, și iar urcuș prin pădure... De sus se vede toată stațiunea, merită drumul, mai ales că e mult mai ușor ca traseul treptelor. După masa de prânz ne-am plimbat din nou pe Aleea Izvoarelor, admirând stâncile și pădurea, gustând apa sărată și sulfuroasă a izvoarelor.

Pentru luna august stațiunea nu mi s-a părut foarte aglomerată, noi am stat de miercuri până sâmbătă. Erau totuși destul de mulți turiști, mai ales seara, când lumea se plimba. Majoritatea erau persoane de vârsta a treia, ceea ce explică poate atmosfera liniștită.

Când au zburat cele trei zile nici acum nu ne dăm seama... Dar am rămas cu amintiri plăcute dintr-un loc unde ne-am promis că vom reveni.

---

VIZUALIZĂRI: 6045 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI