La pas prin Sighişoara

TIPĂREȘTE

Mai mare ruşinea! Am trăit 80 de ani pe pământul ăsta si practic n-am vizitat Sighişoara. Ştiam demult că Sighişoara este cea mai bine conservată cetate din această parte a Europei, că a fost locuită neîntrerupt şi inclusă din 1999 în patrimoniul mondial UNESCO dar practic n-am văzut-o. De ce spun practic? Prima dată am trecut prin ea acum aproape 60 de ani când concediile se făceau cu trenul in circuit, cu trei opriri prestabilite a câte 24 ore. Una din opriri a fost la Sighişoara. În albumul cu fotografii intr-o sepia decolorată de timp figureaza o poză cu Turnul cu Ceas şi o alta cu o adolescentă urcând Scara Şcolii. A doua oară a fost pentru câteva ore anul trecut cu ocazia întâlnirii afa de la Odorheiul Secuiesc. Nici atunci n-am vazut mare lucru deşi ne-a fost ghid Andox care cred ca ştie fiecare piatră a oraşului in care locuieşte. M-am jenat să urc Scara Acoperită împreună cu grupul din cauza ca eu mergând mai încet le-aşi fi încetinit ritmul pe cele 175 de trepte. Împreună cu soţul, neştiind când ceilalţi se vor intoarce ne-am plimbat puţin prin piaţă, am vizitat Camera de Tortură ne-am uitat la tarabele de artizanat şi nedepărtându-ne nu am circulat pe străduţe apoi am aşteptat pe o bancă. Vizita de acum a Sighişoarei, a fost motivată de această neîmplinire şi de faptul ca răsfoind cateva review-uri pe afa ochii mi-au căzut pe un minighid de excepţie. Mă refer la cele doua episoade si fotografiile postate de Urjan Claudiu. Asta nu scade cu nimic valoarea unora dintre celelalte impresii ale userilor care le-au scris. Citindu-i şi pe Ovidiu, Biancuta, Costi şi Iulianic, m-am montat şi nu am mai lăsat timpul să treacă. Mi-am zis: trebuie sa mergem să vedem Sighişoara.

Ocazia a venit in ziua in care având treabă in Braşov ne-am hotarât sa vizităm oraşul cetate aflat la o distanta de 120 km. Cazarea ne-o alesesem de pe internet pe baza a două criterii: amplasament cât mai aproape de cetate si prêţ. Initial am ales Casa Barocă dar după ce am dat telefon si am aflat ca maşinile nu mai au acces in cetate si deasemeni erau libere doar camerele de la etaj şi scara de acces este ingustă, am renunţat. Ne-am orientat spre Casa Sighisoreană amplasată aproape de cetate despre care am scris un review separat (vezi impresii…) şi care a fost OK! Cum cazarea se făcea dupa ora două, pe drum ne-am oprit şi am vizitat cetatea Rupea complet restaurată anul trecut dar am ratat coloanele bazaltice de la Racoşi pe care aşi fi vrut să le vedem. Localnicii ne-au spus că drumul e întâi prost şi apoi nu mai e deloc.

Chiar în după amiaza zilei în care am ajuns am luat contact cu centrul oraşului lăsând Cetatea pentru a doua zi dimineaţă. Din străduţa-fundătură unde este amplasată pensiunea, la nici 50 m se intră în bul. 1 decembrie 1918 şi de aici, trecând pe lângă case vechi, majoritatea monumente istorice, am ajuns după vreo 300 m. în centrul centrului. Aici se află La Angela, cea mai bună cofetărie din oraş şi într-o clădire absolut superbă, restaurantul cu autoservire Perla şi puţin mai departe, cu o atmosferă vintage autentică restaurantul hotelului Bulevard. Înaintând pe strada Ilarie Chendi nu m-am putut abţine să fotografiez străduţele înguste pavate şi altele cu scări ducând în cetate. Am fotografiat clădiri vechi în stil baroc sau renascentist, viu colorate, unele ferecate cu porţi înalte săseşti, altele cu balcoane proeminente de fer forjat, câteva înclinate dar toate autentic medievale. Sighişoara are cea mai mare densitate de monumente istorice, 164 case cu o vechime de cel puţin 300 de ani. În centrul oraşului este amplasată o statuie a lupoaicei alăptându-i pe Romulus şi Remus. Pe statuie scrie˝ Alla citta di Sighişoara, Roma Madre˝şi este un simbol al latinităţii într-un oraş care iniţial a fost săsesc. Dacă la recensământul din 1910 din 11600 locuitori, 5500 erau germani, 3000 unguri şi 4400 români, după război ca urmare a deportărilor şi primului val de emigraţie, românii au devenit preponderenţi. Au urmat plecările ˝plătite˝ din anii ´70 şi emigrarea de după 1990, astfel că în 2002 la o populaţie totală de 30700, etnici germani au rămas simbolic numai 600. Deasupra oraşului care are o altitudine de 350m pe o platformă aflată la cca. 30m înălţime am zărit cetatea cu Turnul cu Ceas şi clădirea monumentală a primăriei. A doua zi aveam să aflu că deasupra acestui platou, se află unul mai sus cu 50 m pe care sunt construite şcoala, biserica din deal şi cimitirul evanghelic.

Cum era încă lumină şi soarele nu asfinţise, am mers puţin pe strada Octavian Goga şi după câteva sute de metri am ajuns pe malul Târnavei Mari de unde am admirat monumentala Catedrala Ortodoxă. Este impropriu numită catedrală pentru că aici nu este sediul unui episcop, ci al unui protopop, dar măreţia ei permite ca în vorbirea curentă să ne abatem de la canoane. A fost construită în anii 1934-37 şi refăcută în ´80. Dimensiunile ei sunt impresionante: lungime 45 m, turnul clopotniţei tot 45 m, diametrul cupolei 11 m. Proporţiile şi cele trei turle de dimensiuni diferite îi conferă multă armonie. Biserica a necesitat o finanţare de 12 mil lei în 1935, când 1 leu era egal cu 1 franc francez. Banii pentru construcţie au fost obţinuţi din administrarea unor păduri donate bisericii iar turlele din donaţiile enoriaşilor, fondurile primăriei şi ale prefecturii.

După un somn odihnitor a doua zi am urcat în Cetate. Am ales un drum mai uşor pe strada Turnului şi după ce am urcat nişte trepte largi, pietruite, am ajuns la poarta din faţă a Turnului cu Ceas (înalt de 64 m, construit în sec. XIV). Privind turnul şi aproape de el Turnul Fierarilor, primăria, Biserica Mănăstirii cât şi clădirile din jurul pieţii, am avut senzaţia că o maşină a timpului mă teleportează cu câteva secole în trecut. Cetatea a fost construită în sec. XII de colonişti saşi într-o regiune colinară a Târnavei Mari. Cetatea este înconjurată de un zid de apărare împotriva turcilor lung de aproape 1 km şi înalt de 4 m. care ulterior, în unele locuri a fost ridicat la 14 m. Zidul avea 14 turnuri şi 4 bastioane din care se mai păstrează 9 turnuri şi 3 bastioane. Noi am reuşit să vedem înafară de Turnul cu Ceas şi alăturat al Fierarilor, pe cel locuit de lângă Biserica din Deal-al Frângherilor, cel cu deschidere dublă al Croitorilor şi al Cositorarilor. Majoritatea turnurilor au fost construite în jurul anului 1630 odată cu ridicarea zidului de apărare al cetăţii. Turnurile erau sediile a 19 bresle, organizaţii profesionale puternice cu rol economic, politic, de apărare şi de blocare a concurenţei. Ele aveau reprezentanţi în conducerea cetăţii şi decideau soarta acesteia. Au apărut în 1376 şi au ajuns la dezvoltare maximă în sec. XVII când au fortificat cetatea. Declinul lor a început după revoluţia din 1848 când Sighişoara începând să se modernizeze a apărut industria manufacturieră. Breslele au fost desfiinţate în 1884.

Ne-am plimbat prin piaţă, am admirat casele, am privit panorama oraşului de jos şi pentru că mai aveam ceva vreme până la ora 12 când ieşeau figurinele din turn, am vizitat Sala Armelor, un muzeu găzduit într-o clădire din piaţa cetăţii şi în care sunt expuse cronologic arme albe şi de foc. Dacă soţul a fost destul de atras de ele, eu m-am arătat interesată mai mult de coifuri, zale, platoşe şi alte obiecte de recuzită. Am admirat casele monument-istoric: casa Vlad Dracul (a locuit aici între 1431-1435 şi a înfiinţat o monetărie unde a bătut ducaţi de argint); casa cu cerb (sec. XVII, clădită pe o locuinţă de lemn de dinainte de anul 1300); casa veneţiană cu ancadramentele specifice ale ferestrelor. Am ales să urcăm la biserica din deal pe strada Scării pe care urcuşul pe piatră cubică a fost uşor şi am avut privilegiul să trecem pe lângă o serie de case vechi de 2-300 de ani. Ajunşi pe coama dealului ne-am aflat în faţa sobrei Scoala din deal, azi liceul Joseph Haldrich, numit astfel la împlinirea a 450 de ani de existenţă, în memoria rectorului, scriitorului şi filologului sas cu acest nume. Aici tineri băieţi şi fete erau în pauză, unii stăteau pe bănci, alţii fumau. Din şcoală prin staţie era transmisă cu mulţi decibeli o melodie rock sau house- nu mă pricep, - ceva strident dar fără îndoială modern. Nu se potrivea cu impresia pe care ţi-o lăsau locurile din jur şi austeritatea bisericii alăturate dar viaţa merge înainte, câtă reculegere poţi cere unor tineri la început de drum? Dealtfel o legendă spune că şi pe vremuri dacă un băiat voia să câştige inima unei fete, trebuia să o sărute şi să-i pronunţe numele fără greşeală pe fiecare din cele 300 trepte ale Scării Acoperite. Şcoala din Deal a fost înfiinţată în 1522 dar la universităţi din Viena şi Cracovia, încă din anul 1400 au fost primiţi studenţi bine pregătiţi la Sighişoara. Iniţial programa şcolară predată în limba latină cuprindea numai discipline umaniste dar cu timpul au fost introduse ştiinţele exacte şi ale naturii. Colecţiile de păsări şi mamifere împăiate (500 exemplare), colecţia Reihardt de 100 melci din sec. XIX, ierbarul cu peste 1000 de specii, sunt cunoscute de specialiştii din toată Europa. Dealungul timpurilor şcoala a fost administrată de biserica evanghelică. Clădirea actuală pe al cărei frontispiciu scrie în limba latină ˝Fiilor patriei dedicați virtuții și înțelepciunii sa le fie sacru lăcaş” a fost construită cu un singur etaj în 1790 şi supraetajată mai târziu. În 1823 şcoala avea o secţie de învăţători şi predicatori evanghelişti, una cetăţenească şi una de elită pentru învăţaţi. Începând cu 1850 în şcoală se primesc şi elevi de alte confesiuni şi facultativ se predă româna şi maghiara. După unirea Transilvaniei cu România, şcoala a funcţionat după legile învăţământului românesc iar ulterior reformei învăţământului din 1948 a devenit şcoală de stat. Astăzi este liceu mixt cu predare în limba română şi germană. O personalitate care a absolvit Scoala din Deal este Herman Oberth unul din părinţii rachetelor şi astronauticii.

-va continua-

---

VIZUALIZĂRI: 4322 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI