Sibiu – surpriza plăcută a excursiei

TIPĂREȘTE

Mărturisesc, spre rușinea mea, că n-am mai fost la Sibiu de când eram copil. Aveam în jur de 15 ani și nu-mi amintesc să-mi fi făcut cine știe ce impresie. L-am ales pentru că e un oraș oarecum în centrul țării, destul de ușor accesibil pe șoselele patriei cam din orice colț al țării. Deși eram curioasă, pentru că văzusem destule poze sau filmulețe pe Internet sau la TV, nu m-am dus ca la pomul lăudat. Să zicem că mă așteptam la orice, inclusiv să fiu dezamăgită.

Primul lucru pozitiv a fost drumul. De fapt, după ce treci de Brașov, circulația devine mult mai fluidă, deși șosea la 4 benzi există doar pe mici porțiuni. Așa cum am povestit într-un articol anterior, se circula cam cu 60 km/oră prin localitate și 90-100 km/oră în afară. Era destul de aglomerat, se mergea în coloană, dar nu trebuia să depășești pe nimeni și nu te depășea nimeni; chiar relaxant.

Primul contact cu Sibiul a fost puțin bulversant: Calea Dumbrăvii, un bulevard mare din Sibiu, pe care trebuia să mergem noi ca să ajungem la cazare, era în plin şantier – asfaltul complet scos, şanţuri pentru conducte, tot tacâmul. Ca urmare, Marcelino (GPS-ul) ne-a băgat printre niște blocuri nou construite în sudul Sibiului, de aveam senzația că intrăm efectiv în curţile oamenilor.

Cu ocazia asta am putut constata că la Sibiu se construiește la greu, dar cartierele noi arată super bine: blocurile sunt elegante, parcările asfaltate, trotuarele la fel, iarba e tunsă, totul e ordonat și frumos. Trebuie să remarc cu admirație, că existau trotuare peste tot și spații verzi, spre deosebire de ceea ce am văzut în niște cartiere nou construite prin București. Dar să nu divagăm. După ce a înghițit înjurăturile de rigoare, Marcelino ne-a scos la liman și ne-a dus unde trebuia, adică la cazare. Aici supriza a fost deosebit de plăcută; detaliile le puteți citi aici: vezi impresii.

În total, am stat la Sibiu 4 nopți, adică 3 zile pline. Aș fi vrut 5 nopţi, dar la cazarea respectivă a cincea noapte nu era liber și mi s-a părut prea bună ca să renunț la ea și să caut altceva. Din cele 3 zile, o zi ne-am plimbat prin Sibiu, o zi am dat o fugă până la Sighișoara și ultima zi am alocat-o Muzeului Astra.

Ca să ajungem de la cazarea noastră în Centru, drumul cel mai scurt era prin Parcul Arini. Mi-a plăcut acest parc, pentru e cu totul altfel decât suntem noi obișnuiți, în România, să fie un parc. Din câte am mai citit, cred că așa sunt parcurile englezești. Este un fel de pădure cu alei cu pietriș. Din loc în loc sunt pajiști sau poienițe. Oamenii vin cu păturica și stau pe iarbă, citesc, studenții învață, copiii se joacă cu mingea etc. Nu există bănci, straturi de flori, anunțuri cu „Nu călcați iarba” , nimic din ceea ce găseşti în mod „tradiţional” într-un parc. Din loc în loc, există ca niște plachete care povestesc despre flora și fauna din zonă. Am remarcat că, deși era destulă lume, nu vedeai niciun gunoi, nicio hârtie luată de vânt sau vreun PET lăsat pe undeva. Pentru noi a fost deosebit de relaxant să ne plimbăm prin acest parc.

După ce-am ieșit din Parcul Arini, cam în 10 minute am ajuns în Centrul Vechi. Aici pot să spun că e chiar mai frumos decât ce-am văzut prin poze. Eu nu văd nicio deosebire față de un oraș german, de exemplu. Este excelent restaurat. Este drept, însă, că mai sunt și case cu tencuiala coșcovită, care n-au fost restaurate, dar nu foarte multe. Putem să spunem că e „patina timpului” . Singurul regret a fost că Biserica Evanghelică, care e foarte frumoasă pe dinafară, era încă în restaurare, cu schele pe ea și închisă. În rest, mi-a plăcut că, deși era duminică și era destulă lume, nu aveai senzația aia de aglomerație care te calcă pe nervi.

Chiar în Piața Mare este Centrul de informare turistică, care era deschis, lucru de remarcat, pentru că la noi în multe orașe, inclusiv în Iași, sunt astfel de centre, care sunt practic permanent închise. Am intrat și mi-au dat o hartă gratuită a Sibiului: pe o parte era harta turistică cu obiectivele de vizitat, pe cealaltă parte era hartă obișnuită.

Am admirat și noi Piața Mare, Piața Mică, Turnul Sfatului, Podul Minciunilor, Pasajul Scărilor și celebrele "case cu ochi". Am făcut poze, am băut o bere la o terasă, ne-am relaxat. Asta cred că mi-a lipsit cel mai mult în pandemie, nu socializarea, că ce mare socializare făceam acum fiind doar eu și soțul? Cred că se cheamă „să te bucuri de atmosferă” . Exact asta am făcut noi în Centrul Vechi al Sibiului. Ulterior, mi-a părut rău că n-am luat un Apfelstrudel în loc de bere, dar eram la început și am zis că probabil mai găsim pe undeva prin Ardeal; n-am mai găsit nicăieri. Ghinion! , cum ar zice un cunoscut cetăţean al acestei urbe.

Un alt obiectiv vizitat de noi a fost Muzeul Astra, adică un fel de Muzeul Satului. Se poate merge cu autobuzul 13 sau cu mașina personală, la fața locului există o parcare destul de mare. Noi, întrucât cazarea noastră nu era așa departe, am mers pe jos. Nu știu dacă a fost o idee foarte inspirată, deoarece o bucată din drum a trebuit să mergem pe pista de biciclete, nemaifiind trotuar. Pe drum am trecut și pe lângă grădina zoologică. Intrarea la Muzeul Astra a costat 25 lei/persoană și ni s-a dat și o mică hartă.

Muzeul mi s-a părut foarte mare și foarte bine amenajat. Au încercat să realizeze o atmosferă cât mai autentică. Existau animale (oi, măgari) și păsări (rațe, găini, chiar și lebede). Unele case aveau flori în grădină sau în ghivece. Mă gândesc că totuși îți trebuie ceva organizare, doar ca să hrăneşti animalele alea și să uzi florile. Era chiar și un nene care se plimba cu căruța pe alei, pentru a crea o atmosferă rurală. Căsuțele de tip stână de munte chiar erau puse pe un deal, în pădure, am urcat un pic până la ele. Iarba era cosită, totul părea îngrijit. Într-un fel de șoproane mai mari am găsit expuse unelte, căruțe etc. Foarte interesante ni s-au părut morile, la care puteai admira și mecanismul interior. La celelalte căsuțe n-am văzut interioare amenajate.

Există în interiorul complexului un restaurant cu terasă unde se poate mânca. Când am ajuns noi tocmai dădeau foc la grătar. De asemenea, lângă amfiteatru, există o terasă mică cu bere, sucuri, cafea și înghețată. Am petrecut o zi frumoasă și relaxantă plimbându-ne printre căsuțe. Singurul regret a fost că era cam cald și ne cam toropea soarele, dar există destule zone umbroase. Din păcate, am constatat ulterior că n-am poze din Muzeul Astra. Cred că m-a bătut soarele în cap și efectiv am scăpat din vedere să fac poze. Apropos, toate pozele din excursia de anul ăsta le-am făcut eu, deși de obicei soțul era responsabil de acest capitol. Anul ăsta însă a zis că el vrea să se bucure din plin de experiență, nu să stea să facă poze. Așa că nu dați cu pietre, eu nu sunt atât de specialistă ca el.

Circulația în Sibiu pare dificilă la prima vedere, au o grămadă de sensuri unice și fără GPS e cam greu să te descurci la prima vedere, dar e fluidă. O singură dată, când ne-am întors de la Sighișoara pe la ora 16:30, când iese lumea de la serviciu, am prins o circulație îngreunată pe un mare bulevard. Dar doar pe bulevardul respectiv, după ce l-am depășit, circulația a redevenit fluidă. Am admirat faptul că au piste de biciclete, în adevăratul sens al cuvântului, cam peste tot. Pe marile bulevarde, pe prima bandă au amenajat parcare în lung, iar alături, până la completarea benzii, este pistă pentru bicicliști. N-am văzut pe nimeni să parcheze în spic sau să facă vreo dublare, atfel încât să blocheze pista de biciclete.

Orașul este foarte curat, n-am văzut nici măcar un chiștoc de țigară pe jos.

În ultima zi, înainte de a pleca spre Transalpina, am ales să vizităm o cunoștință care s-a mutat recent de la Iași la Sibiu. Cunoștința noastră locuia într-un cartier la ieșirea înspre Șelimbăr, într-un bloculeț nou construit. Am rămas suprinsi cât de frumos arăta acel bloculeț. Era un fel de viluță P+2 într-un complex de astfel de viluțe, videointerfon la intrare, marmură pe scară, fiecare apartament cu locul lui de parcare, o rețea comercială superdezvoltată împrejur. L-am întrebat: „de ce ați ales Sibiul?” şi mi-a răspuns: „păi, vouă când ați venit încoace, cam după ce ați trecut de Brașov, nu vi s-a părut totul mai altfel, mai ordonat, mai curat, așa cum ar trebui de fapt să fie într-o țară normală și civilizată?” . A trebuit să-i dăm dreptate.

Într-adevăr, așa aș caracteriza și eu Sibiul: curat, ordonat, civilizat și, aș adăuga eu, relaxat. În sensul că n-am văzut acea încrâncenare, de care în ultimul timp ne lovim peste tot – la cumpărături, pe stradă etc. Se pare că acea cugetare care spune că ordinea induce liniște are un mare sâmbure de adevăr, vezi Sibiul.

---

VIZUALIZĂRI: 1942 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI