Ştrandul din Ocna Sibiului

TIPĂREȘTE

De ceva timp aveam în plan să mergem la Ocna Sibiului dar am fost obligaţi, din diverse motive, să tot amânăm. Până la urmă, planul nostru a fost dus la bun sfârşit la începutul lunii august, când am profitat din plin de trei zile libere avute în timpul săptămânii. Ajunşi la destinaţie, binenţeles că am vrut să vedem şi să aflăm cât mai multe aşa că nu ne-am mulţumit doar cu un singur obiectiv, împărţindu-ne timpul astfel încât să luăm contact cu ambele atracţii ale staţiunii: Ştrandul şi Complexul Lacurile Sărate.

În prima zi am decis să rămânem la ştrand –am zis “să rămânem” deoarece ştrandul face parte dintr-un complex, în care se include şi campingul unde am fost cazaţi (vezi impresii). Este vorba despre Complexul Balnear Ştrand, care este unul din cele două centre de tratament ale staţiunii. Am delimitat însă impresiile de cazare de cele ce urmează, pentru o mai bună structurare a informaţiilor şi deoarece ştrandul este (sau cel puţin poate fi considerat) o atracţie turistică de sine stătătoare, independentă de spaţiile de cazare. Drept urmare, voi face referire în review doar la ceea ce am considerat că ar avea legatură directă cu subiectul articolului.

Parcarea Nu era asfaltată ori marcată dar era destul de încăpătoare. Deși face parte din complex, nu comunica direct nici cu ștrandul nici cu hotelul, accesul făcându-se pe două intrări separate: pentru ștrand poarta de acces era chiar lângă cea a parcării iar pentru hotel, de asemenea se ieșea din parcare (și din perimetrul complexului) și se făcea un mic ocol (prin exterior) curții, până se ajungea pe latura dinspre stradă a hotelului, acolo unde era intrarea în recepție. Din câte am înteles, cu ceva timp în urma nu exista gardul ce separa parcarea de ștrand/hotel, lucru dovedit de aleile și treptele încă existente, pe care se făcea accesul între aceste doua perimetre. Chiar e ciudat să vezi niște trepte care duc într-un... gard. Tariful de parcare era de 5 lei/zi, însă acesta era valabil doar pentru cei ce erau veniți doar la ștrand sau care stăteau în camping, pentru cei cazați la hotel parcarea fiind gratuită (inclusă în prețul de cazare). Cât despre supravegherea parcării... eu unul nu am văzut nici un „element” care să îmi dovedească această facilitate aşa că mă abțin de la orice alt comentariu.

Restaurantul La acest capitol, unul din puţinele lucruri demne de lăudat ar fi amenajarea sălii, care chiar mi-a plăcut cum arăta. În rest... mai multă dezamăgire. În primul rând, nu am fost prea încântaţi de ceea ce am găsit la terasă. Într-adevăr, ştiu că e o onoare să fi întâmpinat cu pâine şi sare şi doar personalităţile au parte de aşa ceva. Ei bine, şi noi am fost primiţi în acest mod dar am fi preferat totuşi să nu avem parte de astfel de “onoruri” atâta timp cât pâinea se rezuma doar la frimituri iar sarea era cea căzută de pe cei care au lăsat în urmă resturile de pâine. Pe scurt, ne-am fi dorit să găsim masa curată, mai ales că cei doi ospatari nu păreau atât de ocupaţi încât să nu aibă timp să şteargă mesele. De altfel, că tot veni vorba de ospătari, aceştia mi s-au părut slab pregătiţi profesional.

În privinţa meniului, deşi nu era unul foarte bogat, nici măcar tot ce era trecut acolo nu se putea comanda. De exemplu, nu am avut de ales decât între (să zicem) două feluri de ciorbă –oricum singura diferenţă între acestea erau bucăţelele de carne adăugate. O altă problemă a constituit-o timpul de aşteptare. Consider că nu am fost vreodată absurzi în ceea ce priveşte acest aspect (adică, de exemplu, nu am avut pretenţia să avem pe masă o pizza în 10 minute) însă de această dată nu mi s-a părut normal să aşteptăm o jumătate de oră pentru a primi o ciorbă, ţinând cont şi că nu erau decât 3-4 mese ocupate. Singurul lucru bun a fost faptul că porţiile au fost mari şi gustul foarte bun, în comparaţie şi de ce nu poate în compensaţie cu felul II, o porţie de piept de pui şi cartofi, demnă de un fast-food nicidecum de un restaurant. Probabil, slaba calitate a serviciilor avea la bază ideea că din moment ce intrai la ştrand, erai obligat fie să mănânci la ei fie să mai plăteşti o dată biletul de intrare, din câte am văzut cei mai mulţi alegând prima variantă –la fel am procedat şi noi. Oricum, concluzia este că nu am fost mulţumiti.

Baza de tratament Nu m-aş putea lăuda că ştiu exact despre ce este vorba, în schimb am auzit persoane ce se declarau mulţumite de dotări şi servicii. Personal, nu am văzut decât piscina interioară, punctul forte al bazei. Ţin în mod special să îl menţionez aici pe domnul de la intrare, care s-a dovedit a fi foarte amabil şi comunicativ, un exemplu de urmat şi de către ceilalţi angajaţi. Anterior deschiderii unei discuţii referitoare la piscină, mi s-a permis fără nici o problemă accesul şi fotografierea în incinta acesteia. Şi credeţi-mă că surpriza a fost una cât se poate de plăcută. Deşi o vorbă din popor spune că “Afară e vopsit gardul şi înăuntru e leopardul”, în acest caz am constatat exact contrariul. Chiar dacă la exterior clădirea arăta ca o hală, nefinisată, lucrările nefiind finalizate (asemenea hotelului şi campingului), în interior totul arăta superb. Nu cred că are rost să fac vreo descriere, fotografia ataşata fiind destul de elocventă. Iată şi câteva informaţii ce le-am aflat. În primul rând, se spune că acest tip de piscină este o premieră la noi în ţară. E vorba de bazin acoperit, cu apă sărată –salinitate de 200-250 g/litru, respectiv încălzită –temperatura de 30-34°C. Conform celor afişate la faţa locului, baza de tratament ar fi deschisă tot timpul anului, programul acesteia fiind urmatorul: luni –între orele 14.00 si 22.00; de marţi până duminică –între orele 10.00 şi 22.00. Biletul de intrare era 50 lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru copii sub 10 ani, în aceste tarife, pe timpul verii incluzându-se şi intrarea la ştrand. Din câte am înţeles, cei ce beneficiau de sejururi la hotel, aveau intrarea gratuită.

Ştrandul Este principala atracţie a locaţiei, fiind o alternativă la mult mai bine cunoscutul Complex Lacurile Sărate. Accesul era permis tuturor, zilnic între orele 08.00 şi 22.00, doar că cei ce plăteau biletul de intrare la piscină respectiv cei cazaţi la hotelul unitaţii, beneficiau de intrare gratuită. Pentru toţi ceilalţi, tarifele erau următoarele: 15 lei/adult şi 5 lei/copil sub 10 ani (între noi fie vorba, oare copii de 11 ani or fi deja adulţi? :)). Trebuie menţionat că în aceste sume erau incluse toate facilităţile ştrandului: grupuri sanitare, duşuri cu apă caldă, cabine de schimb, şezlonguri, acces la spaţiul verde şi la cel de îmbăiere, inclusiv la zona cu nămol.

Pot afirma că în general, am fost mulţumiţi de ceea ce am găsit însă binenteles că întotdeauna este loc şi de mai bine aşadar s-ar mai putea pune accent în special pe detalii. Am să încerc să spun câte ceva despre această locaţie şi am să încep cu reproşurile. Voi trece însă peste (aşa cum le spuneam) detalii, de genul: o scândură care se mişcă, o balustradă strâmbă, un copacel uscat sau un bec ce nu funcţionează. Iată ce am considerat eu a fi deficienţe: nu exista cale de acces direct dinspre camping şi erai nevoit să ocoleşti prin parcare pentru a ajunge la singura poartă existentă, numărul duşurilor era mult prea mic raportat la capacitatea ştrandului, în unele porţiuni ale malurilor nu ar fi stricat câte o scară de intrare în apă, şi cel mai dezamăgitor (pentru noi, căci pentru ei însemna profit), faptul că biletul de intrare nu era valabil toată ziua ci doar până în momentul în care ieşeai din curte –vroiai să reintri, trebuia să plăteşti din nou.

Ca şi structură, ştrandul este bine amenajat. Curtea mare, îngrijită, cu alei şi spatiu verde, accesul fiind nelimitat. Chiar dacă pe latura dinspre parcare exista şi o zonă dedicată celor care doreau să stea pe iarba, aceştia erau liberi să îşi aleagă orice alt loc. Întregul perimetru era luminat, seara imaginea fiind una foarte plăcută privirii, în special datorită spoturilor luminoase amplasate în toată curtea. În zona porţii de acces erau cabinele de schimb şi clădirea cu grupurile sanitare -curate, complet funcţionale şi binenţeles separate bărbaţi/femei. Tot în aceeaşi zonă erau şi duşurile, ele nefiind însă acoperite –erau patru la număr şi aveau temporizare. Trebuie să recunosc faptul că aceste duşuri au constituit pentru noi o adevărată desfătare, în cele trei zile cât am stat în staţiune fiind singurele ce ne-au oferit prilejul de a ne bucura de... apă caldă. Lacurile, de jur-împrejur erau mărginite de terase din lemn, pe care erau aşezate şezlongurile. Tot de pe aceste terase se cobora şi în apă, cu ajutorul unor scări, tot din lemn. Şi dacă tot a venit vorba de lacuri, o să insist puţin oferindu-vă câteva informaţii.

Ştrandul are în componenţa sa trei lacuri, ce în prezent sunt denumite Horea, Cloşca şi Crişan. Din câte mi-am dat seama, sunt destui cei care cred că aceste lacuri sunt artificiale şi că apa este adusă din complexul de lacuri sărate, aflat în apropiere. Defapt, şi cele trei lacuri sunt chiar naturale ba mai mult, au în spate şi o istorie în tratamentul balnear. Cum au fost ele “desprinse” de celelalte şi cum au ajuns în sectorul privat, ... fără comentarii!!! E drept că poate sunt eu mai greu de cap dar nu am înţeles (sau m-am făcut că nu înţeleg) niciodată cum resursele naturale ce aparţineau ţării, poporului, au fost “oferite” sectorului privat, ajungând să îmbogăţească pe unii sau pe alţii, de cele mai multe ori (culmea!!!) tot ţara plătind pentru acele resurse. E inandmisibil dar aceasta e o cu totul altă poveste, ce nu îşi are rostul aici aşa că să revenim.

Lângă fiecare dintre lacuri există câte un panou informativ (din care am extras informaţiile ce urmează), pe care sunt trecute detalii (caracteristici, istoric, etc.) despre acestea. Cu o suprafaţă de 3525 mp şi un volum de apă de 32467 mc, lacul Cloşca este cel mai mare dintre cele trei. A fost format prin prăbuşirea tavanelor a doua mine apropiate, fiind amenajat pentru băi în anul 1846 când a primit şi denumirea de “Lacul Femeilor” –deoarece era folosit doar de către femei. De-a lungul anilor a mai purtat şi denumirea de “Lacul Verde”. Adâncimea lacului variază între 10,3 şi 34,5 metri iar salinitatea apei între 70 g/litru la suprafaţă şi 300 g/litru la 3,5 metri adâncime. Următorul ca şi dimensiune este lacul Horea, cu o suprafaţă de 2580 mp şi un volum de apă de 11800 mc. La originea formării lacului au stat trei mine de mici dimensiuni, închise la începutul secolului al XIX-lea. Formarea lacului şi folosirea acestuia în scop terapeutic este atestată în anul 1844 iar ulterior denumirii actuale a fost cunoscut sub numele de “Lacul Roşu”. În prezent, lacul are o adâncime cuprinsă între 27 şi 44 metri iar salinitatea apei este de 69 g/litru la suprafaţă şi 330 g/litru la peste 2 metri adâncime. Cel de-al treilea este lacul Crişan, format prin prabuşirea tavanului unei mine. Lacul are suprafaţa de 1739 mp, adâncimea de 44 metri, înglobând un volum de apă de 29000 mc şi se diferenţiază de celelalte prin două elemente: nămolul –cel format la marginea lacului, la 1-1,5 metri adâncime, are salinitatea de 72 g/litru, la 2,5 metri adâncime are 126 g/litru iar la 13 metri salinitatea urcă la 330 g/litru, şi fântânile arteziene –facilitează tratamentul afecţiunilor aparatului respirator prin aerosoli, pulverizând apă sărată extrasă de la 25 de metri adâncime, unde concentraţia de sare atinge saturaţia.

Tot în legătură cu lacurile, m-aş opri puţin şi asupra unui alt aspect demn de menţionat. Acestea erau curate, bine întreţinute dar exista totuşi „ceva” şi am văzut persoane mirate, ba chiar unele puţin speriate şi greu de convins să intre în apă. Adevărul este că, dacă nu am fi fost curioşi să citim ceea ce era scris pe panoul de la intrarea în ştrand, poate nici noi nu eram atât de indiferenţi faţă de „ceea ce se bălăcea” alături de noi. Ştiind însă ca Vietăţile care se observă în apă îmbunătăţesc calitatea acesteia; ele se numesc „Artemis”, miriapode care sintetizează iodul atât de benefic organismului contribuind în acelaşi timp la ridicarea calităţii nămolului, totul ni s-a părut normal.

Cu speranţa că nu am făcut prea multe omisiuni (involuntare) cu privire la acest loc, am să închei prezentul articol. Dacă ar fi să concluzionez, cu foarte mici excepţii aş putea spune că ne-a plăcut ştrandul şi nu l-am ocoli nici cu alte ocazii dar sperăm totuşi ca serviciile restaurantului să se îmbunătăţească radical. Însă până vara viitoare mai este destul şi momentan nu ne rămâne decât mulţumirea ca AmFostAcolo şi satisfacţia că putem împărţi şi cu ceilalţi colegi ai comunitaţii o parte din amintirile de la Ocna Sibiului.

---

VIZUALIZĂRI: 29309 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI