Lacul Rosu si Cheile Bicazului, toamna

TIPĂREȘTE

La drum

“E-a treia oara cand primesc telefon de la varul meu din Reghin, care a comandat doua autocare pentru a plimba Amicii Naturii din urbea sa, prin munti. “Hai, vino, ti-am rezervat un loc in fata, langa sofer, vei fi ghidul nostru, tu mai stii cate ceva despre locurile pe langa care trecem”. Asadar, duminica trecuta, la 6 dimineata, pornesc bolidul meu “second-hand”, care de curand a implinit varsta majoratului, spre Reghin. La 7 e plecarea. Apas pe rand, cand pe A (cceleratie), cand pe F (rana), cand pe A (mbreiaj). Mai pe scurt, apas pe AFA si imi aduc aminte ca trebuie sa scriu un reviu la intoarcere. Cei 32 de Km pana la Reghin ii parcurg intr-o jumatate de ora, am timp si de-o cafea si sa cunosc o parte din cei 100 de excursionisti. Cu multi dintre ei am fost deja prin Maramures la “Cascada cailor” de la Borsa si prin Bucegi, pe la Sfinx, Babe si la Cabana Omu’. Acolo sus, pe platou, partea masculina a Bucegilor, adica Sfinxul si Omul, m-au ignorat total, insa cu Babele a fost altfel. O baba mai tanara, in varsta de numai un million si ceva de ani, mi-a tras cu ochiul. Wow! Si mi-a cerut si numarul de la telefonul mobil. Dar nu i l-am dat, pentru ca am pus mana pe ea si era cam rece si tare zgrunturoasa.

Pornim spre Lacul Rosu

La 7 dimineata toata lumea e imbarcata, e inca intuneric, o pornim spre Toplita. Pe la Morareni si Maioresti, scoate capul din ceata, la capatul soselei, “Scaunul Domnului”, ca o piramida azteca (cu varful retezat) sau mai bine zis, ca un gigantic trapez de granit, unde, legenda spune ca se-aseaza Dumnezeu, atunci cand obosea, dupa lungile sale peregrinari prin lumea pe care tocmai el a creat-o in aproape o saptamana. Si de pe scaunul sau, Domnul se-ntrista rau cand vedea, dincolo de raul Mures, golurile dintre brazi care apareau ca niste cicatrici pe fata unei fete frumoase. “Pai asa v-am lasat eu Transilvania, tara de dincolo de codrii? Ce-ati facut cu ea? ”. Platoul de pe Scaunul Domnului se inalta la 1350 de metri si odata ajuns sus, ai o perspectiva grozava asupra muntilor Calimani. Accesul pe “Scaun” se face prin Deda Bistra, Galaoaia sau Deda.

Dupa ce parasim comuna Deda, intram in defileul Deda-Toplita sau in asa numitul “Parc natural al Muntilor Calimani”, rezervatie ecologica, unde n-ai voie sa construiesti mai nimic. Pe traseu nu sunt decat trei restaurante, mai acatarii, la sosea, unele cu cazare. La Andreneasa, la Salard si la Stanceni.

Valea Muresului

Cea mai frumoasa si salbatica parte a vaii Muresului, putin atinsa de suflul civilizator al omului, se afla in defileul Deda-Toplita. Pe stanga ai muntii impaduriti, pe dreapata, ai Muresul ce curge lenes la vale. Nici nu stii ce s-admiri mai intai. Peste tot, e-o fantastica simfonie a toamnei ce s-a imbracat in haine verzi, galbene, oranj, mov, rosii si maro. Soferul, care admira de obicei numai soseaua, trage si el cu coada ochiului la peisaj. Apoi pune muzica antrenanta ca sa ne trezim de-a binelea. Dincolo de Andreneasa, apar stancile Salardului si un pod ce duce la fosta cazemata germana. Aici valea Muresului e cea mai ingusta. Inca se disting, unele “cuiburi de tragere” din beton din al doilea Razboi Mondial. Se observa chiar si bazinul de beton, aflat pe malul opus al Muresului, unde nemtii au captat un izvor mezotermal (28 gr C) si l-au folosit pentru higiena lor personala. Bazin in jurul caruia, vara, rasare o mare de corturi. E-un loc ideal pentru camping, mititei, gratare si cate-o bere rece. Ne apropiem de Toplita nu inainte de a admira trei afluenti ai Muresului, Iodul, Salardul si Ilva. Pe valea Ilvei, exista “Stana din Calimani” un complex culinar-hotelier si hipic. O mica herghelie iti permite sa-ti alegi un cal cu care vei putea pleca, cu un insotitor, in inima Calimanilor, contra unei sume ce variaza intre 50 si 100 de euro/zi. E bine sa privesti salbaticia Calimanilor de la inaltimea unui cal, caci pe jos, misuna viperele iar undeva in adancul padurilor, pandesc ursii, dar cand dau de ei, caii ii simt si se opresc. Calul si mai ales cainele, cei mai buni preteni ai nostri, au simtul olfactiv mult mai fin decat al omului.

Cabana si restaurantul "Caprioara" din Stanceni, au fost renovate, ca si cea de la Andreneasa. S-a folosit mult lemn, ca design, atat inauntru cat si afara.

Dupa 70 Km, ajungem la Toplita, trecem ca vantul prin frigurosul oras, amintindu-ne cu nostalgie de disputa dintre cei doi mari grofi, Banffy si Urmanczi, care, intre anii 1870 si 1890, au pus pe picioare aici, doua mici statiuni balneare, una chiar jos langa autogara si alta ceva mai sus in mijlocul unei paduri de conifere. Statiunea Banffy, va intra intr-un program national de reabilitare. Dincolo de Toplita, drumul se bifurca, un drum duce spre Borsec (statiune aflata intr-o vesnica renovare) si celalalt, porneste spre Lacul Rosu si Cheile Bicazului.

Ne alegem traseul

Avizi de imagini colorate si mai ales pentru c-a aparut soarele, ne-am hotarat sa nu iertam nimic, adica sa facem o mica “bucla geografica”, s-o luam mai intai spre Lacul Rosu-Cheile Bicazului-Lacul si barajul Bicaz si sa ne intoarcem acasa, pe la Borsec. Asadar, vom trece, aproape mereu, doar prin munti. Va sfatuiesc sa ochiti o zi insorita din octombrie si sa faceti acest scurt traseu, de-o zi. Frumusetea de nedescris a naturii va va rasplati efortul din plin. Cand trec prin aceste locuri, mereu imi pare rau ca nu m-am facut fotograf profesionist.

Intre Ditrau, ce ne domina cu imensa sa catedrala si Gheorghieni, apare un drum spre stanga, salbatic si serpentinos, unde n-ai nici un punct de alimentare cu benzina sau vreun restaurant, ce urca pana la Lacul Rosu. Pe-aici nu s-au taiat multi arbori sau cel putin asa pare. Culorile toamnei ne insotesc pana la lac. Nu numai aceasta zona montana trebuie pastrata ca o rezervatie naturala, ci toti muntii Carpati, salasul a multor ursi, cerbi, rasi, mistreti sau veverite ce le vezi uneori, traversand in fuga soseaua. Tara noastra este ultima zona forestiera virgina de pe batranul nostru continent. E-o comoara verde, pe care nu stim inca s-o administram si s-o valorificam.

Lacul Rosu

Ca orice lac care se respecta, Lacul Rosu are mai multe legende: cea cu o fata urmarita de haiduci care s-a aruncat in lac de pe stancile Suhardului Mare, cea cu o turma de oi ce-a alunecat de pe acel munte ce strajuieste lacul, etc, dar adevarul de necontestat e ca-n luna ianuarie a anului 1838, aici a avut loc un cutremur de 7 grade pe scara Richter. Un versant al masivului Hasmasul Mare, cu brazi si stejari cu tot, s-a prabusit, barand apele paraului Oilor. S-a format un lac natural ce-a inghitit un sat intreg cu oameni si animale cu tot. De aceea localnicii ii spun acestui lac “Gilkos to” sau ”Lacul ucigas”. Lacul Rosu are 2,8 km lungime, 10,5 metri adancime iar cand soarele se ridica deasupra lui, el capata o nuanta verzui-rosiatica. Culoarea provine de la cele cateva izvoare feruginoase ce se varsa in el. Oxizii de Fier, de culoare rosie, s-au impregnat in trunchiurile arborilor care s-au mineralizat, devenind tari ca betonul. E placut sa te plimbi cu barca printre aceste betoane de culoare bruna, nimic altceva decat o combinatie intre lignina lemnului si sarurile minerale ale izvoarelor din jur. Acum, toamna, nu prea e multa lume prin prejur. Cateva baraci cu suveniruri si o terasa cu cafea, bere si ceva de-ale gurii, ne arata totusi ca suntem langa un punct de atractie turistica.

Cheile Bicazului

De la Lacul Rosu, Cheile Bicazului nu mai sunt departe. De fiecare data cand ajung in chei, raman uimit de-atata frumusete, mi se pare mereu ca le vad pentru prima data. Cheile nu cred ca s-au schimat dar m-am schimbat eu, le privesc cu alti ochi. Par a fi din ce in ce mai frumoase. Mereu apare cate ceva nou. E-un peisaj de care nu te poti satura niciodata. Cum te saturi, spre exemplu, de o insula sau de un oras, pe care le vezi de mai multe ori. Acum, pe versantii abrupti, au aparut si cateva mici cascade. Ii spun soferului sa ne lase-n chei, langa primul rand de baraci cu suveniruri (din cele 3 existente). El porneste mai departe si ne asteapta langa o benzinarie, la 2 Km. Lumea coboara din cele doua autocare si admira fantastica aventura a picaturii de apa ce-a reusit, cu rabdare, in milioane de ani, sa invinga granitul cel dur. Cheile Biczului sunt cele mai frumoase si spectaculoase chei din tara si nu numai. Vin aici mereu cu placere. Autocare cu francezi, unguri si rusi, au oprit in acest punct puternic talciocizat si admira inaltimile. Toti stau cu privirea-n sus si privesc despicatura de piatra pe unde lumina de-abia reuseste sa se strecoare. Apar si cateva petece albe pe cer. Sunt norii. Prin cheile Bicazului e pacat sa treci ca fulgerul, in autocar, caci frumusetea lor e prezenta peste tot. Si sus si jos si in dreapta si in stanga si inapoi. Trebuie sa cobori si, macar cativa kilometri, sa-i parcurgi pe jos ascultand vuietul raului Bicaz, care a sapat atat de adanc in stanca si mai apoi a reusit sa se “adune” intr-un lac cu baraj (de data asta artificial) si sa aduca Moldovei si Ardealului, multa lumina.

Cheile Bicazului, incluse in rezervatia naturala “Cheile Bicazului-Lacul Rosu”, au o lungime de peste 6 km, ele pornesc de la Lacul Rosu si ajung pana in localitatea Bicazul Ardelean. Cheile sunt situate pe drumul DN12C, intre Gheorghieni si Bicaz.

Barajul de la Bicaz.

Ajungem si la Bicaz. Barajul e imens. A fost construit intre anii 1950 si 1960. Inaltimea lui e ceva mai mare decat a unui teren de fotbal iar talpa (baza lui) e tot cat un teren de fotbal (110 metri latime). Deschiderea arcadei are 438 de metri. Lungime lacului Bicaz, e de 32-35 Km., depinde cat a plouat in acel an. Niciodata nu se lasa apa sa ajunga pana la marginea superioara a barajului, chiar daca a plouat mult. Nu se stie niciodata cand mai apare un cutremur ca cel din 1838. Daca cedeaza acest baraj, precum se-ntampla des in China, intreg Bicazul Ardelean, va fi sub ape. Forta acelei enorme cantitati de apa, te nimiceste “instant”, nu mai ai timp sa te si ineci. Scenariu SF. Fenomenul e asemanator cu eruptia Vezuviului, din urma cu doua milenii. Locuitorii din Pompei au fost nimiciti mai intai de valul de aer fierbinte, de 250-300 de grade C, si mai apoi, acoperiti de cenusa vulcanica. Eu nu mi-as cumpara casa in Bicazul Ardelean.

Luam masa pe terasa-ponton “Pescarus”, care se inalta si coboara odata cu nivelul lacului.

Apoi, ne intoarcem acasa, urmand celalalt traseu: Bicaz-pasul Creanga- Borsec-Toplita-Reghin. Plutim din nou printre culori. In statiunea Borsec nu mai intram, statiunea e inca in paragina, unele cladiri sunt scoase parca dintr-un film “horror”, ce ar putea estompa o parte din bucuria excursiei. Trecem peste alte nenumarate serpentine, pe unde natura se pare c-a ruginit de-a binelea. Ajungem acasa mai relaxati, plini de imagini si amintiri placute si cu aparatele foto pline de imagini colorate. Pentru o zi, am uitat de stres, de moaca acra a sefului, de problemele cotidiene.

Ne gandim deja la urmatoarea excursie.

youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4690 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI