Evadare din cotidian

TIPĂREȘTE

O evadare. Asta am dorit în momentul în care ne-am făcut planurile pentru o săptămână de concediu în iulie. O ieșire din tot ceea ce înseamnă agitație, înghesuială, zgomot, bădărănia semenilor, rutina zilnică, urâtul cotidian. Undeva, în natură, în locuri care să încânte prin frumusețea peisajelor și mai ales să ofere odihnă psihică. Chiar ne-am amuzat constatând că, pentru a întruni toate aceste condiții, trebuie să ne orientăm spre stațiunile frecventate de pensionari! Am ales un itinerar care a cuprins o zi la Lacu Roșu, unde mai fusesem anul trecut, apoi trei zile la Durău, trecând prin Cheile Bicazului și înconjurând lacul Bicaz, iar ultima zi, pe drumul de întoarcere, am petrecut-o la Borsec. În afară de Durău, mai vizitasem locurile menționate, care ne-au lăsat o impresie frumoasă și ne-au făcut dornici să le revedem. Locuri încântătoare, cu oameni civilizați.

În ce privește Durăul aș vrea să scriu mai mult despre stațiune decât despre minunatele trasee pe Ceahlău (pentru care există deja o mulțime de impresii pe AFA). Ajungând pentru prima oară la Durău, am descoperit cu încântare un loc frumos, nu doar ca peisaj, dar și ca atmosferă. O stațiune mică și curată, cu câteva hoteluri în centru și mai multe pensiuni răsfirate pe strada principală sau pe culmile înconjurătoare. Nu era deloc aglomerat (noi am fost în timpul săptămânii), iar majoritatea turiștilor cred că făceau parte din aceeași categorie a doritorilor de liniște și odihnă. De aceea am constatat cu uimire și bucurie lipsa oricăror manifestări care să tulbure armonia naturii: nu se auzea muzică tare de nicăieri, în nici un moment al zilei, mașinile stăteau cuminți în parcări, chiar și grupurile de copii din tabere mergeau spre trasee cu însoțitorii lor, manifestându-se decent. Să fie ”de vină” aerul tare și energia consumată pe munte? În plimbările noastre prin stațiune chiar am putut auzi păsările, apele și foșnetul brazilor, nu claxoane, scârțâit nervos de roți și manele. Ce diferență!

Noi ne-am cazat la hotel ”Bradul” despre care am scris, și explorând stațiunea, am constatat că am ales bine: e poziționat în centru, într-o zonă liniștită. Foarte aproape se află hotelul ”Bistrița”, de 4 stele, unde am preferat să mâncăm pentru că oferea un meniu mai variat iar prețurile nu erau diferite cu mult de cele de la hotelul nostru. Am putut să luăm și micul dejun la ei, pentru 20 de lei de persoană, era bufet suedez, foarte bogat și de calitate. Peste drum de ”Bistrița” se ajunge în câțiva pași la un punct de belvedere care dezvăluie o panoramă spectaculoasă a Ceahlăului proiectat pe fondul unor pajiști cu flori de câmp. Este și o cascadă mică acolo care creează fondul sonor perfect contemplării acestor frumuseți.

Dat fiind faptul că petrecusem și noi ceva timp căutând variante de cazare în Durău, am făcut, în timpul plimbărilor de seară, și o trecere în revistă a pensiunilor. Asta ne-a întărit convingerea că alegerea unui hotel e preferabilă (strict părerea noastră). Am văzut aproape toate pensiunile: spații verzi amenajate, flori, curățenie, dar impresia generală e de lipsă de armonie, de kitsch. Pensiunea românească, cu ”de toate”: culori țipătoare, ferestre rotunde, triunghiulare, pătrate, toate pe aceeași clădire, turnulețe, foișoare, roți de căruță, pitici, berze de plastic, ciuperci de lemn, acoperiș metalic, termopane, loc de joacă, grătar, hamac, fântânițe arteziene, animale împăiate, umbrele de soare cu reclame la bere... Mult prea mult, mai ales când sunt toate îngrămădite într-un spațiu restrâns. (Ca o paranteză, și restaurantul hotelului ”Bradul” e de un kitsch absolut!) De ce nu ne inspirăm din natura aflată la doi pași: lemn, piatră, flori... și atât?! Nu pot să înțeleg preferința majorității de a-și zugrăvi pensiunile în portocaliu, galben, roz, roșu, într-o zonă unde domină verdele și nuanțele de maro! Printre puținele pensiuni care mi s-au părut aranjate mai cu gust sunt ”Floare de colț” și ”Gold”. Norocul este că toate pensiunile sunt înconjurate de verdeață astfel încât nu tulbură armonia estetică a stațiunii.

Pe de altă parte, spre surpriza noastră, nu se auzea muzică nici din curțile pensiunilor pe lângă care ne plimbam, sau cel puțin nu răzbătea până în stradă.

Pe drumul spre traseele montane, la câțiva metri de hotelul ”Bistrița”, este hotelul ”Durău”, imens, cred că cel mai mare din stațiune, dar abandonat, aflat într-o stare de degradare destul de mare. Mai sus este hotelul ”Cascada” unde am vrut să mâncăm în prima seară, dar am renunțat pentru că nu aveau altceva decât grătare și mici, cartofi prăjiți... meniul tipic, plus că muzica de la radio era deranjantă. În schimb la ”Bistrița”, pe terasă, nu era deloc muzică, nici la ”Bradul”, am rămas foarte surprinși (plăcut!) că putem auzi doar păsările.

Seara, după apusul soarelui, peste stațiune se așternea pacea, pe la 10 nu mai era aproape nimeni pe străzi. Perfect pentru un somn liniștit!

Cele trei zile au trecut foarte repede, plecam dimineața devreme pe cărări de munte și ne întorceam seara obosiți dar fericiți pentru că am văzut locuri minunate.

---

VIZUALIZĂRI: 2116 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI