ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.10.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Gura Humorului [SV]
ÎNSCRIS: 03.09.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
OCT-2024
DURATA: 7 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

La pas prin Calpe, Spania, I. : Playa Arenal-Bol, Playa Fossa, Peñón de Ifach, Yacimiento Arheologic Baños de la Reina, Les Salines, Family Park.

TIPĂREȘTE URM de aici

După sejurul din Benidorm (vezi impresii, vezi impresii), a urmat o vacanță de 7 nopți în Calpe, un oraș stațiune situat la aproximativ 22 de km în direcția Valencia.

Nu voi relata cum am ajuns din Benidorm în Calpe, deoarece voi descrie amănunțit în articolul despre cazarea din Calpe. 

Astăzi voi publica despre o parte din locurile vizitate de noi în această vacanță. 

Am ales această stațiune, întrucât am o atracție față de peisajele cu munți și mare.

Așa se justifică și alegerile mele anterioare cum ar fi Madeira, Mauritius cu muntele Le Morne, Thailanda cu Krabi, iar acum Spania cu stâncă Peñón de Ifach, din Calpe.

 

CÂTEVA CUVINTE DESPRE CALPE:

Calpe este situat pe coasta de est a Spaniei, în provincia Alicante, la 60 de kilometri sud de orașul Valencia și la 25 de kilometri nord de orașul Alicante.

 Calpe are o istorie bogată, care datează din epoca preistorică. 

Orașul a fost locuit de diverse culturi de-a lungul timpului, inclusiv de fenicieni, greci și romani. 

În epoca romană, Calpe era cunoscut sub numele de 'Kalpa' și a fost un important port comercial, având legături cu alte orașe de pe coasta mediteraneană.

In Evul Mediu, după căderea Imperiului Roman, regiunea a suferit diferite invazii, iar Calpe a devenit un punct de apărare împotriva piraților și a altor invadatori.

În această perioadă, s-au construit fortificații și turnuri de apărare.

 În secolul al XIII-lea, orașul a fost recucerit de către creștini, iar de-a lungul următoarelor secole, a evoluat dintr-un sat pescăresc mic într-o comunitate mai dezvoltată.

 În secolul XX, Calpe a început să se transforme în destinație turistică, atrăgând vizitatori din întreaga Europă datorită peisajelor sale spectaculoase și a climei mediteraneene.

Calpe are o populație de aproximativ 30.000 de locuitori, care se dublează pe timpul sezonului estival.

Așa cum ne-am obișnuit în sejurul din Benidorm și în Calpe ne-am continuat obiceiul de a ne plimba în prima parte a zilei și de a explora statiunea. 

Iată ce am văzut mergând la pas prin Calpe:

1. PLAYA ARENAL-BOL : 

Se află în apropierea centrului orașului Calpe, are o lungime de aproximativ 700 m, o lățime de 40 m și este acoperită cu nisip fin și auriu. 

Apa mării este limpede, cu puține valuri, fiind ideală pentru înot și alte activități acvatice.

Plaja este amenajată cu șezlonguri și umbrele de soare contra cost (pretul fiind la fel ca in Benidorm de 18 euro, două șezlonguri și o umbrelă), toalete și dușuri gratuite. 

Există, de asemenea, o promenadă lungă și lată, care ajunge până în zona maritimă și dincolo de ea, pe care se află numeroase restaurante, baruri și magazine.

A fost o reală plăcere să ne plimbăm pe promenadă, în special seara după cină, mișcarea era binevenită. 

De alungul promenadei se află hoteluri și blocuri rezidențiale moderne.

Și această plajă era frecventată, pe lângă turiști, de către localnici, pe care îi recunoșteai după micile șezlonguri pe care le cărau după ei la plajă, la fel ca în Benidorm. 

 

2. PLAYA FOSSA 

Playa Fossa sau Playa de Levante se află pe partea estică a orașului Calpe, fiind situată lângă emblematicul vârf al stâncii Peñón de Ifach, simbolul regiunii.

Este o plajă de nisip fin, cu ape cristaline și un fond marin excelent, ideal pentru înot și activități acvatice.

Playa Fossa are o lungime de aproximativ 1.100 de metri și o lățime de aproximativ 30 de metri.

Si aici sunt multe restaurante, baruri magazine, hoteluri și blocuri rezidențiale. 

 Plaja este ușor accesibilă, având promenada de-a lungul țărmului, care leagă Playa Fossa de Playa Arenal-Bol.

Cele două plaje sunt despărțite de zona portuară, cu numeroase ambarcațiuni și restaurante, printre care și unul românesc, 'Dracula'.

Intr-una din zile am inchiriat doua sezlonguri si o umbrela. 

Sezlongurile au fost ok., dar umbrela destul de mica, nu reusea sa ne ofere umbra pe care o doream, fiind amiaza si soarele mai puternic.

In rest, marea se adancea mult mai repede decat la Arenal-Bol, cred ca avea in jur de 23,5 grade, nu erau valuri, drept pentru care am profitat si am inotat toate stilurile pe care le stiam.

Vederea spre stanca era minunata!

 

3. PEÑÓN DE IFACH, din Calpe:

03710 Calp, Provincia Alicante, Spania

Peñón de Ifach este o stâncă emblematică, din calcar, cu o înălțime de aproximativ 332 de m, iar formarea sa geologică datează din perioada Mesozoică. 

Aceasta a fost odată o insulă, dar în timp s-a conectat la uscat printr-o fâșie de pământ.

Peñón de Ifach separă Playa de la Fossa de Playa Arenal-Bol și face parte din Parcul Natural Peñón de Ifach.

Se pot face escaladări pe stâncă, de dificultate medie, aceasta oferind mai multe puncte de belvedere, dar noi am preferat să ne plimbăm pe aleea de la poalele stâncii, care pornește din port și are mai multe vederi panoramice spre oraș, dar și spre Benidorm în plan îndepărtat. 

4. YACIMIENTO ARHEOLOGIC BAÑOS DE LA REINA :

Av. Europa, 22B, 03710 Calp, Alicante, Spania

Este un important sit arheologic, la care poți ajunge ușor, fiind pe partea stângă a promenadei ce străbate Playa Arenal-Bol spre port.

Situl datează din perioada romană și este cunoscut pentru rămășițele sale bine conservate ale unui complex termal.

Intrarea este liberă, dar vestigiile se pot vedea și de pe promenadă. 

5. SALINES DE CALP :

03710 Les Salines, Alicante, Spania

Este un lac sărat din zona sud vestică a orașului, aproape de plajă și zona portuară, cu o suprafaţă de aproximativ 1 200 ha.

Habitatul Salinelor include un ecosistem format din ape sărate, mlaștini, pajiști sărate și zone de vegetație specifică, oferind un mediu propice pentru multe specii de păsări printre care, flamingo și diverse specii de rațe.

Noi am ajuns la acest lac printr-o frumoasă plimbare de la hotel de circa 10 minute pe Av. Europa și Av. Juan Carlos.

Ne-am odihnit pe o băncuță, față în față cu lacul și am putut admira în voie flamingo cu aripi gri și roz.

În zonă mai sunt blocuri rezidențiale noi, magazine precum My Market, Lidl, dar și Family Park.

6. FAMILY PARK :

Av de los Ejércitos Españoles, 03710 Calp, Alicante, Spania

Este un parc de distracții situat în Calpe, Spania, destinat în principal familiilor cu copii. 

Acesta oferă diverse activități și atracții, cum ar fi locuri de joacă de tot felul și pentru toate vârstele, dar și un bar și restaurante (pentru adulți... ha, ha, ha, credeați că pentru copii??).

Intrarea este liberă și este deschis zilnic între orele 17.00 - 23.30.

Accesul la tot felul de tiribombe și jocuri sunt contracost, însă se poate cumpăra o brățară în valoare de 21,50 euro cu care ai acces la toate jocurile. 

Mai sunt și replici diferite, după anumite personaje și eroi din filme celebre, precum Ironman, Transformars, Superman, Batman etc.

Noi am vizitat parcul intr-o seară, când strălucea de lumină și culoare, nu era aglomerat și ni s-a părut interesant și atractiv, în special pentru copii.

Ce am mai remarcat in zona Fossa a fost un parc in natura pentru caini, amenajat cu tot felul de accesorii, printre care si adapatoare, cainii puteau alerga in voie sau sa socializeze cu alti caini sau sa alerge si sa prinda mingea aruncata de catre stapanii lor.

Acestea sunt doar o parte din ceea ce am văzut în Calpe, dar pentru a nu mă lungi foarte mult, păstrez impresiile pentru alte articole viitoare. 

Să auzim numai de bine!

 


[fb]
---
Trimis de elenaadina in 20.10.24 13:56:20
Validat / Publicat: 20.10.24 15:30:04
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa, Asia, Africa, America de Sud, Oceanul Indian

VIZUALIZĂRI: 374 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 La pas prin Calpe : Playa Arenal-Bol,Peñón de Ifach,
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

aurel34PHONE
[20.10.24 16:12:20]
»

Excelentă descrierea, ca de obicei, ți se face de plecat acolo la simpla lecturare. Felicitări și la cât mai multe vacanțe reușite

elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
[20.10.24 18:32:22]
»

@aurel34:

Mulțumesc pentru vizită, ecou și urări!

Vacanțe cât mai multe si mai frumoase, de asemenea!

Nu eram fan Spania, dar se pare că nu e greu să devii, când vizitezi asemenea locuri care ți se lipesc de suflet și te fac să-ți dorești să revii și să mai cunoști ceva, să mai afli ceva și să explorezi zone frumoase și autentice!

Am remarcat că în toate excursiile pe care le fac, Planeta Pământ nu contenește să mă uimească și să mă surprindă cu frumusețea ei!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
aurel34PHONE
[20.10.24 18:37:23]
»

@elenaadina: la cum le descrieti e clar ca v-au întrat în suflet. Dar faceți serios poftă și altora, iar pt a reuși asta e nevoie de talent, iar dvs aratati asta prin fiecare postare

elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
[20.10.24 18:44:46]
»

@aurel34:

Mulțumesc! 😊

doinafil
[21.10.24 10:24:18]
»

Foarte plăcute plimbările voastre! Așa am putut să văd și eu, în poze, cât de frumoase sunt locurile prin care ați trecut.

Ne-am odihnit pe o băncuță, față în față cu lacul și am putut admira în voie flamingo cu aripi gri și roz

Uite, de-aia-mi place mie AFA: aflu lucruri noi, de care habar nu aveam; nu știam că sunt și flamingo cu aripi gri, știam numai de cei cu penaj roz!

Fotografiile sunt grozave! Felicitări pentru ele atât ție, cât și soțului! Tot litoralul Spaniei merită vizitat! Dar nu numai el. Eu am fost numai de două ori acolo, în Costa del Sol și în Barcelona! Ambele mi-au rămas în suflet! , de-aceea mi-aș mai dori să merg acolo! ... și... mulți

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
[21.10.24 14:26:44]
»

'Uite, de-aia-mi place mie AFA: aflu lucruri noi, de care habar nu aveam; nu știam că sunt și flamingo cu aripi gri, știam numai de cei cu penaj roz! '

Ei, aici e o dilemă!

Eu vedeam flamingo cu penaj gri, iar soțul cu penaj roz.

Ca să nu se supere nimeni și să împac și capra și varza, le-am adăugat pe amândouă.

Mulțumesc mult pentru vizită și ecou!

Pentru că vă place Spania, vă doresc să aveți parte măcar de un sejur anul viitor în această destinație.

Mai am de scris articole despre Calpe și poate vă inspiră și cazarea pe care am ales-o.

Mulți

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
aurel34, doinafil
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Calpe:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069634914398193 sec
    ecranul dvs: 1 x 1