Colonada și Parcul din Buziaș

TIPĂREȘTE

În apropierea Timișoarei, la doar 35 de kilometri distanță, se află orașul Buziaș, cunoscut mai mult în trecut, decât în prezent. Stațiunea balneoclimaterică remarcată prin apele minerale și aerul puternic ionizat negativ a contribuit de-a lungul timpului la tratarea bolilor cardiovasculare, reumatismale, neurologice sau respiratorii. În drum spre Timișoara din Lugoj nu am mai urmat drumul clasic pe DN 6 ci ne-am abătut spre Buziaș pe DJ 592 având norocul ca ploaia torențială ce cădea din cer să se oprească când am ajuns noi în centrul orașului.

Scurt istoric al stațiunii. Cu rădăcini geto-dace și romane (așezări și chiar un posibil castru), cu posibilitatea utilizării apelor minerale de către aceste populații în scop de vindecare, atestat documentar prin secolul al XIV-lea, apoi cu un potențial de tratare utilizat chiar de otomani, Buziașul și-a clarificat statutul începând cu veacul al XIX-lea. în 1805 se realizează primele analize științifice ale apelor minerale, iar în 1819 Buziașul este declarat stațiune balneară.

Istoria modernă a stațiunii începe cu construcția primelor vile și stabilimente de băi în 1819-1820. În 1838 apare primul post permanent de medic balneolog, iar între 1853-1856 se construiește „Grand Hotel” și se sistematizează parcul. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se construiesc în stil clasic mai multe clădiri destinate cazării și stabilimente de băi care consacră statutul de stațiune de vilegiatură.

În 1898 au loc la Baziaș manevre militare regale la care participă chiar împăratul Franz Joseph I cu o suită impresionantă; stațiunea a fost vizitată de mai multe ori și de împărăteasa Sissi pentru potențialul curativ al aerului și apelor feruginoase. Este perioada în care se inaugurează ștrandul cu apă minerală. În 1906 băile și parcul ajung în posesia industriașului Jacob Muschong, proprietar al unor fabrici de țiglă în Lugoj și Jimbolia. Stațiunea se extinde și atrage mulți turiști. Naționalizarea din 1948 aduce stațiunea din proprietatea familiei Muschong în cea a statului. Timp de câteva decenii orașul Buziaș se dezvoltă administrativ și economic, se construiesc noi hoteluri și case de odihnă.

După 1989 se înregistrează un declin al turiștilor și persoanelor venite la tratament, baza balneară se degradează, se închid multe unități de cazare. Urmașii familiei Muschong revendică drepturile de proprietate asupra stațiunii, dar acum câțiva ani Primăria reușește să îi despăgubească și să înceapă lucrări minime de investiții și restaurare.

Parcul stațiunii Buziaș. Odată cu stabilirea proprietăților apelor minerale începând de prin 1811 apar și primii vizitatori, se construiesc case și vile, se amenajează două izvoare cu apă minerală. Pentru activități de relaxare și petrecere a timpului liber în 1815 se conturează prima formă a parcului stațiunii prin amenajări specifice în zăvoiul de pe malul pârâului Salcia. Astfel se trasează alei, se plantează arbori ornamentali, se crează spații pentru plante decorative. După circa 40 de ani are loc o sistematizare a parcului, o amenajare temeinică, urmărindu-se facilitarea legăturii între băi, izvoare, pavilioane, cazino, bazar și locurile de cazare.

În cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea se definitivează forma și rolul parcului, apare colonada de lemn, se redesenează alei pentru plimbări, se construiesc stabilimente de băi. La 1895 este amenajată porțiunea de parc numită Parcul Lighet, cel din fața unităților de cazare. Se spune că marele istoric Nicolae Iorga avea o bancă proprie în parcul stațiunii. Plămânul verde al Buziașului ocupă o suprafață de circa 25 de hectare și e împânzit cu specii rare, exotice de arbori, arbuști și plante ornamentale (în 1914 s-au deschis serele care au contribuit la înfrumusețarea parcului prin plantele oferite).

Parcul stațiunii Buziaș poate fi considerat unul din primele parcuri de pe teritoriul de azi al României, alături de Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea (vezi impresii), Parcul „Nicolae Romanescu” din Craiova și Parcul „Constantin Poroineanu” din Caracal (vezi impresii).

Colonada din Buziaș

Istoria frumoasei colonade din lemn este mult mai veche decât se vehiculează pe Internet. Prima atestare datează de la 1815 atunci când între „Izvorul de sus” și „Izvorul de jos” se realizează un pasaj acoperit. A doua etapă începe în 1875 atunci când stațiunea devine foarte căutată, fapt ce impune găsirea unor soluții practice și estetice de atragere a turiștilor (poate că au contribuit și vizitele împărătesei Sissi la realizarea construcției).

În 1875 apar primii 393 de metri de pergolă din lemn realizați de meșteri aduși de la Karlovy-Vary și care făceau legătura între Hotel Grand, izvoare și parterul noului Hotel Bazar. Câteva pavilioane adăposteau izvoarele, culoarul de lemn proteja vilegiaturiștii de soare și ploaie. Ultima etapă de completare a colonadei are loc în 1936 când se construiesc alți 117,5 metri.

Combinând rolul decorativ cu cel practic colonada reprezintă un element de arhitectură ușoară din lemn, o structură deschisă constituită din stâlpi și șarpantă de lemn. Pasajul e întrerupt din loc în loc de câteva pavilioane octogonale, peste tot fiind amplasate panouri cu trafor sau alte traforaje din lemn. Interesant este sistemul șarpantei aparente din interiorul pavilioanelor, o încrengătură ordonată din lemn. Motivele utilizate de meșterii lemnari din Boemia au clar influențe orientale (otomane și maure). După o perioadă în care degradarea cuprinsese colonada, între 2015-2018 a avut loc un amplu proces de refacere și restaurare.

Odată ajunși în parc am urmat întreg traseul colonadei bucurându-ne de decorul de lemn, precum și de peisajul autumnal al parcului. Doar câteva persoane au tranzitat grăbite parcul, ploaia tocmai se oprise și era o zi de început de săptămână. Ne-am „răsfățat” prin pavilioane, am mers pe sub pasajul hotelului Bazar construit tot la 1875 și care la parter adăpostea o serie de prăvălii, am admirat platanii seculari, am găsit câteva bănci vechi cu structură de piatră, am văzut clădirea Cazinoului. Am descoperit chiar și un „aeroport” și mai multe avioane în centrul Buziașului!

Concluzii. Sunt multe de spus despre stațiunile balneoclimaterice românești, multe sunt impregnate de o istorie seculară, dar și mai multe degajă o „durere” ascuțită pe care nu se grăbește nimeni să o trateze (unii au mai ameliorat-o pe ici-colo). Am petrecut aproape o oră în Parcul Buziașului și am admirat colonada istorică, un element de bază în redefinirea stațiunii. Vă recomand să vă opriți câteva zeci de minute în parc și să vă plimbați pe sub arcade și traforaje atunci când drumurile vă vor purta prin zonă.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 2794 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI