Orașul trist

TIPĂREȘTE

Vizita în Barcelona, capitala regiunii Catalonia, a fost una fortuită. Veneam de la New York cu o cursă Level, varianta low cost a companiei Iberia și zborul ne-a fost mutat cu mai bine de patru ore, astfel că am pierdut legătura spre casă. Aveam bilet fără conexiune garantată cu Blue Air. Până la urmă ăsta-i marele risc în momentul când iei bilete ieftine de tot. Nu am pățit-o până acuma, dar orice trebuie să aibă și un început! ;)

Așa că aveam două variante ori să iau bilete noi din scurt, cu o altă companie ori să reprogramez zborul cu Blue Air. Am stat strâmb si am judecat drept, decât să cheltui banii fără rost, mai bine să-i cheltui cu folos, cu un mini sejur în Barcelona.

Astfel, ne-am luat bilet la Blue Air pentru luni după amiaza și ne-am luat o cazare pentru două nopti la Hotelul Cortez din centrul Barcelonei, despre care am vorbit într-un articol anterior.

7-9 martie anul curent este perioada pe care am petrecut-o aici. Fiind vorba de luna martie și de Spania mă așteptam să prindem zile frumoase. Drept este că a fost soare, dar extrem de frig. Poate ne învățasem noi prea mult, cu atmosfera din Caraibe.

Barcelona înaintea pandemiei mi s-a părut un oraș trist. O spune unul care consideră acest oraș în top 3 al Europei, alături de nu mai puțin celebrele Londra și Roma. Nu a fost prima vizită aici. Am mai fost de trei ori. De fiecare dată iarna, în ianuarie ori februarie, așa că aveam alte așteptări atât în privința vremii, cât și a atmosferei din oraș.

Doar că parcă era liniștea dinaintea furtunii. Noi venisem din State unde nu erau încă probleme vizibile și eram cumva rupți de știrile din Europa în privința pandemiei, care s-a întins ca o cangrenă peste locuitorii Italiei. Eram cumva sceptici, parcă nu ne venea să credem. Doar că realitatea a bătut filmul.

V-am povestit de mirosul de clor înțepător de la hotel. În rest nu am văzut nimic. Nimic și aici mă refer la măsuri pentru combaterea pandemiei, ce avea să vină. Nu era distanțare socială, nu erau măști sau dezinfectante prin locurile publice. În schimb erau extrem de puțini turiști, asta într-un oraș în care locuitorii acestuia erau exasperați de hoardele de turisti si cereau limitarea acestora. Ei bine ca un făcut ruga le-a fost ascultată, nu așa cum și-ar fi dorit ei, dar asta e cu totul o altă poveste. E o vorbă care mie personal îmi place foarte mult: ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple!

Dar să revenim la poveste. Am aterizat în jurul prânzului pe aeroportul local El Prat. Formalitățile vamale au decurs rapid. Era destul de liber și acesta a fost un prim semn, că nu mai sunt aici turiști ca altădată. Am luat metroul până în centrul orasului la Placa de Catalunya. De aici am mai avut de mers doar vreo cinci minute până la hotel. Ne-am cazat rapid și am ieșit în oraș cu scopul de a ciuguli ceva.

Pe celebra Las Ramblas era lume extrem de puțină. Asta sâmbăta după amiaza. Terasele erau mai mult goale, iar prețurile extrem de ridicate. O vizită în renumita piață Mercat de la Bouqeria era deja un must see și nu aveam cum să o ratăm. Pentru noi e o piață tip muzeu în care exponatele principale sunt renumitele jamboane. Am admirat coloritul produselor, am savurat mirosurile specifice și ne-am ales doar cu câte un suc de fructe exotice.

Apoi am mers mai departe pe Las Ramblas până jos în Port. Pe Las Ramblas sunt câteva muzee de vizitat, cum ar fi muzeul figurilor de ceară, muzeul Erotic, muzeul Iluziilor sau muzeul Maritim, dar nu am avut chef si timp de ele. Ne-am îndreptat spre Mall-ul din apropiere unde am găsit un restaurant ca să mâncăm ceva tradițional și să bem o sangria.

Seara ne-am plimbat pe străduțele aproape pustii din preajma lui Basilica de Santa Maria del Pi și al Catedralei de Barcelona! Cu ocazia aceasta am cumpărat și câteva suveniruri pentru acasă.

A doua zi am hotărât să ne pierdem cumva pe străduțele din Barcelona. Astfel am luat-o în direcția opusă, am trecut de piața Catalunya si am ajuns în apropierea Arcului de Triumf. E foarte tare când după ceva ani te întorci într-un oraș vizitat anterior și-ți regăsești reperele, fără absolut nicio hartă. Știam că în apropierea Arcului de Triumf este Gradina Zoologică, iat apoi vestita Barceloneta pe care le vizitasem cu altă ocazie. Astfel că am ales să mergem în sens opus către Sagrada Familia, renumita catedrală a lui Gaudi la care încă se lucrează.

Dacă în urmă cu opt ani, în ianuarie 2012, era o coadă impresionantă la intrare pentru a putea vizita catedrala, la care am stat cuminței mai bine de două ore, acum era o coadă de vreo 5 minute de așteptare. Ce repede se schimbă vremurile!

Am admirat-o de afară. I-am dat ocol, am mai făcut câteva poze și apoi ne-am continuat plimbarea. Nu mai spun nimic de ea, au spus destul alții înaintea mea.

Astfel am ajuns apoi pe renumitul Bulevard Avinguda Diagonal. Era trecut de 11 dimineața într-o zi însorită, dar foarte rece de 8 martie și deja se instalau garduri și localnicii începeau să se adune la un miting. Nu știu mai multe detalii, dar în sinea mea mă gândesc poate serbau ziua internațională a femeii! Poate da sau poate era iar ceva legat de independență. Oricum nu sunt adeptul marilor mulțimi de oameni în țări străine așa că ne-am îndepărtat încetișor.

În peregrinarea noastră am dar și de Casa Batllo o altă creație a celebrului arhitect de geniu Gaudi. Dacă anterior vizitasem casa Milla, pe aceasta nu am apucat. Aici era deja ceva coadă, biletele de intrare erau destul de scumpe, iar noi destul de slăbiți financiar după sejurul în State așa că ne-am mărginit să o admirăm de afară.

O să las mai jos o descriere foarte interesantă luat din Dosare secrete:

„ Casa Batlló din Barcelona

Casa Batlló a fost proiectată de Antoni Gaudí și este considerată una dintre capodoperele sale. Numele local al clădirii este Casa dels ossos (Casa Oaselor) și se află pe Passeig de Gràcia, în districtul Eixample, făcând parte dintr-un rând de case cunoscute sub numele de Illa de la Discòrdia ("Blocul discordiei").

Clădirea a fost construită în 1877 și a fost comandată de un anume Lluís Sala Sánchez care își dorea o casă clasică, fără nicio caracteristică remarcabilă, cu subsol, parter, patru etaje și o grădină în spate. Apoi a fost cumpărată de Josep Batlló în 1900 și, deși stilul locuinței nu era pe placul familiei, au decis să o achiziționeze datorită locației sale centrale, o zonă la modă la începutul secolului XX, familia Battlo mizând pe această casă pentru a atrage atenția asupra puterii sale financiare.

Familia Batlló era foarte cunoscută în Barcelona pentru contribuția sa la industria textilă din oraș. Josep deținea câteva fabrici și s-a căsătorit cu Amalia Godo Belaunzaran, membră a familiei care fondase ziarul La Vanguardia. Josep a căutat un arhitect îndrăzneț și creativ, el era deschis să accepte orice proiect și a decis să nu-l limiteze deloc pe artist, cerându-i doar ca noua locuință să nu semene cu niciuna dintre celelalte case ale familiei.

În 1904, când l-a angajat pe Gaudí să-i proiecteze casa, planurile sale au fost să dărâme clădirea și să construiască una complet nouă. Gaudí l-a convins însă pe Josep că o renovare este suficientă, astfel că proiectele au fost finalizate anul următor, iar casa a fost renovată în 1906. Gaudi a schimbat complet apartamentul principal, care a devenit reședința familiei Batlló, a extins fântâna centrală pentru a furniza lumină întregii clădiri și a adăugat etaje noi. Fațadele din piatră sunt decorate cu fragmente colorate de sticlă și mozaic din plăcuțe ceramice, culoarea predominantă este albastru-verde, însă nuanţele se schimbă pe parcursul zilei în funcție de cum bate lumina, iar seara culorile devin mai intense. Balcoanele seamănă cu niște măști de teatru, iar acoperișul a fost comparat cu o reptilă, un dinozaur gigantic sau cu balaurul ucis de Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al Catalaniei.

Industriașul Josep Batlló a murit în 1934, dar casa a fost păstrată intactă de către soție până la moartea ei, în 1940. După moartea seniorilor, casa a fost păstrată și administrată de copiii lor până în 1954, când societatea de asigurări Seguros Iberia a achiziționat Casa Batlló și și-a înființat birouri acolo. În 1970, a avut loc prima renovare majoră în mai multe dintre camerele, în 1983 balcoanele exterioare au fost și ele restaurate, au revenit la culoarea originală și un an mai târziu a fost iluminată fațada exterioară.

În 1993, Casa Batlló a fost cumpărată de Enric Bernat, fondatorul acadelelor Chupa Chups și al imperiului de dulciuri cu același nume, iar când acesta a decedat, în decembrie 2003, i-a lăsat moștenirea casa fiului său, Xavier.”

Incursiunea noastră prin Barcelona s-a încheiat cu o masă copioasă la un restaurant cochet din Placa Catalunya. Seara ne-am plimbat iar prin jurul hotelului. Ziua urmatoare am luat autobuzul către aeroportul El Prat și apoi avionul spre casă.

Vizita a patra prin orașul Barcelona atât de drag mie mi-a lăsat un gust amar. Parcă am și regretat putin că nu ne-am întors acasă de sâmbăta seara! Era foarte frig si extrem de putină lume pe stradă. De turiști nici nu mai vorbesc. După ce am ajuns acasă s-a închis și Spania și Statele Unite, așa că măcar am răsuflat ușurați că ne-am întors sănătoși.

Nu știm dacă și când lumea își va reveni la cum era înaintea pandemiei. Eram fericiți și nu știam acest lucru. Apropo mi-a fost extrem de greu să scriu acest articol despre un oraș atât de drag mie.

Barcelona este un oraș fantastic în care ai atqtea de văzut, de făcut ori de admirat. Pentru mine si o simplă plimbare pe străzi este o adevărată desfătare.

Cum spuneam anterior era trist sau cel puțin așa l-am perceput eu!

---

VIZUALIZĂRI: 2142 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI