Catedrala Barcelona – principala biserică a orașului

TIPĂREȘTE

În pregătirea de acasă, inclusiv pe baza biletelor de acces cumpărate on-line, știam că vom vizita Catedrala Sfintei Cruci și a Sfintei Eulàlia. În teren, ieșind din metrou la stația Urquinaona, avem oarece dubii privind strada pe care trebuie să pornim pentru a ajunge la catedrală. Ceva mai târziu aveam să mă lămuresc că nepotrivirea cu harta pregătită de acasă provenea de la faptul că ieșisem din metrou pe la capătul opus al peronului, față de ce ne propusese Google. Până atunci, am început să întrebăm cum putem alunge la Catedrala Sfintei Cruci. Nimeni nu știa. Până la un moment dat, când o doamnă ne întreabă:

– Doriți să ajungeți la Catedrala Barcelona?  

– Sunt mai multe catedrale în Barcelona?  

– Nu.

Și totul se clarifică. Iar cei 700 m pe care trebuia să-i parcurgem până la catedrală se lungesc cu vreo 250 m, până la următoarea intersecție.

După câteva sute de metri parcurși pe Via Laietana, în capătul unei străduțe ce pornește oblic spre dreapta din aceasta, apare, maiestoasă, catedrala. :) De ce o consider eu principala biserică a Barcelonei? Unii ar fi de părere că Sagrada Familia ar trebui să fie. Dar, nu! Aceasta este singura catedrală a orașului și, în plus, este amplasată în Plaça de La Seu, ea însăși fiind cunoscută sub numele „La Seu” , adică „sediul” , „cartierul general” .

Biletele noastre, cumpărate on-line la începutul lunii mai (14 euro de persoană), nu implicau și un ghid. Ca urmare, a fost necesară o documentare pe internet pentru un minim de informații. Construcția catedralei a început în 1298, sub domnia Regelui Jaime al II-lea, pe locul unde, începând din anul 343 d. Hr., au existat mai multe lăcașuri de cult. Din cauza războaielor civile si a ciumei care a lovit orașul de mai multe ori, construcția catedralei a progresat foarte lent. Abia in anul 1460, corpul principal al catedralei a fost terminat. Fațada gotică a fost terminată mult mai târziu, în anul 1889,  iar turnul central a fost terminat în anul 1913. Atât fațada, cât și turnul, au fost executate după proiectul original din anul 1408.

Biserica are 93 de metri lungime si 40 lățime. Turnurile octogonale, cu ceas, au o înălțime ce depășește 54 de metri. Au fost construite între anii 1386 si 1393. Turnul central are 70 de metri înălțime. Interiorul are 3 nave, nava centrală având 28 m înălțime. Pe lateral, inclusiv în absida din spatele altarului, sunt 28 de capele.

Vizita noastră are loc duminică. Piața din fața catedralei este plină de grupuri, în special tineri. Nu este nici un miting, probabil numai simplă socializare. Doi sunt costumați, probabil ca statui vii, încă ne intrați în rol, iar, dintr-un colț, se aude un cântăreț stradal.

Urcăm cele câteva trepte spre intrare și mă opresc câteva clipe să admir fațada. Conform stilului gotic, este suficient de încărcată, dar, după părerea mea, ceva mai „inteligibilă” decât cea de la Sagrada Familia. Ancadramentul intrării îmi aduce aminte de catedralele văzute prin țările nordice, la Uppsala sau Trondheim. Comparând, însă, acasă fotografiile, remarc faptul că cel de aici este mult mai amplu.

În interior găsesc atmosfera și imaginile pe care le-am mai întâlnit și la alte biserici catolice vizitate: spații înalte, stâlpi impozanți, bolți spectaculoase. Aici, însă, bogăția decorului parcă iese mai mult în evidență. Cred că acest aspect este amplificat de densitatea obiectelor de cult prezente în capelele de pe contur.

Cele trei nave nu îmi par a se evidenția foarte clar, stâlpii care le definesc fiind destul de rari. Am numărat numai 5 perechi pe toată lungimea bisericii.  

Ce mă surprinde, însă, este prezența unei construcții, exact în mijlocul navei centrale, care blochează privirea spre altar a multor credincioși.  Iar construcția nu pare a fi una provizorie, peretele transversal navei fiind plin de basoreliefuri în piatră. Mai târziu, acasă, aveam să aflu că acestea prezintă martiriul Sfintei Eulàlia. Există un culoar prin mijlocul construcției, dar acesta nu asigură vizibilitatea spre locul unde se ține slujba. Totuși, cei care participă la eveniment în această zonă a bisericii, au la dispoziție două ecrane tip TV care, probabil, transmit ce se întâmplă dincolo de construcție. La momentul vizitei noastre, ecranele respective transmiteau informații despre catedrală.

Prin culoarul menționat anterior pătrund în interiorul construcției și, ... am o surpriză. Aici este locul Corului. Sunt impresionat de cum arată. Nu le-am numărat, dar sunt foarte multe locuri, pe scaune de lemn, pe două șiruri, cu spatele la navele laterale. Fiecare spătar este pictat cu un alt simbol, ce îmi pare heraldic. Dar toate picturile sunt făcute cu aceleași trei culori: verde, galben și roșu. Fiecare simbol este însoțit de un text, indescifrabil pentru mine. Mai târziu, am aflat de pe internet că sunt steme ale Cavalerilor „Ordinului Lânii de Aur” . Spătarele sunt prelungite pe verticală cu o zonă de perete traforat care, în dreptul fiecărui scaun, capătă alura unei turle de biserică. Între cele două șiruri de scaune sunt bănci pentru credincioși. În mijlocul pardoselii este incrustată crucea Cavalerilor de Malta, care pare a fi și simbolul catedralei. Totuși, nu am găsit nicăieri o legătură între Catedrala Barcelona și Cavalerii Templieri. Pe direcția spre altar, Corul nu mai are un perete transversal navei.

Părăsind lăcașul corului, în sensul spre altar, ajung în dreptul unei zone aflată sub nivelul pardoselii. Este Cripta mormântului Sfintei Eulàlia.

Despre această Sfântă, internetul îmi spune:

Scara care coboară în criptă este blocată de un grilaj. Totuși printre barele acestuia, reușesc să fac o fotografie sarcofagului. Este spectaculos. Este foarte bogat sculptat, iar poziționarea la înălțime, pe patru stâlpi - cel puțin interesanți - îl scoate mult în evidență. Dovadă este si numărul mare de persoane lângă grilaj, care, fie se roagă, fie fac fotografii. Dincolo de criptă este altarul. Este simplu, ca orice altar catolic. „Masa sfântă” este  frumos împodobită cu flori și lumânări, iar deasupra ei  este  un crucifix mare, cu un Isus răstignit și înconjurat de șase îngerași. În zona altarului sunt și trei vitralii înalte, la care, spre surprinderea mea, predomină desene geometrice, tema religioasă fiind undeva mică, în centru.

În continuare acord atenție navelor laterale. Încep cu nava din partea nordică a catedralei. Caracteristica acesteia sunt capelele[/i], una lângă alta, pe toată lungimea ei.  

Totuși, undeva cam la limita Corului, șirul de capele șirul de capele este întrerupt de o ușă. Aflu că de numește „Ușa Sfântului Iu” , cu deschidere spre „Plaça Sant Iu” , ia însăși, pare-se, un obiectiv turistic. Ușa este închisă, dar, deasupra ei se află „Marea Orgă” . Aceasta este considerată cea mai mare și cea mai importantă orgă din Catalonia. A fost construită în secolul al XV-lea.

Capelele sunt închinate unor sfinți, mulți dintre aceștia fiind nume necunoscute pentru mine. Unii dintre sfinți sunt singuri pe o capelă, alte capele găzduiesc câte doi sfinți. Unii dintre sfinți se regăsesc în mai multe capele. Fiecare capelă dispune de o plăcuță informativă cu numele sfântului, sau sfinților respectivi și o schemă, inclusiv o legendă a obiectelor de cult din interior.

Toate capelele sunt extrem de bogate, cu greu poți găsi un loc liber în interiorul acestora. Ce mă deranjează puțin este faptul că toate capelele sunt protejate de grilaje metalice relativ dese. Datorită lor, o fotografie de ansamblu a unei capele nu scoate în evidență conținutul acesteia, ci grilajul, iar, o fotografie printre bare prezintă numai un detaliu. Deasupra fiecărei capele este un vitraliu, asemănător cu cele din zona altarului.

Șirul de capele continuă și în absida din spatele altarului. În nava laterală din partea sudică a catedralei, șirul de capele este întrerupt în dreptul altarului de o zonă închisă, care adăpostește sacristia catedralei. Ceva mai încolo este o capelă destinată rugăciunilor. Între cele două este ieșirea către „cloister” , acea curte interioară de formă pătrată, mărginită pe toate laturile de o galerie cu arcade, construcție specifică mănăstirilor și catedralelor catolice, care asigură deplasarea între diversele facilități ale acesteia.

Imediat după intrarea în „cloister” , în colțul zonei neacoperite este „Fântâna Sfântului Gheorghe” . Momentan, din cauza secetei ni se explică, este fără apă. Din păcate, statuia sfântului, călare, este mult prea mică, abia se vede. Și aici sunt încurcat de un grilaj. Încercarea de a o fotografia printre barele grilajului nu îmi reușește, sfântul abia se vede☹. Cea mai mare parte a zonei centrale este ocupată de „Iazul gâștelor” . În primul episod al acestei serii am postat un scurt film cu gâștele care se bălăceau. Inițial am crezut că, inspirați de legenda romană cu gâștele și Capitoliul, mai marii catedralei au adus aici paznicii perfecți. Dar nu, numărul lor este 13 și simbolizează atât vârsta la care a fost omorâtă Sfânta Eulàlia, cât și numărul de torturi la care a fost supusă. La plecare, bazinul era gol, iar gâștele se odihneau pe uscat. Un mic anunț ne informează că, tot din cauza secetei, apa din bazin este recirculată, dar, pentru aceasta necesită tratare.

Parcurgând galeria de pe conturul acestui „cloister” , remarc faptul că șirul de capele continuă și aici, una lângă alta, la fel ca în interior. Mai mult, ca formă și ca mod de prezentare capelele acestea seamănă cu cele din interior. Dar... și aici șirul are întreruperi. Undeva pe latura sudică a incintei, una din capele este înlocuită de „Magazinul de suveniruri” . Nu îi acordăm atenție nici în timpul vizitei, nici în drumul spre ieșire din catedrală. În plus, o parte din latura vestică este ocupată de „Chapter Hall” . Singura traducere coerentă a acestui termen, la care mă ajută și Google, este „sala consiliului de canonici” . În fapt, sunt două încăperi ce constituie un mic muzeu, care adăpostește o parte a tezaurului catedralei. Accesul este permis numai pe baza unui bilet de genul celor achiziționate de noi. În interior nu este permis fotografiatul și filmatul, întreaga zonă fiind supravegheată de un „cerber” pe două monitoare împărțite în mai multe zone.

Un panou de la intrare menționează că această zonă a fost construită între 1436 și 1444 și a avut mai multe destinații, La început a fost cantină pentru săraci. Ulterior a adăpostit arhiva economică a catedralei. Abia în secolul al XVII-lea „Consiliul Canonicilor” a hotărât ca aici să fie „Chapter Hall” , rol pe care îl deține și azi. (??)

Părăsind „cloister-ul” , mă îndrept, singur, (Doina preferând să se odihnească pe o bancă, în nava centrală) către ceea ce consideram a fi punctul  cel mai important al vizitei, accesul pe acoperișul catedralei. Pentru început stau câteva minute la o coadă paralelă cu primele capele din nava laterală nordică. Se urcă pe o scară din colțul nord – vestic al catedralei. Știam că avem de urcat cam 120 de trepte. Se permitea accesul în grupuri de circa 25 de turiști. Cam la al treilea grup îmi vine rândul și mie.

Urcușul se face pe o scară relativ îngustă, într-o spirală destul de strânsă. Dar, după primele circa 60 de trepte, avem parte de o pauză. Ieșim de pe scară într-un balcon aflat în dreptul navei centrale, deasupra intrării. Aici suntem invitați să luăm loc pe niște cuburi, pe post de scaune. Înțeleg că numărul de persoane din un grup este dictat de numărul de scaune disponibil. Fiecare primește o cască cu niște ochelari speciali. După ce toată  lumea își aranjează comod casca, începe un film 3D. Filmul este prezentat simultan în toate căștile, dar fiecare își poate alege limba de prezentare. Asistăm la ceea ce biletul meu de acces numește „turul virtual” , pentru că filmul prezintă catedrala cu toate zonele și detaliile pe care eu deja le văzusem. Dar, în timp ce vizita mea durase peste o oră și jumătate, filmul durează numai 6 – 7 minute.

Apoi, urcăm următoarele circa 60 de trepte și, în final, ieșim, prin turnul lateral nordic, pe acoperișul navei laterale. După semi-întunericul catedralei și al scării, aici este un soare strălucitor. Admir câteva momente zveltețea turnului prin care am urcat și imensitatea turnului central și apoi descopăr  o scară metalică ce urcă pe acoperișul navei centrale. Pentru a ajunge sus mai am de urcat peste 30 de trepte. Dacă acoperișul navei laterale este plat, acoperișul navei centrale urmărește forma bolților pe care le-am admirat în interior. Ca urmare, pentru accesul turiștilor a fost construită o pasarelă metalică pe toată lungimea navei. De aici am posibilitatea de a admira din nou turnul central, dar și cele două turnuri octogonale, pe care internetul mi le prezenta ca „turnuri cu ceas” . Nu văd la ele nici un ceas. În schimb, cel puțin unul, nu am sesizat dacă nu amândouă, este clopotniță, la ora 15.45 auzindu-se un dangăt. Dar cel mai spectaculos lucru aici este priveliștea asupra orașului😊 Din poziția aleasă nu identific Sagrada Familia, probabil ascunsă de unul din turnurile octogonale. În schimb, se văd foarte bine Dealul Montjuic și turlele Palatului Național. Iar în partea opusă remarc silueta ciudată a blocului pe care eu l-am numit „Castravetele” Torre Agbar, sediul companiei de apă din Barcelona.

Coborând de pe acoperiș, o recuperez pe Doina și dorim să părăsim catedrala pe unde am intrat. Nu este posibil. Suntem îndrumați să ieșim prin „cloister” , unde, pe latura sudică, este un alt punct de întrerupere a șirului de capele.

În drum spre ultimul obiectiv înscris în biletul de acces, în dreptul „cloister-ului” de la fațada principală a catedralei, remarcăm o clădire interesantă, ce se bucură de oarecare popularitate. O mică placă pe perete ne spune că acolo este Casa d’Ardiaca, păstrătoarea arhivelor  istorice. Intrăm și noi și, ajungem într-un adevărat „Atrium” . Un panou, singurul mai bogat în limba engleză, ne dă câteva date despre construcție.

Casa de l’Ardiaca, cândva casa arhidiaconului, a fost construită în jurul secolului al XII-lea, folosind o parte din vechiul zid roman al Barcelonei. La sfârșitul secolului al XV-lea a aparținut arhidiaconul Lluís Desplà. În secolul al XIX-lea, a trecut în mâinile unor noi proprietari, care au completat curtea sub formă de mănăstire. În 1895, a devenit sediul Asociației Avocaților din Barcelona. Consiliul municipal din Barcelona a achiziționat clădirea în 1919 pentru a instala acolo Arhivele Istorice. Clădirea a fost puternic avariată în timpul războiului civil (1936 – 1939). Trei decenii mai târziu, între 1991 și 1998, clădirea a fost complet renovată pentru a o consolida și a îmbunătăți condițiile de consultare și de conservare a documentelor.

Curtea interioară în care am intrat are destul de multă verdeață. În mijloc este și o fântână decorativă care, probabil tot din cauza secetei, fără apă. Pe pereți sunt câteva exponate, însă, marea majoritate au texte explicative numai în limba catalană. Acolo unde există și un text în limba engleză, acesta este sumar. La peste 20 de rânduri de text în limba catalană fiind doar patru rânduri în limba engleză. Undeva, într-un colț, sub nivelul pardoselii curții, se văd niște ruine. Din textul în catalană, înțeleg că ar fi vorba de un apeduct, probabil roman.

O scară permite accesul undeva deasupra curții. Totodată, există și o ușă de acces spre interior. Noi ne facem socoteala că nu prea avem timp la dispoziție, (mai avem un obiectiv în plan) și părăsim Casa de l’Ardiaca.

Muzeul Diocezei Barcelona este amplasat în clădirea din stânga catedralei, cu acces pe la casa de bilete a acesteia. Noi, intrând acolo, la început suntem priviți ciudat. Abia când se lămuresc că dorim să vizităm muzeul, suntem îndrumați către un lift.

Urcăm până la ultimul nivel. Aici, surpriză! Nu este nici un exponat. Doar o sală cu multe geamuri, o măsuță și niște fotolii. Cu oarecare dificultate, găsim ușa și scara ce coboară la nivelul inferior. De aici începe muzeul. Deși la fațadă clădirea pare a avea parter și două etaje, în interior muzeul se întinde pe 3 nivele, plus cel cu ferestre multe. Unul din acestea este dedicat catedralei, istoriei ei, etapelor de construcție, o machetă completă și chiar un detaliu de capitel de stâlp și boltă. Celelalte exponate au teme religioase, scene biblice, icoane, statuete, unele cu o vechime remarcabilă. Din nefericire, absolut toate exponatele sunt însoțite de texte numai în limba catalană. Un pic amărât de această situație, părăsim muzeul tot pe la casele de bilete... iar, pentru ca experiența zilei să fie completă, pe drumul de întoarcere spre stația de metrou, ne intersectăm și cu o demonstrație, extrem de pașnică, în favoarea independenței Cataloniei.

---

VIZUALIZĂRI: 277 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI