ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.07.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Timisoara
ÎNSCRIS: 18.06.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2014
DURATA: 8 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

O statiune pitoreasca aruncata la malul Marii Ionice

Ilustrație video-muzicală
GLIKERIA


TIPĂREȘTE

Aghios Nikitas este pentru aceia dintre voi care sunt vesnic indragostiti de natura, care cauta un loc linistit unde sa poata respira Grecia autentica la fiecare pas, sa vada apusuri incredibile si sa urmareasca dansul valurilor, sa ia masa la taverne dragute inundate de flori, cu stradute inguste si studiouri cocotate pe munti.

Aghios Nikitas sau locul unde am fost cazati in aceasta vacanta in Lefkada, este situat pe coasta vestica a insulei, la 13 km de capitala. Am ales aceasta statiune pentru ca mi-a fost de ajuns sa vad cateva poze si sa stiu ca e ceea ce caut. In functie de preferintele fiecaruia, sigur se va gasi o statiune in Lefkada care sa va fie pe plac. Daca cautati un loc unde sa va distrati, aglomerat si inghesuit, nu cred ca e o alegere buna pentru voi.

Venind dupa un drum obositor, mi-a placut in primul rand ca e situat aproape de intrarea pe insula, de capitala. Soseaua te poarta usor printre munti si deodata ti se deschide in fata ochilor coasta vestica a insulei, unde apa de o culoare incredibila te face sa uiti de oboseala. Totul este atat de verde si aerul atat de parfumat. Dupa satul Tsoukalades mai mergi putin si ajungi la Pefkoulia Beach care te asteapta rabdatoare sa cobori la ea si imediat zaresti in partea stanga un sat micut, pitit la baza muntilor, cu studiouri multe si o plaja incantatoare. View-ul este foarte frumos si zambim multumiti de alegerea facuta, inca inainte sa intram in statiune. Aceea era exact reactia pe care speram sa o avem la prima vedere asupra Aghios Nikitas-ului.

Intram in statiune si soseaua coteste stanga spre Katshima Beach, sau in fata pentru a intra pe strada pietonala care duce spre plaja, care e interzisa pentru autoturisme. La cat de micuta e, am inteles de ce. Zarim in stanga un centru de inchirieri moto-scootere, practice de altfel pentru soselele inguste care te poarta pe insula, mai ales cele care duc spre plaje. Mergand mai departe incepem sa vedem o gramada de studiouri care se intrec intre ele cu gradini care de care mai frumoase, palmieri, flori care urca sus pana la acoperisuri, cu balconase dragute unde turistii servesc fericiti frappe-uri si bere. Incep sa apara si tavernele cu ospatari zambitori si entuziasmati, cu meniuri diverse care iti lasa gura apa, cu proprietari care te privesc bland de la terasa. Scaunelele si masutele simple, de lemn, bleu aruncate direct in strada sunt fermectoare. Strazile pavate, cu maslini batrani, lamai, smochini si multi leandri sunt atat de pitoresti. Trecem pe langa frumoasa Taverna Poseidon a caror trepte te duc pe o terasa umbrita, cu multi turisti la mese, cu flori la tot pasul. Vedem si indicatorul catre Milos Beach, dar vrem sa vedem prima data plaja statiunii. Vis a vis, alte si alte taverne dragute, cu meniuri expuse in strada in toate limbile, cu mirosuri care te imbie sa te opresti. Putin mai in fata ajungem si la frumoasa Taverna To Steki, cu masute si scaunele bleu, cu flori care se catara mandre si cu un arbust plantat chiar in inima tavernei, ce isi imprastie ramurile peste tot. Il vedem pe Roberto (cu care ne-am imprietenit dupa aceea, in prima seara) cu chipul bronzat si zambetul pe buze la marginea terasei, stand la umbra unui leandru. Urmeaza supermaketuri, baruri si multe studiouri pe stradute in stanga si in dreapta, cocotate peste tot. Aleea da direct in plaja micuta, cu nisip si pietricele cu o apa limpede si imbietoare. Aghios Nikitas este situat intr-un golf, si de aceea peisajul este atat de frumos, incat iti ramane tiparit pe retina. In stanga, dupa stanci se intinde Milos-ul, la care ajungi cu vaporasul, sau pe sus pe un drum forestier si la dreapta se vede Pefkoulia Beach cu ale ei valuri spumoase. In fata, Marea Ionica, cu al ei albastru infinit. Coboram la plaja, nu sunt sezlonguri si umbrele de inchiriat, asa ca daca sunteti turisti comozi s-ar putea sa nu va placa sa carati mereu umbrela dupa voi, si geanta frigorifica dar cam asta se intampla aproape pe toate plajele din Lefkada. Intrarea in apa este lina, nu se adanceste decat mai in larg, asa ca e potrivita si pentru familii cu copii. O barcuta alba se leagana usor in fata si inotam pana la ea sa vedem statiunea din apa. Mie mi s-a parut si mai frumoasa privelistea din apa catre plaja. Pentru ca am zarit si o micuta bisericuta chiar pe prima straduta la dreapta cum vii spre plaja, multe studiouri care aveai impresia ca vor cadea unele peste altele, si toate stradutele pavate incurcate ca un labirint. Un bar micut chiar in dreapta plajei, The Rock si inca unul in stanga cu cockteiluri care iti faceau cu ochiul. Dupa ce o pozam din toate unghiurile si dupa balaceala hotaram totusi sa mergem sa vedem si Milos, chiar daca puteam sa mergem in orice zi, fiind cazati acolo. Dar de unde atata rabdare? Mai excursionisti de felul nostru alegem sa trecem dealul pe jos pentru ca vroiam sa descoperim imaginea aceea cu plaja Milos, de sus, printre tufisuri. Ne luam cate un gyros de la To Steki si la Poseidon facem stanga pe o carare micuta care duce la niste studiouri, drumul mergand apoi prin o padurice. Destul de solicitant mai ales datorita faptului ca nu dormisem toata noaptea pe drum. La un moment dat ajungi pe o culme si de acolo in jos se gaseste Milos, o plaja superba, cu o plaja lunga, cu nisip si pietricele si cu o apa azurie de te ameteste. Ramanem sa ne bucuram putin privirile si coboram apoi usor spre ea. Pietricele de pe plaja te cam incomodeaza in mersul spre apa, dar culoarea marii te face sa uiti de tot. Apa a fost calda in iunie, soarele sus pe cer mereu. Chiar daca era destul de multa lume pe plaja, datorita faptului ca e foarte intinsa, ai simtit ca este doar a ta. Au fost si valuri buclucase care nu te-au lasat sa te plictisesti, surprinzandu-te cand iti era lumea mai draga. Adormim fara sa vrem, cu cantecul valurilor. Sunt studiouri care se afla chiar deasupra Milos-ului, cred ca view-ul este superb. Si dimineata, si seara cand soarele se scufunda in mare.

Revenind la Aghios Nikitas, recomand taverna To Steki, niste oameni incredibili, calzi, modesti, preparate de te lingi pe degete, satioase, preturi mai mici ca la restul tavernelor. Am servit cina si la Poseidon de cateva ori, mancarea foarte buna, preturi putin mai mari dar nu se compara cu atmosfera de la To Steki. Noi acolo ne-am simtit cel mai bine si ne-am intoarce oricand cu drag. Klimataria, vis a vis de To Steki, era mai mereu goala, pe cand la To Steki si Poseidon abia gaseai loc. Sunt vreo doua trei supermarketuri cu preturi destul de mari, cele mai ieftine le gasiti in capitala, la fel si magazinele de suveniruri. Aghios Nikitas este una din cele mai scumpe statiuni, fiind si cea mai mica. Dar totodata este singura statiune la malul marii de pe coasta de vest, restul locurilor de cazare de pe coasta de vest fiind sate pitite in munti la care se ajunge mai greu sau care nu au plaje. De aceea preturile mari, pentru cei care vor sa vada culoarea aceea incredibila a apei, care doar in vest o gasesti. Este o straduta laturalnica pe aleea careia trebuie sa te plimbi. Pe soseaua care duce spre capitala, faci stanga la ultima straduta care duce spre strada pietonala doar ca iti ofera o alta panorama deosebita asupra golfului si plajei si asupra Pefkouliei. O parcurgi cam in 5 minute si dai direct in aleea principala care duce la plaja. Este si o bancuta de unde poti sa admiri panorama.

Am vizitat cam tot ce era de vazut pe insula si tot Aghios Nikitas ramane statiunea mea preferata. Ma bucur ca am ales-o. E asa, ca o bucatica din tot ce reprezinta Lefkada, cu tot ce iti trebuie pentru un concediu de vis. Sa fie oare parfumul leandrilor, prospetimea lamailor sau umbra coniferelor? Sa fie stradutele fermecatoare, cu flori la fiecare pas, ferestrele deschise larg, balconasele cu vedere la mare sau multitudinea de taverne? Sau, poate plaja cocheta si intima in a carei apa inoti si uiti de tot? Oricare ar fi motivul, alegeti Aghios Nikitas si ve-ti gusta paradisul grecesc de care suntem cu totii atat de indragostiti...


[fb]
---
Trimis de noi doi in 03.07.14 19:18:51
Validat / Publicat: 03.07.14 22:29:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 10384 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

26 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (noi doi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Milos Beach
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28100 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

26 ecouri scrise, până acum

dorgo
[04.07.14 06:49:57]
»

Frumos review, felicitari! Daca n-ar pleca toate vapoarele si vaporasele de croaziera din Nidri, Aghios Nikitas ar fi statiunea ideala pentru a te caza in Lefkada, avand in vedere accesul mai usor la plajele minunate din vestul insulei...

noi doiAUTOR REVIEW
[04.07.14 09:27:59]
»

@dorgo: Asa este, dar niciodata nu le poti avea pe toate multumesc!

takis
[10.07.14 18:33:29]
»

@noi doi: salut scumpii si multumesk din suflet de cuvinte frumoase de ag. nikitas

dar dragii mei iubiti taverna Klimataria e viza vi de Posedon nu de roberto si lira... noi suntem mai sus...

va asteptam cu drag la anul... tsipouro din partea noastra...

noi doiAUTOR REVIEW
[10.07.14 23:44:14]
»

@takis: Asa e, am gresit, Klimataria e vis a vis de Poseidon. E f frumoasa taverna voastra. Va doresc numai bine!

webmaster
[11.07.14 00:03:39]
»

@takis: yellow card + 2 days suspend - for illegal advertising!

--

kiddin'

takis
[11.07.14 15:08:00]
»

@noi doi: sarut mina cu drag ne intilnim la anul

vladdy22
[27.01.15 10:35:38]
»

Salutare, biciclete se pot inchiria din Ag Nikitas?

noi doiAUTOR REVIEW
[28.01.15 20:26:58]
»

@vladdy22 - Buna! Sunt sigura ca da, dar habar nu am de unde! noi am fost doar cu masina peste tot si nu ne-a interesat aspectul acesta. Dar din cate am vazut cand am cautat cazare, majoritatea vilelor si studio-urilor puneau la dispozitie inchirierea bicicletelor.

webmaster13
[20.04.15 16:43:53]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

noi doiAUTOR REVIEW
[20.04.15 18:15:40]
»

@webmaster13 - Suuuper!

ANDREEABADULESCU
[09.03.16 11:06:12]
»

@noi doi - Foarte frumoase pozele, de fapt superbe!

As avea o intrebare, pozele de la plaja unde este marea aceea de un turcoaz mirific, sunt facute in Aghios Nikitas?

Dragoș_MD
[09.03.16 11:16:33]
»

@ANDREEABADULESCU - toate pozele sunt din Ag. Nikitas.

În plus, peste tot dimprejurul insulei Lefkada, marea are acea culoare ireală.

ANDREEABADULESCU
[09.03.16 14:25:32]
»

@Dragos - Multumesc frumos pt raspuns.

Am o nelamurire, nu stiu unde sa imi iau cazare, la NIKIANA sau la AG. Nikitas. O parere se poate?

Dragoș_MD
[09.03.16 14:32:45]
»

@ANDREEABADULESCU - cu asta nu mai pot să te ajut - eu am fost acolo doar pe fugă, într-o excursie de o singură zi; cazarea o aveam în Parga.

Ar fi bine să definești mai clar ce anume ai nevoie, care sunt preferințele în materie de plajă, eventuale locuri de joacă pentru copii etc. și abia apoi să pui o întrebare de acest tip la rubrica dedicată - Ce îmi recomandați de pe prima pagină.

Baftă și vacanțe plăcute, oriunde ar fi ele!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ANDREEABADULESCU
[10.03.16 10:20:16]
»

@Dragos -Imi poti spune te rog numele plajei din poze?

Dragoș_MD
[10.03.16 17:48:38]
»

@ANDREEABADULESCU - în P16 e Milos beach (scrie și pe ea), celelalte toate sunt chiar pe plaja satului (nu știu să aibă vreun nume „aparte” - i-am putea spune noi plaja Ag. Nikitas).

noi doiAUTOR REVIEW
[12.03.16 00:52:05]
»

@ANDREEABADULESCU - Multumesc! da, sunt toate din Ag Nikitas, plaja este mica dar f frumoasa!

noi doiAUTOR REVIEW
[12.03.16 00:57:57]
»

@ANDREEABADULESCU - Parerea mea este ca Ag Nikitas, cu siguranta! Am vizitat cam toata insula si Nikiana nu se remarca cu nimic deosebit din punctul meu de vedere. Cele mai pitoresti sate sunt Ag Nikitas si Athani. Acestea se afla pe coasta vestica a insulei, unde apa e de un albastru ireal!

zamolx
[19.09.16 13:54:48]
»

Îmi poți spune, te rog, plajele din Ag Nikitas si Milos sunt cu nisip, sau cu pietrele (mici, mari?).

Și poți detalia prețurile de la 2-3 taverne (o salată grecească, o bere, etc.)?

Mulțumesc.

ANDREEABADULESCU
[19.09.16 14:11:10]
»

@zamolx: Ambele plaje sunt cu pietre, iti trebuie tenesi speciali pentru apa, plaja Katisma are mai mult nisip, dar in apa la iesire tot ai nevoie de tenesi.

Pretul la taverne la o salata greceasca este cam 5 euro, o bere Milos 2.5-3 euro, un giros 8 euro, souvlaki tot 8 euro, sunt portii mari si foarte gustoase.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zamolx
[19.09.16 14:26:34]
»

@ANDREEABADULESCU: preturile la taverne sunt bune, dar plaja cu pietre mă cam dezamăgește.

noi doiAUTOR REVIEW
[19.09.16 15:31:14]
»

@zamolx: Plaja din Ag Nikitas e cu pietricele dar eu nu am avut nici o încălțăminte speciala pentru asa ceva si nici nu ai nevoie din punctul meu de vedere. Se poate merge lejer pe plaja si in apa la fel.

Milos este o plaja "lunga" si sunt portiuni unde predomină nisipul chiar daca are ici si colo si cateva pietricele. Nisip fin nu exista pe aceasta insulă, asa ca daca pietricelele prezintă un impediment pentru tine mai bine ai opta pentru alte insule din Grecia.

In Lefkada majoritatea plajelor sunt mixte de aceea si apa foarte limpede si curata. Eu cred ca Ag Nikitas e o buna alegere si datorită frumusetii golfului în care se afla dar si datorită poziției fata de celelalte plaje ale insulei.

Preturile de la taverne ti le-a spus Andreea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zamolx
[20.09.16 09:26:38]
»

@noi doi: pietricelele nu reprezintă o problema, dar am citit ca nu sunt șezlonguri, deci voi sta pe o pătură. Dacă poți să stai întins pe pietricele, atunci sunt mulțumit.

Recunosc ca îmi plac plajele cu nisip fin, dar Lefkada trebuie vizitată, cel puțin o dată în viață, nu? De aceea studiez a. f. a. de acum pt vara viitoare, să aleg bine destinația.

Vă mulțumesc mult pentru sfaturi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
noi doiAUTOR REVIEW
[20.09.16 11:22:31]
»

@zamolx: Cu placere! Intradevar nu sunt sezlonguri, pentru ca plaja e si asa micuta si ar ocupa prea mult spatiu. Va asigur ca este ok sa stai pe prosop si in Aghios Nikitas si pe Milos.

Cu siguranta Lefkada merita macar o data in viata

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nadgob12
[06.01.17 15:09:26]
»

@noi doi: Salut. Am citit postarea ta. Superba. Vrem si noi (2 adulti cu 2 copii) sa mergem anul asta in Lefkada, dupa 3 ani de Grecia (2 in Halkidiki si unul in Thassos). Te rog, daca poti sa-mi recomanzi unde ai stat. Nu caut hotel, ci o pensiune cu apartamente, cu 2 camere. Sau orice informatie care m-ar putea ajuta. Mersi mult.

noi doiAUTOR REVIEW
[19.01.17 15:19:46]
»

@nadgob12: Multumesc! Noi am stat in niste studiouri mari, cu pad dublu si inca un pat de 1 persoana. Daca copii sunt mici puteti vorbi si poate va mai pun un pat extra. Camera este mare, are chicineta, baie si balcon.

Am scris pe atunci un articol despre cazarea respectiva, asa ca va invit sa il cititi. Noi ne-am simtit f bine, si este la iesire din Aghios Nikitas.

vezi impresii

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANDREEABADULESCU, dorgo, nadgob12, noi doi, takis, vladdy22, zamolx
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Agios Nikitas:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076163053512573 sec
    ecranul dvs: 1 x 1