ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.09.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUN-2023
DURATA: 5 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 295
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ MD
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 7 MIN

Denise Hotel Skopelos, o cazare cu privelişte uluitoare

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Dacă pentru Skiathos alegerea cazării nu a fost rapidă sau uşoară (vezi impresii), cam acelaşi lucru îl pot spune şi despre cea pentru Skopelos. Desigur că primul deziderat a fost să stăm în capitală, de fapt nici nu concepeam să ne cazăm în alt loc, doar că nu ne hotăram dacă să fie mai aproape de plajă sau pe străduţele întortocheate ale Chorei. Cum plaja nu era prea tentantă şi cum vederea de sus, către golful în jurul căruia se desfăşoară amfiteatric oraşul, părea de râvnit, am găsit mai interesant să găsim o cazare în acea zonă chiar dacă urcatul şi coborâtul de trepte deveneau sporturi de practicat permanent, destul de solicitante, dar nu mă plâng defel.

  Până la urmă, balanţa a înclinat spre Hotel Denise situat cumva deasupra oraşului, având o frumoasă privelişte asupra golfului capitalei. În ajutor mi-a venit booking.com care mi-a oferit câteva variante demne de luat în seamă, însă ghidându-mă după principiile deja devenite clasice: anulare gratuită, mic-dejun inclus, plata la proprietar, comentarii bune şi notă cel puţin medie, decizia nu a fost deloc grea.  

  Hotel Denise părea să le întrunească pe toate, în plus preţul pentru cinci nopţi a fost foarte accesibil: 295 € contând în oarecare măsură şi statutul meu de Genius3. Doar un singur inconvenient a apărut, în sensul că anularea gratuită era posibilă doar înainte cu cel mult 42 zile înainte, altfel toată suma devenea taxă de anulare şi trebuia trasă de pe cardul cu care garantasem.

Despre Hotel Denise, Skopelos Town, 2*

 

Adresă: Skopelos Town, Magnesia 37003

Website: https://www.denise. gr/

Tel. : +30-2424022678; +30-2424023393

E-mail: info@denise. gr

 

Un hotel micuţ, cu alură clasică grecească de acum câteva decenii, dar bine întreţinut, renovat în mai multe rânduri, Denise este o afacere de familie, ca mai toate hotelurile de acest gen. Deţine 25 camere dispuse pe patru etaje, doar două etaje se desfăşoară deasupra intrării, fiind vizibile de la uşa hotelului, restul se preling pe coasta dealului, la cel mai mic nivel aflându-se piscina în aer liber, foarte arătoasă. Camerele sunt de mai multe tipuri: duble sau twin, triple, duble economy, triple economy, bineînţeles, foarte căutate fiind cele cu vedere la mare. La nivelul intrării se află recepţia, un lobby generos, camera de bagaje, sala de mese, hotelul fiind deservit de un ascensor care facilitează accesul turiştilor.

 

Experienţa proprie

 

  Gazdele, Maria şi Spyros, soră şi frate, nu soţie şi soţ cum am crezut iniţial, au fost foarte amabile când mi-au dat de ştire prin intermediul booking.com că ne asigură ridicarea din port, precum şi la plecare, transport gratis până în port. A fost necesar să-i comunicăm compania de ferry şi ora la care soseşte în vasul port, aşa încât Spyros, un bărbat trecut de prima tinereţe, ne aştepta cu maşina de serviciu să ne conducă la hotel. La recepţie ne aştepta Maria, o grecoaică straşnică, în toată puterea cuvântului, aflată şi ea la seniorat.

Ne-a luat repede în primire, check-in-ul durând foarte puţin, eu am cerut să achit de la început, ca să ştiu una şi bună, ne-a dat toate informaţiile despre cum stau treburile pe acolo (ora de mic-dejun, parolă wi-fi, etc.) şi apoi am fost conduşi la camera noastră (nr. 205), aflată pe acelaşi nivel cu recepţia.  

 Ne-am luat camera în primire, constatând că nu era foarte mare, deşi suprafaţa din scripte parcă era mai generoasă. Altminteri, era curată, cu strictul necesar, mobilată cu pat de mijloc care domina toată încăperea. Acesta era încadrat de noptiere deaupra cărora pe perete erau montate lămpi de citit, mai aveam un suport de bagaje, un scaun într-un colţ şi un corp ce îndeplinea mai multe funcţii: dulap de haine, suport pentru tava cu pahare, ceşti şi cana electrică de încălzit apa, dedesubt fiind aşezat minifrigiderul (gol).

   În dulapul de haine am găsit seiful şi pături de rezervă. Lângă una dintre noptiere pe care stătea telefonul fix, am văzut şi un aparat de radio de epocă, o piesă foarte simpatică, de altfel. Televizorul LCD, cu diagonală convenabilă şi multe programe, era spânzurat deasupra suportului de bagaje. Pardoseala, de marmură, în cameră şi gresie în baie asigură răcoarea necesară.

  Baia nu era mică în niciun caz, însă părea mai degrabă înghesuită la modul cum erau dispuse obiectele sanitare şi duşul. Acesta avea perdeluţă din material plastic susţinută de un suport retractabil, deloc greu de folosit. Obiectele sanitare, nu noi, dar întreţinute, curate, de altfel serviciul de curăţenie se efectua zilnic. Consumabile am primit din cele de bază de tip gel de duş, săpun tip turist, hârtie igienică. Uscătorul de păr era, în mod straniu, agăţat pe peretele cu rezervorul vasului de toaletă şi suportul pentru hârtie igienică. Prosoapele, albe, imaculate ne-au fost schimbate zilnic, iar lenjeria de pat o dată pe parcursul celor cinci zile, la mijlocul sejurului.

  Deşi, micuţ, balconul, dotat cu măsuţă şi scaune, a constituit vedeta cazării, fiind locul preferat din care să admirăm oraşul, graţie peisajelor oferite. Aveam vedere atât la mare, cât şi la dealul cu casele dispuse amfiteatric, până la castelul veneţian. De multe ori surprindeam ferryboat-urile care veneau/plecau în/din port, dar şi sunetul clopotului care era tras de la biserica Agios Nikolaos, din vecinătate. Piscina era altă piesă de rezistenţă, şi pe bună dreptate considerată aşa mai ales că era de dimensiuni rezonabile şi în lipsă de plajă în proximitate, putea constitui locul perfect de relaxare după o zi obositoare.

  Micul-dejun ne-a fost servit zilnic între 08-10,00 în sistem bufet, cu produse şi preparate proaspete, în special cele de panificaţie erau foarte gustoase şi livrate în fiecare dimineaţă, aproape calde, la uşa hotelului. Astfel, aveam ouă gătite în mai multe feluri: fierte, omletă, ochiuri, cârnăciori, bacon, caşcaval, şuncă, iaurt grecesc, unt, miere, cereale, dulceaţă de mai multe tipuri, cremă de ciocolată, furcte precum pepene roşu, nectarine, prăjiturele, produse de patiserie (croasante excelente!). De băut aveam sucuri, cafea, lapte, primele două de la aparate. Cert este că dacă nu eşti din cale afară de pretenţios, găseşti sigur ceva pe plac pentru prima masă a zilei.

  Wi-fi-ul, parolat, funcţiona bine, l-am probat şi avea semnal puternic, dar nu l-am folosit ulterior, având suficiente date mobile în abonament.

  Personalul cu care am interacţionat s-a dovedit amabil, de ajutor, dar cel mai mult a contat şi s-a evidenţiat Maria, care era şi manager, şi proprietar şi lucrător obişnuit. Aceasta se ocupa de toate şi tot ea ne-a facilitat închirierea unei maşini, lucru foarte dificil în acele zile, aproape imposibil, deoarece la toate agenţiile nu erau disponibile maşini, fiind sold out.

  De parcat, se putea în faţa hotelului unde se găseau câteva locuri proprii, în caz că erau toate ocupate aveam posibilitatea şi pe marginea şoselei, de altfel foarte folosită şi de alţi turişti.

 

Concluzie

 

Deşi modest, Hotel Denise a reprezentat cazarea care ne-a picat mănuşă, în care noi ne-am simţit bine şi care ne-a oferit cam tot ce aveam nevoie ţinând cont că toată ziua eram plecaţi în explorarea insulei. E drept că nu am avut aşteptări prea mari, fiind răsplătiţi pe măsura numărului de stele de pe firmament. Însă, un lucru era sigur: priveliştea oferită făcea toţi banii, nelăsând loc de dezamăgire, dimpotrivă! La final, înainte ca Spyros să ne conducă în port, la check-out, Maria ne-a oferit în dar, în semn de preţuire un mic suvenir, respectiv un deschizător de sticle încrustat cu chipul insulei. Un gest mărunt, dar cu semnificaţie mare!  

Recomand Hotel Denise celor care nu au dificultăţi de locomoţie, de urcat sau coborât trepte, celor fără pretenţii mari, celor ce vor să-ţi încarce retinele cu imagini foarte frumoase ale capitalei Skopelos Town!

 

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=s7K6nI96kdQ

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 27.09.24 06:40:57
Validat / Publicat: 27.09.24 08:55:24
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 307 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Răsărit într-una dintre dimineţi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33200 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    4 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [27.09.24 08:55:05]
    »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    Pușcașu Marin
    [27.09.24 09:16:52]
    »

    @irinad: Excelent! Știi cum aș împărți eu cei 59 de euro pe noapte? 60 de euro pentru priveliștea din balcon și -1 euro pentru urcatul scărilor până la hotel

    P. S. Să știi că de când ai povestit ce-ai mâncat prin Ciclade am făcut de vreo cinci ori tomato keftedes. Ies din ce în ce mai bune

    irinadAUTOR REVIEW
    [27.09.24 19:15:05]
    »

    @Pușcașu Marin: Ha, ha, ha! Judicioasă împărţirea! Cred că totuşi ai fost mult prea indulgent când ai alocat doar -1 € pentru urcat şi coborât trepte până în port. Priveliştea a fost cea care ne-a făcut să alegem hotelaşul acesta.

    Am avut parte mereu de mobilitate bună şi scările nu ne-au speriat, de aceea nu ne-am ferit de ele pe unde am mai călătorit. Dar, ştiu că acestea pot da înapoi mulţi turişti.

    P. S. Să știi că de când ai povestit ce-ai mâncat prin Ciclade am făcut de vreo cinci ori tomato keftedes. Ies din ce în ce mai bune

    Mă bucur că ţi-au plăcut chifteluţele de roşii şi că ai devenit din ce în ce mai experimentat în a le găti. Să ştii că şi eu am încercat de mai multe ori să gătesc acasă mai multe preparate greceşti, fiindcă îmi plăcuseră mult în vacanţe. Uneori mi-au ieşit cât de cât apropiate ca gust, alteori nu prea, dar niciodată ca acolo! De aceea, mă întorc cu drag şi pentru gastronomia elenă, nu numai pentru peisaje, mare, soare, atmosferă. Am rămas în urmă cu scrisul, dar aş mai avea încă vreo două vacanţe greceşti de atunci, şi multe experienţe culinare. Deocamdată voi povesti un pic despre cele din Sporade, şi acestea memorabile.

    Mulţumesc pentru vizită, ecou şi cuvinte frumoase!

    webmaster
    [27.09.24 20:49:50]
    »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Pușcașu Marin

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057615995407104 sec
    ecranul dvs: 1 x 1