ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.08.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 21.08.13
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
AUG-2013
DURATA: 6 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Zakynthos - o insula superba pentru o vacanta reusita!

TIPĂREȘTE

Tocmai ce ne-am intors dintr-un minunat sejur in Zakynthos, a doua ca marime dintre insulele ionice din insorita Grecie. Din considerente financiare, am calatorit cu autocarul, ceea ce s-a dovedit a nu fi cea mai buna alegere: 22 ore dus si 27 ore intors (din cauza unor probleme cu autocarele asupra carora voi reveni ulterior).

Odata ajunsi la destinatie, in statiunea Argassi, prima statiune, aflata la doar 4 km de capitala insule, Zakynthos Town (sau Zante Town, asa cum a fost numita de venetieni), ne-am cazat la hotelul Chrissy Akti. Pe site-ul oficial al hotelului, acesta este clasificat ca avand 4 stele, insa agentia de la care am achizitionat pachetul ([...]) a recomandat hotelul ca fiind de 2**+, ceea ce e mult mai aprope de adevar.

Noi am fost multumiti de conditiile de cazare, modeste, dar foarte ok pt pretul platit. Se facea curatenie zilnic (curatenia consta intr-un mop pe unde vede ochiul soacrei si schimbarea cosului minuscul din baie). Nu stiu sa va spun cum e cu schimbatul lenjeriei si al prosoapelor pt ca noi am avut propria noastra lenjerie si propriile noastre prosoape pt a ne simti ca acasa si pt a nu avea surprize. Nu am avut camera cu vedere la mare, desi am incercat sa obtinem, dar ne-au oferit Aer Conditionat gratuit, desi acesta nu intra in oferta.

Camera noastra a fost situata la parter, foarte spatioasa, cu cada in baie (pt cei interesati de acest aspect), spre deosebire de camerele de la etaje, despre care am aflat ca sunt foarte mici, cu dus fara cabina (reprezentantul local al agentiei ne-a povestit ulterior ca la cam toate hotelurile din insula, camerele de la etaje sunt mici, cladirile fiind proiectate astfel ca masura de protectie impotriva cutremurelor, insura fiind expusa des seismelor si fiind distrusa in proportie de 90% in 1953 in urma unui cutremur).

Piscina hotelului este suficient de mare, dupa parerea mea, este treptata, cam de la 1.20 m la 2.00 m adancime, este curata, iar accesul este permis intre orele 8.00 si 24.00.

Hotelul este amplasat pe plaja (plaja cu nisip fin si cateva pietre, lata de vreo 3-4 metri), iar apa marii se adanceste la 1,70 m cam dupa vreo 70 m de mers.

Despre controversatul mic dejun pot spune ca, daca nu esti o persoana pretentioasa si daca masa de dimineata nu este pt tine masa de baza a zilei, atunci este suficient si chiar ok, altfel ti se taie dupa vreo doua zile (meniul este zilnic acelasi, bogat, dar nu gustos: sunca, branza feta, cascaval, ardei, rosii, castraveti, oua fierte, oua ochiuri, unt, gem, chec, 3 feluri de paine, lapte, ceai, cafea, 2 feluri de cereale, 2 feluri de sucuri si milioane de albine sacaitoare, dar nu agresive).

Doritorii de internet pot sta (si nu prea) relaxati, deoarece hotelul are wifi gratuit (parola se afla la receptie), dar acesta nu functioneaza decat la receptie si la piscina, iar daca sunt prea multi conectati, nu mai functioneaza deloc :).

Ca surse de hrana:

Sunt foarte multe taverne in statiunea Argassi, iar preturile sunt asemanatoare. Se manaca f bine cu 10 euro de persoana (ca pret mediu pe un meniu normal, nu specialitati si nu delicatese). Noi am fost la doar 3 taverne:

- The Green Frog - au o promotie la anumite feluri de mancare "two for 10 Euro"; Preparatele sunt foarte buna, dar portiile sunt micute. Eu recomand acolo "Zakyntian Pasta", daca doriti sa le incercati, deoarece bucatarul, din cate am auzit, este italian, iar pastele acestea sunt absolut delicioase.

- Dyonissos - taverna este plina seara, mancarea este foarte buna si foarte proaspata. Pe noi, gazda ne-a obisnuit cu mici surprize din partea casei (bruschete, cocktail-uri etc.) si cu multa prietenie si caldura.

- The king of grill - se afla pe o strada perpendiculara pe strada principala, mancarea este foarte buna, servirea este rapida, iar pretul ok.

In statiune nu exista supermarket-uri in adevaratul sens al cuvantului, ci doar cu numele, preturile nu sunt mici si difera foarte mult de la unul la altul in functie de produse.

Depre petrecerea timpului in Zakynthos:

Sunt foarte multe de spus. Exista cateva excursii optionale care te ajuta sa afli totul despre insula, despre imprejurimi si despre oamenii de acolo.

1 - Turul insulei cu autocarul - noi am achizitionat oferta de la reprezentantul local al [...]cu 23 euro (pret redus de la 26 euro pt ca am luat doua excursii de la ei) cu ghid roman (Elena, o romanca ce sta acolo de 7 ani). Acest tur merita facut pt a afla mai multe despre insula si despre oameni. Se poate vedea si celebra plaja Navagio de sus dfe la 360 m inaltime, se pot vedea si "Pesterile albastre" printr-o plimbare cu barca din portul Agios Nicolaous (pt inca 5 euro de persoana, cost aditional), se viziteaza inca vreo doua biserici, se poate admira privelistea Zante Town de pe dealul Bohali, se pot face cumparaturi (miere, vinul casei si alte bunatati), se viziteaza cel mai vechi maslin de pe insula si o fabrica de ulei de masline cu degustare cu vanzare.

2 - Turul insulei pe vapor sau croaziera in jurul insulei - noi am facut-o si pe asta, dar, din punctul meu de vedere nu merita in mod deosebit decat pentru baie si bronz. Este singurul mod de a ajunge pe plaja Navaggio, dar nu este garantat ca vei ajunge; totul depinde de vreme, de valuri, de cat de aglomerata este cand ajungi acolo si de vointa capitanului vasului pe care te afli. Noi nu am oprit acolo desi era vreme buna, dar s-a enervat capitanul ca au ancorat unii un vas aiurea, asa ca a mictionat pe vacanta noastra si a plecat mai departe. Oricum, la Navaggio, singurul lucru exceptional este apa, sau mai bine zis culoare ei (culoare care difera in functie de cantitatea de calcar din ea, de adancime, de conditiile meteo). La noi s-a oprit pentru baie, la Campi, o plaja izolata ca si Navaggio, cu pietre albe, cu o apa superba, inconjurata de stanci, cu niste grote in apropiere si a mai oprit la inca 2 plaje mai putin spectaculoase. Tot in aceasta croaziera se pot vedea pesterile albastre si cele de la Keri de la o oarecare departare, se pot vedea Insula Marathonisi (fara oprire) si Porto Vromi, locul de unde se pot lua barci cu motor pentru a ajunge la Navaggio (pentru cei care vreti sa fiti pe cont propriu), dar si alte plaje renumite.

3 - Marathonisi si Keri Caves - Cu sau fara vapor cu fund de sticla. Este o excursie pe vapor, pentru a vedea faimoasele testoase Carreta-Carreta, simbolul insulei. Se navigheaza in rezervatia (parcul) maritima aflata in golful Laganas pentru a vedea testoase (si sunt cu sigutanta mai multe, nu doar una, cum spune lumea; noi am vazut 4) si se fac cateva opriri pentru baie in diverse locuri.

4 - Kefalonia - Este insula vecina, sora mai mare din nordul insulei Zakinthos. Merita din plin a fi vizitata pentru cel putin 2 obiective: Pestera Drogarati si Lacul Melissani - 2 fenomene naturale cel putin interesante si absolut superbe.

5 - Olimpia - Din pacate, noi nu am ajuns.

6 - Atena - Excursia dureaza doua zile si noi nu am putut merge.

Preturile pentru optionale sunt mai mici la agentiile lor locale si merita luate de acolo cu exceptia turului cu autocarului (din punctul nostru de vedere). La aceasta excursie merita sa ai ghid roman pentru ca altfel suna povestile in limba ta, povestite de un roman care s-a stabilit de ani de zile acolo si care cunoaste si traiul de acasa si pe cel de acolo si poate face comparatie. Restul excursiilor (Marathonisi, Croaziera in jurul insulei) cel putin, nu merita banii in plus ceruti de reprezentantii ceruti de agentia din Romania pentru ca ghidul de limba engleza si informatiile de baza sunt suficiente.

Nu ma pot abtine sa nu mentionez cateva curiozitati (informatii reprezentative) ale insulei Zakinthos:

- Doar o treime est locuita pe partea de est a insulei unde este zona de ses, in rest este foarte muntoasa (cel mai inalt varf atinge aproape 800 de metri).

- Insula nu are apa dulce pentru ca nu exista rauri sau parauri, iar puturile, majoritatea seaca foarte repede, asa ca pe sosele circula zilnic sute de cisterne pline cu apa pentru alimentarea gospodariilor si a hotelurilor.

- Case neterminate - Da, insula, dar si restul Greciei, este plina de case neterminate aflate in constructie de ani de zile, pentru ca pana acum vreo 2 ani, exista o lege care spunea ca, cine nu si-a terminat casa, nu plateste impozit; asadar grecii au profitat din plin.

- Pe insula Zakintos exista 2 milioane de maslini si doar 35 mii oameni.

- Cel mai vechi maslin de pe insula are 2 mii de ani.

- Maslinele de pe insula, in proportie de 99 %, sunt cat unghia de la degetul mic si nu sunt bune de mancat ci se folosesc doar pentru fabricare uleiului.

- Principalele surse de venit pe aceasta insula sunt exporturile de ulei de masline, de miere, de lamai, de vin (exista 2 case de vinuri in insula) si turismul.

- Exista un singur liceu in Zante town si nicio universitate, dar oricum majoritatea locuitorilor termina doar cele 8 clase de scoala generala, pentru ca afacerile raman si se invata din tata in fiu.

Cu siguranta mai sunt lucruri frumoase de spus despre Zakintieni care pe mine cel putin mau cucerit dar ceea ce am considerat a fi cu adevarat important am punctat deja.

Voi reveni acum la cosmarul intoarcerii in tara. Am eliberat camerele la ora 10. pentru ca apoi sa stam sa pazim bagajele pana la ora 14 cand a venit autocarul sa ne ia. Am traversat cu ferry si apoi ni s-a comunicat ca trebuie sa stam sa asteptam un alt autocar care venea din Kefalonia, pentru a muta cativa oameni din autocarul nostru in al lor. Povestea era urmatoarea: Niste turisti care se intorceau din Corfu, dupa vreo 6 ore de stat in soare si dupa zeci de telefoane au aflat ca autocarul s-a defectat si ca agentia incearca sa faca rost de un alt autocar. Au reusit sa gaseasca alt autocar dar nu suficient de mare, asa ca ramaneau 9 oameni pe dinafara. I-au traversat pe toti pe partea continentala si ca sa iasa ag. [...] mai ieftin a preferat sa ne zapaceasca pe noi. Autocarul nostru de Zakinthos avea 6 locuri libere, iar cel de Kefalonia avea 3 locuri libere, asa ca i-am asteptat vreo jumatate de ora pe cei din Kefalonia, s-a facut transferul a 3 persoane in autocarul lor iar ei au plecat spre Romania fara probleme. In schimb, noi, dupa mai multe opriri de cate 40-45 de minute in loc de 20-25 de minutecum era normal, ne-am abatut 60 de km din drum pana in portul Igumenitsa ca sa ii preluam la ora 23.30 pe cei din Corfu. (acestia asteptau de la ora 9 dimineata). Am continuat apoi drumul spre casa cu pauzele uriase pe timpul si nervii noastri dupa cum a dorit ghidul nostru, Alexadra Lazarescu, care pierdea notiunea timpului la barfa. Dupa multe discutii, inainte sa ajungem la Ruse, ni se comunica, cum ca la Giurgiu, va trebui sa asteptam o ora ca sa vina un alt autocar din Bucuresti cu turisti care pleaca in Turcia. De ce sa asteptam? Ca sa schimbam autocarele intre noi. Va puteti da seama ce a iesit si evident am spus cu totii ca nu vom cobori pentru ca deja trecusera 26 de ore de drum pentru unii dintre noi, iar pentru cei din Corfu 32 de ore., deci nervi intinsi la maxim. Desi nu era vina noastra pentru tot ce se intamplase, desi totul se facea pe banii, pe timpul si pe nervii noastri, Alexandra Lazarescu, cu mult tupeu, ne spune ca suntem la mana ei si ca daca doreste, ne va tine in vama 2 ore pentru control de bagaje. S-a incins o cearta pe cinste, dar pana la urma, am tinut drumul drept pana la Bucuresti.

Asadar, atentie la agentie! O vacanta superba se poate termina groaznic. Agenția [...] nu dispune de autocare bune!!! Daca autocarul nostru, dupa aproape 30 de ore de mers continuu trebuia sa plece imediat in Turcia pentru inca 22 de ore de mers, va dati seama cum se intretine parcul auto si cate se pot intampla.

Sper ca va va fi de folos review-ul meu si sunt aici pentru orice alte informatii.

Vacanta placuta!


[fb]
---
Trimis de Lorelay13 in 22.08.13 00:52:03
Validat / Publicat: 22.08.13 02:38:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Halkidiki, Hanioti, Tropical Hotel
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 11465 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lorelay13); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Navaggio
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16850 PMA (din 18 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

4 ecouri scrise, până acum

webmaster
[22.08.13 02:38:21]
»

@Lorelay13: bun-venit pe sait şi în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare

-

ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE

Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat).

-

Deloc în ultimul rând: pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".

S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).

În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).

Bodybuilder
[26.05.14 16:35:55]
»

@Lorelay13: Buna. As dori sa te intreb daca camerele hotelului Chrissy Akti sunt dotate cu chichineta. Multumesc.

Lorelay13AUTOR REVIEW
[19.06.14 08:06:18]
»

@Bodybuilder:

Buna si scuze pentru intarziere...

Hotelul nu cred ca dispune de chicinete in camere...

cel putin in camera unde am fost cazati nu aveau

Bodybuilder
[19.06.14 09:11:43]
»

@Lorelay13: Mulţumesc!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Bodybuilder, Lorelay13
Alte impresii din această RUBRICĂChryssi Akti Hotel:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.041386842727661 sec
    ecranul dvs: 1 x 1