ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.12.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
OCT-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Cetatea Făgărașului - o istorie de peste 600 de ani

TIPĂREȘTE URM de aici

În prima zi a circuitului Povești din Țara Făgărașului, după un popas la Brașov pentru un tur pietonal, după un alt popas la Cetatea Feldioara aflată la numai câțiva kilometri distanță și apoi un altul, la Doripesco, pentru a servi masa de prânz, iată-ne, în sfârșit, intrând în Făgăraș!

Cetatea Făgărașului este fără îndoilală cel mai important obiectiv turistic din oraș și - desigur - nu putea să lipsească nici din programul nostru de vizite în grup. Am ajuns acolo în a doua parte a zilei, așa încât vizita la muzeu a fost făcută cam în viteză, mai ales în partea ei finală. Autocarul ne-a lăsat în Str. Mihai Viteazul, aproape de Podul Secundar aflat pe latura opusă centrului civic, Podul Principal, cel dinspre Primărie, fiind supus unor lucrări de refacere. Am fost plăcut impresionați de amplasamentul cetății, de zidurile sale robuste și mai ales de șanțul de apărare care încă mai dăinuie, plin cu apă de Olt, umbrit de sălcii și animat din când în când de câteva lebede. Se spune că aceste elegante păsări de apă au viețuit aici de secole, înaintașele lor primindu-și zilnic rația de "pâinișoară".

Este o plăcere să te plimbi prin jurul cetății, admirându-i zidurile mărețe, turnurile robuste și vechiul șanț de apărare. Abia în zilele următoare, când am revenit în oraș, am avut răgazul să facem această plimbare frumoasă, lumina soarelui ajutându-ne cu mult mai bine în imortalizarea imaginii cetății în fotografie. Nu-mi amintesc să mai fi fotografiat vreodată o cetate oglindită în apă.

Atunci, la prima noastră vizită, n-am avut timp de prea multe contemplări. Pe latura estică, am traversat șanțul cu apă și ne-am îndreptat întins spre poarta de intrare. Am trecut pe lângă casa de bilete ignorând-o (pentru noi, ghidul s-a ocupat de procurarea biletelor după ce colectase banii în autocar).

Program de vizitare și taxe de acces

Sunt în măsură să informez că grupurile organizate (minim 15 persoane) beneficiază de explicațiile unui ghid local și de o prezentare a istoricului cetății.

Programul de vizitare este: Marți - Vineri în intervalul orar 8.00-17.00 (cu ultima intrare la ora 16.00) și Sâmbătă - Duminică în intervalul orar 9.00-17.00 (cu ultima intrare la ora 16.00).

Taxa de vizitare este de 20 lei/persoană - adulți și 10 lei/persoană - elevi, studenți, pensionari. Copiii mai mici de 7 ani, precum și persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora beneficiază de acces gratuit.

Pentru neprofesioniști, nu se percep taxe suplimentare pentru fotografiere sau filmare.

De recomandat este ca înainte de a planifica o vizită la Cetatea Făgărașului, mai ales dacă intenționați să o faceți pe cont propriu, să accesați site-ul obiectivului pentru a vedea - pe lângă scurte prezentări ale cetății și ale muzeului "Valer Literat" - ultimele informații privind expozițiile și evenimentele organizate acolo, dar și eventualele schimbări ale programului de vizită sau ale taxelor de acces.

Vizita noastră la Cetatea Făgărașului

Cetatea construită din piatră în sec. XIV, pe locul unei fortificații mai vechi, din lemn și pământ, datând din sec. XII-XIII, are formă de patrulater neregulat, cu laturile orientate către cele patru puncte cardinale. În fiecare colț a fost înălțat câte un turn - Turnul Temniței (în partea de nord-est), Turnul Thomory (în partea de sud-est), Turnul Roșu (în partea de sud-vest) și Turnul Negru (în partea de nord-vest). Intrarea în curtea interioară se face printr-un portal, de fapt o rămășiță a Turnului Pestriț, înglobat ulterior în zidul exterior. Zidurile de apărare care înconjoară fortificația, adăugiri datând de la începutul sec. XVI, cu mai multe anexe lipite de laturile estice și vestice, au și ele, la fiecare colț câte un bastion - Bastionul Cuptorului, Bastionul Toboșarului, Bastionul Ioan Szabo și Bastionul cu jgheaburi.

În curte, prima care ne-a atras atenția a fost Casa Temnicerului din Turnul Temniței. Am dat năvală cu toții în încăperile reci, întunecoase și neprimitoare, privind uimiți zidurile groase, din cărămidă și instrumentele de tortură utilizate în evul mediu - cătușe pentru mâini și pentru picioare, butucul cu secure și paloșul călăului, lanțuri cu greutăți sferice, din fier și altele asemenea. Într-o firidă remarcăm ceea ce pare să fi fost vatra în care se încingeau cleștii și celelalte instrumente metalice de tortură. Fecioara de Fier, cel mai de temut instrument de tortură, a fost ceva despre care încă nu auzisem nici din cele citite, nici cu ocazia altor vizite la muzee. Cușca strâmtă, de metal, este prevăzută cu cuțite care-l străpung pe condamnat chinuindu-l până la moarte atunci când este închis acolo.

Despre Turnul Temniță de la Făgăraș construit în sec. XVI, se spune că în perioada comunistă (1948-1960) a fost închisoare politică, aici fiind încarcerați mulți oameni, unii fără a fi judecați sau condamnați. Datorită condițiilor inumane de detenție, aici și-au pierdut viețile 166 de persoane.

Uimiți de cele ce vedeam aici, am uitat că timpul nostru de vizită la Cetatea Făgăraș este limitat. Mulți dintre noi au început să se fotografieze în cadrul lugubru al temniței, cât mai aproape de instrumentele de tortură. Ghidul, plecat să ne aranjeze vizita în muzeu, nu ne mai găsea. În cele din urmă, după întrunirea grupului, am fost zoriți spre scările care duc la muzeu. În grabă, am apucat totuși să observ - în dreapta intrării în clădire - două plăcuțe care informează că acolo se află atât Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat", cât și Biblioteca Municipală "Octavian Paler".

Pe holul de la etajul unu, în dreapta, vedem blazonele familiilor nobiliare care au stăpânit - pe rând - domeniul, alături de un mare panou cu o lungă lista cu numele stăpânitorilor Cetății Făgăraș (cu anii marcând perioada de început și de sfârșit a stăpânirii lor), precum și cu schema și cu un scurt istoric al cetății.

Am intrat mai întâi în Sala Tronului, dar nu înainte de a ne pune supraîncălțările de plastic, acei papucei albaștri, protectori. Un ghid local s-a înfățișat de îndată și și-a început prezentarea. Sala inaugurată acum câțiva ani, sala în care acum câteva sute de ani au fost primiți soli din Țara Românească și din Moldova, din Polonia, de la Înalta Poartă și de prin alte părți, sala rotundă, cu ziduri de piatră și mobilier de epocă (e drept, confecționat în zilele noastre, la comandă, cu bani grei de la bugetul local), are jilțuri și candelabre care amintesc de vremuri de mult apuse. Iluminatul discret nu ne-a ajutat în obținerea unor imagini prea frumoase din acest interior. Câteva picturi moderne, precum și steagurile României și Uniunii Europene completau - nu știu cât de inspirat - decorul acestei încăperi de epocă.

Nu vreau să reproduc istoricul de peste 600 de ani al Cetății Făgăraș. Cei interesați vor găsi cu siguranță suficiente detalii. Aici, e suficient să amintim că Cetatea Făgăraşului este cel mai impunător monument al ţinutului, unul dintre cele mai mari şi mai bine păstrate din ţara noastră şi chiar din Europa. Complexul feudal fortificat de la Făgăraş, început a se construi la finele sec. XIV în scop de apărare împotriva incursiunilor tătare și otomane, a cunoscut transformări și adăugiri succesive timp de aproape trei secole (până la mijlocul sec. XVII). Ștefan Mailat, fiul unui boier din zonă, intrând în posesia domeniului feudal Făgăraș, a întărit cetatea dublându-i zidurile de apărare. Importante lucrări au fost întreprinse și în vremea principilor Balthazar Báthory, Gabriel Béthlen (care construiește cele patru bastioane) şi Gheorghe Ráckóczi I (care lărgește şanţul de apărare din jurul cetăţii umplându-l cu apă din Olt).

În urma acestor lucrări, ca și a altora, de înfrumusețare, Cetatea Făgăraşului - centrul politico-administrativ al marelui domeniu al Făgăraşului - a devenit un impunător ansamblu medieval și o fastuoasă reşedinţa princiară.

Demn de amintit este și faptul că în 1599, cucerind cetatea, Mihai Viteazul a dăruit-o soției sale, Doamna Stanca. Un bust al acesteia, realizat de Spiridon Georgescu în 1938, la propunerea lui Nicolae Iorga, poate fi văzut și astăzi în Făgăraș, pe Str. Mihai Viteazul, aproape de cetate. Pe soclul monumentului stă scris: "Aici a suferit toate umilințele și amenințările, pentru că a cerut dreptate neamului său, chinuită și apoi veșnic nemângâiata soție a lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca. "

De asemenea merită menționat și faptul că în anul 1657 principesa Zsuzsanna Lorantffy (soția principelui Gheorghe Rákóczi I), stăpână a domeniului feudal, a înființat la Făgăraș prima școală de nivel mediu, cu limbă de predare română, școală care a funcționat sub patronajul său.

Mai sunt și altele de spus despre Cetatea Făgăraș sub stăpânirea habsburgică și din perioada ulterioară, dar mă opresc aici.

Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat"

Și aici, o nouă serie de supraîncălțări de plastic, papuceii albaștri, protectori. Supraveghetoarea nu ne-a întrebat de bilete, doar ne-a îndemnat să ne grăbim pentru că programul de vizite s-a încheiat. Așa încât, am început o goană nebună prin sălile muzeului, oprindu-ne doar din când în când pentru a admira câte ceva sau pentru a fotografia ceea ce ne atrăgea atenția cel mai mult. Informații despre acest muzeu am obținut doar acasă, din documentările personale.

Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat" este un muzeu mixt (istorie, artă, etnografie, arheologie, religie), este muzeul unei întinse perioade istorice și a unei întinse zone etnografice. Vizitatorii au la dispoziție numeroase detalii scrise referitoare la exponate, de aceea este necesar să mergeți acolo doar după ce v-ați asigurat că aveți suficient timp la dispoziție. Eu am fotografiat în grabă câteva dintre ele urmând ca acasă să încerc a descifra textul fotografiat. Palidă documentare la fața locului!

Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat" a fost înfiinţat în anul 1923 pe baza colecţiei etnografice a profesorului Valeriu Literat (1885-1972), reprezentant de frunte al vieţii culturale din Făgăraş în perioada interbelică. La început, până în 1951, muzeul a funcţionat sub patonajul "ASTRA", apoi i-a fost atribuit un sediu şi a primit statut de instituție de stat. Până în 1981 s-a numit Muzeul "Cetate Făgăraş", apoi, până în 2004 s-a numit "Muzeul Ţării Făgăraşului". Din anul 2004 - pentru cinstirea memoriei celui care i-a pus bazele - muzeul a fost denumit Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat".

Muzeul are un bogat patrimoniu, peste 20000 de piese grupate în colecții de arheologie, arme, numismatică, documente și carte românească, lapidarium, sticlărie, artă plastică, ceramică populară, port tradițional, ţesături, icoane pe sticlă, ouă încondeiate, arta lemnului și alte meşteşuguri. Expoziţia de bază a muzeului este structurată în trei secţiuni: Istoria Ţării Făgăraşului (arheologie, epoca medievală, epoca modernă şi arme), Etnografia Ţării Oltului (ceramică, ţesături, port popular, interior ţărănesc, icoane) și Galeria de sculptură Virgil Fulicea (1907-1979), o donație a artistului plastic contemporan făgărăşean.

Pentru importanța deosebită a acestui obiectiv, precum și pentru faptul că Cetatea Făgăraș adăpostește Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat", precum și Biblioteca Municipală "Octavian Paler" - alte obiective culturale importante ale orașului, consider că Cetatea Făgărașului merită vizitată de oricare dintre noi. Deși vizita noastră a fost cam pe fugă, cel puțin în ultima parte, sunt totuși mulțumită că începutul a fost făcut. Când voi reveni în Făgăraș, cu mai mult timp la dispoziție, sper să pot vizita din nou cetatea, mai pe îndelete.

Bifând acest important obiectiv din Făgăraș în chiar prima zi a minicircuitului nostru Povești din Țara Făgărașului, ne-am continuat drumul încă vreo 35 km până la Arpaşu de Sus. Spre seară ajungem la Complexul Turistic Păstrăvăria Albota, locație de cazare minunat amplasată la poalele Munților Făgăraș unde urma să ne petrecem cele 4 nopți ale periplului nostru. Despre Complexul Turistic Păstrăvăria Albota am scris, conform regulamentului și al indicațiilor AFA, un articol separat.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 04.12.22 06:41:22
Validat / Publicat: 04.12.22 10:08:05
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FĂGĂRAȘ [BV].

VIZUALIZĂRI: 1406 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Cetatea Făgăraș - Ziduri și bastioane solide.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31900 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster
[04.12.22 10:14:02]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Michi
[04.12.22 20:15:07]
»

@iulianic: Am vizitat de mai multe ori cetatea Făgăraşului inclusiv muzeul Literat, ultimele dăţi în 2013 şi in 2015 împreună cu nepoţii. M-am bucurat citindu-ţi reviewul şi privind pozele că ororile care împietau cetatea când am văzut-o, au dispărut, lăsând-o în superba ei prezenţă. Să vă spun despre ce era vorba: pe lac navigau nişte bărcuţe din care se auzeau chiote, lângă intrare era un chioşc cu mici sfârîind deasemeni cu difuzor pus tare pe manele, tot la intrare după pod era un bener mare cu reclamă pentru bere Ciucaş şi o alta pentru un concurs de motociclism iar în exteriorul cetăţii dar foarte aproape de ziduri un târg cu turcisme. Au trecut şapte ani de la prezenţa acestor orori, mă bucură că au fost interzise şi citindu-ţi reviewul am reconsiderat situaţia.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[05.12.22 06:35:55]
»

@Michi: Nu, nu, despre acele orori nici nu mai poate fi vorba acum. Nimic nu mai amintește de faptul că ele au fost acolo cândva. Locul este foarte frumoas, ca un parc adevărat, cu un obiectiv turistic de seamă plantat chiar în mijloc. Atunci când am fost noi acolo se lucra de zor la Podul Principal, cel mai apropiat de Primărie și pe colțul de la intersecția celor două străzi, spre Catedrală.

Cele două obiective - cetatea și catedrala, plus cele două monumente (doamna Stanca și Badea Cârțan) fac toată frumusețea centrului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂCetatea Făgăraș:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065598011016846 sec
    ecranul dvs: 1 x 1