GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cascada Pruncea-De la tumultul orașului la vuietul căderii de apă

August toropitor, între betoanele Bucureștiului, duminică. Singurul gând... evadarea! Către răcoare, munte, câteva ore de respiro de la arșita cumplită. Unde? De un traseu lung, obositor, nu se pune problema, pe căldură, nu, în nici un caz. Soluția vine cercetând impresiile de pe site-ul „Am fost acolo” , întotdeauna cu povestiri savuroase, cu experiențe trăite (nu din auzite) dar și indicații turistice extrem de utile.
Ne hotărâm! … Cascada Pruncea, din județul Buzău, apoi un picnic tihnit pe malul Barajului Siriu, la umbră și aer proaspăt. Purcedem la un drum de maxim două ore. De la Nehoiu, spre baraj, pe drumul care duce la cabana “14 Scaune” urmează 4 kilometri pe un drum pietruit si aproximativ 200 de metri pe jos, urmând cursul râului Cașoca. Plimbare ușoară, la umbră, o reală plăcere. Zărim un indicator pe partea stângă: “Spre cascadă” . Se coboară câteva trepte, se distinge clar zgomotul căderii de apă, imediat apare privirii și cascada. Poate nu foarte înaltă, maxim 6 metri, dar spectaculoasă, apa curgând tumultos peste un prag de gresie. Lumina care pătrunde filtrat printre ramurile copacilor nuanțează luciul adunat jos într-un bazin împrejmuit cu pietre mari, parcă lucrate de mâna omului, de fapt șlefuite în amarul veacurilor de efectul abraziv al râului de munte, adesea nemilos de agitat. Mărturie a năvalnicelor puhoaie stau, puțin mai în vale, pe maluri, grămezi de trunchiuri, stive de lemne. Acum râul este doar zlobiu, își joacă undele. Culorile prind vrajă și se succed în tonuri de la verde smarald la cenușiu întunecat. Încercăm să surprindem din diferite unghiuri un curcubeu format de stropii fini, dar nu ni se oferă un asemenea spectacol optic. Zăbovim puțin pe pietrele mari din jur, ascultând glasul apelor și al naturii înconjurătoare, cu gândurile limpezile, cu sufletul plin de împăcarea noastră cu pădurea și tainele sale. Pândim momente de intimidate, sperăm în puțină singurătate printre frumușețile dăruite de drumul săpat de apă în inima tare, de rocă, a muntelui. Greu deziderat, locul pare foarte vizitat, mereu vin și pleacă grupuri numeroase. În apropierea cascadei este o măsuță cu banchete de lemn și scaune din trunchiuri de copac, mereu animată, populată de grupuri cu “sonorul” prea tare pentru gusturile și așteptările noastre. Câte un picnic acompaniat de un recital “generos” din gama manelistică, nu este cea mai plăcută companie. Distracție însoțită, bineînțeles, și de resturile “ospățului” părăsite în preajmă, ignorând cu desăvârșire coșurile de gunoi prezente și vizibile.
Renunțăm a mai căuta grota haiducului Gheorghilaș, fost pandur în oastea lui Tudor Vladimirescu, folosită ca ascunzătoare, undeva în stânga cascadei, despre care citisem în articolul unui membru al site-ului. Cine știe ce bogății ascunse am ratat din graba noastră, dar, ne spunem că nu a fost să fie… Plecăm cu regretul că mulți semeni nu înțeleg și nu simt să lase și celor pe care îi întâlnesc în perindările proprii, bucuria de a trăi revederea cu natura în liniște și deplină armonie, ceea ce înseamnă inclusiv respectul pentru tot ce ne este oferit tuturor, în egală măsură, cu generozitate, de către pădure, munte, apă.
Trimis de laurand in 20.04.25 19:38:45
- A fost prima sa vizită/vacanță în MUNȚII BUZĂULUI
- Alte destinații turistice prin care a fost: Bucovina
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (laurand); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

- Coordonate GPS: 45.52634180 N, 26.29941510 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Cascada Cașoca (Pruncea), MUNȚII BUZĂULUI" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2022 Cascada Pruncea de pe Râul Cașoca – o frumusețe care m-a încântat — scris în 19.12.22 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 O zi de relaxare in natura — scris în 27.12.22 de ux127985 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Cascada Pruncea sau Incotro am plecat și unde am ajuns — scris în 20.06.19 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Cascada Pruncea sau Casoca un loc de vizitat in judetul Buzau — scris în 05.05.18 de viorelgeorgescu din BUZAU - RECOMANDĂ
- Nov.2016 La Cascada Casoca (Pruncea) si nu numai — scris în 19.02.17 de Dan&Ema din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Sep.2016 La plimbare pe meleaguri buzoiene; cascada Cașoca și lacul de acumulare de la Siriu — scris în 25.11.16 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Dec.2011 La multi ani, Romania! - 1 decembrie la Cascada Pruncea — scris în 01.12.11 de adri-nico din BUZăU - RECOMANDĂ