Cascada Pruncea-De la tumultul orașului la vuietul căderii de apă

TIPĂREȘTE

August toropitor, între betoanele Bucureștiului, duminică. Singurul gând... evadarea! Către răcoare, munte, câteva ore de respiro de la arșita cumplită. Unde? De un traseu lung, obositor, nu se pune problema, pe căldură, nu, în nici un caz. Soluția vine cercetând impresiile de pe site-ul „Am fost acolo” , întotdeauna cu povestiri savuroase, cu experiențe trăite (nu din auzite) dar și indicații turistice extrem de utile.

Ne hotărâm! … Cascada Pruncea, din județul Buzău, apoi un picnic tihnit pe malul Barajului Siriu, la umbră și aer proaspăt. Purcedem la un drum de maxim două ore. De la Nehoiu, spre baraj, pe drumul care duce la cabana “14 Scaune” urmează 4 kilometri pe un drum pietruit si aproximativ 200 de metri pe jos, urmând cursul râului Cașoca. Plimbare ușoară, la umbră, o reală plăcere. Zărim un indicator pe partea stângă: “Spre cascadă” . Se coboară câteva trepte, se distinge clar zgomotul căderii de apă, imediat apare privirii și cascada. Poate nu foarte înaltă, maxim 6 metri, dar spectaculoasă, apa curgând tumultos peste un prag de gresie. Lumina care pătrunde filtrat  printre ramurile copacilor nuanțează luciul adunat  jos într-un bazin împrejmuit cu pietre mari, parcă lucrate de mâna omului, de fapt șlefuite în amarul veacurilor de efectul abraziv al râului de munte, adesea nemilos de agitat. Mărturie a năvalnicelor puhoaie stau, puțin mai în vale, pe maluri, grămezi de trunchiuri, stive de lemne. Acum râul este doar zlobiu, își joacă undele. Culorile prind vrajă și se succed în tonuri  de la verde smarald la cenușiu întunecat. Încercăm să surprindem din diferite unghiuri un curcubeu format de stropii fini, dar nu ni se oferă un asemenea spectacol optic. Zăbovim puțin pe pietrele mari din jur, ascultând glasul apelor și al naturii înconjurătoare, cu gândurile limpezile, cu sufletul plin de împăcarea noastră cu pădurea și tainele sale. Pândim momente de intimidate, sperăm în puțină singurătate printre frumușețile dăruite de drumul săpat de apă în inima tare, de rocă, a muntelui. Greu deziderat, locul pare foarte vizitat, mereu vin și pleacă grupuri numeroase. În apropierea cascadei este o măsuță cu banchete de lemn  și scaune din trunchiuri de copac, mereu animată, populată de grupuri cu “sonorul” prea tare pentru gusturile și așteptările noastre. Câte un picnic acompaniat de un recital “generos” din gama manelistică, nu este cea mai plăcută companie. Distracție însoțită, bineînțeles, și de resturile “ospățului” părăsite în preajmă, ignorând cu desăvârșire coșurile de gunoi  prezente și vizibile.

Renunțăm a mai căuta grota haiducului Gheorghilaș, fost pandur în oastea lui Tudor Vladimirescu, folosită ca ascunzătoare, undeva în stânga cascadei, despre care citisem în articolul unui membru al site-ului. Cine știe ce bogății ascunse am ratat din graba noastră, dar, ne spunem că nu a fost să fie… Plecăm cu regretul că mulți semeni nu înțeleg și nu simt să lase și celor pe care îi întâlnesc în perindările proprii, bucuria de a trăi revederea cu natura în liniște și deplină armonie, ceea ce înseamnă inclusiv respectul pentru tot ce ne este oferit tuturor, în egală măsură, cu generozitate, de către pădure, munte, apă.

---

VIZUALIZĂRI: 68 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI