Casa Dosoftei (secție a Muzeului Literaturiii Române din Iași) – o incursiune în literatura română veche

TIPĂREȘTE

După doi ani am revenit în acorduri de toamnă roșiatic-gălbuie pe străzile și colinele Iașului. Am văzut locuri noi și revăzut zone deja străbătute nu cu mulți ani în urmă. Am regăsit orașul moldav animat, plin de tineri, învăluit de mantia toamnei.

Unul din obiectivele vizitate zilele trecute a fost Casa Dosoftei, cum este cunoscută de cei mai mulți ieșeni această clădire. Cartea reprezintă izvorul de informații al omenirii, indiferent de materialul pe care a fost scrisă. Legătura omului cu cartea coboară adânc în istorie, astfel că mi-am propus să văd câteva exemplare rare de cărți, expuse în acest muzeu al literaturii române veche de sute de ani. Romancierul Mihail Sadoveanu scria: Cartea este o făgăduință, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri și frumuseți.

Informații de acces. Venind dinspre pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, având în față grandiosul Palat al Culturii, observăm această casă din piatră cu coloane. Este Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” , filială a Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Adresa oficială e: str. Anastasie Panu nr. 54, iar programul de vizitare este de marți până duminică, între orele 10.00-17.00. Prețul unui bilet de acces este de 5 lei/adult, existând și reduceri pentru grupuri. Nu am făcut fotografii, muzeele aparținând de MNLR Iași având un regim strict în acest domeniu.

Clădirea Muzeului. Am admirat „casa cu arcade” , o construcție solidă din piatră și cărămidă, situată în apropierea fostei Curți Domnești de la Iași, a Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc” (secolul al XV-lea) și a Palatului Culturii. A existat o controversă în privința datării acestei clădiri, inițial cercetătorii atribuindu-i o vechime mai mare, chiar indicând construcția drept reședință a Mitropolitului Dosoftei ori sediu al tiparniței înființate de ierarh în Moldova. Cercetările arheologice au adus dovezi certe privind vechimea „casei cu arcade” : ea ar data de pe la 1677-1679 când domnul Antonie Ruset reface zidul împrejmuitor al bisericii „Sf. Nicolae Domnesc” . Istorici locali susțin și posibilitatea ridicării construcției de către un negustor bogat. Cele cinci arcade de pe fațada nordică formează o galerie care te conduce cu gândul la prăvăliile de altădată.

Înființarea filialei de literatură română veche în „casa cu arcade” la 1970 o putem interpreta și ca o acceptare a variantei privind locuirea în această clădire a Mitropolitului Dosoftei, dar și a instalării aici a celei de-a doua tiparnițe din Moldova (după cea adusă la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” în 1640 de Mitropolitul Varlaam, cu ajutorul lui Petru Movilă).

Construcția masivă din piatră are formă pătrată și ziduri groase de aproape 1 m. Porticul sprijinit pe coloane formează cinci arcade, un adevărat pridvor închis cu grinzi groase de lemn. Pe fațadă sunt așezate simetric două uși și două ferestre cu ancadramente de piatră, alături de patru creneluri (la parter) și patru ferestruici mici la etaj. La interior clădirea este compartimentată în două camere situate la parterul înalt și două la etaj (inițial, fiindcă în prezent există doar o cameră amenajată la catul superior), accesate pe o scară de lemn în spirală. Pereții nu sunt tencuiți, pe jos sunt lespezi mari de piatră, iar tavanul e format din grinzi solide de lemn.

Vizita la Casa Dosoftei. Accesul în muzeu se face prin spate, unde există iarăși uși și ferestre așezate simetric, urcând câteva trepte către parterul înalt. Am achitat 5 lei și am primit biletul de la o doamnă aflată la un birou; în apropiere, pe altă masă sunt câteva materiale de promovare, broșuri și cărți editate de MNLR Iași.

Expoziția de bază e constituită din tipărituri vechi acoperind o perioadă situată între secolele al XIV-lea și secolul al XIX-lea. Vitrinele (interesante prin suportul de lemn pe care sunt așezate) adăpostesc exponatele în ordine cronologică. Simplitatea și valoarea materialelor expuse sunt cuvintele de ordine în acest muzeu. Fiecare exponat beneficiază de explicații privind ceea ce reprezintă, anul din care datează și autorul. Din loc în loc sunt așezate și icoane vechi.

În prima încăpere putem vedea un model al „teascului tipografic” utilizat de Mitropolitul Dosoftei la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Doamna muzeograf ne-a explicat în câteva cuvinte modul de funcționare, o muncă deloc ușoară. În epoca de început a tiparului cărțile de cult au ocupat întreaga producție editorială a tiparnițelor din Țările Române. Tiparul era monopolul Bisericii, tiparnițele funcționând în mănăstiri sau pe lângă Mitropolii și Episcopii. Cărțile tipărite aveau diverse formate, existau foi de titlu decorate cu scene religioase ori figuri de sfinți, apare numărătoarea filelor. Cărțile erau legate în ateliere speciale cu scoarțe de lemn îmbrăcate în piele, cu închizători metalice și, uneori plăci de metal la colțuri și central. Întregul proces de tipărire a unei cărți dura luni de zile, de la crearea matrițelor până la imprimarea foilor și legarea propriu-zisă. După ce privim cu admirație vechile tipărituri și manuscrise din prima sală (Patericul slavon din secolul al XIV-lea, Liturghierul lui Macarie de la 1508 sau Psaltirea lui Coresi de la sfârșitul secolului al XVI-lea) mergem mai departe pe firul cărților religioase și a cronicilor medievale.

Pătrundem în cea de-a doua sală de expoziție unde originale și bine păstrate tipărituri încântă privirile vizitatorilor. Portrete de cărturară și citate din vechi lucrări ne oferă dimensiunea aprecierii acestor înaintași ai cărții de pe meleagurile românești. Cazania lui Varlaam (1643), Biblia de la București tipărită de frații Greceanu (1688) și Psaltirea în versuri a lui Dosoftei (1673) sunt jaloane importante ale dezvoltării tiparului în spațiul Țărilor Române. Vizionarul Mitropolit Dosoftei, cunoscător a cinci limbi străine, traduce Biblia în românește și o transpune în versuri. Cine citește această operă culturală a acelor vremuri observă contribuția personală a autorului traducerii, dar și aspectele ludice și arhaismele introduse în lucrare. Mi-au atras atenția și cărțile populare din vitrine, aproape singurele surse de „povești” ale veacurilor medievale (Floarea darurilor- 1681 și Alexandria – secolul al XVIII-lea). De altfel, în secolele al XVIII-XIX-lea apar o serie de manuale, cărți populare și ceasloave care îmbogățesc orizontul cultural al populației.

Urcăm scara în spirală la etaj și descoperim secțiunea cronicarilor, a domnilor cărturari și a generației de scriitori din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Privim cea mai veche copie (circa 1665) a Letopisețului Țării Moldovei de Grigore Ureche, harta Moldovei tipărită de Dimitrie Cantemir, Istoria pentru începutul românilor în Dacia de Petru Maior (1812) sau opera lui Gheorghe Șincai din 1853: Hronica Românilor și a mai multor neamuri.

În imediata apropiere a „casei cu arcade” se află o statuie care îl prezintă pe Mitropolitul Dosoftei într-o poziție laică, de învățător, ținând pe genunchi o carte deschisă. Opera de artă din bronz a fost amplasată în anul 1975, fiind creația sculptorului ieșean Iftimie Bârleanu. În jurul acestei statui și a Casei Dosoftei autoritățile au amenajat un frumos spațiu verde, pigmentat cu aranjamente florale.

Concluzii. Câteva zeci de minute sau poate o oră întreagă poți petrece printre exponatele de o certă valoare, „pietre” de bază la temelia culturii scrise românești. Se pare că această casă-muzeu va intra într-un binemeritat proces de restaurare, dar totodată este posibil ca noua expoziție să nu mai conțină atât de multe exemplare originale de carte veche, aviz vizitatorilor să se grăbească. Recomand o vizită la Casa Dosoftei, posibil cea mai veche clădire din Iași, gazdă a unor cărți vechi - adevărate comori ale culturii noastre.

---

VIZUALIZĂRI: 1515 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI