BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Inceputul lunii august ne-a găsit la Brașov unde am stat două nopți, fiecare petrecută la un alt hotel. Așa s- a intâmplat. Inițial aveam in plan să stăm doar o noapte, dar a trebuit să ne prelungim șederea ca să ne revedem cu un prieten. Ca să evităm monotonia, ne-am gândit să stăm in fiecare noapte la un alt hotel.
Prima noapte am petrecut-oa la Hotel Casa Wagner, despre care v-am povestit (vezi impresii). Pentru cea de a doua noapte am ales să stăm la Hotel Casa Chitic, un hotel boutique aflat in centrul vechi al orașului.
Rezervarea am făcut-o tot prin booking.com, dar trebuie să recunosc că ideea cazării la acest hotel nu mi-a venit din senin ci a fost urmarea recomandării unei cunoștințe care a stat la Casa Chitic cu ceva timp in urmă.
Hotel Casa Chitic se află pe strada Johann Gott nr. 7, la o aruncătură de băț de Piața Sfatului și Biserica Neagră.
Doar cinici minute ne-au trebuit ca să parcurgem distanța dintre Casa Wagner și Casa Chitic, cele două hoteluri fiind foarte apropiate.
La fel ca majoritatea hotelurilor aflate in centrul vechi al Brașovului, și Casa Chitic este găzduit de o clădire veche, complet renovată și transformată intr-un frumos hotel.
Recepția, deschisă intre orele 07.00 și 20.00, este amplasată intr-una din cele trei camere aflate aflate la parter. Acolo ne-a intâmpinat o domnișoară foarte amabilă. Pentru că sosisem prea devreme, in jurul orei 10.00, nu am fost cazați imediat, dar am putut să lăsăm bagajele la recepție ca să facem o plimbare prin Brașov. Așa cum a promis, recepționista ne-a sunat imediat ce camera a fost curățată și dezinfectată.
despre SERVICII
Intreg personalul, de la recepție până la restaurant a fost foarte amabil și bine pregătit profesional.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Hotelul are camere duble, apartamente și suite, toate amplasate la primul etaj și la mansardă. Noi am avut o cameră dublă, amplasată la mansardă. Ca să ajungem la cameră am urcat pe niște scări din lemn masiv până la primul etaj. Apoi am traversat o terasă frumoasă, unde erau o masă și două scaune, după care am mai urcat câteva trepte și am ajuns pe un hol cu trei camere. Noi am avut camera cu numărul 9, aflată chiar la capătul holului.
Deși se află intr-o clădire veche, hotelul dispune de cele mai moderne dotări in materie de confort hotelier. Astfel, la intrarea in cameră este un mic panou electronic unde se afișează dacă dorești să fie efectuată curățenia sau dacă nu dorești să fii deranjat. Toate aceste opțiuni se setează din cameră. Ușa camerei se deschide cu cardul care se apropie tot de acest panou. Curentul electric și apa funcționează doar după ce ai introdus cardul in locul special din cameră (pentru mine a fost o premieră funcționarea apei cu cardul).
Camera era spațioasă, mobilată simplu dar cu gust. Un pat matrimonial foarte mare cu două noptiere aflate de o parte și de cealaltă. In fața patului se afla o sobă din fontă, nefuncțională, dar care se incadra perfect in decorul camerei. Tot pe această latură se afla o etajeră și un birou-minibar, cu un scaun cu o tapițerie foarte frumoasă. Pe perete, deasupra biroului era un televizor LED, iar lângă birou era o oglindă. Pe birou se afla un fierbător, două cești și mai multe plicuri de ceai. La intrarea in cameră, pe peretele din stânga era un dulap, nu foarte mare dar suficient pentru două persoane. In dulap era un seif și papuci de unică folosință.
Tot mobilierul din cameră era confecționat din lemn masiv in armonie perfectă cu grinzile din lemn ale camerei.
Lumina naturală venea prin două ferestre, una de mansardă și alta mult mai mică imediat sub aceasta. Fereastra de mansardă era prevăzută cu jaluzele acționate electric.
Baia era dotată cu o cabină de duș, chiuvetă, un dulap mic sub chiuvetă, uscător de păr. Consumabilele – gel de duș, sampon, săpun, cască pentru păr.
Prosoapele și lenjeria erau curate, de culaore albă și pe ele era brodat numele hotelului.
Aerul condiționat era centarlizat, cu reglare electronică din cameră.
Nu am văzut celelalte camere dar, din cometariile de pe booking.com și de pe site-ul hotelului am ințeles că mobilierul diferă de la o cameră la alta, că in unele camere ar fi mobilier pictat manual iar suitele sunt intinse pe două etaje.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
La parterul hotelului este un restaurant cu specific italian, cu bucătar italian –Cucinino – care are câteva mese afară. Aici a fost servit și micul dejun. A
u fost patru variante de mic dejun, diferența dintre ele constând in modul de preparare al oualelor – ochiuri, omletă, fritata. In resta aveau pâine prăjită, croissant-uri, brânză, mezeluri, roșii, gem, miere, ceai și/sau cafea. Una dintre variante era pentru vegetarieni. Fritata era un fel de pizza-omletă, foarte bună, o puteți vedea intr-una din fotografiile postate.
La restaurant am mâncat o singură dată, supă de roșii și paste carbonara, foarte bune. Prețurile sunt medii, asemănătoare cu ce găsim la celalte restaurante din centrul vechi al Brașovului.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Hotelul este chiar in centrul vechi al Brașovului, la doi pași de Biserica Neagră, foarte aproape de Strada Sforii și de drumul de acces pe Tâmpa.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Despre Brașov las să vorbească clipul atașat youtube
Trimis de Mika in 08.08.20 22:11:27
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.64150700 N, 25.59085600 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
excelentă și această recomandare
Mutat în rubrica "Casa Chitic Boutique Hotel, BRAȘOV" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)-
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@tataye: Preț asemănător cu alte hoteluri de aceasta categorie din centrul Brașovului. Eu îl consider corect în raport cu calitatea serviciilor oferite și poziția excelenta a hotelului.
@Mika: O cazare minunata, si un pret care arata calitatea. O recomandare perfecta, felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2021 Casa Chitic - cazare cochetă — scris în 12.12.21 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Amplasare excelenta - Casa Chitic in Brasov — scris în 23.09.21 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ