Ce sa faci în Căciulata în vacanţă

TIPĂREȘTE

Anul acesta am fost pentru al treilea an consecutive la Caciulata pentru a ne relaxa in vacanta intersemestriala. Intai vreau sa spun ca am observat schimbari importante in statiune, care din pacate nu au facut-o totusi sa para mai animate, asta desi hotelurile erau pline. In primul rand s-a reamenajat parcul, s-au pietruit aleile de pe malul Oltului astfel ca este o placere sa te plimbi pe acolo, s-a renovat cladirea cu izvoarele 1 si 2 (dar s-a facut si ceva tipic romanesc, cum spune o reclama tv, la etajul cladirii s-au mutat tarabele din parc!). In urma unei discutii in contradictoriu purtata pe AFA am urmarit: de la hotel Orizont (care este in capatul statiunii) pana la Manastirea Cozia am putut sa merg pe trotuar, mai putin 10 m in dreptul hotelului Caciulata, dar portiunea poate fi suntata prin parcarea celor 3 hoteluri, era cineva care afirma ca nu sunt trotuare. Aleea balneara care face legatura cu zona Calimanesti este acum luminata noaptea asa ca poti merge pe ea fara teama, noaptea era un pic infricosataor fiind prin padure. Cu toate acestea ramane o statiune “prafuita”.

Terminand consideratiile generale e timpul sa vedem ce se poate totusi face pe aici astfel incat sa nu te plictisesti. Cum am ales hotelul tocmai pentru piscine am hotarat ca dupa amiaza sa mergem la “baie”, iar dimineata sa facem miscare. Anul acesta tati s-a ocupat din timp sa gaseasca 4 trasee diferite pentru cele 4 zile intregi care urma sa le petrecem in Calimanesti, ziua in care soseam fiind alocata in intregime balacelii iar in ultima zi am plecat imediat dupa micul dejun pentru a trece si pe la salina Ocnele Mari.

Cercetand cu ajutorul “unchiului goagal” si al siteului, foarte util, AFA am aflat ca erau 2 posibile destinatii de plimbare care nu le atinsesem in anii anteriori. In trecut o zi era pentru Manastirea Turnu, unde mergeam pe jos cale de 4.5 km dus asta desi printesa era destul de mica, alta zi era pentru Calimanesti iar in celelalte zile ne invarteam prin parc si alea balneara. Anul acesta nu am vrut sa le spun fetelor ca avem noutati tocmai pentru a se putea bucura de surpriza.

ZIUA 1 CASCADA

La micul dejun incepem sa discutam ce vom face dupa ce terminam cu masa. Le-am spus sa se pregateasca pentru o plimbare pe munte fara sa le spun unde mergem. Ca o paranteza noi, cei mari, suntem mai statici varsta spunandu-si cuvantul (bine nici in tinerete nu am haladuit prin munti), dar celei mici ii place miscarea. Dupa tot ce am citit am hotarat ca merita sa incercam sa vedem cascada Lotrisor. Ne-am imbarcat in masina am mers pana la Motelul Lotrisor in parcarea caruia am lasat masina, asa citisem pe net ca e bine. De fapt masina se putea lasa la intrarea pe drumul forestier unde se plateste intrarea in Parcul national Cozia si unde este o parcare.

Atentie mare intrarea pe acel drum este foarte prost semnalizata si daca nu stii ca trebuie sa o cauti o ratezi sigur (la noi in oras doamna primar a montat indicatoare de directie de 5 ori mai mari decat cel pus pe sosea pentru a semnaliza cascada, iar in oras mergi cu 30-40 km/h nu cu 90).

Noi fiind pregatiti nu am ratat asa cam am trecut la partea cu miscarea. Din pacate am avut proasta inspiratie sa ma incalt in niste ghete care nu le mai purtasem asa ca drumul a fost destul de anevoios pentru mine. Noroc cu mami care are intotdeauna in geanta ce vrei si ce nu vrei, prin urmare am improvizat niste aparatori de glezne din servetele de nas si leucoplast. Urcarea se poate face numai pe jos masinile trebuind lasate in parcare, cel putin acum asa a fost.

Drumul este superb, mici caderi de apa inghetata, copaci prinsi in stanca de te intrebi cum de stau acolo, o panta nu foarte mare dar care este totusi obositoare pentru cei neantrenati (cum suntem noi). Peste tot scrie ca drumul se face in 45-60 minute, noi l-am facut in 1.5 ore. Nu am fost singurii carora le-a fost greu, la coborare am intalnit 2 grupuri care ne-au intrebat cat mai au de urcat, unii mai aveau 5 minute si s-au bucurat, dar ceilalti cand le-am spus ca mai au 20-25 minute s-au asezat imediat pe niste stanci sa faca o sedinta (nu stiu daca au continuat, dar daca nu au facut-o au pierdut enorm). Cascada este foarte frumoasa mai ales ca acum era inghetata. Cum ea a fost descrisa foarte bine de altii inaintea mea pe acest site si cum adminul spune “o poza face cat 1000 de cuvinte” ma limitez la a pune cateva poze care pe mine m-au fascinate in locul descierii care se poate gasi in multe locuri pe net. In concluzie a fost o zi suberba, desi obositoare pentru cei neantrenati si care au inghitit o minge (asa zice printesa despre tati al ei). Acesta zi a schimbat complet planul pentru ziua 2.

ZIUA 2 “TURISM ECUMENIC”

Cand am ajuns in camera dupa vizita la cascada am ajuns la concluzia ca “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”. Pentru ziua 2 pregatisem ceva spectaculos: deplasarea cu masina la Manastirea Turnu si apoi prin padure pe traseul marcat la Manastirea Stanisoara, dar experienta din prima zi cand am facut un traseu usor intr-un timp dublu fata de cel estimate m-a facut sa schimb planul.

Cum la Stanisoara nu fusesem trebuia neaparat sa ajungem. Nu sunt un fanatic religios, dar imi place sa vad locuri de inchinaciune izolate pentru ca mi se par mai “curate” (nu vreau sa jignesc sentimentele religioase ale multora insa mie mi se pare ca religia a devenit in multe locuri o afacere). Am inceput sa caut daca drumul forestier care duce acolo este practicabil iarna, mai ales in conditiile in care masina are o garda cam joasa. Informatiile gasite nu au fost prea incurajatoare insa nu aveam o alta optiune asa ca am hotarat: mergem pana la cabana de pe acel drum cu masina apoi pe jos, nu o fi dracul atat de negru cat sa ne impiedice sa facem acest traseu.

Apropo am mai avut cu 10 ani in urma o experienta asemanatoare: am fost pana la Alba Iulia si la plecare am vazut pe harta ca exista un DN care leaga Sebesul de Novaci, pe atunci nu capatase numele actual de Transalpina, si am luat-o pe acolo fara sa stiu ca era un drum national neasfaltat (nu puteam concepe ca exista asa ceva) si de fapt era un fel de drum forestier. Nu spun ca sotia era impietrita la un moment dat, nu am intalnit de lungul celor 60 km decat o masina si asta cu 5-6 km inainte de Obarsia Lotrului, singurul lucru care m-a facut sa continui a fost faptul ca mai intalneam borne kilometrice cu capul rosu de DN dar pe care nu se mai vedea nimic scris. Cand am ajuns in Obarsie am rasuflat usurati ca nu ne-a mancat ursul sau nu am ajuns in raul de pe margine, desi era luna mai era gheata cu sleauri pe unele portiuni de drum, asa ca am cotit-o spre Petrosani, drumul rau pana acolo parand a fi autostrada fata de ce avusesem inainte. In fine, ca am divagat cam mult, ziua a doua urma sa cuprinda manastiri: Stanisoara, Turnu si schitul Cozia veche.

Dimineata dupa ce am mancat am pornit la drum, eu eram un pic ingrijorat pentru ca acum mai era cineva cu noi fata de intamplarea de mai sus si nu vreau ca printesa sa pateasca ceva. Nu le-am zis nimic fetelor dar eram hotarat ca la primele obstacole evidente sa renunt. Am inceput cu stangul (ceea ce in conditiile date nu mi s-a parut tocmai bine): vrand sa ajung la Pausa am luat-o pe podul din statiune dar dupa pod cineva sapa un sant de-a latul drumului asa ca a trebuit sa intorc si sa iau drumul normal peste baraj. Am ajuns in Pausa si am “atacat” drumul forestier, stiam déjà ca asfalt este pana la iesirea din sat. Dupa terminarea asfaltului drumul este bun in continuare, am ajuns usor la cabana insa aici nu era o parcare in adevaratul sens al cuvantului asa ca am continuat. Ca masura de prevedere eram cu ochii pe kilometraj stiind ca am 6 km de mers. Cand mai aveam cam 1,5 km am gasit un loc bun pentru a parca masina, noi dorind sa facem miscare (acesta era de fapt scopul excursiei, atingera manastirii fiind doar un prilej sa ne atingem scopul).

Am luat-o la pas, culmea aceasta este cea mai grea portiune dar mergand usor in 75 minute am vazut manastirea. Am ajuns la poarta si a aparut un calugar (daca nu ma insel Parintele Marcu) care ne-a insotit in vizita noastra, ne-a povestit despre manastire, cum a aparut ea, de ce se cheama asa, povestea unui izvor de unde am luat apa, ne-a ajutat sa aprindem cateva lumanari si ne-a indicat ce sa citim daca vrem sa aflam mai multe despre ortodoxie.

Din tot ce ne-a povestit nu repet istoria manastirii pentru ca si asta au spus-o altii inaintea mea, dar mi-a placut explicatia numelui: dupa distrugerea ei de catre turci o perioada aici au ajuns numai ciobani cu turmele lor de aici numele de Stanisoara (o mica stana). Asa cum ma asteptam este un loc unde spiritualitate crestina inca nu a fost invinsa de spiritual comercial. Am plecat dupa 30 minute linistitoare avand de urcat din nou, manastirea fiind intr-o vale. Cand am ajuns in varful dealului am avut o mare surpriza, in mijlocul drumului era o superba soparla (eu banuiesc ca era o salamandra). Printesa care iubeste animalele a fost fascinata. Fiind frig nu stiu ce cauta pe acolo si era aproape paralizata, la un moment dat am crezut ca este de plastic dar cand am atins-o s-a miscat incet. Fetita o luat-o si a pus-o in fanul care era putin mai incolo fiindca a considerat ca era in pericol in mijlocul drumului. In incheiere pot spune ca a meritat efortul facut pentru a ajunge la manastire. Drumul este practicabil chiar si in conditii de iarna, cu o masina cu garda nu foarte inalta (Fiesta), iar plimbarea pe jos a fost excelenta. In timpul “excursiei” au mai urcat 4 masini la manastire printre care si un turc :) care il cunoscusem la hotel cu o seara inainte.

Bifat fiind primul obiectiv am trecut la obiectivul 2: Manastirea Turnu. Am lasat masina in fata campingului de pe drum si am luat-o la pas. Acum stiam drumul (in fiecare an am fost la Turnu, de fiecare data pe jos, de la hotel avand cam 4.5 km) si am ramas placut surprinsi vazand ca a fost asfaltat. Manastirea am gasit-o la fel ca in ceilalti ani, mie mi se pare ca este un loc unde esti mai aproape de credinta adevarata. De fiecare data cand am fost m-a fascinate biserica veche si chiliile primilor calugari sapate in piatra. Sunt convins ca au fost oameni care cu adevarat credeau in Dumnezeu si s-au izolat tocmai pentru ca asa au considerat ca ajung mai aproape de El. Spre deosebire de acei calugari ma revolta cand vad o poza care ocupa un scaun. Din ce stiu in fiecare lacas de cult ortodox din tara noastra exista un jilt rezervat conducatorului zonal al bisericii locul fiind ocupat de poza respectivei fete bisericesti (nu am nimic cu aceasta practica). Din pacate in zona Valcea poza conducatorului (nu stiu cum se numeste si nici nu am considerat necesar sa aflu altfel “goagal” ma informa imediat) emana opulenta, parca este o sfidare la ideea de smerenie si simplitate cu care eu asociez biserica.

Am mai remarcat micul lac din spatele manastirii in care o mica arteziana mergea continuu si a dat nastere unor forme de gheata superbe. Dupa ce am aprins cateva lumanari si aici am luat-o la pas spre masina.

Nu am vrut sa vizitam castrul Arutela pentru ca din ce am citit este de fapt o constructie noua si nu imi place sa vizitez lucruri noi dar sa imi inchipui ca sunt de acum 2000 ani (asta de cand am avut o crunta deziluzie cand am vizitat Troia acum 20 de ani si am vazut calul, nu stiu ce credeam ca voi gasi dar am fost dezamagit).

Cum in nici un an nu am fost la schitu Cozia veche, desi il vazusem in anii trecuti, faptul ca eram pe jos ne facea sa nu il vizitam, am hotarat sa mergem si acolo. Am suit in masina si am purces la drum, un drum scurt care s-a terminat chiar in curtea schitului poarta fiind deschisa. Ne-am oprit sa citim scurtul istoric scris pe o placa de marmura si am fost foarte dezamagit sa aflu ca schitul este de fapt foarte vechi dar totusi nou fiind construit in 1995 pornind de la ruinele vechi mutate din zona raului Olt care a fost inundata cand s-a facut barajul de acumulare. Nu mi-a placut nici imensa piatra funerara din marmura neagra aflata langa schit (din nou am avut impresia de opulenta). Schitul nu l-am vizitat fiind inchis si nu am vrut sa deranjam sunand la sonerie asa cum eram indemnati de un afis.

Ca si concluzie am avut din nou o zi superba, cu miscare destula si am vazut ca mai exista locuri unde credinta nu a fost invinsa in lupta cu comercialul. Recomand din tot sufletul vizitarea acestor locuri chiar daca nu sunteti credinciosi (nici eu nu sunt un practicant religios) macar pentru peisajele de pe drum daca nu pentru linistea care o induc cele doua manastiri.

ZIUA 3 ALEEA BALNEARA

In a treia zi am facut un traseu cunoscut, il facem in fiecare an, si anume am mers pe aleea balneara pana in Calimanesti. Este un drum superb, prin padure care leaga cele doua localitati. Ajunsi in Calimanesti ne-am oprit putin la izvoare sa ne hidratam apoi am continuat drumul pana la Manastirea Ostrov.

Aceasta se afla pe o insula in mijlocul Oltului. Este o manastire de calugarite rezidita pe locul unei biserici mai vechi, secolul XIV, in jur de 1520 de catre domnitorul Neagoe Basarab. Interesant este ca intreaga insula, deci si manastirea a fost ridicata cu 6 m cand s-a costruit barajul pentru hidrocentrala de la Calimanesti altfel ar fi fost inundata. La intoarcere am mers pe malul Oltului prilej cu care am vazut o multime de lebede care, dataorita incalzirii iernilor, nu mai pleaca si raman pe Olt. De asemenea erau multe de rate salbatice si lisite.

ZIUA 4 MANASTIREA COZIA

In mod normal aceasta zi era rezervat unei vizite la Aquapark. In mod surprinzator cand am intrebat-o pe micuta sefa daca vrea la aqua nu s-a aratat entuziasmata si a intrebat care este alternativa. I-am spus ca putem merge la Cozia si a incantat-o mai mult. Manastirea am vizitat-o in fiecare an, dar motivul alegerii printesei a fost prezenta acelor tarabe (kitschoase dupa parerea mea) de unde trebuia (este déjà o traditie) sa isi cumpere o jucarioara.

Initial taiasem de pe lista Cozia pentru ca mie mi se pare mult prea comerciala, spre exemplu magazinul manastirii este plin de chinezarii din plastic (am retinut o cruce cu leduri pe care scria JERUSALEM) in loc sa se vanda obiecte care sa fie facute in zona si sa iti aminteasca de manastire.

Traseul a fost simplu: am mers pe aleea balneara (pentru ca este prin padure) pana la hotelul Traian, acolo se termina aleea, apoi am traversat parcul si am mers pe malul Oltului pana la complexul balnear. Am traversat parcarea si am continuat drumul pe langa sosea, asa cum spuneam este trotuar pana la manastire. La manastire nu am stat foarte mult. Era putina lume fiind zi lucratoare. Dupa ce am tecut pe la magazin si eu am fost dezamagit crunt, am traversat sa vizitam si bolnita Cozia. A urmat indeplinirea ritualului la dughene si intoarcerea, de data aceasta dea lungul soselei tot pe trotuarul care a fost refacut in decursul anului scurs de la ultima vizita. Am facut iar 4-5 km suficienti pentru conditia noastra fizica.

In concluzie am reusit sa gasim o modalitate de a face miscare in cele patru zile. Daca mai era o zi trebuia sa repetam unul dintre trasee.

Din pacate vacantele se termina repede. Parca pentru a ne face sa regretam si mai mult in ultima seara a inceput sa ninga astfel ca in ziua plecarii totul era alb, superb.

Am preferat sa nu scriu despre istoria fiecarei manastiri, cine este interesat o gaseste usor pe net, in schimb voi pune poze care cred eu ca sunt elocvente pentru frumusetea locurilor si vor convinge pe cei ce nu au fost pe acolo ca merita efortul de a vizita zona.

Sper ca nu m-am lungit prea mult si din dorinta de a da informatii sa ajung sa plictisesc cititorul. De asemenea sper sa nu supar pe nimeni cu parerile mele despre “religia comerciala” care mi se pare ca este tot mai prezenta.

---

VIZUALIZĂRI: 27085 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI