ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.05.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti S1
ÎNSCRIS: 06.02.15
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
NOV-2013
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Despre Arsenie Boca, pictorul. Invitaţie la biserica Sfântul Nicolae din comuna Drăgănescu

TIPĂREȘTE

Zilele acestea s-a tot vorbit despre părintele Arsenie Boca, fie în contextul picturii murale din Piața Sfântul Gheorghe din Bucuresti, fie datorită portretului care lăcrimează într-un sat din Vaslui, fie donației făcute de Gigi Becali pentru construirea unei biserici noi la Prislop, unde este înmormântat părintele Arsenie Boca.

Un articol interesant despre unele din aceste aspecte enumerate se poate citi AICI.

Aşa că, stârnit de aceste evenimente, am încercat să îmi reamintesc de o vizită a noastră la Biserica din comuna Drăgănescu, din noiembrie 2013.

Vizita respectivă a fost «mediată» tot de cei doi prieteni ai noștri, care ne-au convins să facem şi excursia la «Pensiunea Orehite», despre care am scris AICI.

Prin urmare, într-o duminică frumoasă de toamnă, ne-am îmbarcat în mașina prietenilor şi am pornit din București pe drumul spre comuna Drăgănescu.

Cum se ajunge la Biserica din Drăgănescu şi puțină istorie

Din Bucureşti am făcut până la biserica aproximativ 35 de minute cu mașina.

Pe DN6, ce leagă București de Alexandria, la kilometrul 28, aproape de ieșirea din comuna Mihăilești, după ce rulați vreo 3 kilometri pe marginea lacului de acumulare din localitate, apare pe partea dreaptă un indicator spre comuna Malul Spart. Se cotește pe acest drum, apoi se merge înainte, practic se înconjoară lacul de acumulare de la Mihăilești și se ajunge în comuna Drăgănescu. Localitatea Drăgănescu e așezată față de Mihăilești la extremitatea opusă a lacului de acumulare. Biserica din comună, deși mică, se zărește de departe printre copacii care o înconjoară.

Drumul până aici este foarte bun, însă de la intrarea în comuna până la biserică este mai «denivelat».

Coordonate GPS : 44.342148, 25.885890

Numele comunei Drăgănescu vine de la un boier, Fotache Stirbei Drăgănescu, fiul vornicului Badea Stirbei, unul din cei 15 boieri care au plecat din București la Brașov, în timpul Revoluției de la 1821 a lui Tudor Vladimirescu. La acea vreme, Fotache Stirbei Drăgănescu a fost singurul care preferat să rămână pe loc, deși Tudor Vladimirescu intrase deja în capitala Munteniei.

Pământul pe care se află construită biserica aparținea inițial moșiei Prisicenii de Jos, numită și Drăgănescu, de la proprietarul care o cumpărase la mezat cu 2.500 de taleri. Ea fusese apoi dăruită Bisericii "Sfântul Ilie" - Rahova, ctitorie a acelorași boieri Drăgănescu.

Biserica din comuna Drăgănescu are hramul Sfântul Nicolae şi este pictată de părintele Arsenie Boca, mare duhovnic al secolului trecut, cunoscut pentru harul primit de la Dumnezeu, de a pătrunde până în străfundurile ființei umane.

Lăcașul care se vede astăzi a fost ridicat în anul 1870, după o revărsare puternică a Argeșului din anul 1866, care a distrus atunci cimitirul şi biserica de lemn din apropiere.

Paroh în anii în care a fost pictată biserica de la Drăgănescu de către ieromonahul Arsenie Boca era părintele Savian Bunescu. El a slujit la această biserică începând cu anul 1937. După mai multi ani de pușcărie în temnițele comuniste, părintele Savian Bunescu s-a întors însă la biserica lui, unde şi-a continuat misiunea până în anul 2004.

Arsenie Boca, scurtă biografie

Arsenie Boca s-a născut în anul 1910, în satul Vaţa de Sus, din Munţii Zarandului. La naştere a primit numele de Zian Vălean. A fost fiul unui cizmar pe nume Iosif şi al soţiei sale, pe nume Creştina.

Se spune că locul natal al părintelui a fost o căsuţă de pe Dealul Bujoara, aflat la marginea satului Căzăneşti, din comuna Vaţa de Sus.

După divorţul părinţilor săi, Arsenie a vândut casa natală, pentru a-şi putea continua studiile

Arsenie Boca declara în declaraţia dată în date de 17 iulie 1945, anchetatorilor, la Râmnicu Vâlcea, că a fost un elev dedicat studiului şi artelor, care şi-ar fi dorit de fapt să fie aviator. „În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie, la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă şi în anul 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu”.

Intrat în monahism la biserica din Sâmbăta de Sus în anul 1940, părintele Arsenie a fost ulterior arestat şi torturat de Securitate, pe vremea comunismului, sub acuzaţia de legături cu legionarii, lucru pe care l-a negat întotdeauna. A fost mutat la Prislop, iar în anul 1951 a fost din nou ridicat de Securitate, apoi trimis la Canal şi la Ocnele Mari, pe motiv că atrăgea prea multă lume la credinţă.

În anul 1959 mănăstirea Prislop a fost desfiinţată, iar părintele, după o vreme de pribegie, a fost primit pictor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor din Bucureşti.

Pensionat în anul 1968, părintele s-a stabilit în satul Drăgănescu pentru a picta biserica, ceea ce a şi făcut, cu multă răbdare, până în primăvara anului 1989. După terminarea picturii, s-a retras la mănăstirea Sinaia, unde, în acea toamnă, a şi trecut la cele veşnice.

Arsenie Boca n-a fost, așa cum cred unii, vedetă de Facebook, creator de citate și de industrie editorială. El a fost un călugăr anti-comunist și un mare pictor religios contemporan.

Ca pictor, Boca a fost un neconvențional, un tip cu imaginație și o mare sensibilitate față de lumea în care trăia.

Biserica Drăgănescu din Giurgiu, pictată de Arsenie Boca, are în fresce antene parabolice, oameni vorbind la telefon în fotoliu, sau citate scrise în manieră de street art, în sfere colorate, ca la benzile desenate.

Scurtă descriere a picturilor din biserică

Dupa ce iese la pensie, în anul 1968, Parintele Arsenie Boca începe pictura bisericii din Drăgănescu, la care a lucrat vreme de 15 ani.

Biserica Drăgănescu nu e o sală de muzeu renumit, în care intri doar să-ţi domoleşti orgoliul sau curiozitatea intelectuală. La biserica Drăgănescu trebuie să vii de mai multe ori şi să ai rabdare, cerându-i parintelui Arsenie să-ţi "arate". După o vreme, cu alţi ochi şi altă stare sufletească, începi sa vezi. Mesajul şi proorocia parintelui se află chiar în faţa ta.

Cu litere de un roşu sângeriu, stă scrisă atenţionarea: "Fărădelegile atrag pedeapsa pe pamânt". Alături, într-o completare tainică şi complicat de simplă, apare desenul şi toată prefigurarea evenimentelor care vor cutremura iremediabil lumea modernă: de la terorism, la modificarea genetică; de la globalizarea mondială, la secularizarea new-age-istă a bisericii lui Hristos.

"E o lumină de tonuri deschise către lume, ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura sfinţiei tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet. " Sunt cuvintele lui Nichifor Crainic, fascinat de pictura transfigurată de la Drăgănescu.

Pictura respectivă nu este una obişnuită, părintele Arsenie nelimitându-se strict la canoanele iconografice clasice.

Toată pictura bisericii Drăgănescu este o compoziţie unitară, realizată în acest simţ al Epifaniei, al contactului cu logosul întrupat, care devine chip istoric şi chip pictural.

Compoziţia este văzută ca o "scară". Partea de sus a picturii reprezintă lumea spirituală. Partea de jos: lumea, cu păcatele ei. Si ce este mai specific, apar acele "adinferos": referiri ironice, uneori în stilul picturii naive, sau al caricaturii, când sugerează trecerea de la "iadul teologic", la iadul mizeriei cotidiene.

Deşi i s-a interzis să predice, acum o făcea într-un alt chip, cu ajutorul penelului şi al culorilor. Pictura părintelui Arsenie de la Drăgănescu ne prezintă, pe lângă altele, momente din viaţa şi patimile Cuviosului Ştefan cel Nou, de pe vremea împăratului iconoclast Constantin Copronimul, sfânt care a primit mucenicia în ziua de 28 noiembrie. Astfel se accentuează latura profetică a personalităţii părintelui Arsenie, remarcând asemănările dintre cele două vieţi, a Cuviosului Ştefan cel Nou şi a sa, amândoi savârşindu-se din viaţă în aceeaşi zi a anului.

Arsenie Boca a strecurat inexplicabil în pictura sa din Biserica Drăgănescu din judeţul Giurgiu câteva imagini premonitorii, neobişnuite prin actualitatea lor: turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York, sau naveta Discovery.

Deşi plasate vizibil, pe cei doi pereţi laterali de la intrare, scenele respective nu sunt uşor de observat, părând a se dizolva până la contopire în multitudinea altor scene biblice importante: Învierea, înfăţişarea iadului şi a Cetei celor Drepţi.

Odată intrat în biserică, nu ştii unde să te uiţi mai întâi. Pereţii te cheamă cu fiecare icoană în parte.

Culorile folosite sunt calde, pastelate, la această senzaţie de căldură contribuind şi tehnica în tempera.

Auzind de neobişnuitul acestei picturi, lumea îşi imaginează ceva şocant şi poate sunt unii care vor strâmba din nas văzând asemenea scene în spaţiul lăcaşului de rugăciune, dar rostul lor este acela de a învăţa, de a explica anumite pilde biblice pe înţelesul omului contemporan.

Nu senzaţionalul trebuie căutat la Biserica Drăgănescu, ci pictura în sine care, deşi ieşită din tipare, te inspiră la rugăciune şi-ţi aduce în minte cugetarea la viaţa de dincolo de mormânt.

În partea stângă a naosului este reprezentată în aceeaşi scenă, lumea cu păcatele ei, cu războiul duhovnicesc al omului, în sfere colorate, ca la benzile desenate, fiind scrise multele ispite.

Una dintre cele mai frumoase picturi din această biserică este însă Învierea, în care trupul spiritualizat al Mântuitorului apare redat cu multă fineţe, în fundal apărând conturul crucii.

În partea de sus a scenei, de dimensiune redusă, apare pictată apocalipsa şi, dacă te uiţi atent, în partea de sus-dreapta, vezi nişte zgârie-nori arzând. Scena seamănă foarte mult cu o fotografie a tragediei de la 11 septembrie 2001. Mulţi au spus că aceasta nu poate fi decât o profeţie, întrucât pictorul a murit în anul 1989.

O altă scenă inspirată din viaţa modernă ilustrează celebra chemare la cină: îngerul Domnului îl cheamă pe om la Cina de Sus, dar el, aşezat confortabil în fotoliu, înconjurat de lux şi de descoperirile tehnicii, îi spune acestuia, prin telefon, că are de "rotunjit ţarina", adică de stăpânit Pământul, de încercat milioanele de cai putere ai rachetelor, de populat alte planete. "Avem alte preocupări", este scris undeva pe perete.

Unele texte însoţitoare sunt metafore de înţelepciune, aforisme; uneori sunt citate din Sfânta Scriptură, alteori învăţături ale părintelui Arsenie.

Sub fresca "Nunta din Cana Galieii" găsim acest text: "Domnul Hristos a venit la nuntă să reamintească conştiinţei oamenilor obârşia lor divină, ridicând nunta la valoarea şi harul de taină al Bisericii. Oamenii nesocotesc această obârşie, degradând nunta, nepăzind hotarele legii, ei devin "numai trup", se fac "fiii pieririi". Aşa piere dreptul de pe Pamânt şi nimeni nu bagă de seamă (Isaia).

Ceea ce în anii '70-'80 părea o viziune subiectiv artistică a părintelui Boca şi un adaos îndrăzneţ la erminia bizantină, astazi, după aproape 30 de ani, ni se arată a fi un teribil strigăt de trezire, o mânie profetică, plină de reproş şi de îngrijorare: imaginea apocaliptică a unor zgârie-nori incendiaţi, ca o prefigurare a zilei de 11 septembrie; imaginea unei navete cosmice, prefaţând parcă dezastrul misiunii Apollo 13; imaginea lui Nietzsche şi Platon, conversând probabil despre adevăr, despre genealogia moralei şi "moartea" lui Dumnezeu, în timp ce faţa cinic zâmbitoare a unui diavol şopteşte la urechea umanităţii otrava spuselor lui paradoxale: "Eu nu exist", împlinind astfel cea mai perfidă şi mai ucigatoare ispită a lumii moderne: ignorarea celui rău; acceptarea lui prin indiferenţă, lene sau toleranţă.

Ca să înţelegi ceva din mesajul părintelui, trebuie să te apropii atent şi îndelung de fiecare trăsătură de penel în parte. Orice detaliu te uimeşte prin ceva: faptul că şi diavolii au aură (una stricată, şerpească, desigur); faptul că în pictura părintelui nu există nici o tuşă pregnantă de negru, iadul fiind desenat doar în pălălăi incendiare de roşu sau de cărămiziu murdar; faptul că, în una din scene, însuşi Hristos o ţine în braţe pe Fecioara Maria, ca pe o copilă şi nu invers, cum o consacră erminia bizantină.

Pictura de la Drăgănescu se unduieşte, tresare, pâlpâie, respiră şi se înalţă din teluric, spre apoteoza Invierii pe Cruce şi întărirea mesajului lăsat de părinte, ca o ultimă avertizare: "Să nu credeţi ca veţi intra după moarte în Impărăţia în care nu aţi trăit pe pământ".

Sunt multe "îndrăzneli" şi actualizări tulburătoare în pictura bisericii şi toate par să repete acelaşi strigăt de trâmbiţă apocaliptică, adresat omului: "Cu ştiinţa aţi dezlănţuit cataclismul stihiilor asupra voastră. Aşa vă trebuie. Aţi început sfârşitul lumii! ".

O spune parintele Arsenie Boca, absolventul de medicină, teologie şi bellearte - călugarul simplu şi "omul îmbrăcat în haine de in", care citea deopotrivă Filocaliile şi ultimele cărţi despre quasari sau undele cuantice, fără să vadă o contradicţie între creştinism şi stiinţă, între iuţimea cunoaşterii intelectuale şi miracolul energiilor necreate ale lui Dumnezeu.

Cu fiecare cadru pictural înscris pe perete, discursul părintelui pare să devină tot mai clar şi mai ultimativ: să fugim de mândria deşartă, de neadevărul şi de minciuna zilelor noastre, care ne repetă mereu că omul e stăpânul deplin al lumii, care ne îndeamnă să ne bucurăm de plăcerile vieţii şi ne consolează perfid: "Fii pe pace. Ai destul timp să te mântuieşti. La bătrâneţe ce ai să faci? ".

Se spune că, de fapt, Părintele Arsenie Boca a scris, pictând, toate momentele importante din viața Mântuitorului, fiecare registru iconografic având ca explicație unul sau mai multe versete din Scriptură.

El reușește să transpună în pictură Învierea Mântuitorului din mormânt.

În frescele de la Drăgănescu, Arsenie Boca îi înfățișează pe Adam și Eva, arată Izgonirea, Cina cea de Taină, Buna Vestire, tot Noul și Vechiul Testament în imagini, pe sfinții Apostoli Petru și Pavel ținând în mâini Mănăstirea Voroneț, dar zugrăvește și bisericile Sf. Sofia din Constantinopol și Sf. Petru din Roma sub același arc de lumină, ca un apel profetic la unitatea de credință și ca un mesaj că în afara Bisericii nu există mântuire.

Dar, încununarea învățăturilor lui Arsenie Boca este iertarea. În «Cărarea Împărăției» el spune: "Dacă tu nu ierți, nici Dumnezeu nu te iartă. Și trebuie să iertăm la nesfârșit pe toți, din toată inima".

Revenind la vizita noastră la biserica Drăgănescu, menționez că am ajuns la biserică în timpul slujbei de duminică, biserica era atunci plină de oameni, iar alți oameni ca noi, care nu îşi găsiseră loc în biserică, ascultau slujba la difuzoarele de afară.

Am inspectat putin zona din jurul bisericii și asa am remarcat că în jurul lacului de la Mihăilești oamenii au case până în buza apei, ceea ce este destul de rar prin România.

Apropo, avem și un pont de... shopping: pe malul lacului, în comuna Mihăilești , în dreptul unei curbe, este un magazin cu pește proaspăt. Prietenii noștri, care știau "vadul", pe drumul de întoarcere spre București, au oprit acolo și au ales niște pești vii, direct dintr-un acvariu, din magazin.

Revenind la vizita la biserica, de abia după ce s-a terminat slujba şi au mai ieşit din oamenii din interior, am putut pătrunde şi noi în această lume magnifică pictată acolo, dar nu am putut fotografia nimic, pozele din interiorul bisericii puse aici fiind preluate din mai multe surse, enumerate la sfârşit şi ele au doar rolul de a va stârni curiozitatea de a le vedea pe viu.

Așadar, consider din toată inima că merită să vedeți cu ochii voștri o pictură fără seamăn în altă parte, datorată unui faimos teolog şi vizionar.

Surse biografice :

adevarul.ro/locale/hunedo ... bcf7/index.html

crestinortodox.ro/religie ... scu-121417.html

jurnalul.ro/special-jurna ... 75.html#gallery

fundatiaarsenieboca.ro/Ar ... senie-boca.html

intamplarisavante.wordpre ... e-a-lui-hristos

agerpres.ro/social/2014/1 ... e-boca-12-41-08

romaniatv.net/profetia-pi ... scu_149051.html


[fb]
---
Trimis de FlorinAndrei in 27.05.15 09:38:55
Validat / Publicat: 27.05.15 16:43:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GIURGIU.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6260 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (FlorinAndrei); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P26 Biserica Sfântul Nicolae din comuna Drăgănescu. Pictură interioară - Învierea, în partea de sus, imaginea unor turnuri arzând...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster
[27.05.15 17:09:53]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

FlorinAndreiAUTOR REVIEW
[27.05.15 17:13:07]
»

@webmaster - Mulţumesc frumos, sunt onorat.

Promit să mai incerc să obţin şi cu alte articole aceiaşi performanţă

mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[28.05.15 11:50:17]
»

Deosebit, onest (prin trimiterea la sursele de inspiratie), detaliat, sensibil şi profund acest review ! Mi-a plăcut mult, la fel şi fotografiile. Dacă vreodată paşii mă vor purta pe la biserica din Drăgănescu, articolul dvs. va fi şi pentru mine un veritabil mini ghid, mai ales din perspectiva desluşirii înţelesului picturii lui Arsenie Boca, o pictură nonconformistă şi vizionară, care iată, face o legătură de neimaginat între trecut, prezent şi viitor. Cine are ochi, să vadă, cine are urechi, să audă, cine are înţelepciune, să înţeleagă! Iar cine n-are vreuna din acestea sau chiar niciuna, să cheme şi să nădăjduiască în ajutorul lui Dumenezeu! Acesta s-ar părea că e mesajul picturii de la Drăgănescu.

FlorinAndreiAUTOR REVIEW
[28.05.15 11:58:49]
»

@mariana. olaru - Multumesc frumos pentru aprecieri, va doresc sa ajungeti cât mai curând acolo si sa fiti impresionata de ceea ce vedeti si simtiti.

webmasterX
[14.11.18 19:04:13]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «Biserica Sf Nicolae [com. Drăgănescu]» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: O zi în Giurgiu şi/sau împrejurimi]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
FlorinAndrei, mariana.olaru
Alte impresii din această RUBRICĂBiserica Sf Nicolae [com Drăgănescu]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06489896774292 sec
    ecranul dvs: 1 x 1