O priveliște de milioane

TIPĂREȘTE

Să alegi locul potrivit unde să te cazezi în Corfu, mai ales dacă șederea nu va fi decât de 5 nopți, nu e un lucru tocmai la îndemână! Insula nu-i chiar mititică, oare cum să faci să culegi maximum de polen de pe staminele acestei nemaipomenite flori?! Am citit, am răs-citit, am privit sute de fotografii... Mi-am amintit de vorba cu căutatul acului în carul cu fân și... recunosc că de data asta m-am lăsat ghidată mai mult de intuiție! Dacă tot e oarecum loterie, păi măcar să alegem „cel mai frumos loc de pe pământ”, așa cum era prezentat într-o descriere: Paleokastrița.

Odată luată această hotărâre, restul a venit de la sine - Bella Vista Studios. Păreau că au tot ce ne trebuia: parcare, chicinetă (din moment ce micul dejun nu era inclus), restaurant, ba chiar și o piscină fabuloasă! 3 lucruri au pledat inițial „contra”: 1. faptul că nota de pe booking era numai 8,6 (de obicei aleg locații cu notă peste 9, sunt șanse minime să mă țepuiesc); 2. prețul cam mărișor, 60 de euro pe noapte; 3. erau cocoțate la vreo 300 m deasupra mării, în satul Lakones, deasupra Paleokastriței. Ultimul aspect a fost până la urmă cel care a pledat cel mai puternic „pentru”, spulberându-le fără milă pe celelalte două, atunci când am descoperit că de fapt de pe terasa complexului fuseseră făcute fotografiile acelea panoramice care îmi tulburau visele, cu toate cele 6 golfuri ale Paleokastriței! Adjudecat, considerând că ne putem permite o aroganță în ceea ce privește prețul, din moment ce alte cazări ne costaseră mai puțin decât am estimat (până la urmă, am „scos” o medie de aproximativ 45 euro/noapte în excursia asta, cu mențiunea că în 6 din 15 am avut și micul dejun inclus). Cât despre cocoțat... he, he, am minimizat aspectul cât am putut atunci când i l-am prezentat lui Tati, care până la urmă a trebuit să aprecieze și el romantismul teribil al localizării, ce putea să facă?! :) Totul în viață e o problemă de percepție, se știe!

Comunicarea cu Nick, patronul stabilimentului, a început la o zi sau două după ce am rezervat, când am primit de la el un mail de mulțumire, la care atașa și invitația de a-l aborda în caz de nelămuriri, plus numărul său de telefon. Eu pricep destul de repede cum stă treaba și, chiar dacă nu pricep, mă prefac că da:), așa că deocamdată comunicarea a fost unilaterală. Cu alte 2 zile înainte de a ajunge în Corfu, am mai primit un mail de la el, cu aceleași recomandări. De data asta i-am răspuns, trimițându-i și ora estimată a sosirii noastre: plecam din Sarandë la 11, făceam cam o oră pe mare, plus 30 minute din Corfu Town până în Paleokastrița, deci... să zicem ora 13! Am uitat de diferența de fus orar între Albania și Grecia și când am realizat i-am mai trimis un mesaj precipitat. „Ok, ok... ”, a răspuns el, în dulcele stil grecesc pe care îl ador!...

Din Corfu Town, drumul ne-a purtat spre vestul insulei cale de vreo 20 de km, după care a găsit de cuviință să se despartă în două: cel din stânga avea să urmeze țărmul mării și să ajungă mintenaș în Paleokastrița, dar noi trebuia să-l urmăm pe cel din dreapta, către Lakones. Și a început cocoțatul, dar Tati nu s-a crizat foarte tare, căci era de-acum călit pe drumurile de munte ale Albaniei. Poate doar puțin, când s-a trezit în fundul unui autocar ce se strecura milimetric printre casele satului... Lakones e un sat construit pe un pinten de deal și terenul a fost utilizat cu cea mai mare parcimonie, așa că drumul care îl străbate are pe o distanță apreciabilă lățimea unei singure benzi; de aceea, la intrarea și la ieșirea din sat s-a instalat un semafor, ale cărui culori se schimbă tot la 7 minute și jumătate. De la nivelul mării și până în sat nu sunt decât 4-5 km, dar trebuie alocate 10-12 minute pentru a-i străbate, din cauza serpentinelor nu se poate merge cu viteză.

Bella Vista Studios face parte, precum am menționat, dintr-un complex cunoscut mai degrabă sub numele de Golden Fox, după cel al restaurantului desfășurat pe 3 niveluri. Datorită priveliștii pe care o oferă, locul este, se pare, o oprire obligatorie pentru turiștii care achiziționează turul insulei; când am aflat asta, primul impuls a fost să anulez rezervarea, pe urmă m-am gândit că oamenii ăștia ajung probabil acolo la niște ore când noi vom fi prin alte colțuri de Corfu, prezumție care avea să se dovedească adevărată.

După ce am ieșit din Lakones, am mai rulat încă vreun km și deodată am remarcat că peisajul frontal nu ne mai era obstrucționat de fundul autocarului, acesta semnalizând dreapta spre o imensă parcare scobită în trupul muntelui. Aici trebuie să fie! Noi am tras deocamdată pe stânga, chiar în fața restaurantului (aveam să mutăm mai târziu mașina în parcarea din dreapta, într-o secțiune dedicată turiștilor de la Bella Vista).

Ne-am prezentat la bar și am anunțat cine suntem; din marea de oameni (căci da, erau chiar orele acelea când locul era năpădit de excursioniști) a apărut Nick, care ne-a urat un zgomotos bun-venit. Ne-a lăsat să ne minunăm și să facem câteva poze, apoi ne-a întrebat dacă vrem să vedem camera sau poate, mai întâi, am dori să bem ceva (rezervarea includea o băutură de bun-venit)?! Hmm, de-abia așteptăm să ne refacem beremia (termen inventat de noi, ce derivă din medicină, semnificând „nivelul de bere din sânge”), dar nici stomăcelele noastre n-o duc prea bine... Păi atunci lăsați bagajele chiar aici (și făcu semn unui băiat care ne-a și înhățat sarsanalele și-a dispărut cu ele) și haideți cu mine!

Și am coborât un nivel mai jos, unde hărmălaia era mai mică și mesele erau acoperite cu fețe albe de bumbac. Ne-a instalat la una din ele și el însuși ne-a adus meniurile și, imediat după ele, câte o sticlă brumată de bere! Ah, ce dor ne era de o Alfa adevărată! Nu ne venea să credem în ce minunăție de loc ajunseserăm, nu ne mai săturam să privim împrejurimile; ce să ne mai ardă nouă să studiem meniurile?! Eram atât de euforici, că am deschis prima pagină, pe care scria mare ceva de genul „Oferta zilei pentru 2 persoane” și am zis gata, asta! Nick ne-a felicitat, desigur: good choise!

Am primit imediat aperitivele, un fel de bruschete cu roșii și brânză, salată grecească și midii în sos. Nu ne-a trebuit mult să le devorăm, noi eram flămânzi, iar ele delicioase. Când ni s-a adus felul următor, am rămas amândoi cu gurile căscate: un homar imens înota într-un sos gros de roșii, chinuindu-se să se cocoațe pe un munte de spaghete cu pătrunjel. Cumva, l-am dovedit și p-ăsta, dar numai după ce l-am mai stropit cu o Alfa. De desert n-a mai rămas loc, doar de câte o cafea grecească aromată. Nota de plată ne-a adus un nod în gât, însă am depășit momentul: 80 de euro! Păi na, homar ne-a trebuit...

Ne-am recuperat bagajele, tot cu ajutorul lui Nick. În drum spre cameră, acesta ne-a prezentat regulile casei, ceva de genul „faceți cam tot ce vă trece prin cap, simțiți-vă ca acasă” (de-aia îi iubesc eu pe greci!). De exemplu, Tati a întrebat până la ce oră este piscina deschisă și el a răspuns: pentru voi, tot timpul. Ne-a spus că suntem liberi să ne servim cu orice găsim prin bătătură, precum umbrele de plajă, prosoape, chestii de-astea. Știam că n-o să abuzăm de aceste recomandări, dar ne-a plăcut abordarea.

Studiourile sunt dispuse într-o clădire cu 3 niveluri dispusă în partea dreaptă a complexului, dacă stai cu fața la mare. La parter locuiesc gazdele, iar celelalte 2 sunt pentru oaspeți. Nu știu exact câte studiouri sunt la fiecare palier, 4 sau 5, și nu toate au vedere spre mare. Eu am vrut, desigur, cu vedere spre mare și fix asta am primit. Ni s-a repartizat studioul 104, situat la primul etaj. De fapt, de la intrarea în pensiune, aflată pe o latură, se merge drept pe coridor și apoi se face la stânga, nu sunt scări de urcat; etajul 1, cum se vede dinspre piscină, e în realitate parter, privind din stradă.

Camera am găsit-o răcoroasă și întunecoasă, ușa către balcon fiind protejată de draperii pe interior și de obloane mari de lemn pe exterior. Nick le-a deschis pe toate și s-a făcut lumină. Tot el ne-a prezentat pe scurt facilitățile, zona chicinetei, baia, dulapul cu pături și prosoape de rezervă, parola wi-fi și alte chestii practice. Ne-a urat ședere plăcută și ne-a spus că-l vom găsi mereu prin zonă, în caz de nevoie.

Am făcut o scurtă inspecție a teritoriului și câteva poze la repezeală, căci auzeam piscina plângând după noi! Camera e destul de spațioasă, să zic vreo 20-25 mp. Podeaua este acoperită cu un mozaic de plăci de marmură de forme și culori diferite, care păstrează răcoarea și e și foarte ușor de întreținut. În dreapta sunt 2 saltele twin dispuse pe același cadru, învelite în lenjerie curată de bumbac și acoperite cu cuverturi și perne decorative deschise la culoare. La sugestia patronului, am atârnat pe exteriorul ușii în fiecare dimineață, când părăseam camera, cartonașul cu „please make up room”, iar la întoarcere găseam patul făcut ca în prima zi (gunoiul ridicat și podeaua spălată). Lenjeria ne-a fost schimbată după 3 nopți. Mi-a plăcut mult faptul că exista câte o priză de-o parte și de alta a blatului patului, precum și întrerupătoare fix la mijloc, deasupra acestuia. Deasemenea, câte o noptieră în dreptul fiecăruia, precum și o veioză cu braț mobil deasupra, fixată în perete. Astfel, patul reprezenta seara un loc foarte comod de lectură, păcat că rețeaua de internet a mers... cam ca ochiul mortului (dar asta e o problemă des întâlnită pe insulele grecești)...

În partea dinspre baie, am avut un birouaș cu taburet și cu oglindă. Sub birouaș am găsit un coș de gunoi, iar pe el tot felul de lucruri mai mult sau mai puțin utile, precum uscătorul de păr, un aparat de țânțari cu pastilele aferente, telecomenzile de la aerul condiționat și de la tv, o reclamă la diferite tipuri de masaj de care am fi putut beneficia dacă am fi vrut (dar noi n-am vrut). Că veni vorba de AC, acesta nu se plătește separat, dar am senzația că e un model mai vechi, care nu prea face față. Noi l-am pornit în prima noapte și nu prea am fost mulțumiți de prestația sa, iar în nopțile următoare am preferat să lăsăm deschisă ușa de la balcon; Bella Vista fiind situat la oarece înălțime, seara e destul de răcoare.

Pe partea opusă patului, am avut o măsuță rotundă și 2 scaune, nu prea le-am folosit decât ca să mai înșirăm ceva lucruri pe ele, pentru mâncat am preferat masa de pe balcon. Imediat lângă ele, era chicineta, micuță, dar destul de funcțională: chiuvetă cu burete și detergent de vase, plită electrică cu hotă, cană electrică pentru fiert apa, precum și o gamă variată de tacâmuri și veselă. Am găsit chiar și un coșuleț cu plicuri de ceai, cafea, zahăr și cutiuțe de lapte condensat. Într-o nișă, un frigider în care ne aștepta un pet de apă rece. Singurul lucru căruia i-am simțit lipsa a fost un sul de șervețele de bucătărie, pe care l-am cumpărat noi și gata, ne-am făcut treaba cu el.

Baia e una clasică grecească, adică nu prea mare, dar dotată cu de toate: cabină de duș cu perdeluță (e destul de greu să nu uzi toată baia când te speli, mai ales dacă te cheamă Tati), tron, chiuvetă, coș de gunoi. Deasupra chiuvetei, fixate în perete, suport de săpun, etajeră și oglindă. Drept consumabile, săpunele rotunde, flaconașe cu șampon și gel de duș, prosoape de mâini și de corp, precum și unul de pus pe jos după duș (prosoapele s-au schimbat odată cu lenjeria, parcă zic).

Balconul e destul de spațios, e pavat la fel ca restul studioului și conține o masă și 3 scaune. Pe masă am găsit lumânări parfumate, pe care însă ne-a fost milă să le aprindem. Priveliștea oferită e fabuloasă; înspre stânga, se vede piscina în plan apropiat, iar în plan îndepărtat marea cea mare și o parte din țărmul ei dantelat; spre dreapta, dealul abrupt, verde în totalitate, presărat din loc în loc cu lumânări de chiparoși, dincolo de care se ridică stânca pe care a fost construit Angelokastro, Castelul Îngerilor! Aveam să petrecem momente minunate în acest spațiu, dimineața marea avea o nuanță intensă de albastru, care se estompa treptat în albastrul mult mai deschis al cerului, iar castelul strălucea departe, în soare, ca o mică nestemată; zeci de rândunele zburau peste tot, se lăsau în picaj să bea apă din piscină, apoi își continuau traseul aparent fără niciun rost; în acest decor ne mâncam micul dejun, mereu în stil mediteranean (brânză, măsline, roșii, pâine, iaurt), apoi ne savuram nelipsita cafea, în timp ce definitivam planul zilei turistice. Seara de obicei veneam mâncați de pe unde colindaserăm, dar era minunat să stăm pur și simplu cu ochii în marea care acum avea nuanțe mult mai palide sau să urmărim dealul castelului înroșit de ultimile raze de soare! Ahhh, ce amitiri!...

Piscina a fost, desigur, unul dintre locurile noastre preferate de la Bella Vista, din păcate nu am beneficiat de ea atât cât ne-am fi dorit, obiectivul nostru principal fiind să vedem cât mai mult din frumoasa insulă. Prima după-amiază i-am alocat-o însă în întregime, am fost ultimii care au plecat în cameră. În afara orelor prânzului, când era cotropită de hoardele de turiști plecați în turul insulei, în rest abia dacă se strângeau 10 persoane (maxim) în jurul piscinei! Am senzația că oricine ar fi trecut pe acolo, că lăsa sau nu vreun euro la complex, era oricum binevenit, n-am remarcat pe nimeni care să stea să păzească acest teritoriu (sau poate o făceau, dar nu m-am prins eu).

De dimensiuni moderate, cu adâncime variabilă (pretabilă astfel tuturor categoriilor de turiști), piscina este amplasată pe nivelul cel mai de jos al complexului, cumva între studiouri și restaurant. În jurul ei sunt vreo 20-25 de șezlonguri și câteva umbrele de soare, iar în imediata vecinătate există toalete, precum și un bar, unde nu servea nimeni în mod permanent (cred că se activează totuși în anumite situații, am citit ulterior despre petreceri la piscină; bine că n-am citit înainte de a rezerva!) Dincolo de bar, în fața restaurantului, e un șir de mese mai șuchii (blat de sticlă peste un fel de tavă plină cu nisip și scoici), iar în capăt de tot am descoperit cel mai romantic colț al complexului, la umbra leandrilor (o să vedeți în poze). Apa piscinei a fost caldă și extrem de curată; de fapt, rândunelele care se servesc în permanență din această apă pot depune cea mai credibilă mărturie despre cât de curată e! Dacă mă gândesc bine, cred că n-am mai întâlnit niciodată o astfel de situație, rândunele care să bea apă din piscină; spectacolul pe care îl făceau era nemaipomenit, mai ales că erau foarte multe și foarte gureșe! Piscina avea un sistem de recirculare a apei, ascultabil din cameră, dar nederanjant.

De ținut minte că de pe platoul unde e amplasată piscina ies cele mai frumoase poze cu golfurile Paleokastriței, merită să vă opriți aici chiar și numai pentru asta! Ca să nu mai zic despre senzația de infinity pool pe care o ai odihnindu-te pe marginea dinspre mare a piscinei, sau despre apusul de soare pe care-l poți urmări în direct în partea dinspre Castelul Îngerilor!

Prima impresie despre restaurant am povestit-o deja, ar mai fi de adăugat că prețurile mi s-au părut comparabile cu alte locuri de pe insulă, că e „decorat” mai mereu cu muzică grecească la un nivel sonor rezonabil și că nu e deloc aglomerat, cu excepția orelor prânzului. Noi am mai mâncat o singură dată acolo, în a doua seară, când ne-am întors dintr-o excursie care a inclus apusul văzut de pe mare (despre asta în episodul următor). Fiind târziu, am zis să comandăm chestii ușoare: bruschete (cum am avut la prânz în prima zi), haloumi la grătar, un soi de prosciutto local care nu mai știu cum se chema și o salată corfiotă (salată verde, rucola, același prosciutto și smochine). Plus un ouzo pentru Tati și o carafă mică de vin roșu, 37 de euro.

În plus, am văzut chiar la intrare o vitrină cu înghețată de mai multe feluri, precum și niște mașinuțe pentru copiii mici, genul care merg cu fise. Alături, cu intrare din stradă, au și un magazin cu suveniruri de tot felul; nu știu cum, dar noi am ratat să-l vizităm.

Am plătit toată contravaloarea sejurului la sfârșit (cash). Nick nu era acasă, dar o delegase pe soția lui să ne dea chitanța, să ne mulțumească pentru că-i alesesem și să ne ofere un cadou (un poster cu splendida panoramă a golfurilor Paleokastriței). La rândul nostru, le-am dăruit un mic album cu fotografii din România, precum și invitația de a ne întoarce vizita...

... Nu voi scrie separat despre Lakones, dar nu pot să închei fără să vă zic câteva cuvinte despre acest frumos sat tradițional corfiot. Ne plăcuse ce văzusem în drum spre Bella Vista, așa că în prima seară am decis să ne plimbăm până acolo, mai ales că îmi încolțise un gând în cap: poate vom găsi o tavernă grecească autentică pentru cină! Am mers pe marginea șoselei, nu e periculos deloc, seara rar mai trece câte o mașină sau vreun scuter pe acolo, nici nu-ți vine să crezi ce liniște e! Pe drum am mai întâlnit o terasă chiar la câțiva metri de complexul nostru, la intrare scria că aici e de fapt locul de unde kaiserul obișnuia să admire panorama golfurilor. Mai sunt și câteva studiouri cu vedere splendidă la mare. La intrarea în sat este o cofetărie, precum și o mică fabrică de înghețată. Șoseaua șerpuiește apoi printre case mai noi sau mai vechi până ajunge într-o mică piață cu platan, aici trebuie să fie centrul localității. N-am greșit, dovadă și ușoara animație produsă de cei câțiva localnici care ieșiseră la un pahar de vin sau de vorbă. Am întrebat de tavernă și ne-au făcut semn să mai mergem.

Până acolo am descoperit un magazin sătesc, de unde ne-am completat proviziile pentru micul dejun. Taverna Boulis ne aștepta cu vreo două mese afară, la stradă, dar am vrut să ne bucurăm de atmosfera interiorului. Părea a fi chiar ceea ce doream! Mese acoperite cu țesături în carouri, tablouri cu peisaje marine, obiecte tradiționale, bouzouki în surdină! Chiar în față, încăperea se termina cu o mică terasă spânzurată deasupra prăpastie, cu vedere la mare (printre copaci), unde se aflau 3 mese; 2 erau ocupate, iar una rezervată. Ne-am așezat înăuntru și imediat am fost preluați de o doamnă grăsuță și volubilă. N-a durat mult să ne prindem: taverna este un exemplu de afacere de familie tipică - tatăl gătește, mama și fiica servesc mușteriii. Oferta nu era prea generoasă; am ales musaca, iar Tati un fel de mâncare tradițional, numit tigania, un soi de tocană de vițel cu cartofi prăjiți. Bună și mâncarea lui Tati, dar mie mi-a rămas la inimă musacaua aia! :P La una din mesele de pe terasă era o pereche de nemți trecuți de prima tinerețe. Ea luase tot musaca. Când era pe la jumătatea porției, l-a chemat pe bucătar. Omul a venit, dar se vedea că nu era în apele lui. „Tu ai făcut asta?”, a întrebat nemțoaica. „Da”, a bânguit el. „Serios?! Chiar tu?” „Mda...” „Ești cel mai bun bucătar din lume! Ai făcut cea mai bună musaca pe care am mâncat-o în toată viața mea!!!” Mai apoi i-am auzit făcând vorbele pentru nu știu ce mâncare de iepure pentru cina următoare... Drept udătură, ni s-a recomandat berea roșie corfiotă, un sortiment artizanal care mi-a plăcut la nebunie și pe care - nu știu de ce - n-am mai găsit-o în alte locuri pe unde am mâncat în Corfu! Am vrut să mai revenim la Boulis, dar n-am mai apucat. Ați înțeles ideea, nu ratați!

Lakones are și muzeu etnografic, am văzut indicator, dar n-am avut vreme. De asemenea, am văzut că se coboară pe o potecă direct în Paleokastrița, mi-ar fi plăcut, dar...

---

VIZUALIZĂRI: 2216 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI