Nuntasi in Ardeal veniti din Bucuresti

TIPĂREȘTE

Nuntasi in Targu Mures

Cam prin luna lui mai 2015 am primit invitatia de a fi martori la casatoria unor prieteni foarte buni. Nimic neobisnuit pana acum, doar ca noi stam in Bucuresti, iar ei (de fapt ginerele) sunt din Targu Mures, unde avea sa aiba loc si fericitul eveniment. Cum eu sunt obisnuita cu delegatiile scurte, am cautat repede online o cursa cu avionul: “plec dimineata sambata si ma intorc cu prima cursa de duminica”. Din pacate avion pe ruta Bucuresti- Targu Mures nu (mai) exista, drept urmare trebuia cautat alt mijoc de transport. Cel mai confortabil parea masina din dotare.

« Lasa draga, ca mai facem cateva opriri pe traseu sa vedem si noi una – alta. O sa facem un mini concediu, daca tot batem atata drum. Iti las tie placerea sa rezervi cazarile si ma ocup eu de traseu. Si... daca tot ne plimbam atata, las-o pe aia mica la maica-ta, ca sa fim si noi linistiti», imi spune sotul impaciuitor.

Dupa unele negocieri asupra perioadei de “sedere” in concediu fara copil, am convenit asupra a 3 nopti de joi pana duminica in mijlocul lunii iulie, dintre care prima petrecuta pe langa Cheile Turzii si doua in Targu Mures.

Si asa am plecat la drum in directia Transilvania inarmati cu GPS-ul si harta rutiera (ce-i drept din 2011, dar las’ ca-i foarte buna, doar nu s-au construit prea multe autostrazi de atunci). Traseul Bucuresti-autostrada spre Pitesti- Dealu Negru- Calimanesti- Sibiu este clasic si nu voi insista asupra lui.

Am continuat pe DN14 in directia Copsa Mica, cu prima oprire la Cetatea Stolzenburg. Cum drumul national trecea prin mijlocul satului Slimnic am profitat de ocazie sa ne dezmortim putin picioarele urcand dealul abrupt spre poarta cetatii. Din drumul principal se face un indicator catre cetate pe o strada ingusta pietruita, pe care am strabatut-o pe jos. Am trecut mai intai pe langa Biserica Fortificata, pe care din pacate nu am reusit sa o vedem decat din strada. Accesul in incinta zidurilor era blocat de o poarta ferecata. Ne-am continuat urcusul prin arsita soarelui ajungand pana aprope de ruinele zidului cetatii. Un gard de sarma deasupra caruia a fost montata sarma ghimpata asigura securitarea locului. Spre deosebire de aceste masuri drastice de tinere la distanta a posibililor talhari, accesul se face printr-o poarta metalica pe jumatate rupta si ruginita. Traversand zona dintre gardul de sarma si zidurile cetatii, am batut la unica poarta de lemn ce permite vizitarea curtii interioare, caci accesul costa... 3 RON de persoana. Trecand pe sub arcada de la intrare, parca am pasit intr-o alta lume: gasesti in gradina interioara flori rosii superbe asezate frumos in carute-ghivece, un canar viu intr-o colivie, dar si curtea de pasari domestice si gradina de zarzavaturi, caci paznicul cetatii este si locatarul sau.

Istoria burg-ului incepe prin sec XIV, cand populatia saseasca a construit pe locul turnului clopotnita de astazi, o capela gotica fortificata, ca adapost impotriva invaziilor repetate ale trupelor otomane. Curtea a fost in timp intregita de o bazilica de mari dimensiuni, din care astazi au ramas doar peretii laterali. Capela este transformata intr-un turn de aparare si un nou bastion in partea de sud este adaugat la cetatea existenta. Din pacate incepand cu anii 1700, incepe si perioada decaderii: rascoale inabusite de armata, epidemii de ciuma, materialele zidurilor demolate partial si folosite la alte constructi, toate au dus la distrugerea ei treptata.

Ultima reparatie majora este documentata in 1959 cand au fost reabilitate turnurile si cortina cetatii.

Am putut astazi sa ne urcam in turn si sa fotografiem de la inaltime zona dar si sa admiram o parte din zidurile de aparare. In rest, cetatea necesita ca multe alte obiective din Romania fonduri suplimentare (insuficiente) pentru restaurare.

Ne-am continuat drumul cu masina pe DN14 si ne oprim la Biserica Fortificata din Axente Sever. Nu aveti cum sa ratati obiectivul, aflandu-se chiar langa soseaua principala. A fost re-deschisa publicului larg abia acum vreo 2 ani, dupa incheierea (partiala) a procesului de renovare cu fonduri europene. Obiectivul este inclus in lista siturilor “Transilvania Card”.

Biletul costa 6 RON/pers (fara card) si cuprinde atat vizita in biserica micuta dar luminoasa cu orga, cat si accesul in turn si la muzeul “de arta populara”. Toate acestea se gasesc in spatele zidurilor groase si acum (partial) restaurate. Am gasit expuse costume populare sasesti dar si o “odaie” traditionala cu mai toate lucrurile care acum cateva sute de ani erau indispensabile traiului. Am gasit aici obiecte pe care le avea si bunica de genul masinii de cusut Singer sau a fierului de calcat cu carbuni. Mai sunt expuse o macheta a bisericii precum si planse schematice in care se explica modul de constructie a zidurilor de aparare.

Constructia bisericii a inceput prin secolul XIV. O suta de ani mai tarziu pe langa lacasul de cult se aduga in scop defensiv si o pasarela de tragere pe arcuri si creneluri pentru smoala si un grilaj de lemn cu tepi. Pe langa acestea zidul de aparare este completat cu drum de straja si hambare.

O parte din incaperile renovate, care in trecut fusesera folosite drept depozite de alimente au fost re-amenajate acum pentru a gazdui turistii aflati in trecere. Au fost create astfel 2 camere spatioase si inalte, cu peretii grosi de piatra, fiecare cu baie proprie si mobilier basic. Pe langa acestea, exista la dispozitia clientilor si un spatiu special de luat masa tot. Pentru ca peisajul sa fie cat mai placut, spatiul verde este atent ingrijit, s-au plantat flori si cativa pomisori.

Am lasat in urma biserica veche si gradinile cu flori pentru a ajunge la urmatorul punct din lista noastra de obiective, orasul Medias.

Venind dinspre Axente Sever spre centrul Mediasului privelistea este relativ neimpresionanta pentru mine: bloculete prafuite scorojite de timp, cate o fabricuta mai inalta dezafectata, vreun caine vagabond jigarit alergand dezorientat si vreme a ploaie. Am platit cei 50 bani la automatul care iti permite accesul cu masina in “Centru” usor indoita ca as vrea sa ma opresc aici. Ne-am plimbat pret de cateva minute prin parcul plin de flori si am urcat spre cetatea medievala. Ajunsi aici am admirat biserica Maria, cea mai de seama constructie actuala. Pe langa obiecte de cult, biserica gazduieste o colectia pretioasa de covoare antice din Anatolia. Intrarea in biserica este libera. Exista chiar o domnisoara care ne-a intrebat in limba germana daca dorim informatii suplimentare despre locatie. Era prima ei zi ca si ghid in biserica :).

Am aflat pe aceasta cale ca se mai pot vizita “pe ziua” inca 2 turnuri, dar din pacate la acea ora tarzie (de 6 seara...) nu mai era nimic deschis.

Incepea sa fie tarziu, asa ca am grabit pasul spre ultimul obiectiv, Biserica de la Biertan, aflata pe lista obiectivelor Unesco. Constructia ei a avut loc la sfarsitul secolului XV-jumatatea sec. XVI, pe locul unei biserici anterioare. Este o biserica hala gotica, fiind ultima constructie de acest gen din Romania. In prezent din cele 7 turnuri si 2 bastioane, sunt de remarcat turnul sudic, cu o fosta capela catolica, cu picturi murale din secolul XVI, turnul vestic- fosta primarie si turnul nord-estic (in prezent lapidariu). De asemenea de mare valoare, dupa spusele ghidei noastre este sistemul de zavorare a usii catre camera “comorilor”.

Tot aici am vazut celebra "camera a divorturilor" prezenta si in alte biserici sasesti, o forma rudimentara de consiliere familiala, dar cu rezultate surprinzatoare: Cuplurile ce nu se mai intelegeau si doreau sa se desparta, trebuiau sa locuiasca timp de 2 saptamani impreuna intr-o camera din cadrul Bisericii Biertan unde aveau de impartit un singur pat, lingura, farfurie si cana. La sfarsitul perioadei aveau din nou de ales viata impreuna sau separarea. Dupa spusele ghidei, pe parcursul a catorva sute de ani, dupa aceasta experienta, doar o singura pereche s-a despartit.

Situl arata reconstruit frumos in prezent, se mai lucreaza inca (exista zone cu schele, gramezi de nisip si ciment), iar o vizita (scurta) merita tot efortul.

Am innoptat la aprox. 5 km de Cheile Turzii, la “casuta Andrey”, din Satul Cornesti. Cazarea a fost strategic aleasa ca sa putem fi cat mai aproape de chei, fara ca ne “imbulzim” in cabanele din la Intrarea in Cheile Turzii. Nu voi insista, voi spune doar ca pentru o noapte merita toti banii –are prispa si 2 camere, o gradina enorma superba...

Avand in vedere ca vremea era foarte frumoasa, si peisajul la fel, am stabilit sa facem un circuit usor deosebit fata de marea majoritate a turistilor, care merg doar pe langa firul apei fara a urca deloc prin padure. Astfel, noi dupa indicatorul cu diferitele trasee existente, am urcat dealul oarecum abrupt prin padure pana cand am ajuns pe platou, in buza de sus la cheilor. Am mers apoi in amonte pana la iesire. In afara partii de urcus, drumul nu este deloc greu iar peisajul este superb. Singurul moment “mai dificil” pentru mine a fost traversarea raului la iesirea din chei pe pietre. Cum nu am vazut niciun pod a trebuit sa ma descurc sa sar din piatra in piatra. Ne-am continuat drumul « ca toata lumea » spre aval pe jos pe langa apa. Multa lume, poteca ingusta dar fara niciun pericol. Am vazut chiar si copii prescolari si oameni in varsta, deci nicio problema. Drumul cu totul a durat vreo 3 ore.

Ne-am continuat drumul direct spre Targu Mures. Deja ni se facuse foame, eram si putin obositi. Am avut cazare la Pensiunea (Hotel) Atlantic- la maxim 5 min de mers pe jos de Centru (Piata Trandafirilor), dar in acelasi timp situata intr-o livada mare cu tot felul de pomi fructiferi si ferita de zgomot. Cand voi avea timp voi scrie un review separat, caci merita!

Am reusit sa vizitam Palatul Culturii, cladirea impozanta in Stil Art Nouveau, cu sala mica, sala mare si sala oglinzilor, precum si cateva exponate a unor pictori maghiari si romani. La miezul zilei cand am ajuns noi, chiar si intr-o zi de sambata, muzeul era aproape gol (doar cateva perechi de miri impreuna cu fotograful, pozand in vreo sala, caci este la mare voga sa ai poze de nunta in Palatul Culturii). Stiam de oglinzile expuse in sala cu acelasi nume ca au primit un premiu important la Expozitia organizata la inceputul secolului XX, dar nu ma asteptam sa fie atat de deosebite. Din fericire, aici am avut si ghid audio in care ni s-au expus pe langa istoria oglinzilor si cateva cuvinte despre semnificatia desenelor ilustrate, reprezentand fiecare cate o poveste maghiara.

Ne-am urcat apoi in turnul Palatulul Culturii. Se achita bilet separat pentru acest obiectiv, platibil tot la Casierie din Palatul Culturii, desi Turnul se afla pe cealalta partea strazii fata de Palat. Intrarea se face printr-o usa metalica joasa.

Accesul pana in varf se face relativ lejer: treptele sunt late, este bine iluminat interior, asa ca nu va fie teama sa urcati. Veti avea parte de o vedere panoramica a orasului deosebita, care merita tot efortul de urcat si coborat... Totusi, asa cum am fost atentionati de doamna de la casierie, la fiecare jumatate de ora, bat clopotele din turn, de aceea este bine sa stationam sub ele.

De sus, am putut sa observ si Biserica Mare, sau pe numele oficial Catedrala (ortodoxa) Inaltarea Domnului, locul unde prietenii nostrii aveau sa se casatoreasca peste cateva ore.

Constructia ei s-a facut in perioada 1925-1394, fiind in prezent cel mai mare edificiu ortodox din Targu Mures. Mai mult, se afla in centrul orasului (in Piata Trandafirilor).

Din pacate timpul foarte scurt nu mi-a permis o vizitare mai amanuntita a zonei, desi mi-am promis ca voi reveni macar pentru inca vreo 2 zile intr-un viitor oarecare, macar sa vad ci Cetatea Medievala.

... ca de obicei (nu am destul timp sa vad cat imi doresc)...

Oricum, aceasta iesire mi-a “incarcat bateriile” pentru cateva saptamani bune.

Concedii placate si linistite!

---

VIZUALIZĂRI: 1398 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI