GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am vrut si am stabilit impreuna cu prieteni dintr-o asociatie a persoanelor cu dizabilitati, 32 la numar, sa mergem anul acesta in Grecia. Si am ales Paralia Katerini si anume la hotelul Akti Musson la sugestia Mirunei de la agentia [...] din Brasov. Am cautat si alte locatii in Paralia dar Miruna ne-a asigurat ca va fi totul bine la Akti Musson. Deci am mers pe mana ei. Proasta alegere.
Inainte de plecare vine, la autocarul unde ne faceam imbarcarea, Miruna si ne spune ca vom schimba la Bucuresti autocarul cu unul mai modern si dotat cu lift pentru cele 3 persoane [care] eram in fotolii rulante, fiind al agentiei [...]. Minciuni. Plecam la ora 7:30 din Brasov catre Grecia.
Ajungem in Bucuresti undeva pe la 10:30 si acolo alta surpriza, ne astepta un autobuz, modern, nou dar care totusi ne oferea mai putin confort ortostatic ca cel cu care venisem pana acolo. Ce lift si spatii pentru fotoliile rulante? Randurile de scaune erau mai apropiate. Ce eforturi sa inbarci pe brate 2 persoane care nu puteau sa isi foloseasca picioarele si sa depozitezi 3 fotolii rulante. Jenant Miruna si [...] sa va bateti joc de alte persoane mai defavorizate decat tine. Rusinica! Dar frustrarile noastre te vor ajunge intr-o zi.
De la Bucuresti am avut-o pe Florenta ca si ghid. Am apreciat-o pentru imensitatea de date si informatii despre obiectivele si locatiile vazute de noi. Excelent ghid. Si asa am mers timp de 17 ore inghesuiti intre scaune pana am ajuns la minunatul si laudatul hotel Akti Musson. Am aflat ca propietarul acestui hotel este si cel al agentiei de transport - [...].
Deci hai sa ne cazam in camerele noastre. Inca o surpriza Miruna, pentru noi, dar tu stiai ca acest hotel nu are nici o camera adaptata unei persoane cu dizabilitati. Si noi eram chiar 3 astfel de persoane. Rusinica inca o data!
Si hai sa mai radem de noi: unul era cazat la etajul 1, celalalt la 2 si eu la etajul 3. Bineinteles ca intr-o camera micuta unde nu puteai manevra un fotoliu rulant. Noi ca sa ajungem in baie pentru un dus sau pentru alte evenimente nu va imaginati cate eforturi depunem cand ar fi trebuit sa fie ceva normal. Cui sa ne plangem? Am incercat sa gasim alte solutii cu cei de la receptie dar in van. Ne-am resemnat si adaptat la acele conditii.
Curios ca aveau la parter o toaleta adaptata pentru persoane cu dizabilitati. Dar mai tot timpul era ocupata cu saci cu lenjerie si cearceafuri murdare. Cu toate ca ne aveau ca si oaspeti nu cautau sa depoziteze acei saci in alta parte. Eram o cantitate neglijabila pentru ei.
Despre mesele servite in regim de demipensiune si all-inclusive de acest hotel destul de saracacioase. Oua fierte, un salam, iaurt bun, gem de doua feluri, cascaval vegetal si gumat. Masa de seara era servita de administratorul Nikos. El era cel care iti punea in farfurie. Cate putin din ce aveau. Nu conta ca doreai sau nu doreai ceva. El oferea la toti din ce avea.
Mi s-a parut ca sunt la o cantina comunista. Mult mai rau ca la hotelul Hora din Saturn la care am fost in luna august. Am scris despre aceea vacanta la Saturn. (vezi impresii)
Cred ca in 4-5 seri am iesit din restaurant si am plecat sa mananc ceva comestibil la tavernele din Paralia Katerini. Am apreciat plaja si apa marii Egee. Preturile destul de maricele la Paralia. Stiu si ei ca sunt o statiune turistica.
Tranportul catre Brasov bineinteles ca l-am facut cu acelasi autobuz, iti multumim inca o data [...], in ghilimele, de data asta l-am facut fara a mai fi debarcati la Bucuresti. Cei 2 conducatori auto, Costica si Andrei, pe care i-am avut in vacanta noastra de nota 10. Au cautat si intreadevar ne-au ajutat cat au putut.
Nota mea este un -5 pentru acest hotel si cu siguranta nu voi mai ajunge la el niciodata.
Adio akti musson.
Trimis de ATRETES in 21.09.15 18:31:47
- A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ATRETES); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 40.27003400 N, 22.59703600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE
Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.
@ATRETES: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
Mulțumesc.
@webmasterX - Am inteles. Scuze. Dar atat de revoltat sunt incat as vrea sa stie toti membrii de aceasta experienta a mea. Pe viitor voi avea grija mai mare. Seara faina!
Stimate domnule M. S.,
Am citit cu surprindere review-ul Dvs si dorim sa clarificam cateva aspecte cu privire la cele relatate de Dvs. Comentariul nostru se refera strict la Hotelul Akti Musson (dupa cum de altfel este si specificul acestui site si al topic-ului) si nu face referire la serviciile de transport sau alte servicii contractate care nu au legatura cu activitatea hotelului nostru.
In primul rand, trebuie sa mentionam faptul ca HOTELUL AKTI MUSSON NU DISPUNE DE CAMERE ADAPTATE PENTRU PERSOANE CU DIZABILITATI, dupa cum nu dispune nici un alt hotel din Paralia Katerini’s. Este din pacate o realitate a regiunii Riviera Olimpica a Greciei, unde nu veti gasi hotelurile cu capacitate de sute si mii de camere pe care le gasiti in Bulgaria sau Turcia de exemplu, care au si acest tip de camere adaptate persoanelor cu dizabilitati. In luna februarie 2015, hotelul nostru a primit o solicitare de la o agentie de turism colaboratoare din Romania pentru un grup de persoane cu dizabilitati, in care ni se solicitau 3 camere adaptate persoanelor cu dizabilitati. Am transmis agentiei de turism colaboratoare ca din pacate nici hotelul nostru si nici alte hoteluri din Paralia Katerini’s cu care colaboram nu dispun de acest gen de camere. Totusi, la insistentele organizatorilor grupului, care doreau Grecia continentala ca destinatie, mai precis Riviera Olimpica (o destinatie accesibila atat ca pret, cat si ca distanta – pentru un program cu transport cu autocarul), am cerut detalii despre ce facilitati sunt obligatorii pentru cele 3 camere in discutie. Ni s-a raspuns ca usile (atat cea de la intrarea in camera, cat si cea de la baie) trebuie sa aiba anumite dimensiuni, pentru a se putea intra cu caruciorul in camera si sa nu existe prag la usa de la baie. In hotelul nostru exista 3 camere care corespundeau acestor criterii (cate o camera pe fiecare etaj) si am transmis fotografii cu aceste camere agentiei de turism colaboratoare. Aceste camere sunt intr-adevar mai mici fata de restul camerelor din hotel (DBL, TPL, QPL si suite), insa singurele criterii care ne-au fost solicitate au fost cele mentionate mai sus. Agentia de turism a prezentat liderilor Asociatiei Dvs mai multe oferte de hoteluri din statiuni si tari diferite (inclusiv oferte ce includeau transport cu avionul), insa delegatii Asociatiei Dvs au preferat oferta hotelului nostru, considerand-o cea mai competitiva din cele prezentate. Va asiguram ca discutiile purtate cu agentia de turism, respectiv informatiile transmise catre liderii Asociatiei Dvs au fost acurate si de o transparenta totala si in nici un moment HOTELUL NOSTRU NU A CONFIRMAT CAMERE ADAPTATE PENTRU PERSOANE CU DIZABILITATI. In acest sens, va rugam sa verificati contractul semnat cu agentia, unde sunt confirmate camerele standard cu demipensiune inclusa.
In ceea ce priveste comentariile Dvs cu privire la serviciile de masa oferite in hotel, dorim sa specificam faptul ca masa (atat micul dejun, cat si cina) este de tip bufet cu autoservire sau bufet servit (in cazul cinei). Oaspetii nostri se pot servi de cate ori doresc si cu ce doresc dumnealor de la bufetul restaurantului. In cazul grupului Dvs, intrucat anumite persoane nu se puteau servi singure si aveau nevoie de ajutor, am suplimentat personalul de la restaurant pentru a ajuta la servirea cinei si pentru a evita formarea unor cozi de asteptare la bufet, ceea ce ar fi fost neplacut si pentru ceilalti turisti aflati in hotel. Ne pare rau daca gestul nostru a fost interpretat ca fiind “atitudine de cantina comunista”. Regretam ca felurile de mancare nu au fost pe gustul Dvs, insa aceasta este strict opinia Dvs personala si subiectiva. Pe cititorii acestor randuri, pentru o imagine de ansamblu asupra acestui subiect, ii invitam sa vizualizeze pagina de Facebook a hotelului nostru, unde sunt foarte multe review-uri si comentarii pozitive ale oaspetilor hotelului nostru, in special cu privire la serviciile restaurantului nostru .[***]
In incheiere, dorim sa mentionam ca majoritatea membrilor grupului Dvs au fost foarte multumiti de serviciile oferite de hotelul nostru; mai mult decat atat, unele persoane (inclusiv cei doi colegi de grup care aveau dizabilitati locomotorii si s-au confruntat cu aceeasi situatie de cazare ca si Dvs) au participat la concursul cu fotografii organizat de hotel pe pagina de Facebook, al carui premiu era o vacanta la hotelul Akti Musson. Insasi participarea dumnealor la acest concurs (fotografia postata poate fi vizualizata pe wall-ul paginii de Facebook a hotelului) confirma faptul ca au fost multumiti de serviciile hotelului nostru.
Ceea ce ati uitat sa mentionati in comentariul Dvs a fost faptul ca intreg staff-ul hotelului a fost in permanenta la dispozitia dumneavoastra si a grupului, pentru a va oferi tot sprijinul nostru ca sa va puteti bucura de vacanta Dvs. Ne-am fi asteptat din partea Dvs la un simplu “MULTUMESC” adresat acestor oameni care, fara a avea nici un beneficiu sau avantaj suplimentar, au depus toate eforturile (inclusiv fizice) pentru ca Dvs sa aveti o vacanta frumoasa.
Cu consideratie,
Hotel Akti Musson
NB Akti Musson este (sau a fost) reprezentant al unității
Pe AmFostAcolo nu acceptăm postarea în clar a informaţiilor cu caracter personal (nume, numere de telefon, adrese de mail, etc). Asemenea date se pot trimite/primi însă prin mesaje private, destinatarul primind aceste mesaje în aceeaşi căsuţă de mail în care primeşte şi înştinţările despre ecouri.
Pentru a transmite un mesaj personal: click pe numele utilizatorului, apoi - în fereastra nou-deschisă - pe linkul "trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.
@dusim - ecou şters + 2 zile supendare pentru atac la persoană şi limbaj suburban.
Pe acest sait sunt intolerabile, ambele; având în vedere virulenţa şi nivelul de (sub) cultură arătat în această primă intervenţie a ta pe sait, personal mă îndoiesc că ai ce căuta pe aici - poate găseşti alte locuri în care să te "desfăşori" mai în voie.
Dar poate mă înşel, poate vei învăţa ceva din asta, poate îţi vei reconsidera limbajul şi vei ataca ideile, nu persoana - caz în care eşti binevenit, după expirarea suspendării.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Akti Muson Hotel — praf și pulbere!!! Feriți-va de el!!! — scris în 18.08.23 de ux130399 din ALBA IULIA - nu recomandă
- Apr.2023 O vacanta de neuitat — scris în 27.04.23 de Ștefan1977 din GRIVIţA [IL] - RECOMANDĂ
- Jan.2022 Cel mai groaznic revelion din istorie — scris în 02.01.22 de CristianaTeo din BUCURESTI
- Jul.2019 Un hotel in care nu as reveni nici gratis... — scris în 15.07.19 de MihaiBv din BRAşOV - nu recomandă
- Jun.2019 Prima vacanţă în Grecia — scris în 01.07.19 de costyy † din TâRGU JIU - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Superb de jalnic — scris în 12.07.17 de Raulmadrid din TIMISOARA - nu recomandă
- Jan.2017 Esec sau mizerie organizatorica — scris în 07.01.17 de HORICA62 din BRAşOV - RECOMANDĂ