Solicitare CMR / BULGARIA - #LITORAL SUD

Traseu optim Suceava - Sunny Beach

Trimisă în 03.02.17 10:01
autor iulian1967JR [Suceava]
» VIZUALIZĂRI: 8335

Intentionez pentru prima oara sa merg la mare in Bulgaria, in statiunea Sunny Beach.

Avand in vedere ca plec din Suceava, care este traseul optim pentru a ajunge in statiunea Sunny Beach? (optim din punct de vedere al calitatii drumului si al duratei totale)

Va multumesc anticipat pentru raspunsuri.

Iulian


  • PERIOADA: iulie 2017
  • BUGET: 1
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 1 -- VÂRSTA: 11

Răspunsuri

ami_cipSV2r[03.02.17 11:14]

@iulian1967: Eu sunt din Prahova si am mers pe doua rute care au fost ok, cu o mica diferenta de aproximativ 50 km intre ele:

1. Centura Bucuresti (a fost cea mai grea portiune din tot drumul) -Giurgiu-Ruse E70 (dupa pod iei Vinieta de preferat sa ai leva sau euro, in lei este mei scumpa) -Razgrad E70-Shumen-A2 (autostrada spre Varna) -Varna (treci tot orasul si faci dreapta spre Byala-traficul este ok) -Byala E87- Obzor-Sunny Beach;

2. Constanta-Vama Veche-E87 Kavarna-Balchik-Varna- Byala-Obzor-Sunny Beach.

Ambele trasee sunt ok, drumurile sunt bune, fara gropi, se circula regulamentar, fluid, fara blocaje (in special la bulgari), zmeii in trafic sunt tot romanii. Grija sa iei vinieta si sa o lipesti pe parbriz, fara detectoare de radar (sunt interzise la bulgari), lumini aprinse, centura de siguranta si viteza orientata in functie de trafic, atentie nu parca pe loc interzis (se ridica imediat masina). Eu am fost 7 ani la rand si nu am avut niciun incident.

Concediu frumos si drumuri bune.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

Lucian74GD1r[03.02.17 11:36]

Cea mai scurta varianta. Bac Călărași. Apoi prin Dobrich și Vara.

Drum bun fără gropi sau alte probleme.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

RamonSV1r[03.02.17 11:45]

@iulian1967: Buna ziua,

Noi am fost de 3 ori in Sunny Beach.

Traseu urmat: Suceava-Bacau-Adjud-Buzau-Slobozia-Autostrada Soarelui-Constanta-Mangalia-Vama Veche (iesire din tara) se tine drumul E87-spre Varna, se trece pe langa Albena, Nisipurile de Aur, Constantin si Elena, urmeaza Varna, apoi dupa Varna se tine soseaua spre Burgas. Dupa Varna urmeaza localitatile Priseltsi-Bliznatsi-Rudnik-Goritsa-Byala-Obzor-Sunny Beach. Atentie, dupa localitatea Rudnik este o mica bifurcatie, de aici tineti tot stanga spre Byala si nu o luati spre dreapta spre Dyulino (pe aici ne-a dus GPS-ul prima data cand am fost); ajungi si pe acest drum in Sunny Beach (GPS-ul ne-a aratat ca e mai scurt drumul), dar e un drum prin padure multa, ingust, cu foarte multe curbe, obositor); deci recomandarea este sa tineti spre Byala-Obzor. V-ar ajuta un GPS, in special pentru traversarea orasului Varna si gasirea rapida a hotelului odata ajunsi in statiune.

Din Suceava pana in Sunny Beach sunt cam 750 km. Se poate merge si dintr-o data, noi am ales insa de fiecare data sa ne oprim in localitatea 2 Mai (dupa Mangalia), ne-am cazat pentru o noapte si dimineata urmatoare plecam spre vama, spre Bulgaria. Trebuie sa va luati din vama vigneta pentru Bulgaria.

Cam atat. Daca mai aveti nelamuriri, va stau la dispozitie!

Numai bine si alegeri inspirate pentru vacante!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

maria55 †SE2r[03.02.17 11:53]

@iulian1967: din p. m. d. v., sugerez varianta Vama Veche!

1. Fara centura Bucurestiului

Din Suceava la Mangalia din E81 in E87 fara a intra in Constanta. Ai A2 care te scoate la Agigea!

Cei aprox 210km pe care-i mai ai din Vama Veche pana in Sunny Beach sunt o placere! Locuri si licatii minunate, drumul fiind pe malul marii!

La 15 km de Vama... un popas la Rata Salbatica????!

La 60km Balchic cu toate cele.

Dalboka cu rusticul restaurant /pescarie

Cap Kaliakra cu obiectivul ei si cu cea mai buna cafea expresso.

Împusti multi iepuri... si chiar daca in general ne geabim la cazare, merita sa ne gandim si la ce avem pe traseu!

Drumul ff bun si liber, asta o spun din experienta drumurilor la Sunny si Istanbul.

Daca te sperie oarecum Varna... vreau sa stii ca nu trebuie decat sa mergi inainte, fara stanga sau dreapta, chiar daca intalnesti indicatoare care-ti sugereaza!

In consecinta varianta asta de aprox 750km imi pare cea mai buna atat ca drum cat si ca timp.

Ps Si mai treci si prin Eforie pe la mine????????????

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1750 PMA (3 voturi)

maria55 †SE2r[03.02.17 12:06]

@Ramon: excelent raspuns! Asta sugeram si eu!

In plus, daca stie hotelul, putem sa-i sugeram care intrare sa o foloseasca! Ma refer la Sunny Beach.


Dragoș_MDAU57r[03.02.17 12:10]

Google propune două trasee: prin București, sau prin Dobrogea, cu trecere a frontierei pe la Negru Vodă.

Dezavantaje sunt pe ambele:

- pe cel prin București, cozile ce vor fi la Giurgiu după instaurarea noii legi în Bulgaria cu privire la vinietă (se cumpără acum NUMAI din vamă). Plus centura (vorba vine) capitalei, care e varză - mai bine intri prin oraș. Dacă nu e oră de vârf, treci mai lejer. A! și era să uit: dacă pleci în week-end, mai e și aglomerația de pe A3 de la noi.

- pe cel prin Varna, e dezavantajul lucrărilor la podul Asparuhovo (de la marginea Varnei), care urmează a fi reluate odată cu vremea bună și care vor crea ambuteiaje enorme - ceva mai rău decât era la noi la Agigea. Și ceva serpentine și drum de doar două benzi cu trafic aglomerat între Varna și Slâncev Briag.

Alegi varianta care ți se pare mai potrivită pentru tine și însoțitorii tăi.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

catalina21JR2r[03.02.17 15:54]

Subscriu la varianta 1 a lui ami-cip. Drumul foarte bun


csm34GD3r[03.02.17 16:56]

Am fost de trei ori în Sunny Beach (Slancev Briag) 2014 de Paşte şi 2016. De fiecare data am mers pe ruta Ruse-Shumen-Ajtos-Sunny Beach. Drumul este foarte liber şi destul de bun.

Traseul este asemănător cu cel de la Tg. Ocna la Braşov, cu serpentine dar şi cu porţiuni de drum întins.

Din vama Ruse până la Sunny Beach, fără să mă forţez am făcut circa 4 ore cu 2 opriri.

Găsiţi traseul şi pe Viamichelin Suceava - Bucureşti - Slancev Briag, aproximativ 770 km.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

nycotySV[03.02.17 17:02]

@iulian1967: Cel mai bun traseu, pentru noi, a fost prin Calarasi - Silistra - Varna -Sunny Beach, avand o durata mai redusa si un drum nu prea aglomerat comparativ cu cel prin Vama veche.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

RamonSV1r[04.02.17 10:04]

@maria55: Cu totul de acord! Ați venit cu niște completări minunate!


iulian1967JRAUTOR SOL2r[04.02.17 17:29]

@iulian1967: Va multumesc tuturor pentru informatiile transmise. Voi tine cont de ele in alegerea traseului.


DVMSV1r[05.02.17 14:27]

Da, cel mai ok traseu este Giurgiu - Ruse - Razgrad E70 - Shumen - Varna

la Varna o iei prin oras si faci dreapta spre Burgas (ti indicatoarele de Burgas, drumul este bine semnalizat),

ultimii 30 km, incepand de la Byala sunt cu serpentine unde masina trage f greu (ceva ciudat, au mai scris si altii despre asta, parca nu mai are vlaga).

In rest drumul e foarte ok, bulgarii au drumuri mult mai bune ca la noi cu exceptia A2 care este ca A1 a noastra, peticita, cu gropite si cu denivelari.

Atentie la vigneta daca pleci 7 zile si te intorci in a8a trebuie sa-ti iei vigneta pe 2 sapt. sau pt o luna.

O sa vezi localitati pustii dar si peisaje frumoase. Daca circuli regulamentar totul va fi ok., mai ales la limita de viteza sunt f atenti, daca ai si un co-pilot ii va descoperii sigur prin boscheti. Eu in 6 drumuri i-am gasit doar odata. Am mers prin loc. si cu 80 km dar fiecare pe barba lui. Daca din gresala te opresc, sa ai 10 lv. pregatiti si totul va fi bine.

Cat despre statiune, nu se compara cu Nisipuri, Albena sau celelalte... este cea mai tare din ce au Bulgarii la acest moment.

Atentie la parcare, se ridica imediat masina, daca te opresti pt cateva minute, ramai la masina. La intoarcere sa ai leva sau euro pt plata pod cand intri in tara, nu primesc lei.

Drum bun si distractie placuta. (daca te intereseaza alte detalii, am scris un post, tot aici, pentru hotel Kuban, Sunny Beach - vezi impresii).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

mirastefanCH[08.05.18 13:01]

@Ramon: Imi spuneti va rog unde v-ati cazat in 2 Mai? Multumesc frumos!


RamonSV1r[08.05.18 21:03]

@mirastefan: Bună seara

Ne-am cazat la vila (casa) Mario din 2 mai. Vedeți dacă corespunde așteptărilor dumneavoastră. Noi ne-am simțit bine aici, dar am fost doar în trecere. Vila principală este situată mai în față la drumul care străbate localitatea. Noi am stat într-un o căsuță aflată mai în spate, în aceeași curte cu vila principală. Dacă mai doriți informații vă stau la dispoziție! Concediu plăcut!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

  • [15] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.11282110214233 sec
    ecranul dvs: 1 x 1