Solicitare CMR / FRANȚAîncărcată de pe telefon!

Minivacanta europa cu copii

Trimisă în 26.01.17 22:53
autor didianadJR [București]
» VIZUALIZĂRI: 5650

Am vrea pentru septembrie o minivacanta (3-4 zile) dar nu am idei.

Cu toate ca am vizitat mai multe locuri inainte sa avem copii, acum parca nu gasesc nimic potrivit.

Initial vroiam sa ajungem la Paris, doua zile pe la Disney si una in capitala. dupa ce am studiat preturile, am decis sa lasam pentru primavara viitoare cand este si bb mic mai maricel.

Italia, Spania... alt oras din Europa??? am citit tot felul de articole dar vreau si recomandarile membrilor AFA, la care tin foarte mult.

Mentionez ca nu vrem sa vizitam muzee, sunt prea mici copii inca, nu au rabdare. Daca le respectam programul, ne plimba ei pe noi, deci sunt destul de rezistenti in vacante.

Am vrea plimbari, relaxare, daca gasim si vreun obiectiv potrivit pt copii ar fii perfect. Parisul are cam tot ce imi doresc eu insa costurile sunt destul de maricele iar cel mic nu cred ca se va putea bucura pe deplin de tot ce ofera parcul.

Asadar caut alte optiuni.

Multumesc anticipat pt raspunsurile voastre.


  • PERIOADA: Septembrie -- NOPŢI CAZARE: 3
  • BUGET: 2000e -- TRANSPORT: Avion
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 2 -- VÂRSTA: 3 si 5 ani

Răspunsuri

Carmen IonTITCONSILIER ONORIFIC AFA / FRANȚA38r[27.01.17 10:41]

@didianad: Câteva sugestii, ideea fiind zbor low cost către o destinaţie, fără deplasare într-un alt loc:

1) Barcelona.

Atracţii: Parcul de distracţii Tibidabo, Parcul Guell (Gaudi), Fântâna Magică, urcat cu telecabina pe dealul Montjuic, Aquarium, Parc de la Ciutadella cu grădina zoologică, plaja

2) Valencia

Atracţii: Oraşul Ştiinţelor şi Artelor cu Oceanografic şi Hemisferic, Bioparcul, grădinile Turia (Parcul Gulliver), plaja

3) Lisabona

Atracţii: Parque das Nacoes cu telecabina pentru a vizita Oceanario, apoi Jardim Zoologico, Elevador da Bica (tramvaiul tras pe cablu), croazieră pe Teju şi eventual plajă (la Costa da Caparica se ajunge rapid cu autobuzul 161)

N.B.: Carmen Ion este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația FRANȚA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

PIQIUJR1r[27.01.17 12:45]

Buna ziua,

Nu stiu ce varsta au copii, dar eu l-am dus pe al meu la 5 ani la Disneyland si a fost mai fericit cand eram la piscina hotelului decat in parc . Cred ca Disneyland e mai potrivit pentru 7 ani +. vezi impresii

Eu ti-as putea recomanda Dublin ca destinatie. O zi la gradina zoologica este cel mai frumos cadou pe care il poti face intregii familii. Animalele se afla in mediul lor natural... foarte frumos.

Puteti merge la Tayto Park intr-o alta zi... foarte frumos si acolo pentru copii.

De hranit lebede, vazut caprioare si admirat veverite nastrusnice va puteti bucura in Phoenix Park.

O alta destinatie superba ar fi Tenerife (doar ca e putin mai costisitoare). Loro park este atractia nr 1 pentru copii din intreaga Europa din punctul meu de vedere. Zoo, show-uri cu delfini, balene, foci, papagali... tot ceea ce trebuie pentru o zi superba in familie. E perfect de mers in perioada asta a anului... nu e f aglomerat, iar vremea este f frumoasa. In sud-ul insulei puteti merge si la Siam park (aqua park)... f frumos si acolo...

Mult succes in alegerea destinatiei si calatorie frumoasa!

PS: Sa ne spui ce ati ales pana la urma

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

ElissaSR3r[27.01.17 12:46]

@didianad: vin cu o propunere - Alsacia - vezi impresii, vezi impresii. Ai avion pana in Basel, am inchiriat o masina, si a fost una din cele mai frumoase vacante.

Pentru copii este un parc cu maimute, blande care iti iau floricelele de porumb din mana (le primesti la poarta), o expozitie de fluturi exotici vii, si un castel maret pe care il poti atribui oricarui personaj indragit de cei mici.

Pentru parinti - orasele incantatoare ca in povestile fratilor Grimm, sarbatoarea vinului, plimbari cu barca pe canale in Colmar.

E drept ca e putin timp, dar poate mai mariti perioada.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2450 PMA (4 voturi)

mvaCH[27.01.17 12:49]

Subscriu: Lisabona, Viena, dar si Londra sau, mai aproape, Budapesta... fiind vorba de numai doua zile (practic), depinde ce va atrage. Succes!


ElissaSR3r[27.01.17 12:54]

@didianad: acum am citit si alte pareri, asa ca mai completez raspunsul anterior

Daca vrei vacanta la punct fix, - subscriu pentru Lisabona - pt oceanarium, si pentru Barcelona- gradina zoologica si acvariul.

Ia in calcul si Londra - London Eye (roata), Sea Life (acvariul), Tower Bridge, (care are podeaua din sticla si vezi vapoarele ce trec pe dedesupt, un magazinin Picadilly Circus cu toate personajele de desene animate, sau o lume M&M etc - vezi impresii.

m-am gandit mai mult la copii, parintii se adapteaza mai usor.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

alex silvaGD1r[27.01.17 12:59]

Buna. Tocmai ca am o amintire destul de proaspata, iti recomand Gardaland! vezi impresii

Nu se vor plictisi, nici ei nici voi, atractiile fiind ot toate varstele. Si la Gardaland, aveti SeaWorld. In ianuarie se intra a doua zi cu biletul de la Gardaland.

Orice veti alege va doresc distractie placuta

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

robertTIT6r[27.01.17 13:16]

Barcelona sau Lisabona recomand și eu, în special pentru obiectivele turistice enumerate mai sus de colegii noștri!

Dacă niciuna din aceste două destinații nu va satisfac, eu va recomand orasul Koln! Este un oraș foarte mișto și are în apropiere parcul de distracții Phantasialand unde nouă ne-a plăcut foarte mult! vezi impresii

Va doresc să faceți o alegere inspirată, care să fie și pe placul celui mic!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

negoita*GD1r[27.01.17 13:25]

Am citit si eu toate sfaturile de mai sus. Deja sunt destule si eu unul m-as cam incurca daca as fi in locul dvs.

Un lucru il pot spune insa fara rezerva: Parisul e prea devreme pentru copii (inclusiv Disney land-ul). Ar fi pacat de cheltuiala. Am fost de multe ori acolo si cu baiatul nostru si fara. Cred ca nu "se" (scuze...) merita decat dupa de copii trec de 10 ani. Cu asta nu v-am spus mare lucru dar din experienta mea (si este, la plimbari cu copii) nu contati ca isi vor mai aduce aminte ce au vazut inainte de 7,8 ani.

Spre exemplu prima vacanta in Grecia cu copilul a fost cand el avea 7 ani. Nu-si mai aduce aminte nimic. Si nu am fost la muzee, am fost in Creta. Isi aduce aminte, doar asa putin, de aqua park ori de mersul cu scuterul.

Deci mergeti undeva unde lor nu le pasa! Doar sa le fie bine, sa nu alergati mult, sa mai fie si alti copii etc. Dintre cele de mai sus parca s-ar potrivi Gardaland.

Vacanta placuta.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

IoanaVSR6r[27.01.17 13:44]

Noi am fost in septembrie in sudul Italiei (avion Bari + inchiriat masina). Copiilor (7 si 5 ani) le a placut mult, am fost la Zoosafari, la Alberobello (care e ca un orasel de strumfi), daca e vreme buna se poate face plaja in multe locuri superbe, daca vreti plimbari pe munte e si asta posibil, un pic mai departe. Depinde de preferinte.

Acum 2 ani am fost la Disney si le placut mult, inca tin minte (am combinat cu Belgia pentru ca am gasit bilete ieftine de Bruxelles). Planuim sa mergem si anul asta.

Alta varianta ar fi Bavaria unde am fost primavara trecuta, castele, orasele ca-n povesti, muzeele de Porche si Mercedes din Stuttgart sau BMW din Munchen.

As dori sa mai merg cu ei la Gardaland + lacurile Garda si Como, sau in estul Frantei (din Basel) - EuropaPark, Colmar sau la Madrid (unde am vrea sa vizitam Avilla si Segovia) sau Barcelona.

Din câte am observat depinde mult cum pui problema cu copiii si ce povesti le spui, cum le trezesti interesul pentru calatorii. Ajutati un pic ei gasesc cum sa se distreze si poti alterna distractia pentru copii cu locuri interesante de vazut pentru adulti.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1750 PMA (3 voturi)

IoanaVSR6r[27.01.17 13:47]

Pentru Franta eu as combina Disney cu Normandie sau valea Loarei, poate chiar si Bretagne cu Saint Malo si Mont St michel, asta daca va doriti Disneyland pana la urma.


andreea_cSR7r[27.01.17 14:09]

@didianad:

Disneylandul are farmecul lui la orice varsta. Ai mei au fost in mai multi ani. Cele mai mari emotii le-au trait pe la 3 ani. Atunci inca mai cred in personaje si traiesc emotiile intalnirilor cu ele, ale paradelor, etc. Pe la 5 ani au devenit mai pasionati de atractii gen starwars, crush coaster, etc, iar la 7 ani pe cel mare nu il mai intereseaza deloc "magia" vrea doar atractiile extreme. Asadar, daca va permiteti, acum e momentul.

Cat despre costuri, Disney nu e neaparat scump. Trebuie doar sa stii unde si cand sa cauti. Au plecat saptamana trecuta niste prieteni cu 300 euro cazarea si 3 zile de parc. Saptamana viitoare pleaca altii, la 4* cu 480 euro cazarea3 nopti si 4 zile de parc. Toti in familii de 2 adulti si 2 copii. Noi plecam in vacanta din aprilie 5 zile de parc si 4 nopti cazare la Santa Fe cu 730 euro.

Trebuie sa urmaresti ofertele d epe vente prive si de pe disney. uk.

Totusi, ca alternativa pentru Disney, la varsta asta ai 2 optiuni Gardaland sau Mirabilandia (amandoua in Italia). Gardaland e aproape de aeroportul din Milano (Bergamo) iar Mirabilandia e aproape de Ravena.

Noi anul trecut am avut abonament pentru 1 sezon si am platit 52 sau 59 euro de persoana (nu mai stiu exact). Oricum, am fost in 5 week enduri si ne-a costat doar cazarea si transportul, ca intrarea s-a amortizat cu brio in atatea zile. Partea interesanta e ca au foarte multe atractii pentru cei mici (inaltime mica) asadar nu vei avea asa de multe probleme de genul de ce eu nu am voie si fratele meu mai mare are voie.

In Mirabilandia sunt parca si mai multe atractii pentru cei mici. Cred ca pleaca de la 90 cm pt ca cel mic si la 2 ani a avut voie pe foarte multe.

A 3-a varianta e Legoland in Germania. Foarte aproape e aeroportul din Munchen - Memingen de unde poti lua trenul sau poti inchiria o masina chiar si la 25 euro pe zi. Vei gasi destule atractii ok si pt cel mic, desi multe sunt peste 120 cm.

La varsta asta nu recomand Europa Parc si nici Portaventura deoarece au prea multe atractii peste 120 si chiar 140 cm, deci vor fi dezamagiti ca nu le pot incerca.

Daca nu vrei neaparat parc de distractii, atunci poti alege Valencia unde puteti vizita Oceanograful (mult mai frumos decat cel din Barcelona) si va puteti bucura de spectacolele cu delfini, sau puteti petrece o zi la zoo.

Tot ok pentru mersul cu copii e si Lisabona unde au un zoo superb, un oceanograf, sau daca timpul va permite, puteti ajunge la Sintra unde la Quinta de Regaliera puteti explora tunelurile din curtea castelului. Ai mei au fost fascinati de ele.

Alta varianta ar fi Viena, unde aveti atat Prater cat si zoo.

Mai e si varianta Bruxelles, unde puteti vizita Minieuropa, Atomiumul, puteti merge la Walibi sau la celalalt parc ok pt copii mici dar a carui denumire imi scapa acum.

Budapesta are Ramada aquaword care e superb atat pentru cei mici cat si pentru cei mari.

Deci, lista e lunga, trebuie doar sa va decideti.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2450 PMA (4 voturi)

webmasterX[27.01.17 15:09]

@PIQIU:

Eu ti-as putea recomanda Dublin ca destinatie O zi la gradina zoologica este cel mai frumos cadou pe care il poti face intregii familii. [... ] O alta destinatie superba ar fi Tenerife (doar ca e putin mai costisitoare). Loro park este atractia nr 1 pentru copii din intreaga Europa din punctul meu de vedere

@mva:

Lisabona, Viena, dar si Londra sau, mai aproape, Budapesta... fiind vorba de numai doua zile (practic), depinde ce va atrage

Ne-am bucura să putem citi impresiile voastre de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, aveţi ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribuiţi la o medie mai reprezentativă a acestor destinații.

În plus, când veţi solicita informaţii despre o anumită destinaţie, cei care vă răspund vor putea să o facă adecvat "profilului" vostru turistic (vor putea vedea, de exemplu, în istoricul vostru, locurile în care aţi fost, unde v-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Puteți folosi linkul SCRIE REVIEW (îl găsiţi şi în pagina 1)


ariana333UC[27.01.17 16:09]

@didianad:

V as recomanda Spania si anume Benalmadena! Zborul fiind pina in Malaga, de acolo se poate ajunge cu metrou... autobuz legaturile fiind foarte bune

Este foarte cautata si apreciata de catre familiile cu copii, in septembrie este inca foarte cald, perfect ptr plaja, activitati ptr copii, parcuri acvatice, teleferic, ptr animale marine aveti Selwa Marina chiar in Benalmadena, Crocodile Park in Torremolinos si mai sunt...

Este o zona turistica insorita, atmosfera relaxanta, lume si personal foarte sociabil, preturi accesibile.

Foarte aproape mai exista doua statiuni la fel de primitoare si renumite Torremolinos si Fuengirola.

Daca va pot fi de folos cu alte informatii mao detaliate, o voi face cu mare placere!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

acheliciGD1r[27.01.17 17:51]

Buna tie si tuturor. Eu ti- as recomanda Mamaia.

Ai tot ce vrei ptr copii: acvariul, delfinariul, parcul cu dinozauri, zoo din spatele delfinauriului, telecabina peste Mamaia, plaja de nisip cum nu prea gasesti aiurea, intrare lina in mare cum rar gasesti, preturi rezonabile, aceiasi limba cu a ta, mancare care o cunosc copii tai si multe altele.

Succes si fa alegerea care iti place. Ai de unde alege!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

didianadJRAUTOR SOL[28.01.17 15:53]

Sunteti minunati!!!

Am studiat fiecare locatie oferita de voi si mi le am notat. Cred ca voi avea idei pentru urmatorii 2-3 ani, nu numai pt anul acesta.

Am cerut ajutor si pe alte grupuri dar voi ati fost salvarea mea. Eram sigura ca voi gasi oameni deosebiti.

Va multumesc mult!!!

Cred ca anul acesta vom incepe cu Valencia, din simularile pe care le am facut la biletele de avion, ar fii cel mai ok la pret. Plus ca pozele cu Oceanariu m au impresionat. Cred ca ai mei pitici vor fi incantati.

Dupa Franta, Spania este a doua mea tara preferata. Am vazut doar Madrid si Sevillia. Sper sa ajungem in toamna si la Valencia.

Multumesc mult oameni buni!!!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

ElissaSR3r[28.01.17 15:57]

@didianad: vacanta placuta și aștept impresii din Valencia. Nu am fost și abia aștept sa fac cunostinta cu ea prin ochii tăi


didianadJRAUTOR SOL[28.01.17 16:03]

@andreea_c: multumesc tare mult pt sfaturile tale. Am notat tot.

Pt Paris nu cazarea este problema. Am gasit si eu la 300 euro, chiar si mai putin. Avionul este problema. Poate aici nu am stiu ce sa caut.

Low cost am gasit pt 4 pers pe la 350 eur dar pe aeroportul Beauvais. transportul de la aeroportul acesta si pana la un hotel din jurul Disney ne mai costa cam 150 eur. un shuttle sau taxi ceva. Nu vreau transport comun pt ca mi ar fi greu cu piticii si bagaje. dar si transportul in comun ar ajunge cam tot la 100-120 eur... din ce imi amintesc eu din vizitele precedente. plus bagajul de cala, care se plateste la low.

Pe Charles de Gaule este doar tarom adica in jur de 700 eur.

Am vazut ca sunt hoteluri care au transfer aeroport inclus dar numai de pe CDG.

Per total excursia ar fii destul de mult, bb nu va avea nici 3 anisori si la noi ar fii cam a treia din acest an. de asta caut si ceva mai redus la pret.

Imi propun sa las Disney pt primavara viitoare.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

didianadJRAUTOR SOL[28.01.17 16:05]

@Elissa: multumesc multtt❤❤❤❤❤Chiar imi doresc sa ajung si sa revin cu detalii.

Vacante placute tuturor.


andreea_cSR7r[28.01.17 16:32]

@didianad: ma bucur ca am putut sa iti fiu de folos.

Pt transport urmareste si Lufthansa. Nu stiu cum e de de la Bucuresti dar din Timisoara cand au promotii au preturi excelente. Gasesti bilet Timisoara paris chiar si la 60 euro si aterizeaza in CDG.

Totusi ca si variante de transport daca aterizezi pe Beauvais la 4 persoane cea mai ieftina varianta de transfer e masina inchiriata la 20-25 euro pe zi.

Alta varianta foarte buna de pret ar fi low cost pana in Belgia la Bruxelles unde gasesti bilete chiar si la 39 de lei de persoana pe sens si de unde poti lua trenul acela rapid care te duce pana in gara din disney si la care daca iei din timp bilete poti lua pt toti la 100 euro.

Oricum Valencia e o alegere super pt cei mici. Nu o sa va para rau. Noi am fost acolo si anul acesta mergem iar pt cei mici.

Distractie placuta va dorim.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

Carmen IonTITCONSILIER ONORIFIC AFA / FRANȚA38r[28.01.17 16:38]

@didianad: Valencia este o alegere excelentă: atmosferă plăcută şi relaxată, multe spaţii verzi, preţuri rezonabile la mâncare şi cazare, plajă bună, mai puţină aglomeraţie decât la Barcelona şi fără străzi în pantă, ca la Lisabona, care să necesite cărarea în spate a celui mai tânăr membru al familiei.

Aici vezi impresii vei găsi câteva informaţii parctice care sper să-ţi fie utile.

Vacanţă plăcută!

N.B.: Carmen Ion este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația FRANȚA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

roxi-nicoPM1r[29.01.17 12:08]

@didianad: Mergi la Viena E aproape, ai Gradina Zoologica, ai parc de distractii, ai castel, ai de toate...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

roxi-nicoPM1r[29.01.17 12:54]

@didianad: Si mai mult, in drum spre Viena, va proiectati un popas in Ungaria (depinde pe unde iesiti din tara), la Szeged ori la Hajduszoboszlo, pentru aquaparcurile minunate. Si... vacanta grozava sa aveti!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

andreea_cSR7r[29.01.17 13:52]

@roxi-nico: in primul rand zicea ca doreste o vacanta de 3-4 zile. In al doilea rand ca sa opresti in Budapesta sau altundeva in drum spre viena ar trebui sa mearga cu masina... Daca ea e din Bucuresti ca sa mearga cu masina dus intors ar pierde enorm de mult timp pe drum si nu merita pt un concediu asa de scurt.

In afara de asta, a precizat ca vrea transport cu avion.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

roxi-nicoPM1r[29.01.17 14:42]

@andreea_c: E parerea mea, un drum de 7 ore de la Bucuresti la Szeged (pleci la 12 noaptea si dimineata ai ajuns, copiii dorm) si de 4 ore de la Szeged la Viena (fara oprire la Budapesta) nu l-as numi ''enorm".

In plus, ofera copiilor cam tot ce le place: balaceala in aquaparc, zoo, parc de distractii si, poate, un pic de shopping pt mami

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

andreea_cSR7r[30.01.17 09:07]

@roxi-nico: Da copii dorm, dar adultii nu. Cel putin soferul. Crezi ca a 2-a zi mai are chef de plimbari, balaceala si ce-o mai fi dupa o noapte nedormita?

Crede-ma ca stiu ce spun. Cand erau juniorii foarte mici plecam noaptea la mare (Italia, Grecia, etc) tocmai din acest considerent, ca sa doarma ei. Din pacate in ziua urmatoare eram rupti. Ei erau plini de energie si noi abia ne tineam pe picioare. Am ajuns la concluzia ca nu merita. Mai bine calatoresc ziua si noaptea dorm. Copiii nu se plictisesc in masina daca stii cum sa ii tii ocupati. Ne jucam diverse jocuri, cantam, mai ne uitam la un film, etc. Orice ca sa nu avem problema: "Mai avem mult? "

Facem des drumuri de 10-12 ore, mai ales cand e deschis Gardaland, mergem lunar pana acolo cu masina. Plecam joi de la 13 si ne intoarcem luni. Sau mergem pana in Legoland (9-10 ore).

Pe de alta parte un drum Bucuresti-Szeged in 7 ore e imposibil, chiar si noaptea cu depasirea tutror limitelor de viteza. Fac des drumul Timisoara Bucuresti si oricat ar fi de liber tot faci minim 7 ore (in cel mai fericit caz), dar de regula sunt aprox 9 ore sau daca prinzi camioane pe Valcea (si noaptea sunt foarte multe) faci si 12 ore. In schimb Timisoara-Szeged nu ai cum sa faci sub 1,5 ore chiar daca nu e coada la vama...

Raman la parerea mea, ca pentru 3 zile nu merita oboseala.

In plus Strandul din Szeged nu e chiar asa de mare grozavie ca sa merite drumul cu masina tocmai din Bucuresti. Stiu ce spun ca e aproape de noi si mergem des...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

roxi-nicoPM1r[30.01.17 17:36]

Vezi, toate situatiile sunt individualizate. Sotul meu conduce foarte bine noaptea, nu are nici o problema, ii sunt de ajuns cateva ore de somn pt refacere. Copiii mei sunt super-amatori de apa si de parcuri de distractie, asa ca de fiecare data incerc sa le combin.

Oricum, ideea este ca, din toate raspunsurile, opiniile si conversatiile noastre, didianad va extrage ce i se potriveste si va lua o decizie.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

andreea_cSR7r[30.01.17 19:57]

doar_adiSV1r[31.01.17 11:10]

@didianad: Eu am asteptat sa creasca si cel mic pentru a merge la Disneyland (am fost anul tercut cand aveau 11, respectiv 6 ani copii). Am plecat de acolo cu promisiunea ca vom reveni deoarece nu il primeau in toate draciile din cauza inaltimii Deci in concluzie nu recomand Parcul Disneyland, deocamdata

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

andreea_cSR7r[31.01.17 11:34]

@doar_adi: Fiecare percepem lucrurile in felul nostru, asta nu poate fi contestat. Dar sa nu recomanzi Disney la o varsta frageda pentru ca nu are voie pe 5 atractii din 65... nu cred ca e o recomandare ok.

Disney inseamna in primul rand magie, inseama sa retraiesti copilaria sau copiil fiind, sa te intalnesti cu personajele care le vezi in fiecare zi la televizor si pe care le admiri. Mickey si prietenii pe la 3 ani, Toy story si star wars pe la 6 ani, Printesele, frozen si altele. Fiecare au momentul lui la o anumita varsta.

Daca vrei sa mergi in parc pentru a te da pe atractii tari, atunci disney nu e cea mai buna alegere. Sunt alte parcuri mult mai "tari" si mai "faine" decat Disney la capitolul atractii.

Cu toate astea Disney e potrivit la orice varsta si mai ales intre 3 si 6 ani.

Copii mei au fost in foarte multe parcuri de distractii, cam tot ce e parc de distractii prin europa au vazut de la varste fragede (cel mic a inceput de la 6 luni pt ca isi insotea fratele). Cu toate astea, emotiile cele mai intense le-au simtit in jurul varstei de 3-4 ani cand se intalneau cu personajele disney, cand acestea ii luat in brate pentru a face poze, cand aveau momentul lor special alaturi de Mickey care statea intr-o camera doar cu ei. Sunt niste emotii care le vezi pe chipul copiilor si care merita orice banut pe care l-ai cheltuit pentru a ajunge acolo.

Acum, la 7 ani, cel mare are voie pe aproape toate atractiile (mai putin una care se cere 1,40). Din pacate, acum Disney nu inseamna pentru el altceva decat un alt parc unde poate incerca multe atractii. Nu il mai intereseaza personajele, nu il mai tenteaza sa faca poze cu acestea nu mai exista magia si inocenta de la 3-4 ani. Da vrea sa revina in fiecare an si de acea "vanam" ofertele din fiecare an, dar am trecut de varsta inocentei.

Am spus-o si o repet. 3-4 ani e varsta ideala pentru Disney chiar daca ratezi 5-6 atractii.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

negoita*GD1r[31.01.17 13:35]

@andreea_c: Observ cum solicitarea prietenei noastre s-a transformat in forum si cred ca nu e bine pentru ca portalul acesta se aglomereaza inutil. Totusi (in scop de sfat in continuara) nu ma pot abtine sa spun ca o varsta foarte frageda pentu un copil (2,3, 4 ani) nu este potrivita pentru un parc cum e Disneyland (nici nu vreau sa vorbesc de varsta de 6 luni!!! care chiar ar trebui sa interzica pur si simplu o deplasare de 2 mii de Km fie ea si cu avionul. Ma intreb serios ce ratiune poate duce la o astfel de trambalare pentru un copil de 6 luni? Poate doar pentru ca e " cool"?). Nici eu nu sunt adeptul unui drum Bucuresti -Szeged intr-o noapte dar am fost curios si am pus pe Waze ruta Ploiesti- Szeged si ce credeti, mi-a dat 7h 45 min!!! Si Wazw nu minte! NB: nu va contrazic deloc in privinta atractiilor de la Disneyland pentru un copil de 3,4, 5 ani dar daca traiesti la 2000 de km de parc mai este o optiune? Si pentru o vacanta de 3 zile este o optiune? Nu cred.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

andreea_cSR7r[31.01.17 14:45]

@negoita: Ideea nu era ca recomand sa duci un copil de 6 luni. Am zis doar ca al nostru cel mic a fost pentru ca mergeam oricum cu fratele lui. Nu cred ca era ok sa il privam pe cel mare de anumite lucruri fascinante pentru varsta lui doar pentru ca mai avem un copil care e prea mic. Cel mic si-a facut orele lui de somn dar de pe la varsta de 1 an s-a bucurat si el de carusele, masinute si alte cele, cat dorea el. Ideea ce am incercat eu sa o exprim e defapt faptul ca toate atractiile toate parcurile sunt percepute altfel la anumite varste si e pacat sa nu profitam de ele.

Cat despre distante... ce mi-e 5 ore cu masina daca mergi la Predeal in sezon fata de 3 ore cu avionul prin Europa...

Si da, ai dreptate deviem oarecum de la subiect, dar simteam ca prin afirmatia ca nici la 6 ani nu e varsta ok pt Disney, se cam dezinformeaza. "Parerea mea" ))))

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [31] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.1357479095459 sec
    ecranul dvs: 1 x 1