Solicitare CMR / SPANIA - MADRID [regiunea]încărcată de pe telefon!

Escala 7 ore Madrid

Trimisă în 09.10.15 05:14
autor princess15*CH [Bucureşti]
» VIZUALIZĂRI: 5673

La schimbarea avioanelor pe aeroportul din Madrid voi avea o escala de 7 ore.

Exista posibilitatea de a depozita undeva pe aeroport in siguranta bagajele doua trolere mari si doua mici chiar si contracost pentru a ne putea misca in voie nemaiavand grija acestora?

Ce s-ar putea vizita in Madrid in aceste doar cateva ore duminica dupa pranz?

Multumesc


  • PERIOADA: oct 2015
  • BUGET: x
  • ADULŢI: 2

Răspunsuri

lidiacojeaGD2r[09.10.15 09:54]

Puteti depozita bagajele contracost. Aeroportul are acest serviciu disponibil. Din pacate duminica Mall-urile sunt inchise, dar gasiti in aeroport la informatii turistice tot felul de brochuri obiective turistice (muzee, etc) pe care le puteti vizita.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

alinaroCOCONSILIER ONORIFIC AFA / SPANIA125r[09.10.15 10:43]

Am intrat pe siteul aeroportului Barajas ca să văd dacă oferă depozitare de bagaje, și da, au acest serviciu. Menționez că nu l-am folosit niciodată, dar îți spun ce scrie acolo. Au două birouri, unul la T4, etajul 0, la Sosiri, și la T1, etajul 0, în fața Sălii 2.

Firma se numește Excess Baggage Company, au deschis 24h tot anul, iar tarifele sunt următoarele:

0-2 ore: 6 euros / bagaj

2-24 ore: 10 euro / bagaj

Dacă aveți patru bagaje, oferă o reducere de 25% din prețul total.

Despre ce puteți vedea în Madrid, depinde de când ajungeți și când plecați, adică trebuie calculați exact timpii (ținând cont de ieșitul bagajelor, timpul de transport aeroport-oraș, etc.). Dacă poți da mai multe detalii, putem concreta mai bine. Eventual un tur cu busul turistic, sau o plimbare pe Gran Via, Plaza Mayor, Retiro...

O zi frumoasă.

N.B.: alinaro este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația SPANIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

lavi86JR2r[09.10.15 11:41]

@princess15 - si noi am avut escala tot cam atatea ore dar am stat in aeroport, nu cred k se pot lasa undeva bagajele, am vrut in aeroportul din paris si nu ne au lasat, nu stiu exact. Cat despre ce sa vizitati in madrid in pauza aceasta, mergeti prin oras pur si simplu, mie nu mi a placut orasul, dar nu stiu exact cat timp va ramane, aeroportul din madrid este extrem de mare, veti vedea Vacanta placuta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

webmaster21[09.10.15 12:40]

@lavi86 - Aşa cum scrie în mai multe locuri pe aici, referirile la agenţii (sau alte entităţi comerciale - site-uri, portaluri web, etc.) care activează în România (sediu / sait etc) sunt interzise explicit (şi) pe acest sait. Vezi, de exemplu, textul scris cu roşu mai jos.

Aceste informaţii se pot însă trimite fără probleme prin mesaje private (vezi mai jos, la finalul textului scris cu roșu, cum).

--

Răspunsul ți-a fost șters.


MalaGD3r[09.10.15 12:52]

Servus,

T1 este de obicei terminalul de unde pleaca si vin avioanele din Romania. Asa ca daca Alinaro a vazut ca se pot lasa bagajele acolo, e perfect.

Pentru a va misca rapid puteti lua un taxi, costa 30 de euro pana in centru Madridului, Gran Via sau Plaza del Sol. E si ceea ce va sfatuiesc sa faceti; este acolo un pic de Madrid concentrat si intr-o plimbare de 3 ore si o cafea de 1 ora va incadrati perfect.

E chiar pacat sa ramaneti in aeroport si sa ratati o gramada de minunatii; sa zicem ca taxiul va aduce in Plaza del Sol, dupa ce vedeti [punctul 0 aveti o gramada de stradute in forma de stea; in imediata apropiere aveti Plaza Mayor, o piata centrala oarecum foarte pitoreasca. la dreapta de Plaza del Sol este Plaza d'Espagna cu un parculet si 2 statui uriase (Don Quijote si Sancho Panza), cam la o statie de metrou distanta; de aici imediat in stanga este palatul regal la o distanta la pas de 5 minute;

La vest de Plaza Mayor este un cartier dragut, parca al scriitorilor se numeste- dar Alinaro stie sa va dea mai multe detalii - in care veti gasi placute lipite pe jos pe strada cu citate celebre din mari autori ai Epocii de Aur Spaniole. Din Plaza Mayor inspre stanga si trecand prin cartierul scriitorilor pe jos, in cam 20 de minute ajungeti vis a vis de Parcul Retiro. Dar cred ca e deja prea mult sa va plimbati si prin el, desi e superb!

Completand steaua initiala din Plaza del Sol in partea opusa, sunt multe stradute cu terase si magazinute inspre Grand Via. Cu o harta in fata toate aceste indicatii vi se vor parea simple. Este un Fnac daca va pasioneaza muzica, cartile, benzile desenate, sau jocurile video, sau faimosul El Corte Ingles un fel de mall scumput.

Deci profitati din plin, minimum 4 ore aveti la indemana!

Vacanta faina!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

ArtanaPM5r[09.10.15 12:58]

Daca găsiti unde sa depozitati bagajele, de ce sa stati in aeroport?! acum depinde si de vremea de afara, daca e frumos, puteti merge cu metroul pana la Ópera, Gran Vía, Plaza Mayor si chiar sa savurati niste tape bune+ un pahar de vin la Mercado San Miguel (e langa plaza Mayor) presupun ca 3 ore sunt suficiente, doar sa va calculati (cronometrati) drumul de la aeroport in centru, pt a sti cat dureaza returul. La metrou, cereti harta metroului, si spuneti unde vreti sa ajungeti, de ex Gran Vía, si va vor arata cate statii sau unde sa schimbati.

Madrid e un oras frumos, dar trebuie gustat mai pe indelete

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

alinaroCOCONSILIER ONORIFIC AFA / SPANIA125r[09.10.15 13:03]

@Mala - Foarte bun răspuns, și la fel cred și eu, ar fi păcat să stea atâta timp în aeroport.

La T1 ajung companiile de low cost, dar Taromul aterizează la T4. Oricum, nu este nicio problemă datorită ambelor birouri.

Cartierul scriitorilor este Barrio de las Letras, da, boem, frumos, merită o plimbare.

Să aveți vacanță frumoasă și să ne și povestiți la întoarcere.

N.B.: alinaro este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația SPANIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

princess15*CHAUTOR SOL[10.10.15 01:33]

@alinaro:

Muchas gracias, Alinita

In T4 ma interesa si ma bucur ca exista. Daca scap de bagaje voi incerca o plimbare fara o tinta precisa prin centrul orasului. Daca totul este inchis duminica am ratat repriza de shopping

Cat costa busul turistic pt o zi?

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

cristina47*SE44r[11.10.15 15:24]

Buna. Eu nu am lasat niciodata bagajele in Barajas. E bine de stiu ca exista un loc pentru a lasa bagaje de mana. 1 ora pana iesi, recuperezi bagajele, cauti biroul de bagaje de mana, daca te misti foarte repede. Aeroportul este imens. T4 este cel mai nou terminal. Sa aveti in calcul si scoaterea bagajelor si drumul pana la terminalul viitorului zbor. Daca este tot T4, cu atat mai bine, daca nu... nu vreau sa va sperii, dar e o intreaga calatorie prin Barajas.

Din T4, daca scapati de bagaje, aveti metrou pana in centru. Schimbati la Nuevos Ministerios. Aveti putin timp la dispozitie, asa ca Plaza de España si de-acolo Plaza de Oriente, Puerta del Sol, Plaza Mayor si cam atat. La intoarcere luati direct un autobuz care va lasa fara schimbari si bataie de cap la terminalul dorit. Autobuzul se ia din Plaza Cibeles, alt loc frumos! Asa puteti vedea si Gran Via.

Cineva spunea ca nu i-a placut orasul. Fiecare cu gusturile lui. Dar Madrid-ul este un oras superb.

Drum bun!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

MalaGD3r[12.10.15 10:35]

@alinaro -

Multumesc pt. apreciere Alina!

Asa, da, Barrio de Las Letras! Superb!

O saptamana faina, acolo trebuie ca inca aveti timp fain; aici ploua si e frigggg... (cica ninge pe munti)

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

alinaroCOCONSILIER ONORIFIC AFA / SPANIA125r[13.10.15 09:51]

@princess15 - Scuze de întârziere. Busul turistic costă în jur de 20 euro pe zi de persoană, dar poate că e mai bine să tragi o plimbare fără țintă, așa cum ai spus. În Madrid, și mai ales în centrul acestuia, nu prea închid magazinele duminica. Cel puțin eu asta am descoperit în ultimii doi ani, e drept că era prin noiembrie-decembrie, adică mai aproape de sărbători.

Săptămâna asta (care aici abia azi începe, ieri a fost ziua națională a Spaniei) mă gândeam să dau un telefon la firma respectivă, dacă reușesc, îți dau mesaj și mergi la sigur.

Să ai o săptămână frumoasă!

N.B.: alinaro este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația SPANIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

nicole33APL23r[13.10.15 22:58]

@alinaro -

Ca de obicei, răspunsuri prompte şi extrem de bine documentate.

Confirm existenţa biroului firmei respective în cadrul terminalului 4 al aeroportului Madrid Barajas. Acesta se află la nivelul 0-Sosiri, pe un culoar la stânga cum se iese din aeroport. Există indicatoare spre acesta „Left Luggage/Consigna”. Asigură depozitarea în siguranță a bagajelor pe termen scurt sau lung. Este deschis 24 de ore șapte zile pe săptămână. Tarifele percepute sunt cele precizate de tine. Plata se face la ridicarea bagajelor. Site-ul firmei este www.consigna. es

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

nicole33APL23r[13.10.15 23:04]

@princess15 -

Cat costa busul turistic pt o zi?

Există două linii/trasee ale busului turistic, linia albastră-Madrid Historico cu 21 de stații și linia verde-Madrid Moderno cu 16 stații.

Prețul pentru adulți (16-64 ani) este de 21 de euro pentru o zi și 25 de euro pentru două zile. Copiii cu vârsta între 7 și 15 ani și adulții peste 65 de ani plătesc 10 euro pentru o zi și 13 euro pentru două zile. Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate. De asemenea, există o ofertă avantajoasă pentru familiile formate din doi adulți și doi copii la 53 de euro pe zi.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Carmen IonTIT21r[14.10.15 10:58]

@princess15 - Există posibilitatea depozitării bagajelor - ştiu pentru că am folosit acest serviciu. Ia însă în calcul faptul că Barajas este un aeroport foarte mare şi vei pierde mult timp pentru a găsi "consigna" - nouă ne-a luat mai mult de o jumătate de oră. Vestea bună e că din aeroport ai metrou (linia 8). Dacă vei coborî la staţia Nuevos Ministerios poţi să iei de acolo alt metrou până la Plaza Espana, cu zgârie-norii din perioada interbelică şi statuia lui Cervantes. Plaza Espana este capătul arterei principale a Madridului - Gran Via - pe care poţi face o plimbare, iar la mică distanţă, în dreapta, vei găsi Plaza Mayor, Palatul regal etc.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [14] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.20258784294128 sec
    ecranul dvs: 1 x 1