Solicitare CMR / GRECIA

Variante drum Grecia prin Bulgaria - ce ţin cont de inundațiile recente din BG

Trimisă în 21.06.14 19:33
autor DabatorSE [București]
» VIZUALIZĂRI: 36469

În câteva zile ar trebui să merg spre Atena cu mașina.

Deși voiam să merg prin Makaza pare că nu este varianta ideală zilele următoare.

Având în vedere situația din Bulgaria, trebuie urmărită situația drumurilor.

Este foarte probabil ca varianta prin Pasul Republica să fie închisă.

Dacă aveți vești mai proaspete vă rog să mă țineți la curent.

Vă rog să ne rezumăm la situația actuală. Anterior am studiat toate posibilitățile, însă acum ar trebui să fiu mult mai aplicat.

Dacă aveți ceva știri proaspete vă rog să le aduceți la cunoștință. Cred că informațiile pot fi utile și altor persoane care merg spre Grecia.


  • PERIOADA: 6
  • BUGET: 700

Răspunsuri — pag 4 / 7

jokermen2001SV2r[03.07.14 07:43]

Buna, nu era mai bine prin Razgrad--Targoviste--Svilengrad, nu era mai scurt, decat prin Shipka???


traian.leuca †AU20r[03.07.14 09:45]

@radu south: Am intrat în Bulgaria pe la Makaza în 01 iulie, orele 15/00. În ambele sensuri de mers era destul de liber (cel mult 3 maşini), iar formalităţile vamale au decurs rapid.

Şosea impecabilă din Komotini şi încă vreo 30 de km pe teritoriul Bulgariei, cu posibilităţi de depăşire fără probleme. A fost o plăcere să conduc prin pasul Shipka, o şosea destul de bună, cu serpentine, dar şi cu peisaje deosebite.

Şi pentru că tot treceam pe lângă Tryavna, un orăşel interesant, cu multe clădiri vechi din piatră, am mai făcut 10 km în plus şi am oprit aici, unde am servit masa la restaurantul Mexana din centrul vechi.


nils1PM5r[03.07.14 10:24]

Am trecut și eu prin Makaza la 30 iun, venind din Grecia. În vamă nu am stat decât un minut. Drumul pe Shipka nu ocolește decât 25 de kilometri, însă este foarte lent. Dacă ai ghinionul să dai de camioane, este aproape imposibil să poți depăși în 15-20 de kilometri.

Între timp, vecinii au scumpit carburantul (poate i-a inspirat Ponta). La dus, am alimentat la Gazpropm Kardzhali cu 2,39 leva/litrul de motorină, iar la întoarcere, la aceeași benzinărie, prețul era de 2,59 leva (aprox. 5,9 lei/1,32 euro). Și aici era cea mai ieftină. La OMV sau alte benzinării motorina ajungea până 2,69 leva. În Grecia, cel mai ieftin am alimentat cu 1,33 euro/l, în apropiere de Nikiti.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

calatorulPA12r[03.07.14 11:39]

REiau sfatul de a nu incerca variante de drum prin Bulgaria ca lenesul mai mult alearga. Daca gasiti un drum inchis, ocolitor, fara indicatoare si benzinarii, ati incurcat/o destul de rau.

Sunt de preferat drumurile mari, cunoscute, umblate, ca nu le poti numi aglomerate totusi.

alegerea va apartine.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

AdyiqSV2r[03.07.14 18:48]

@MARIANUCF: Ba este de actualitate, numai ca nu o mai iei pe Pasul Republica si o iei pe Pasul Shipka, e vorba de 25 km diferenta si niste curbe in plus.


radu southUC[03.07.14 19:35]

@cloverina: multumesc mult. Apreciez raspunsul tau dar inca ma gandesc sa o iau pe la Shipka sau prin sofia. Salutari!


AdyiqSV2r[03.07.14 19:55]

Eu pe 19 iulie plec in Thassos. E prima oara cand ies din tara cu masina (Nu se pune Varna, Balchik, ca sunt prea aproape: P). Dupa ce am citit pe acest site GENIAL, ma simt de parca as fi facut deja traseul de 10 ori. Felicitari celor care l-au creat!

Nu mi se pare ca topicul isi pierde actualitatea, avand in vedere conditiile meteo de anul asta. O sa ma folosesc clar in drumul spre Thassos de ruta Ruse - Pasul Shipka - Makaza. Ce intrebari am eu:

1. Se merita sa fac plinul in Giurgiu sau in Ruse? E mai ieftin pana la urma la bulgari?

2. Clar o sa pun motorina la Kardzhali la OMV, tatal meu care a iesit de multe ori, mi-a spus sa nu pun din alta parte in afara de OMV (Probabil se refera la calitatea motorinei). Intrebarea e adresata celor care au fost la OMV in Kardzhali: Se poate plati si in euro sau lei?

3. Nu stiu cat o sa ma invart cu masina in Thassos. Am un VW Passat B6 cu motor common rail, 2.0 TDI. Am citit pe un blog cum ca motorina la greci e plina de bio diesel, si ca pot provoca probleme mari la motoarele de generatie noua common rail. Cum stiti 90% din voi de problemele cu injectoarele de la generatia asta de passat, imi intelegeti cat de cat ingrijorarea. Este adevarata informatia pe care am citit-o? Macar daca e adevarata, imi dozez plimbarile cu gandul la realimentarea din Kardzhali de la intoarcere.

4. Ultima intrebare e legata de feribot. Am gasit numai informatii neactualizate. sau nu am stiut eu sa caut. Ma poate ajuta cineva cu programul si pretul feriboturilor din Keramoti?

Multumesc mult anticipat!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

ionalUC[03.07.14 20:46]

Buna seara, va rog sa- mi spuneti unde pot alimenta pana sa intru in Grecia la varianta Sofia cu vama Kulata si daca au si gaz? Multumesc pt radpunsurile de pana acum si pt cele ce urmeaza


nils1PM5r[03.07.14 20:56]

@MARIANUCF: La 20 de kilometri de granita, pe traseul spre Grecia, este orașul Sandanski. Aici, pe soseaua principala vei gasi o statie OMV (plata cu card). Putin mai sus este si un restaurant Happy Grill, unde poti face o pauza sa mananci (plata tot cu card). Pana la Sandanski vei intalni nenumarate benzinarii OMV, Shell, Rompetrol sau LukOil.

OMV Sandanski - coordonate GPS 41.546964,23.270606. Daca n-ai gps, nu-i nimic. E imposibil sa nu-l vezi...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

ionalUC[04.07.14 07:55]

@nils1: multumesc frumos pt raspuns, au si GPL?


nils1PM5r[04.07.14 09:00]

@MARIANUCF: Din cate stiu, are si GPL. Oricum, la 100 de metri mai sus mai este o benzinarie locala, care are sigur GPL. In Bulgaria nu vei avea probleme cu gazul. Dar in Grecia sunt mai rare statiile GPL. Depinde unde mergi. Am alimentat cu motorina la o benzinarie langa autostrada, la Asprovalta (spre Halkidiki) si aveau GPL. Binenteles, sunt in multe alte locuri, dar mai rar.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

marrGD2r[04.07.14 09:02]

@Adyiq - incerc sa raspund punctual:

1. Alimentezi in Giurgiu dar daca ajungi cu rezervorul (aproape) gol. Pentru 10 l nu merita sa pierzi timpul.

2. Si eu, la noi, alimentez doar de la OMV. In Bulgaria am alimentat de-a lungul timpul si de la Rompetrol sau Shell. Motorina V-Power de la Shell este peste tot ce gasesti la noi...

In OMV-ul din Kardjali (ca de altfel in toate benzinariile mari din Bulgaria) se poate plati cu cardul. Poate in unele benzinarii mai mici sa accepte si plata in euro, dar la un curs clar dezavantajos. Nu te complica cu euro, plteste cu cardul!

3. Povesti. Eu am alimentat cu motorina in Grecia de la Aegean si Shell. Motorina foarte buna calitativ, nu am avut probleme cu ea desi pe busonul rezervorului meu scrie mare NO BIODIESEL!

In Thassos am alimentat de la un Shell aflat intre Limenas si Panagia. Cu 20-25 l faci turul insulei de cel putin 3 - 4 ori!

4. Orar ferry - cel mai simplu, intri pe go-thassos si in partea de sus a paginii vezi iconita pt. ferry. In functie de perioada calatoriei, iti afiseaza orarul.

In data de 19.07.2014, primul pleaca din Keramoti spre Limenas la ora 06:30, iar ultimul la 22:30 (frecventa de plecare este din 30 in 30 min. cu exceptia intervalului 14:45 - 16:15 cand plecarile sunt la 45 de minute).

Drum bun si concediu placut!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

ionalUC[04.07.14 09:36]

@nils1: multumesc pt raspuns, noi plecam in Stavros, deci sanse sa gasesc GPL langa Asprovalta, ce traseu imi poti recomanda cel prin Sofia sau Prin Razgrad iesire Makaza dar nu prin pasul Shipka


nils1PM5r[04.07.14 09:50]

@MARIANUCF: N-as putea sa-ti recomand varianta Razgrad, am fost pe acest traseu in urma cu doi ani, dar am iesit pe la Kornobat, spre Burgas. Drumul nu era asa de bun ca pe Veliko Tarnovo. Este insa mai lung cu circa 80-90 de kilometri decat traseul pe Shipka. Eu m-am intors pe Shipka acum cateva zile. Traseul este ok, asfaltul de calitate, iar daca ajungi in zona dimineata devreme nu cred ca vei avea probleme cu traficul greu. Oricum, e vorba doar de 20-25 de kilometri de curbe. Iti ramane varianta Sofia.

Beniznaria cu GPL de langa Asprovalta se numeste Get Oil (GPS 40.687706,23.679788).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

ionalUC[04.07.14 11:07]

@nils1: multumesc, as evita Shipka deoarece sotia si copilul au rau de masina si cu curbele de aici nu stiu daca am putea trece fara probleme, asa ramane varianta Sofia, din ce am inteles este drumul mult mai usor. o zi buna

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

ionalUC[04.07.14 11:11]

buna ziua, cum se poate merge pe centura Sofiei sa ne scoata direct in autostrada spre Kulata, nu as vrea sa merg prin oras si am inteles ca sanse mari sa trec de centura fara sa-mi dau seama, multumesc anticipat

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

red_dogSV[05.07.14 12:50]

Am trecut vineri pe la ora 17, pe la Makaza, rand de 3-4 masini si pe un sens si pe altul, am trecut frontiera in 5 minute, superlejer. Pentru cei cu masini diesel, in Grecia am alimentat in Salonic, 1,28€/l la Revoil, iar in Bulgaria la Shell, la Kazanlak, inainte de Shypka - 2,56 leva/l.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

dandanaPM3r[05.07.14 20:54]

4 iulie, 12:30 Makaza 2-3 masini pe ambele sensuri.

Hainboaz tot inchis, am venit prin Shipka de data asta cu ploaie marunta si ceata spre zona cea mai inalta.


lllucianJR2r[06.07.14 18:26]

06 iulie

plecat la 0.25 din Bucuresti, la 1.15 in vama, trecut in bg rapid, asteptat pana la 1.50 un prieten la giratoriu la bu-vigneta.

Am luat-o prin shipka, destul de liber, mai mult am incurcat eu o duba decat tirurile pe mine. am luat decizia sa merg incet pe serpentine sa nu trezesc sotia si copilul. sotia s-a trezit, dar nu au fost probleme de rau.

M-am hotarat sa pierd 10 min intentionat dar am mers usor.

La stara zagora pe centura, la haskovo prin oras, ca am ratat centura, dar am trecut kejer la ora aia.

La 6.45 eram la makaza, dar am stat 5 masini vreo 20 min, cred ca se schimba tura. trecut in 2 min. La 7.10 in Grecia.

Am iesit usor pe autostrada pe langa komotini. la 9 ieseam la Aspravolta. La 10.30 la hotel in ouranopoli dupa o pauza de 30 min la o plaja sa luam contact cu apa. pauze am mai facut 20 min la haskovo si cea fortata de la ruse.

Tot pana aici facusem 12 ore acum 2 ani prin Sofia. acum 10. cand se repara drumul pe republika va fi si mai bine.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1750 PMA (3 voturi)

costealmUC[06.07.14 20:34]

Buna seara tuturor! Eu sunt nou pe aici dar topicul si organizarea lui mi. a creat o impresie foarte buna.

Vineri plec din Salonic spre Bucuresti si as vrea sa imi spuneti si mie un traseu amanuntit prin care sa traversez Bulgaria.

Cand am venit am vrut sa trec prin punctul de frontiera nou deschis intre Bulgaria si Grecia dar din cauza drumului inchis inainte de Stara Zagora am luat-o pe un drum total aiurea pe care mi-am rupt masina si am ajuns in final sa parasesc Bulgaria prin Svilengrad.

As vrea la intoarcere sa evit orice surpriza neplacuta si de-asta va rog postati un drum bun, dar amanuntit ca sa il pot urmari pe harta fara probleme (pentru ca semnalizarea in Bulgaria este groaznica).

Va multumesc anticipat!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

costealmUC[06.07.14 20:39]

PS: Ma gandeam sa o iau prin Sofia ca sa fiu mai sigur dar nu stiu daca e mai ok apoi din Sofia sa merg tot spre Ruse sau sa trec cu feribotul pe la Turnul Magurele.

Vad ca s-a spus aici de ocolirea prin Shipka dar nu imi dau seama exact prin ce localitati sa trec (inafara de Shipka) pentru a nu mai avea probleme cu drumul.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

jokermen2001SV2r[07.07.14 00:05]

@costealm: dar pe unde ai ocolit de la stara zagora... de ai rupt masina?


daniel68SV[07.07.14 07:31]

ne-am intors din lefkada pe 2 iulie, am avut cazare intermediara in kirkovo, la 8 km de makaza.

plecat la 12 de la hotel, traseul clasic kardzhali-haskovo-dimitrovgrad-se lucreaza la un pod, doar camioanele sunt deviate pe un alt drum-stara zagora-gurkovo drumul pana aici perfect si destul de liber, mai multe masini de ro decat localnici.

nu stiam ca legatura cu veliko tarnovo e inchisa, asa ca la iesire din gurkovo am gasit barajul facut de politia rutiera care ne-a anuntat ca drumul e inchis, si ca trebuie sa ne intoarcem la kazanlak, apoi pasul shipka. cunoscand din alte calatorii cat de aglomerat si plin de serpentine e acest drum, impreuna cu politistul si cu harta am incercat sa gasim o alta varianta pt ruse. si am gasit un drum excelent, un drum judetean, caci abia apare pe harta, astfel: de la intrarea in gurkovo, benzinaria petrol, 10 km pe 5007 pana in oraselul tvarditsa drum mediu ca si asfalt, cu limitatoare in dreptul trecerilor de pietoni. la intrare in orasel se face intersectie semnalizata in directia elena 40 km, drumul 662.

sunt 40 km de drum prin padure, extrem de frumos, fara nicio localitate, curbe de dificultate medie, asfalt impecabil, parapeti, cred ca a fost reabilitat de curand. din loc in loc posibilitati de popas, cu izvoare cu apa rece. la iesirea din elena se intra in dn53 sliven-veliko, si mai sunt 40 km pana in tarnovo, sau o legatura mai rapida, se merge pe 53 pana in polikraishte prin gorna oreahovita.

in total aceasta ocolire are 90 km fata de 60 km cat avea drumul dn55 gurkovo-veliko, dar e incomparabil mai rapida si usoara si libera fata de pasul shipka

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3500 PMA (5 voturi)

webmaster20r[07.07.14 07:36]

Cred, totuşi, că acest topic poate fi foarte important, pentru foarte mulţi (cineva chiar m-a sunat, întrebându-mă cum poate ajunge rapid la acest fir de discuţie!)

Motiv pentru care o să îi setez din nou atributul PINNED, pentru a fi găsit cât mai uşor de cei interesaţi (va fi afişat cu prioritate, în prima pagină AmFostAcolo)


calatorulPA12r[07.07.14 08:20]

REiau pararea mea repetata aici ca nu este intelept sa deviati de la drumurile cunoscute prin Bulgaria, veti rataci pe coclauri fara indicatoare, benzinarii sau alte puncte de reper.

Am patit/o si eu si am avut odata noroc sa ies usor la liman iar altadata devierea era mare, fara indicatoare si pustie, m/a ocolit peste 100 km fara localitati, benzinarii, o apa, un om sa intrebi ceva.

De atunci merg doar pe drumurile pe care le cunosc sau le stiu altii cu care merg.

Drum bun si succes.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 699 PMA (2 voturi)

nils1PM5r[07.07.14 09:08]

@calatorul roman: Daca ai o idee fixa nu trebuie sa o repeti.

De asemenea, daca tu te ratacesti pe coclauri si nu stii sa folosesti un gps, nu trebuie sa dai sfaturi altora.

Rezuma-te la informatii despre drum.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

AdyiqSV2r[07.07.14 09:42]

@calatorul roman: Ne-ai omorat cu sfatul tau. M-am abtinut sa nu zic nimic. Daca nu ai de zis ceva la subiect, nu-mi mai umple emailul degeaba.

Eu vreau sa aflu strict despre traseu, nu sfaturi de viata.

Multumesc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + -1 PMA (1 voturi)

calatorulPA12r[07.07.14 09:48]

POate ca aveti dreptate, si tu nils1 si tu Adyiq, dar jumatate din oamenii care descriu traseele de aici confirma faptul ca hartile, GPSul si sfaturile celorlalti nu au fost suficiente cateodata, caci drumurile nu respecta hartile si precizarile google. map, routeplanner etc.

Asa ca va doresc drum bun fara ocolisuri, si poate si putina rabdare fata de parerile celorlalti, pe care le puteti ignora daca nu va intereseaza. Asa ca nu e suficient sa te rezumi la informatii despre drum, caci de acasa din fata laptopului nu vezi ce e pe teren sau ce o sa fie peste o zi, doua, o saptamana. Si trimiti oamenii sa bata campii aiurea.

Altfel multumim pentru informatiile voastre, le/am preluat si eu, sunt utile si binevenite.

Multumesc pentru atentia acordata.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (3 voturi)

costealmUC[07.07.14 10:52]

@jokermen2001 Am rupt masina pe un drum dinspre tarnova spre nova zagora (pe acolo m. a dus gpsul iar eu necunoscand bine situatia in Bulgaria m. am luat dupa el).

Era un drum de munte o singura banda prin ambrle sensuri care trecea prin sate. Asfaltul era aproape complet rupt drumul ingust, boschetii mi. au zgariat masina si mi. au facut. o praf.

Avand o masina relativ joasa sunt fericit ca nu i. am spart baia de ilei sa fi ramas blocat pe acolo. Nu sunt sigur dar din Tarnova crec ca am luat. o pe un drum spre Tryavna apoi inapoi spre drumul 55 care ducea in Gurkovo.

Mai astept variante. Va multumesc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

  • AFIȘATE rsp [91-120] — din total 210 răspunsuri la această solicitare
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.13620901107788 sec
    ecranul dvs: 1 x 1