MiniGhiduri AFA SIGHIȘOARA [MS] [pg.2/2]
Sep-2012Descoperind cetatea medievală
Pe la jumătatea lunii septembrie urma să profităm de două zile libere avute la dispoziţie şi să dăm o tură prin Bucegi. Trecuseră câteva luni în care, din lipsa timpului, nu mai plecaserăm în nici o drumeţie şi cam duceam dorul muntelui. Dar... nu avea să fie nici de acea dată. Stând seara şi privind la televizor, am văzut o ştire, un reportaj, (nu mai ştiu exact) ceva despre cetăţile medievale din Transilvania iar una dintre ele ne-a atras atenţia în mod deosebit. A [...]citește review
- scris de urjanclaudiu
în 20 Dec 2012 în rubrica Descoperă Sighișoara şi împrejurimile [ 44 voturi, 39150 PMA, 3439 viz.]
Oct-2011Cetatea medievala
Intotdeuna mi-am dorit sa vizitez acest fumos oras, despre care am auzit mereu doar cuvinte frumoase, mi-am dorit sa ajung in timpul Festivalului de Arta Medievala, insa niciodata n-am reusit sa ma pun de acord cu timpul liber si posibilitatea de a calatori acolo in acea perioada.
L-am vizitat pentru prima data luna trecuta ramanand profund impresionat de ceea ce inseamna Sighisoara azi, dar mai ales de ceea ce a insemnat Sighisoara ieri. Pentru ca istoria se simte pretutindeni, tot ceea ce [...]citește review
- scris de pepsi70ro
în 22 Nov 2011 în rubrica Descoperă Sighișoara şi împrejurimile [ 44 voturi, 39600 PMA, 4755 viz.]
Oct-2011Sighisoara – Cetatea din deal
Weekend-ul petrecut in Transilvania nu putea fi complet fara o incursiune – chiar si foarte scurta – in cetatea Sighisoarei. Nu paseam pentru prima oara pe stradutele incarcate de istorie ale orasului medieval. Il vazuseram si in urma cu doi ani, dar acum - de la Medias, in drum spre Viscri - puteam trece in goana masinii pe sub dealul cetatii, bucurandu-ne numai de drumul modernizat? O clipa de intoarcere in trecut este benefica oricand, pentru oricine.
Cetatea ridicata de sasi in anul [...]citește review
- scris de iulianic
în 11 Nov 2011 în rubrica Descoperă Sighișoara şi împrejurimile [ 26 voturi, 22500 PMA, 3498 viz.]
Jun-2011Concediu de o zi - Sighisoara
O destinatie care se bucura de multa reclama din partea Ministerului Turismului este Sighisoara. Sighisoara…. oare cati au trecut prin acest oras in tranzit in spre Targu Mures sau spre Brasov bucurosi ca soseaua are doua benzi pe sens, insa fara sa stie ca sus pe deal, se afla cetatea Sighisoarei componenta a patrimoniului Mondial Unesco si singurul loc din Romania in care subsemnatul se simte ,,mai ceva ca-n occident’’.
Am vizitat cetatea Sighisoarei cred ca de 10 ori pana acum si [...]citește review
- scris de Andrew22*
în 24 Sep 2011 în rubrica Descoperă Sighișoara şi împrejurimile [ 17 voturi, 14400 PMA, 4258 viz.]
Mar-2011Castelul Bethlen Cris
Foarte multi din turistii care calatoresc de la Sighisoara spre Medias nu au cunostinta de faptul ca trec pe langa cel mai frumos castel renascentist din Ardeal si unul din cele mai frumoase castele din tara.
Din comuna Danes, la o intersectie, un indicator ne indruma spre Cris. Dupa un drum asfaltat de 9 km, ajungem in satul Cris, unde, pe o portiune mai inalta, se inalta o fortificatie, de la drum zarindu-se doar cateva coloane, “facandu-si loc” printre alte constructii.
Castelul a [...]citește review
- scris de biancuta
în 18 Mar 2011 în rubrica Castelul Bethlen [Criș, Daneș, MS] [ 41 voturi, 33300 PMA, 6795 viz.]
Despre Sighisoara s-au spus atat de multe si totusi nu stiu daca este de ajuns! Pentru mine acest oras este special fiind locul in care m-am nascut si in care au locuit parintii mei. Vacantele de vara le petreceam deseori aici si chiar copil fiind, eram impresionata de aerul “special” pe care-l are acest oras. Pe atunci mai toate strazile erau pietruite, acum sunt asfaltate. Dar chiar si asa, farmecul orasului si aerul medieval se simte in toate zonele orasului.
Orasul impresioneaza inca [...]citește review
- scris de biancuta
în 04 Dec 2010 în rubrica Descoperă Sighișoara şi împrejurimile [ 14 voturi, 5600 PMA, 2426 viz.]
După îndelungi şi grele lupte, atât la propriu cât şi la figurat, Cavalerii s-au întors pentru trei zile în Cetatea Sighişoarei. Spun la propriu pentru că anul acesta, după 18 ediţii, s-a pus problema pentru prima oară ca Festivalul Medieval de la Sighişoara să nu mai aibă loc din motive financiare. Mi se părea de neînchipuit, acest festival identificându-se, practic, cu bătrâna urbe. Citeam pe forumuri în limba engleză mesajele turiştilor străini care vroiau să vină [...]citește review
- scris de krondia*
în 30 Jul 2010 în rubrica Festivaluri, evenimente sighişorene [ 20 voturi, 9000 PMA, 3458 viz.]
Afișate [11—17] MG în dest. SIGHIȘOARA [MS] // din total 17