Complexul Muzeal Golești, Argeș (II). ”Conacul Goleștilor”

TIPĂREȘTE

Într-o zi de August plină de lumină, am descins din micul autocar al unei agenții din Ploiești, la unul din obiectivele călătoriei noastre, Conacul Goleștilor Argeș. Vatră străbună a boierilor fin familia Golescu, localitatea Golești este o componentă a orașului Ștefănești, aflat la 10 Km de Pitești.

Ajunși în fața conacului, pe care acum l-am văzut prima oară, m-au impresionat zidurile înalte din cărămidă, intrarea monumentală și turnul rotund din stânga porții. Toate îi dau un aspect de fortăreață.

Poarta din lemn de formă arcuită, trece pe sub un Foișor de pază cu baza din cărămidă și partea superioară din lemn. Paznicul avea sarcina de a scruta orizontul și a da alarma imediat ce se ivea o primejdie. Ghidul ne atrage atenția să privim la vârful foișorului, unde se află un mic călăreț metalic, precum o giruetă. Este efigia boierul Albu Golescu luptător alături de domnitorul Alexandru Mircea, copie metalică a basoreliefului de pe piatra tombală din Mănăstirea boierilor Golești din satul Vieroși.

În foișorul conacului, s-a petrecut un moment istoric, anume arestarea lui Tudor Vladimirescu în mai 1821. El își așezase aici tabăra de panduri, după retragerea din București. Dar cum, de trădători niciodată nu s-a dus lipsă, faptul s-a produs. Tudor a fost trimis cu escortă la Târgoviște și dat pe mâna lui Al. Ipsilanti.

De o parte și alta a porții sunt două vechi cișmele, amândouă din piatră. Pe cea din stânga sunt săpate cuvinte ce invită drumețul la odihnă și adăpost, iar pe cea din dreapta o inscripție cu litere arabe și un an indescifrabil

Am trecut poarta pe sub foișorul de pază și am intrat în curtea conacului. Două clădiri alăturate porții nu par a spune ceva, dar în una din ele a funcționat o școală românească înființată de cărturarul Dinicu Golescu unde învățau pe cheltuiala sa, copiii satului. Acum se află un muzeu, pe care nu am avut șansa să-l vedem. În cealaltă clădire a funcționat un adăpost pentru cei nevoiași și un așa-zis spital (bolniță) cu două paturi, tot pe cheltuiala boierului, care aducea la nevoie un doctor de la Pitești. Acum, aici, este clădirea administrativă unde se dau biletele pentru vizita în muzeu și ceva material informativ.

În fața noastră se deschide o alee largă, pietruită, la capătul căreia se află clădirea conacului. Dar înainte de a vizita conacul, ghidul ne duce la Rotonda Goleștilor (vezi impresii) aflată în apropiere, pentru a cunoaște pe vechii locatari ai conacului.

Așa-dar, clădirea datează de la 1640 (an săpat pe chenarele din piatră ale celor patru ferestre de la pivniță), apoi reparată și mărită prin adăugarea unor noi camere de locuit. Pereții groși de 60 cm făcuți din cărămidă lungă și subțire, bine arsă și prinsă în mortar, acoperișul în patru ape bătut în două rânduri de șiță, au dat trăinicie conacului. Pivnița puțin adâncită în pământ, pe care este așezată clădirea are ziduri groase și ferestre înguste și înalte, cu chenare din piatră, pentru aerisire. Aici se găsea o ascunzătoare (tainiță), loc de adăpost în caz de primejdie.

În fața conacului, în mijlocul unui spațiu verde se află bustul din piatră a boierului Dinicu Golescu, om luminat, patriot, ce a ocupat funcții de ispravnic, hatman și mare logofăt în Muntenia.

După trecerea unor portițe din metal, se deschide o scară dublă ce urcă în cerdac. Pe peretele cerdacului se află un tablou cu arborele genealogic al familiei Golescu. Am intrat în holul mare, prevăzut cu o scară circulară din lemn ce duce la o încăpere aflată la etaj, rezervată întrunirilor de familie.

În hol sunt două corpuri mari de bibliotecă cu cărți, albume, scrisori și fotografii, o sobă albă din olane, frumoase tablouri ale pictorului Nicolae Grant, rudă prin alianță și despre care am aflat din ecourile reviewului anterior, cel cu ”Rotonda Goleștilor”. În capătul holului este amenajat un loc pentru odihnă, conversație și servit dulceață / cafeluță / zaharicale.

Prima camera din dreapta holului pe care o vizităm, este Camera de primire a oaspeților. Mobilată simplu, cu scaune și fotolii tapisate, o sobă tot albă și tot cu olane, un pian cu coadă, tablouri pe pereți ce prezintă vechii boieri Golești, tavanul din bârne, totul denotă o atmosferă liniștită.

Intrăm apoi în încăperea din stânga holului, Camera de lucru a fraților Golești, cameră rămasă intactă după desele reparații și modificări. Pavimentul din cărămidă arsă, marele șemineu, tavanul boltit în lunete, frumos element de arhitectură și candelabrul din fier forjat, toate îi dau un aer vetust. Răcoroasa încăpere este mobilată simplu, două birouri și câteva scaune, obiecte de epocă, fotografii de familie, mapa de corespondență și un portret al lui Nicolae Bălcescu.

Din această cameră o ușă comunică cu Dormitorul Zincăi și al lui Dinicu, aranjat în stilul epocii. Am admirat în mod special o splendoare de șifonier, dar și toaleta doamnei. Nu sunt de neglijat ochiului nici draperiile, păretarele, lăicerele și cuvertura patului, toate în aceiași manieră de lucru, în stil românesc.

Ultima încăpere pe partea stângă este Camera familiei Dr. Carol și Ana Davila, nepoata Dinicului. Aici mi-au atras privirea tăbliile din lemn, frumos prelucrate, ale patului. În nișa peretelui din stânga, se găsește fotografia Anei, soția doctorului. Mai sunt expuse obiecte personale, un bust al doctorului lucrat de sculptorul Carol Storck, mobilier, tablouri, o buiotă, cărți de medicină și trusa medicală de campanie folosită de Davila în timpul războiului din 1877.

Traversăm holul și intrăm în Sufrageria de iarnă.

Boierii Golești au intrat în istorie nu numai pentru activitățile lor revoluționare. Ei s-au implicat și în aducerea în țară a viitorului rege Carol I. Primul popas l-a făcut aici, la Golești, unde se păstrează Tronul și Biroul Regal, salvate prin cine știe ce mijloace, după instaurarea comunistă. Această încăpere, fiind cea mai mare din conac, găzduiește în prezent diverse conferințe, simpozioane, seminarii și expoziții temporare. Aici am admirat o frumoasă sobă din cahle de culoare vernil.

În Camera orientală cu obiecte de gen, precum: scaune cu intarsii de sidef, tăvi ornamentale, narghilele, ciubuce, paftale și alte mărunțișuri, nu am putut fotografia nimic, din cauza mulțimii de vizitatori.

Am părăsit conacul cu oarece încărcătură spirituală, cu gândul la vechea lume a boierilor de altădată, a căror viață nu era mereu ușoară, dar când era, era tihnită. Probabil, atunci nu le lipseau șerbeturile, dulcețurile și alte zaharicale. Și nici narghilele.

Și vizita a continuat pe domeniul Goleștilor.

---

VIZUALIZĂRI: 481 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI