Restaurant Petho

TIPĂREȘTE

Dupa experienta Pizza Oriente, alta zi, alt loc de luat masa...

Manichiurista de la Septimia, o tipa foarte draguta, mi-a recomandat restaurantul Pethof, despre care mi-a spus ca este unul stilat... Acum zimbesc caci aveam sa constat cat de “stilat” e stabilimentul.

Situat tot in Centru – str. Ferencz Rakoczi 21, la parterul unui bloc, un restaurant cu pronuntat aer de carciuma de dinainte de 1989... Destul de mare inauntru, gol. Afara o terasa minuscula, cam de dimensiunile buticurilor de la parterul unor blocuri, buticuri rezultate din “inchiderea” unui balcon si ala construit pe domeniul public, caci cine a pomenit balcon la parter, nu-i asa? Ca sa n-o mai lungesc, terasa are 7 mese de 4 persoane, destul de inghesuite. La intrare ne-a intampinat un domn trecut de prima tinerete care mi-a intarit si mai mult impresia de restaurant din perioada comunista... Aceeasi batosenie, aceeasi aplecare de sale si acelasi zimbet din obligatie, facut sa simti ca e din obligatie. Ma rog, am venit sa mancam nu sa studiem tipologii de chelneri.

Omul s-a dovedit foarte comunicativ, genul care face conversatie ca asa “se face”. Dar nu a fost invaziv, trebuie sa recunosc.

Meniul... ca un catalog de scoala... la o clasa cu muuulti elevi. Numai parcurgand paginile si te apuca foamea :) Lista lunga de preparate, in romana, maghiara, germana si engleza, in aceasta ordine.

Preturi rezonabile pentru noi, bucurestenii.

Ne-am hotarat repede la o ciorba taraneasca, un salau la gratar si un rizotto cu legume. Mancarea a venit relativ repede, foarte buna, decent ca pret.

Aflam de la chelner ca stabilimentul e unul solicitat, ca mai au un restaurant la …. Madaras pe virful Harghita (unde ne propusesem deja sa mergem si noi) si ca ar fi pacat sa nu mergem si acolo, dar sa avem grija sa nu mergem prin Zetea, ci pe alt traseu pt ca drumul prin Zetea e foarte rau.

Mancam, mai conversam, platim (70ron), plecam. Cu promisiunea ca vom reveni pt ca in ciuda atmosferei mancarea a fost ok.

Si am revenit... a doua zi. Alt chelner, aceeasi indoire de sale, acelasi zimbet mieros din obligatie, acelasi meniu stufos.

De data asta ne-am oprit la o omleta, o portie de pui cu ciuperci si “galuste” de-ale lor, adica niste chestii ca niste viermisori din faina si miel cu conopida pane plus salata verde.

Prima surpriza... niste fire de par in farfuria cu pui si ciuperci... a doua surpriza, farfuria mea era crapata, si nu, nu a fost un accident din ziua respectiva, crapatura era veche, de la un capat la altul al farfuriei si inegrita de vreme... Acuma doar nu ne impiedicam de detalii de genul asta, nu?

Preparatele gustoase, insa. Si totusi tot am avut un nod in gat, eu pentru cea farfurie crapata si veche de cand lumea, altminteri genul de vesela “cobalt” de pe vremuri :), sotul pt cele 2 fire de par...

Noroc ca omleta nu a avut nici o problema si macar copilul a fost multumit.

Mancam, nu mai conversam, vrem sa platim (112ron) si acum urmeaza alta surpriza, nu putem sa primim bon fiscal. Insistam si spunem ca ieri am primit. Ridicat din umeri, privire incurcata, in final se tasteaza ceva pe ecran si ca prin minune iese bonul din imprimanta, dispare pana si urma zambetului din obligatie mai ales ca bacsisul nu a fost generos. Daca e sa ma intrebe cineva nici n-ar fi trebuit sa existe bacsisul cu pricina, dar ma rog...

Plecam si ne promitem ca nu mai revenim.

---

VIZUALIZĂRI: 4619 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI