Scurt popas în Mediaş

TIPĂREȘTE

Mediaş.

Un alt burg medieval transilvan, „văr bun” cu Sibiul şi Sebeşul, datând şi el de secole, istoria lui pierzându-se în negura timpului şi oprindu-se undeva pe la anul 1200, când saşii din zonă l-au colonizat. Aici, pe malul râului Târnava Mare, unde se face „ghin bun de Târnave”, au fost ridicate rând pe rând zidurile şi turnurile de apărare ale cetăţii medievale, vestigii care se mai pot vedea şi azi: Turnul Pietrarilor, Turnul Fierarilor, Turnul Aurarilor, Turnul Funarilor alipit de casa Stephan Ludwig Roth, Turnul Croitorilor lângă vechea primărie, şi altele, care ne amintesc de breslele ce erau pe aceste meleaguri, ori Biserica Fortificată cu Turnul Trompeţilor ce sta în calea năvălitorilor, Biserica Franciscană, un minunat locaş de cult Romano-Catolic împreună cu Mănăstirea Franciscană, la fel ca şi Biserica Evanghelică Sfânta Margareta, o mică cetate fortificată. Toate acestea, alături de alte construcţii vechi ce dăinuie peste timp aici, emană mireasma „mucegaiului” zidurilor străvechi amestecat bine cu mirosul mortarului construcţiilor noi ce au apărut în diferite zone ale oraşului. Dar în scurtul interval de timp avut al dispoziţie între două trenuri, nu am putut fotografia toate aceste minunate monumente, rezumându-mă doar la câteva imagini relativ apropiate de gară, pentru a vă convinge că am fost aici recent. Am făcut un circuit cu trenul pe ruta Alba Iulia – Mediaş – Sibiu – Alba Iulia. Şi drept vă spun că impresiile despre Mediaş nu datează doar de azi, ci mai demult. Căci prin Mediaş am fost de multe ori şi am umblat „hino hero techerdeu” în mai multe locuri din oraş cu diverse treburi.

Şi cum IO, ca fost „cheferist”, am rămas un împătimit al deplasărilor cu trenul, primul contact îl iau cu gara. Gara Mediaş. O construcţie relativ nouă, ridicată doar de câteva decenii în comparaţie cu acele construcţii care datează de secole. O gară care-mi place cum arată. Fiind ridicată pe un deal, are două niveluri, fiecare nivel fiind parter în funcţie de cum este privită gara. Când cobor din tren ajung pe „pământ”, chiar dacă acolo unde pun piciorul este betonul peronului. Dar pentru a ajunge în oraş trebuie să cobor nişte scări, chiar şi afară, nu doar în interiorul clădirii de călători. Când ies din clădirea de călători spre oraş, sunt din nou la nivelul solului.

În dimineaţa asta bătrânul burg s-a trezit înconjurat de ceaţa adusă de vânt de pe Târnavă. Dar după un timp soarele-şi face apariţia printre fisurile ivite într-un nor ce pare a fi destul de gros. Mai târziu a fost chiar cald.

Un amalgam de nou şi vechi m-a întâmpinat din nou peste tot. Mare parte din blocurile de nefamilişti aflate în zona gării au fost reabilitate. Echipe de zidari lucrau la repararea unor ziduri din cetate sau la Biserica Evanghelică. Alte echipe trebăluiau prin diferite zone ale oraşului. Turistul, de oriunde va veni, nu se va plictisi aici, unde oamenii sunt primitori şi binevoitori. Mediaşul îşi trăieşte a doua tinereţe, Mediaşul îşi are farmecul lui în orice anotimp, Mediaşul te vrăjeşte cu trecutul său.

Şi tot astăzi s-a nimerit să fie mare zarvă prin piaţa agroalimentară. A fost ziua recoltei şi formaţiile artistice s-au întrecut de zor să delecteze populaţia ieşită cu diverse interese prin burg.

Şi uite aşa timpul a zburat lin şi fără zgomot, iar eu a trebuit să mă urc din nou în tren pentru a merge spre Sibiu apoi acasă. Şi când am ajuns acasă un Pui Mic m-a luat în primire: Moşu, azi nu m-ai dus cu rolele. Hai, du-mă! Şi moşu’ a luat-o de mânuţă şi a plimbat-o pe „drumul roşu” cât a vrut ea.

Cu asta închei ciclul reviewurilor mele. Să auzim de bine. În acest an nu mai am unde merge şi mă voi limita la preumblările prin „Bălgradul de azi”.

---

VIZUALIZĂRI: 3562 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI