ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.04.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAR-2024
DURATA: 1 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Frumusețea clădirilor vechi din Constanța

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Mă gândeam că vi s-a făcut dor de mine și, mărinimos la suflet cum sunt și cum mă cunoașteți, m-am  gândit să vă ostoiesc suferința. Doar mă știți ce suflet larg și inimă duioasă am în dotare, Zâna Bună este Regele canibalilor pe lângă mine.

Astăzi o să vă fur niște minute din viață, a ălora de mă citiți, povestindu-vă despre Constanța. Nimic filosofic doar că vreau să schimb, un pic, nota: cu toții vorbim despre Constanța mai ales în perioada verii, când luăm cu asalt Litoralul. Ei bine, vă propun o altă variantă, cea a unei Constanțe cumva relaxată ,așa cum este ea în afara sezonului, mie lucindu-mi ochișorii pe-acoloșa în week-end-ul de tocmai ce-a fost, 29-31.03.2024.

Ca de obicei vă avertizez, în scris, ca să rămână, ca nu care cumva să considerați ceea ce vă voi povesti drept un ghid de călătorie, pe care să puneți bază. Bălmăjelile mele, de le-ndrug acuma, aici, pe sait, reprezintă trăirile de le-am avutără io după ce mi-am bâțâit fizicul prin Centrul Vechi al Constanței, în jurul Pieței Ovidiu.

Încep prin a vă spune că istoria Constanței este una bogată și plină de evenimente importante care reflectă schimbările politice și culturale din această regiune a Europei de Est de-a lungul mileniilor. 

Constanța, cunoscută în antichitate sub numele de Tomis, care însemna „tăietură”, a fost fondată de coloniștii greci în secolul al VI-lea î. Hr. A fost un punct important de pe Drumul Mătăsii și un centru comercial activ sub stăpânirea romană. În anul 8 î. Hr., Tomisul a devenit parte a Imperiului Roman, iar cele mai cunoscute evenimente din această perioadă sunt legate de exilul poetului latin Ovidiu.

După căderea Imperiului Roman, regiunea a fost controlată de Imperiul Bizantin. Tomisul a devenit un important centru al creștinismului timpuriu. În secolele următoare, orașul a fost periodic cucerit de diverse popoare, inclusiv de huni, goti și bulgari. La începutul secolului al XV-lea, după 1417, orașul a fost cucerit de Imperiul Otoman și a devenit cunoscut sub numele de „Kustendje” . În timpul stăpânirii otomane, a fost un port important și un centru comercial în regiunea Mării Negre. Asta mai ales după înființarea Comisiei Europene a Dunării, 1856, când englezii au realizat importanța legăturii maritime pentru transportul cerealelor din Balcani spre Anglia, ce fusese lovită în acei ani de secetă și alte boli ce le afectase recolta de cereale și cartofi. După Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, mai exact la 14 noiembrie 1878, Dobrogea și, firesc, Constanța a devenit parte a României moderne, în schimbul Basarabiei, luate de Imperiul Țarist. Acesta a fost un punct crucial în istoria sa, deoarece a marcat trecerea de la dominația otomană la statutul de oraș românesc. Sub stăpânirea românească, Constanța a devenit un important centru industrial, comercial și cultural. În plus, a devenit un port crucial pe Marea Neagră și a cunoscut o creștere semnificativă a populației și a infrastructurii sale.

Sunt sigur că știați toate astea, cei care-ați fost la școală și n-ați mîncat creta, ca mine, ca să faceți , în mod artificial ,temperatură și să stați acasă.

Constanța, orașul străvechi al Dobrogei, a captivat imaginația și interesul multor călători și exploratori de-a lungul secolelor. Aceștia au lăsat în urmă descrieri pline de farmec și mister despre acest loc fascinant. A fost menționată și în primele hărți făcute în perioada veche, despre ea au scris ofițeri englezi sau francezi ajunși pe-aici cu diferite misiuni militare sau diplomatice, scriitori, Hans Christian Anderssen de exemplu.   În concluzie, Constanța a fost mereu un punct de atracție pentru călători și exploratori, care au lăsat în urma lor descrieri ale acestei părți a litoralului Mării Negre.

Ei, cu asemenea pedigiri al Constanței, ajunși la Marea Neagră  ne-am hotărât să schimbăm, un pic, abordarea. Profitând de vremea foarte frumoasă de-am dat peste ea, în dimineața de 30.03.2024 am decis, Adriana, de fapt, să mergem și să ne plimbăm prin Centrul Vechi al Constanței. Doar să ne plimbăm, niciun magazin de hanțe, sulemeneli sau mobilă, ori piese auto. Eventual, dacă obosim corespunzător, o terasă cu o cafea și niște fleacuri pe care să le ronțăim în lene, a la dolce vita.

Piața Ovidiu

„Când vrei să cunoști un oraș nou, te duci în piață” spune o vorbă, nu mă-ntrebați cine-a scos-o primul că eu nu-s Google.

Am plecat din Mamaia spre Constanța și am ajuns exact unde am vrut, în Portul Turistic, relativ lângă Plaja Modern. Parcare în larga amenajare destinată acestui scop și-apoi, per pedes apostollorum, spre Piața Ovidiu, cea care era Centrul Vechi al Constanței. Se ajunge firesc, așa cum la Brăila, Salut, Zozo! toate drumurile duc la Faleză! Așa și la Constanța, toate drumurile duc la Piața Ovidiu! Cel puțin alea din imediata apropiere!

Fostă „Piața Independenței” , Piața Ovidiu gâlgâie de istorie, prin clădirile ei vechi și străzile din imediata apropiere.

Dominată de frumoasa și impetuoasa clădire a Muzeului de Istorie și Arheologie, clădire păzită de veșnicul neconsolat poet Ovidiu pentru a lui „carmen et eror” , piața este un amalgam de oameni, imagini și povești. A fost locul unde se aflau printre cele mai frumoase clădiri, sediul unor instituții importante ale vremii sau casele potentaților de-atunci. Se vede minaretul, înalt de 47 de m al Moscheiei Carol I și alte clădiri care și acum sunt frumoase. Piața adună, firesc, toate străzile și stradelele care au ca punct final vecinătatea mării.  

Toate acele obiective dar și numeroasele terase și restaurante adună multă lume, de toate etniile, vârstele, dornice să schimbe idei, să afle noutăți sau doar să se bucure de mângâierea blajină a soarelului în timp ce sorb, alene, dintr-o cafea.

Statuia Lupoaicei din Constanţa este o copie din bronz, a vestitei statui din Roma, Lupa Capitolina. Statuia reprezintă lupoaica, despre care legenda spune că i-ar fi alăptat pe Romulus şi Remus.

Stradela Vântului 

Poate cea mai celebră stradă din Constanța, este o străduță îngustă, lată de cel mult 2 metri și lungă de vreo 200 de pași, pleacă de lângă mare și urcă spre prima biserică ortodoxă grecească din Constanța. Metamorfosis.

Strada, a doua cea mai îngustă din țară, după celebra stradă a ”Sforii” din Brașov ,duce legenda de-a fi fost pomenită în scrierile sale de către Hans Christian Anderssen. Este chiar o legendă, danezul a fost în Constanța pe la 1840, dată la care stradela nu exista, dar, de ce să ne amestecăm noi în legende? „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” poate fi înțeleasă și-așa.

Stradela, deși îngustă, se bucură de prezența unor clădiri de locuințe foarte frumoase.

Biserica „Metamorfosis”

Prima biserică de rit creștin din Constanța. Construită pe vremea când Imperiul Otoman stăpânea Dobrogea constructia bisericii a demarat in anul 1862 cu acordul sultanului Abdul Aziz Bin Mehmet Han care raspundea astfel pozitiv la cererea comunității elene de a construi un lăcaș de cult in zonă.

Clădirea Muzeului de Artă Populară Constanța

A fost construită, clădirea spun, la 1893. Inițial a fost sediul Primăriei (Palatul Comunal), apoi sediul clădirii Poștei. Unii spuneau că imobilul trebuia să fie biserică, însă lăcașul de cult nu a putut fi sfințit pentru că au fost găsiți doi îndrăgostiți care pângăriseră spațiul. Potrivit altei legende, un muncitor a căzut de pe schele și a murit în timpul lucrărilor de construire, iar destinația clădirii a fost schimbată, deoarece se considera că acest incident va purta ghinion viitoarei biserici. Ca și la stradelă, tot e legendă, clădirea a fost construită de la începout cu țelul de-a deveni Palat administrativ.

Casa Avocat Bârzan, construită în vecinătatea Palatului de Artă Populară. A fost construită în perioada 1902 – 1929. Stilul construcției este unul eclectic francez cu mansardă dublă. Avocatul Ioan Bârzan era un membru important al Baroului Constanţa, iar în anii în care a finalizat casa, în 1923-1934, conducea publicaţia juridică “Justiţia Dobrogei” (directori fiind I. C. Theodorescu Valahu şi Calms Ginsberg), care avea redacţia în strada Carol nr. 7.  

Casa cu Lei

A aparținut negustorului armean Dicran Ermizian. Clădirea de la malul mării a fost construită după planurile arhitectului român, Ion Berindei, între anii 1895 şi 1898, dovadă fiind elementul unificator: prezenţa necontenită a leilor. Numele clădirii provine de la existenţa celor patru lei sculptaţi pe coloanele de susţinere ale imobilului.

Casa Albert Theiler

Amplasată vis-a vis de Casa cu lei, a fost construită în 1926, pe ruinele fostului hotel” Metropol” , hotel unde ar fi fost cazat Vodă Cuza atunci când a efectuat cea de-a doua sa Călătorie spre Constantinopol.

Palatul Regal 

Palatul Regal din Constanţa a fost prima reşedintă regală la Marea Neagră iar construcţia a început în anul 1902, fiind finalizată în 1906, anul în care Regele Carol I serba patru decenii de domnie. Stilul sobru a fost cerut de suveran şi adoptat de proiectanţi, elementele specifice de decor exterior fiind puţine. În 1922, în mod oficial Regele Ferdinand şi Regina Maria au renunţat la Palatul Regal din Constanţa, imobilul intrând în administrarea Ministerului Justiţiei. În schimbul a două milioane de lei, familia regală a convenit, în 1924, ca aici să îşi deschidă sălile Tribunalul judeţului.

Geamia Hunchiar

 Clădirea este amplasată în zona istorică a orașului, la câțiva pași de Muzeul de Artă Populară. Acest lăcaș de dimensiuni nu prea mari are o insemnatate imensa pentru istoria si multiculturalitatea Constantei, fiind cel mai vechi edificiu de cult musulman din oras. Mai este cunoscută și sub numele de „Moscheea Aziziye” după numele sultanului Abdulaziz, în timpul căruia a fost construită moscheea.

Marea Moschee Carol I 

Construită între anii 1910-1913 sub domnia lui Carol I în semn de admirație pentru cultura și comunitatea  musulmană din Constanța. Minaretul, construit în stil maur are p înălțime de 47 de me iar în interior este un covor celebru, dăruit comunității de un fost președinte turc.

Biserica „Sfântul Anton de Padova”  

Construită în 1938 după planurilor lui Ramon de Simon, biserica romano- catolică are o formă specifică Italiei de Nord.

Catedrala ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“

Catedrala reprezinta cel mai mare si mai important lacas de cult ortodox din Dobrogea, fiind cunoscuta si sub numele de Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului. Construită între anii 1883 si 1885, frumoasa biserica a fost primul așezămînt ortodox ridicat in Dobrogea dupa eliberarea de sub dominatia Imperiului Otoman. Lăcașul de cult a fost construit din cărămidă și beton, după planurile celebrului arhitect Ioan Mincu.  

Cazinoul Constanța

A fost construit pe locul unde funcționa înainte o „cazină” -clădire din lemn unde se țineau spectacole de teatru sau baluri. Cazinoul a fost construit între anii 1904-1910, dar construcția sa a fost destul de controversată, fiind legată de numeroase scandaluri generate de costuri, modelul construcției, motiv pentru care a durat atât de mult și construcția, în sine. În final clădirea a fost inaugurată la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand. A fost cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României, oferind jocuri de ruleta, blackjack, baccarat.

Farul Genovez

Contrar numelui, construcția Farului nu are nimic în comun cu genovezii, el a fost construit în timpul dominației turcești de un inginer armean.

 

Gata, v-am plictisit suficient ca să mă declar muțumit. Toate aceste clădiri de care am amintit, într-o ordine aleatorie, sunt construcții frumoase, care dau un aer aparte acelei părți din Constanța... Evident că sunt mult mai multe, plăcerea descoperirii lor lăsându-mi-o pentru altă dată. Cert este că, obosiți de ocolul nostru, făcut la pas, ne-am tras sufletul la o terasă, Adi pentru a cafea și un suc. Era în jurul orei prânzului, eram pe lângă Geamia Aziziye și muezinul a început să cheme lumea la rugăciune. Strada era îngustă și, pentru câteva clipe mi-am adus aminte de Istanbul, părea că sunt acolo. Nu de alta dar, acum un an eram chiar la Istanbul.

Din toată această descriere luați și voi, dacă puteți, ideea că orașul Constanța este frumos, mult mai frumos decât suntem obișnuiți noi să-l vedem. Și, dacă tot vorbim de frumusețe, cultivați momentul , nu vă faceți păcate înjurându-mă, am și io o inimă, ca orice căruță! Iar eu, ca răsplată pentru voi, uite, mă fac cuminte și plec, haidi, pa!


[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 02.04.24 10:54:53
Validat / Publicat: 02.04.24 12:37:42
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 392 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Stradela Vântului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

Zoazore
[02.04.24 13:41:37]
»

@Yersinia Pestis: P01

Portul Turistic. Când o să am, aici îmi andochez iahtul

Cum, inca nu ai? Stai la malul marii si nu ai iaht? Si eu voiam sa ma auto-invit la vara la tine. N-ai iaht, nu mai vin! 😒

Se ajunge firesc, așa cum la Brăila, Salut, Zozo! toate drumurile duc la Faleză! Așa și la Constanța, toate drumurile duc la Piața Ovidiu! Cel puțin alea din imediata apropiere!

Salut Yersi! Tare ma bucur ca ai revenit si inca asa de "in forta", cu frumusetile orasului tau adoptiv. Ca sufletul tau tot la Marasesti va ramane!

Daca vei mai veni la Braila si vei avea placerea sa ma anunti, iti voi arata si eu cateva frumuseti pe care, cred, nu ai apucat sa le vezi.

Mi-a placut periplul tau constantean. V-ati mutat acolo pentru vara?

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[02.04.24 14:36:34]
»

@Zoazore: Nu, nu ne-am mutat, deși sufletul meu tânjește. Doar că motive prozaice se pun cu curu' de-a-ndărătelea, cum ar fi serviciul. Și, pe undeva, ai dreptate, Mărășești, așa necăjit cum îi, este, totuși, "acasă"! Aici avem prieteni, ceva rude și, pe cinstitelea, ne mai simțim utili.

Altcumva, mereu am spus-o, io-s Cănuță, om sucit, logica mișcărilor mele este fără logică. D-aia spui io, mereu, ca persoană nu-s un om de vrei să știi de el, îs balanță deci, mereu îmi caut echilibrul. Brăila este frumoasă, știu ce vorbesc, mult peste prea sistematizatul Galați, faleza cred că e cea mai frumoasă din țară! Și poveștile Brăilei, de la hoți și femei fatale până la silozurile lui Saligny și raiaua turcească de-a fost, clădirile vechi și Panait Istrate. Mi-e dragă Brăila, amândoi ,și eu și Adi , venim cu bucurie de copii aici, măcar pentru Fântâna cinetică și-o plimbare pe faleză!

Sărut mâna că mă bagi, mereu, în seamă, chiar dacă nu crezi, poate, vorbele cu tine-mi plac, ever, nu ne formalizăm dar combatem, cu respect și cu bucurie. Cel puțin io! 🤗

Zoazore
[02.04.24 15:12:41]
»

@Yersinia Pestis:

Sărut mâna că mă bagi, mereu, în seamă, chiar dacă nu crezi, poate, vorbele cu tine-mi plac, ever, nu ne formalizăm dar combatem, cu respect și cu bucurie. Cel puțin io!

Pai ia-o pe Adi si veniti pe-aici! Om combate la o bere pe langa fantana de zisasi, pe faleza. Ca si mie mi-e drag sa combat cu tine. Acusa vine vara si merita sa va arat neste frumusate de cladiri.

Nu stiu de ce nu vrei tu sa ne intalnim!

webmasterPHONE
[02.04.24 17:14:12]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

crismisPHONE
[02.04.24 18:13:43]
»

@Yersinia Pestis: Te-am votat, chiar dacă iar ai zis de nașpa de Galați. Asta pentru ca să vezi ce fată bună îs. Și toate pozele ți le-am votat. Sunt un înger pe pământ!

... Mi-a plăcut povestea despre plimbarea voastră prin Constanța. Mă duc mereu cu drag la Constanța, avem prieteni buni acolo și, în primul rând, marea! Mă țin de câțiva ani să mă duc strict în scop de vizitat muzeele, dar uite că încă nu mi s-a arătat. Iarna, muzeul Jalea e închis, iar vara nu mă îndur de plajă și mare...

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[02.04.24 20:40:24]
»

@crismis: Da, sunt Galațiofob, 6 ani am venit, lunar sau, după caz, și mai des, la ședințele cu șefii profesionali, de-aici mi se trage!

Nu neaparat dar, obiectivă după cum te știu, ai să recunoști ca Galați este mai rece, mai urban, Brăila e mai pe inimă. Nici măcar nu-ți trebuie ochelari ca ai lui Perpessicius, nah, tot brăilean, ca să vezi asta.

Dar, da, așa e, ești suflet mare, fată de treabă, ai mereu vorbele la tine și știi de ele, nu pui virgula-ntre subiect și predicat! Iar inima ta bună e modelată după ce-ai depus Jurământul lui Hipocrate, n-ai cum altfel. Iacă de ce mă fudulesc că oameni de talia ta-și pierd timp prețios citindu-mă!

Constanța are multe povești, abia de le dibuiesc, dar, nu mă las, bântui până le aflu și-o să vi le spui, neabătut!

adrianbogdanPHONE
[03.04.24 08:31:26]
»

Bună dimineața! Revewul tău îmi aduce aminte de articolele lui Ovidiu alias Pepsi, care acum câțiva ani a scris pe AFA o frumoasa și interesanta miniserie despre orașul Constanța.

Despre frumusețea centrului vechi din Constanța numai de bine, am reușit și l-am vizitat de câteva ori. Am. urcat chiar în moscheea Carol odată.

Vacante frumoase îți doresc!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[03.04.24 09:25:18]
»

@adrianbogdan: Sarut mana !La mine e prima oară când am luat Constanta la pas altfel decât pentru mall-uri sau plajă. Mi-au plăcut tare mult clădirile alea vechi.

Am intrat in ambele geamii, in Catedrala si Metamorfosis, am si foto, chiar mi-a placut!

Nu am scris despre Casa Cellei Serghi si Vila Suțu, practic una langa cealalta si despre Biserica Armenească, am zis ca v-am plictisit suficient!

Multumesc de vizita, te mai astept!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, crismis, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Constanța:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060565948486328 sec
    ecranul dvs: 1 x 1