ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.12.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAR-2023
DURATA: 5 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

La pas prin Istanbul

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Istanbul este un oraș cu o populație de aproape, sau, peste, 16 milioane de oameni. Aproape populația României. De fapt, fără ăia plecați afară, cred că este populația României numai în Istanbul.

Câteva calcule matematice

Orașul Mărășești, din Vrancea, are o populație de cca 12.000 de locuitori, adică, 0,075 % din Populația Istanbulului. Într-una din zilele când ne plimbam prin Grand Bazaar, ne-am întâlnit, noi, cei șase plecați împreună, cu un grup de alte 4 persoane, tot din Mărășești. În total, în acea zi, demonstrat, 10 locuitori ai Mărășeștiului, se aflau în Istanbul, ceea ce-nseamnă că, 0,0000625 % din populația Istanbulului era de provenineță din Mărășești. Ha, ha, ha, deci, invazia Istanbului de către Mărășești a început! :))

Nu râdeți, așa au râs și Brașovul despre invazia moldovenească, Timișoara de aia oltenească și, uitați-vă unde s-a ajuns! De Buzău nu spune nimeni, nimic, ei sunt moldoveni, deși nu recunosc! :))

Știu că vi s-a luat de mine și de poveștile mele despre Istanbul, așa că, promit, mai îndurați doo review-uri și, gata, ați scăpat, ăsta fiind unul din alea doo!

Azi o să vă bat la cap cu ce am mai văzut io prin Istanbul, frumos, de se merită să mă laud și altora, dar, din bun simț (da, eu cred că am, dacă nu sunteți de acord cu mine lăsați-mă-n lumea mea!) nu fac câte-un review despre, deja ar fi mult prea mult.

Față de ceea ce v-am povestitără până acum, mai pot spune că am văzut și mi-a plăcut alte câteva obiective cum ar fi :

Piața Taksîm (Taksîm Meydani) din Beyoglu, Istanbul

Cum se ajunge. În cazul meu, cu tramvaiul, de la Eminonu, peste Podul Galata, până la Kabataș. Aici schimbăm, renunțăm la tramvai și trecem la metroul pe linie înclinată, care te va lăsa în Piața Taksîm, cumva în apropierea Taksîm Camii. Eu am avut cartelă de transport public, se taxează ori de cîte ori folosești un mijloc de transport în comun.

Se spune despre Piața Taksîm că este adevăratul centru al Istanbulului. Pe vremea guvernării otomane aici era locul de colectare si distribuire a apei, numele de „Taksîm” in limba turcă înseamnă „împărțire” .

Taksîm, unul dintre cele mai populare locuri turistice din Istanbul, oferă activități pentru toată lumea: poți face aici cam ce-ți dorește partea inimoasă din ființa-ți: de pildă vezi obiective turistice celebre: Monumentul Republicii, ridicat în anul 1928, în memoria eroilor Războiului de Independență a Turciei. Firesc, pentru Turcia, pe acest monument Mustafa Kemal „Attaturk” are o poziție principală, este cel care a ridicat Turcia, modernizând-o.

Taksîm Camii, amplasată imediat lângă Monumentul Republicii, se spune că este cea mai mare moschee a Turciei, fiind inaugurată în 2021, în prezența actualului președinte al Turciei. Interesant, pe vremea când se construia a apărut și într-o filmare de-a lui Simon Reeve.

Din Piața Taksim, se poate merge pe cred că cea mai celebră stradă din Istanbul :Istiklal Caddesi, o pietonală de vreun kilometru și jumătate, pe care se ajunge, dacă vrei, pînă la Turnul Galata. Cât timp vei merge pe aici vei fi cucerit de ceea ce vezi: fie de tramvaiul tradițional, fie de magazinele care-și au vitrinele colorate și luminate, de numeroasele terase sau restaurante. Noi am vizitat seara spre noapte, vă puteți închipui cum erau luminate toate astea. Vă puteți mira liniștiți de toate minunile, nu veți fi băgat în seamă, se zice că, zilnic, cel puțin un milion de oameni tranzitează strada.

Turnul Galata (Galata Kulesi), Bereketzade 34421, Beyoglu, Istanbul.

Este o destinație inevitabilă, atrage ca un magnet, mai ales că, de la înălțimea sa poți vedea cartierelele Istanbulului Beyoglu și Karakoy.

Originile Turnului se pierd în negurile istooriei, se știe c-a fost construit de către bizantini, Justininan fiind cel mai indicat ca fiind de vină. Construit prin anul 507, a adunat în jurul său cartierul genovez, el fiind considerat o minune arhitectonică.

În decursul istoriei a suferit și distrugeri, cauzate de cutremure sau incendii, de fiecare dată fiind reconstruit, iar destinația a fost diversă: închisoare, observator științific, observator pentru prevenirea incendiilor. Duce și o aură de legende: cea a părului fecioarei, despre o poveste de dragoste interzisă între o prințesă și un tânăr sărac, un fel de „Raspunzel” , legenda unui zbor încercat de un înelept turc, a protecției ce se întinde asupra întreg Istanbulului sau a căutării pietrei filozofale.

Iată numai câteva dintre motivele pentru care trebuie, neaparat, să vizitezi acest turn.

Bazarul de Mirodenii (Bazarul Egiptean) Misir Karșisi - Rustem Pașa 34116 Fatih/Istanbul

Am ajuns din Cemberlitas cu tramvaiul, pînă-n Eminonu, stația de lângă Rustem Pașa Camii

Bazarul istoric egiptean este unul dintre dintre cele mai importante din Istanbul. A fost fondat pe vremeea Imperiului Otoman fiind numit „bazar egiptean” de când a fost fondat, din anul 1660, pentru că s-au folosit fonduri ale districtului otoman al Egiptului.

Comerțul cu mirodenii din Istanbul este axat pe bazar, care oferă mirodenii, delicii turcești și alte dulciuri, bijuterii, suveniruri, fructe uscate și nuci și așa mai departe. O vizită aici este obligatorie, chiar dacă nu cumpărați, deși e greu de crezut că nu veți fi atrași de arome, culoare, mod de expunere. L-am vizitat pe timpul Ramadanului și era foarte aglomerat și plin de viață. Și, nu uitați, dacă vreți să cumpărați, pregătiți-vă să negociați! Noi am cumpărat niște condimente, rahat și nu mai știu ce fructe confiate. Nu vă mint cu nimic, ăla ne-a spus prețul și noi am vrut să-i dăm banii. Turcul, nedumerit, ne-a auzit vorbind, eu cu Adriana.” Ești român, Gogule?” Asta cu” Gogule” este denumirea generică de ne-o dau turcii nouă. Am zis că da. N-o să credeți„ăla mi-a făcut ofertă, că fiindcă sunt român și el fusese pe la Brăila, în prețul inițial ne mai dădea și nu știu ce condimente, deși i-am spus că nu vrem, ne-a mai dat niște fistioc și alte rahaturi (nimic peiorativ, rahatul turcesc este unic) pînă la urmă, am cumpărat de vreo 60 de euro, mai mult, ca preț și mai multe, ca produse, decât ceea ce voiam noi, inițial. Deh, noi nu știm să negociem!

Cemberlitas Sutunu, Coloana lui Constantin - Mollafenari, Vezirhan Cd. No:16 D:18,34120 Fatih/İstanbul

Este chiar vis-a vis de stația de tramvai cu același nume.

Coloana a fost ridicat în cinstea lui Constantin cel Mare in 330, când Istanbulul a fost ales capitală a Imperiului Roman. Era amplasată în centrul unui pătrat mare, de formă ovală, pe vârful celui de-al doilea deal din Istanbul. Această piață, înconjurată de colonade, a fost numită Forumul lui Constantin. Este cunoscută și sub numele de Coloana Arsă, sau în turcă, Çemberlitaș. Inițial era mai înaltă decât este astăzi și era în vârf de o statuie a lui Constantin îmbrăcat ca zeul soarelui. Blocurile de porfir ale coloanei au fost crăpate de timp și de foc și au fost întărite cu cercuri de fier. Se crede că o cameră mică de sub coloană adăpostea relicve sacre ale creștinismului timpuriu. Accesul pietonal pe lângă coloană nu s-a schimbat de pe vremea lui Constantin. Din 1985 face parte din patrimoniul UNESCO, fiind considerată patrimoniu mondial.

Pe scurt, astea au fost obiectivele de le-am văzut cât am stat în Istanbul. Partea cu Taksîm, Istiklal și Turnul Galatei ne-a fost prezentată, pe îndelete și cu multă răbdare de o prietenă a finilor mei, care lucrează la Institutul Cultural Român din Istanbul și care ne-a spus multe din poveștile locurilor de le-am văzut. La alelalte, m-am uitat, înainte de-a le vizita pe diferite surse de informare, net-ul este inestimabil.

Sper că nu v-am plictisit mai mult ca de obicei! Dacă da, mă retrag politicos, să vă puteți dezlănțui oral la adresa-mi, haidi, pa!

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 18.12.23 18:47:55
Validat / Publicat: 18.12.23 20:03:04

VIZUALIZĂRI: 1132 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Istanbul - Piața Cemberlitas
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[18.12.23 20:02:24]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Vacanța în Istanbul, ISTANBUL" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: 'Must See' în Istanbul]

Carmen IonPHONE
[18.12.23 20:44:19]
»

@Yersinia Pestis: Te-am însoțit cu mare plăcere prin Istanbul, unul din orașele mele preferate, de care nu cred că m-aș putea plictisi vreodată. Din păcate, au trecut aproape 10 ani de când nu am mai ajuns acolo. Așa încât sunt nevoită să mă mulțumesc cu reviewurile și fotografiile postate de tine și alți colegi AFA-isti ca să-mi mai treacă dorul.

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[18.12.23 21:06:54]
»

@Carmen Ion: Dacă-ți dorești o să ai și posibilități de a-ți îndeplini cerința, sunt convins! Oricum, ai avut șansa să vizitezi alte țări, orașe sau locații la fel de frumoase!

Eu îți mulțumesc pentru faptul că citești ce scriu și-mi vezi fotografiile postate, așa cum am spus mereu, eu nu am pretenția că ceea ce scriu e vreun ghid turistic, sunt doar trăirile mele de atunci, e drept, un pic șlefuite. Dacă cineva găsește lucruri utile în ceea ce scriu, cu atît mai bine!

DOINITA
[20.12.23 10:45:02]
»

Plimbarile prin Istanbul sau pe oriunde in lume, fie ele si virtuale, sunt ca un balsam pentru suflet. Multi ani mi-au trebuit sa ma hotarasc sa merg in Istanbul, dar anul acesta in sfarsit am ajuns si simt ca trebuie sa merg din nou caci mai am tare mult de vazut. Deh, sunt doua continente!

In ce priveste cele scrise aici, e o mare placere si delectare sa citesti. Stilul degajat ca o discutie cu prieteni e tare placut.

Multumesc pentru "excursie"!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[20.12.23 12:58:41]
»

@DOINITA: Păi nu așa trebuie să vorbim, degajat?!

Doar vorbim de excursie, concediu, stare de bine dată de noutățile vizitate, de bucuria de a te plimba, de vacanță?!

Ar fi culmea să fim competitivi și în ceea ce privește concediile!

Mulțumesc că citești ce scriu io și, mă mai și lauzi !

k-lator
[21.12.23 12:19:20]
»

@Yersinia Pestis: Arkadaş Yersi, să știi că ți-am urmărit tot serialul Istanbul și mi-a plăcut mai mult decât filmele alea pe care le urmărește soacra mea pe Kanal D. Bine, recunosc sincer că atunci când mă anunța emailul că ai mai postat ceva, nu eram mereu pregătită să dau fuga la articol, cum dă ea fuga la televizor... vorbește cu noi doar în pauzele publicitare... altfel, cică pierde acțiunea! ... eee, fiecare cu ale lui...

Ce voiam să spun este că mi-ai inspirat un pic de încredere. Ce am reținut este că orașul mustește de istorie, obiectivele sunt multe și unele chiar de neratat, croaziere găsești - noaptea Bosforul pare magic - bazar unde să papi banii există, cu parcarea ar fi ceva probleme, așa că dacă mă hotărăsc, cred că ar fi mai bine să ajung acolo cu avionul. Mă gândesc să iau de bun tot ce ne-ai învățat... ai zis că ești om cu frica lui Dumnezeu!

Mulțumesc pentru că m-ai dus de colo-colo prin Istanbul! Sărbători cu bine și numai gânduri curate!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, DOINITA, k-lator
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Istanbul:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074871063232422 sec
    ecranul dvs: 1 x 1