ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.09.2023
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAY-2023
DURATA: 4 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Centru Sydney, George Street

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Am povestit că am repetat mult mersul pe jos în Sydney. De vreo două ori între zona cu Sydney Opera House și Chinatown, proximitatea cazării mele am folosit o arteră de circulație parțial rutieră, inclusiv tramvaie, parțial pietonală George Street. artera de circulație George Street este renumită pentru magazine, puburi, și pur și simplu vei putea prelua pulsul orașului plimbându-te pe această stradă.

George Street începe din The Rocks cel mai vechi cartier și se termină dincolo de Chinatown. În următorul articol vă voi povesti ce obiective turistice sau altele de văzut interesante se pot găsi pe această stradă sau în imediata proximitate a sa.

Zona între The Rocks și First Fleet Park

Venind dinspre The Rocks zona este împânzită de restaurante dar și de locuri de cazare. Aici vom observa restaurante și boutique-hoteluri în case vechi istorice. Jos către portul Jackson vom observa Sydney Passenger Terminal. În trei zile nu am remarcat locul până în a patra zi când apăru un imens vas de croazieră, mă plimbam și nu știam de unde umbra care cu o zi înainte nu a fost acolo ????

Mai departe către parc se află Muzeul de artă contemporană. Muzeul are 4 nivele și voi relata într-o zi separat despre acesta.

First Fleet Park este un parc cu deschidere către portul Jackson stația de feriboturi Circular Quai și restul orașului. O amintire despre acest parc este că stând pe o bancă împărțeam sandvișul meu cu păsările exotice care mișunau pe acolo între trecători. Stația de feriboturi Circular Quai este principala stație din tot Sydneyul, de aici pleacă feriboturile în toate direcțiile.

Zona între First Fleet Park și Victoria Queens Building

Lângă First Fleet Park se află stația terminal de tramvaie. Spre deosebire de Melbourne unde am circulat pe îndelete cu tramvaie aici nu le-am folosit deloc. Ceea ce am observat că sînt la fel de confortabile ca cele din Melbourne, există și aici o mică zonă centrală unde se paote călători gratuit și rețeaua de tramvaie acoperă o foarte mare parte din suburbii.

După continuarea plimbării pe stradă observăm foarte multe clădiri înalte, chiar zgărie nori cu etaje spre 60-70 dar și clădiri istorice cu influențe europene. Circulând pe această stradă atât ziua cât și seara (în luna mai se întunecă la ora 18.00) am mai intrat pe străzi secundare dacă vedeam ceva interesant. Internet este peste tot în Australia, mergând pe stradă de conectezi la primul hotspot dar îndepărtându-te trebuie să te conectezi la următorul hotspot și tot așa. Numele hotspotului era deobicei numele clădirii de unde venea semnalul de ex la zgârie norul IBM hotspotul era ibm, la primărie era Town Hall și tot așa mai departe. Internetul era foarte util pentru harta de pe telefon și o documentare rapidă despre locul unde urma să merg.

Pe lângă George Street mai sînt amenajate diferite piețe, piațete cu fântâni arteziene, câte o statuie, un memorial de război, etc. Una din acestea se numește The Royal Australian Regiment Memorial.

Queen Victoria Building urmează, o clădire istorică amneajată ca mall. Este o clădire superbă construită în stil neo-romanic. Arhitectul clădirii lungi de 190 m și lățime de 30 m era George McRae. Clădirea este amplasată de-alungul străzii George și străzii York (strada paralelă către Darling Harbour) și în mijlocul acestuia se află o cupolă impozantă de sticlă vizibilă și din interior. Clădirea s-a construit între anii 1893-1898.

Clădirea Victoria Queen Building este extraordinar de frumoasă în interior. Două ceasuri mecanice de o sută de ani încă funcționează, decorul este pe măsură. Infrastructura interioară este realizată cu scări, lifturi și scări rulante. În interior funcționează restaurante de lux, cafenele, pizzerii, magazine de bijuterii, piele, etc. Acces are oricine nu trebuie să fii client al vreunui restaurant. Ieșiri/intrări există atât dinspre străzile George și York cât și spre Druitt Street (primăria) și Market Street.

Zona între Town Hall și Chinatown

Primăria veche din Sydney Town Hall este o clădire impozantă, fotogenică cu turnuleț și ceas mecanic în vârf luminată noaptea în așa fel ca să ne placă cât mai mult. Construcția clădirii a început în 1869 și s-a finalizat în 1878. Atunci s-a și deschis pentru cetățenii din Sydney pentru a plăti diferite dări, impozite ale statului. Stilul arhitectural este victoria second empire (stil arhitectural victorian în combinație cu un stil arhitectural francez.) și french second empire. Arhitectul clădirii a fost John H Wilson. Ultima renovare a avut loc în 1991-92.

În interior există Centennial Hall o sală amenajată multifuncțională pentru diferite evenimente. În această sală există și o orgă construită de constructorii de orgă William Hill & Son.

Față în față cu primăria veche pe cealaltă parte a străzii Geroge Street se află un supermarket Coles pe 2 nivele (parter+subsol) Aici mi-am făcut ceva cumpărături, un strict necesar pentru un sandviș, un gem, etc. În comparație cu un supermarket din România costă aproximativ 25%mai puțin mâncarea aici. Băutura mi-am luat-o de după colț pe Park Street, am cumpărat butelii cu vinuri bune australiene cu echivalent 30 lei.

St Andrews Cathedral (catedrala Sf Andrei) din Sydney se află pe partea de stradă cu primăria. Construcția a început în anul 1819 și finalizat în 1837. Sfințirea a avut loc doar în anul 1868. Lungimea catedralei este de 48 m lățimea 18 m iar înălțimea 30 m. Este biserică evanghelică și face parte din arhidioceza Sydneyului. Arhitecți au fost trei la număr Francis Greenway, James Hurne, Edmund Blacker. Stilul arhitectural este gothic revival sau neogotic.

Catedrala de și are două turnuri pătrate înalte la fațadă se ascunde pe sub zgârie nori sau clădiri înalte. Asemenea peisaj doar în NYC am mai văzut.

Față în față cu catedrala pe sub o clădire înaltă la strada Cross City Tunnel este un KFC unde am mâncat o dată.

De aici George Street este într-o pantă ușoară, se coboară încet spre Chinatown. Peisajul se schimbă și seamănă tot mai mult cu o stradă chinezească autentică. Dragonii înlocuiesc încet cangurii, restaurantele sînt decorate cu lampioane și se găsesc multe magazine cu chinezării.

George Street mai continuă până la Universitatea Tehnologică din Sydney după care dincolo de o intersecție devine Strada Broadway.

Obiectivele de sus sînt doar o mică parte din ceea ce se poate vedea în Sydney.

Rog WM să atașeze la început, mulțumesc

https://www.youtube.com/watch?v=he-d9OoiAnY&pp=ygUeU3lkbmV5IEdlb3JnZSBTdHJlZXQgdmlhIGRyb25l


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Bineînțeles că am fost încântat să mă plimb pe acolo. Este zona din Sydney de unde ajungi peste tot cu ușurință. De asemenea este strada unde poți face toate treburile ca turist, să vizitezi, obiective, să caști ochii la ce este de văzut, să-ți faci cumpărături, să mâncânci la un restaurant.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Este zona din Sydney unde chiar te poți distra. Este renumită și viața de noapte aici, seara se face atmosferă, mai iasă unii să cânte la colțul străzii să mai câștige un ban.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 12.09.23 21:52:01
Validat / Publicat: 13.09.23 07:12:20
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRALIA & N.Z..

VIZUALIZĂRI: 335 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Sydney,George Street,Victoria Queen Building
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[13.09.23 07:13:07]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

doinafil
[13.09.23 13:43:32]
»

Este un oraș care te copleșește cu aglomerația de clădiri „zgârie nori” ! Foarte frumoase sunt clădirile vechi, în stil victorian! Cele noi, „de sticlă” mie nu-mi spun mare lucru d. p. d. v. arhitectuaral, poate doar turnurile răsucite în jurul axei lor au un impact vizual, în rest - cele pătrățoase nu-mi plac!

Cred că în clădirea Victoria Queen Building nu exista atunci - în 1893-1898 - când a fost construită, acea scară rulantă. O fi ea necesară azi, când a fost transformată în „Mall” , dar a stricat frumusețe de arhitectură interioară!

Frumoase mi se par și clădirea Primăriei, dar și Catedrala Sf. Andrei!

Articolul este plin de informații utile pentru cei care-și propun să m eargă acolo!

Felicitări pentru strădania ta de-a ne povesti ce-ai văzut într-un loc pe care mulți dintre noi nu cred că-l vor „ataca” , turistic vorbind!

AZEAUTOR REVIEW
[13.09.23 14:27:44]
»

@doinafil: Mulțumesc pentru vizualizarea articolului și vot.

Articolele despre Australia în general le scriu cu mare interes și plăcere așa cum am mai povestit retrăiesc excursia în sine.

O să mai urmeze și altele despre Sydney, centru.

Scara rulantă din Victoria Queen Building bineînțeles că s-a montat mai târziu probabil la ultimele renovări transformare în mall. În orice caz elementele originale ale clădirii există toate.

O zi faină

Michi
[13.09.23 19:35:39]
»

@AZE: Cât de mult ai scris despre Australia şi Sidney, nu te gândeşti să publici? Nu ştiu care este regimul publicaţiilor pe net dar ar merita încercat pentru că într-o editură costă şi fiindcă eşti un nume nou, necunoscut, s-ar putea să nu-ţi scoţi cheltuiala. Bineînţeles că şi pe net se poate promova ceva valoros, trebuie aflat cum. Mie mi-ar plăcea după ce termini serialul să-l recitesc cap- coadă pentru că acum s-au intercalat şi alte impresii. Succes!

AZEAUTOR REVIEW
[13.09.23 23:01:38]
»

@Michi: Sărut mâna, mulțumesc

De și este un ecou aproape off-topic eu scriu că se poate face un blog personal turistic. Trebuie călătorit mult, povestit, ca aici pe AFA.Nu am prea multe informații despre cum se fac eun blog.

Ce știu este că la început de și începutul va fi cu cheltuială trebuie luat totul ca un hobby precum aici pe AFA. Trebuie ales un webhosting (gazdă web) și nu trebuie dat cu piciorul în programele de afiliere care poate însemna de ex o reclamă pe pagina personală de blog.

În timp (nu știm cât timp este în funcție de vizualizări, clickuri pe reclame, etc) se vor putea câștiga bani. Am mai avut ocazia să colaborez cu un cotidian local, dar nu s-a putut part time așa că nu doresc al doilea job full time.

Așa că eu am ales să scriu aici pe AFA ca hobby,din pasiune

O seară bună

Michi
[14.09.23 10:45:41]
»

@AZE: Chiar şi aici, după ce termini serialul, fă o atenţionare într-un review scurt pe off, la filozofări, gen ˝vedeti băi că dacă intraţi la mine, puteţi citi nşpe reviewuri despre Australia. Ca să fie mai multe rânduri scrii: am vizitat-o atâtea zile, am văzut... natural cu alte cuvinte, nu cu bă. Din câţi membri sunt pe AFA, vor fi destui care vor citi. Eu cu siguranţă le reiau, pentru ansamblu.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, doinafil, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sydney și împrejurimile sale:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069138050079346 sec
    ecranul dvs: 1 x 1