Istanbul, poarta orientului sau orașul de pe două continente

TIPĂREȘTE

Buna ziua!

Am trăit de curând experiența Istanbul… Pentru prima dată.

Există interacțiuni între români și turci…. sau între turci și români, de ani, zeci de ani, sute de ani, dacă este sa ne uitam in analele istoriei. S-au scris tone de manuscrise despre aceasta parte a lumii. Dar eu va voi povesti astăzi, voi crea un narativ, văzut, trăit prin ochii și simțirea unuia care a pășit pentru prima dată pe acest pământ situat între doua continente, Europa și Asia.

… … …...

Asadar am plecat cu un grup de prieteni din Galati, pe la ora 22.00, cu direcția Vama Veche-Derekoy-Istanbul. Timp drum estimat, aproximativ 12 ore. Am ajuns in jurul orei 8.00 dimineața la vama turcească de la Derekoy. Am stat aici, nu am înțeles de ce, aproximativ 3 ore, pana am reușit sa trecem. Am plătit 20 de lei, taxa pentru dezinfectatul mașinii, apoi am achitat la acel chiosc PTT, echivalentul sumei de 40 de lei, pentru taxa de drum și gata, iată-ne pregatiti sa plecam către Istanbul. Unul dintre prietenii mei avea o mașina un pic mai…. înfrântă, ca sa zic așa. ???? Nu-i funcționa, printre altele, sistemul care ii cobora sau ridica electric geamurile. Când am făcut vama, funcționarul turc i-a spus sa lase geamul in jos ca sa vadă toți pasagerii din mașina. Prietenul meu a încercat sa ii scoată din mașina pentru a fi vazuti fizic deoarece geamurile nu funcționau, după cum spuneam.

Funcționarul nu și nu. El doar pe geam dorește sa ii vadă. Ce sa facă și prietenul meu? A lăsat geamul in jos. Și așa a și rămas. Tot drumul. Toată vacanța. A folosit omul niște pături și celofan și niște scotch pentru a improviza un fel de antivânt… a ieșit totul într-un mare fel, dar… a dat înainte. Îl tineam sub observatie in oglinda retrovizoare, ca sa nu ii zboare vreo pătura pe drum si ma gândeam ca apărea exact ca o căruță cu coviltir. Chiar ma gândeam in sinea mea, ca de azi înainte sa îl strig„Nomadul” . ????

Drumul in Turcia, foarte bun. Autostrada este aproape de la intrare in țară și pana in Istanbul.

Am mers bine, bine pana la intrarea in marea metropolă. Acolo, traficul a devenit aproape imposibil, infernal. Mii de mașini înaintau greoi, pe mai multe benzi, bara la bară, in dorința lor de a pătrunde in oraș.

Aveam cazare luată de pe booking, aveam adresa salvată pe Waze, știam cam unde trebuie sa ajungem… doar ca nu prea puteam. După ce am ieșit de pe autostrada, am intrat pe niște străduțe care aveau lățimea aproape de o mașina si jumate. Va dați seama ca in momentul in care se întâlneau doua mașini, trebuiau făcute multe manevre tehnice, aproape chirurgicale, pentru a putea trece unul pe lângă celalalt fără sa ne atingem. Conform„spuselor” Booking, cazarea noastră era in cartierul Fatih. Nu știam mare lucru despre proprietate, deoarece de cazare se ocupase unul dintre prietenii mei. Greu, foarte greu, la aproape trei ore de la intrarea in oraș, am reușit sa parcăm mașina într-un Otopark, cu taxa de 8 euro pe zi. Apropo’ de tips-uri, am luat o cartela Orange de 16 euro, cu minute in roaming, in care aveam inclus exclusiv pentru Turcia, 1 GB internet si 100 minute/ sms voce.

… …...

Bun, am reușit într-un final sa ajungem la cazare. Pe booking era prezentată ca ADA HOTEL.

Eu, de felul meu, sunt foarte flexibil in ceea ce privește o cazare. Adică, cu un pat curat, o baie corespunzătoare si o curățenie corectă in cameră, pe mine ma poți avea de client. Dar aici…. pfff, …. nici nu știu cum sa încep această descriere. Este de departe cea mai PROASTĂ ȘI REA ȘI NAȘPA cazare pe care am avut-o vreodată. In toată viața mea de împătimit de calatorii.

Ceea ce se dorea a fi o recepție era o zonă semiobscură cu un dulap descentrat pe post de tejghea și cu o canapea slinoasă pe care dormea cel care era de tură. Deci am vrut sa fac stânga-mprejur in secunda doi când am văzut ce este acolo. Doar ca totul fusese plătit anticipat, banii erau deja luați și nu aveam decât sa ne conformăm sau sa ne luam alta cazare pe alți bani. Ok, zic hai sa urcam in cameră, măcar sa ne facem o idee despre cum sta treaba, Ne strecuram pe lângă un frigider care se sprijinea de o grindă și urcam la etajul unu. Acolo era camera noastră. Nu avea nici cea mai mică treaba cu ceea ce era prezentat in pozele de pe site. Pereții jilavi de la umezeală, cu dâre care arătau pe unde se prelingea apa din tavan, din când in când, cu abajururile sparte la lustră, cu o dușumea care se lipea clipocind, la propriu, de tălpile încălțărilor noastre, de un jeg pe care îl vedeai oriunde te-ai fi uitat, cu găuri in pereți, in tavan, dozele de la instalația electrica neastupate cu firele in vânt, cu o baie care… vai, vai, avea un vas de toaletă mizerabil, cu doua găuri in loc de scurgere, cu o țeava de colectare a apelor pluviale cere trecea exact prin mijlocul băii, parca era o bara verticală de dans, doar ca avea grosimea unui burlan de WC, cu niște gunoi mixt format din silicon uscat cu reziduuri, cu bucăți de șpan de tâmplărie PVC, (aveam sa aflu mai târziu, pe pielea mea, de ce rămăsese acel gunoi acolo), totul arăta o locuința devastată, insalubră si total nelocuibilă. Ce sa faci? Cum sa te așezi, cum sa dormi pe o saltea murdară de ceva rosu-maroniu-negru, nedefinit, cum sa te speli in acea baie improvizată care nu avea nici cele mai mici condiții de igienă, unde sa îți pui lucrurile… greu. Noroc cu sotia mea care, a luat din mașina doua pături și le-a folosit pe post de așternut. L-am întrebat pe tipul de la Recepție, care nici măcar nu era turc si nici nu prea vorbea engleză, de ce arata totul așa. Mi-a spus sa stau liniștit ca totul se va rezolva.

…...

Aveam mai mult de 24 de ore de când nu dormisem. Eram extenuați. După ce ne-am plimbat câteva ore pe faleza orașului, ne-am retras fiecare la cazare, urmând ca a doua zi, cu forțe proaspete, sa luam Istanbulul la pas și sa bifam obiectivele prestabilite.

… … Cred ca era ora 1.00 noaptea. Ca prin vis auzeam bătăi in ușă. Am reușit sa ma dezmeticesc și am văzut-o pe sotia mea terifiată, făcându-mi semn sa nu ma mișc.

Bătăi in ușă. Hm… ați văzut, auzit, cum bat mascații la o ușă vreodată? Eu nu am auzit pe viu, nici nu îmi doresc, dar am văzut câteva filmări pe internet ca sa îmi fac o idee. In așa fel bătea cineva la usa noastră. M-am dat jos din pat si in ciuda opoziției soției mele, am deschis usa ca sa văd ce se întâmpla. Doi… cetățeni, puțin... (a) fumați, mi s-au părut…. îmi spun :„hello” !

Le-am răspuns:„what’s happened?”

Pai, am venit sa ne luam pantofii. Poftim? La ora 1.00 noaptea voi ați venit după niște pantofi? La mine in cameră?

Mda… ne scuzați, dar astăzi am avut o lucrare de făcut in baie si am uitat„my shoes” .

Inițial am crezut ca sunt la Camera Ascunsa. Nici nu știam cum sa reactionez. Îmi venea sa ii împing pe scări, apoi m-am gândit ca ma pun intr-o situație de pericol, apoi am zis sa ma calmez, in fine… au intrat, apropo, ca sa se convingă ca nu au nici o pereche de pantofi acolo si au plecat foarte senini, de parca nu se întâmplase nimic. Am rămas destul de aiurea după faza asta, nici pana acum nu înțeleg pe deplin ce a fost de fapt dar un lucru știu sigur: nu voi mai accepta niciodată, nici o cazare, dacă voi simți ca nu sunt pe deplin in siguranța eu si familia mea. Am avut un presentiment când am intrat in acea incintă și iată ca lucrurile nu au fost chiar ok pana la final. Așa este, omul din greșeli învață. Și cu asta, închei capitolul numit cazare.

… … …...

In capătul falezei este un sir de locații/ restaurante, dispuse in așa fel încât deasupra lor este un drum rutier. Și toate astea formează podul Galata.

Iar acolo, la baza podului, pe niște corăbii aducând ca alură cu cele otomane dar ancorate la mal și transformate in spații de gătit, ei bine acolo niște cetățeni găteau și vindeau macrou fript pe plită.

Intr-o juma’ de paine tăiată in doua pe lung, îți punea sfârâind, un macrou fără oase, despicat in doua, pe un pat de salata verde și ceapa tăiată rondele.

Mamă, cum mirosea. Mamă, dar ce gust avea… am luat din prima doua portii. Am văzut niște domni care se tot învârteau pe lângă noi, având o tava cu niște pahare cu ceva rosu. Prima oară am crezut ca este vreun fresh de rodii. Era ciudat, ce chestie, ziceam eu…. sa mănânci macrou cu suc de rodii. Nu îmi iau ca, dacă manac așa ceva sigur nu mai ajung pana la baie. Totuși, ceva dădea cu virgula. Și mi-am luat un pahar din ăla. Știți ce era? Zeamă de varza murata cu bucăți de murături in ea. Wow! Mi-am mai luat repede o porție de macrou in paine, încă doua pahare cu zeama de aia și am terminat și portia soției mele. Chiar ca parca se„băteau turcii la gura mea” , așa era. Deci, eram plin de macrou de îmi ieșea prin toți porii pielii. Eram ghiftuit si fericit. Recomand cu toată tăria acest gen de mâncare tip street food.

… … ….

A doua zi de dimineața, am plecat spre obiectivele propuse și anume AGIA SOFIA, PALATUL SULTAN AHMET, TOPKAPI HUREM SARAY.

Wow, ce am văzut acolo… mii, zeci de mii de oameni, fără nici o exagerare, puhoaie de oameni ca un furnicar, urcau, coborau străzile, treceau printre mașini, pe verde, pe rosu, nu conta. Prima mea impresie a fost ca asist la vreo grevă sau la un derby de fotbal dintre doua echipe mari și ca meciul doar ce s-a terminat și toată mulțimea aia uriașă de oameni, de pe stadion, se revarsă pe străzi in acel moment. Exact aceasta este descrierea si comparația. Are un vibe și un ritm atat de intens acest oraș, este atat de viu, este extraordinar. Mie unul mi-a plăcut.

… … … …

Am făcut paritatea leu-Liră și mi-a ieșit cam 1 la 3. La 100 de lei primeai cam 300 de lire. La 500 de lei primeai in jur de 1500 de lire. Dacă schimbai 100 de euro (500 lei), primeai in jur de 1800 de lire. Deci, iesi mai avantajos dacă schimbi euro.

… … …...

Prețul la combustibil și mâncare nu diferă foarte mult de prețurile noastre.

… … …...

Am vizitat palatul lui Suleiman Magnificul. Pentru o suma de 420 TL/ persoana, puteai vizita întregul domeniu al renumitului sultan. Inclusiv partea unde era situat haremul. Foarte interesant. Ținând cont ca multe cadre din filmul turcesc„Süleyman Magnificul” , (pe care recunosc cu o plăcere vinovată ca l-am vizionat), au fost trase in aceasta locație, impactul vederii acestor locuri a fost destul de intens.

Într-adevăr, grădinile palatului, curtea exterioara, view-ul pe care îl ai asupra golfului, asupra vaselor care intra și ies din port, toate completează un tablou peisagistic foarte frumos.

…...

Bineînțeles ca nu am scăpat fără sa fim abordați de niște băieți care împărțeau flyere legate de plimbarea cu vaporul pe Bosfor. Prețul inițial tipărit este de 20€/ persoana. După o negociere scurtă (apropo’, absolut totul in Turcia se negociază), am plătit suma de 90€ pentru grupul nostru care era format din 14 persoane (adulti și copii). Am optat pentru cursa de la ora 18.00, pentru a putea prinde ultimile minute din zi, apusul cât și Istanbulul văzut pe timp de noapte. Frumos, frumos, frumos. Ca un mic bonus, pe vapor am avut parte și de o ședința foto, contracost, unde fotograful dispunea de o recuzita generoasă, astfel ca am devenit pentru câteva minute, sultanul la care am aspirat toată viața ca sa devin. ????Măcar pentru harem. ???? Sper ca sotia mea sa nu citească postarea asta. Oricum fotografiile au fost făcute întregii mele familii, adică sotia și fiica noastră. Foarte profi de altfel. (100 TL, bucata)

… … …

Am servit masa la un restaurant din zona, după ce managerul a„negociat” cu noi ca sa ne„agațe” , ca sa intram in terasa lui. 10% discount total la notă plus ceai din partea casei plus baclavale la desert pentru toți, de asemenea gratis. Totul bine, pana a venit nota… ne„arseseră” de vreo 800 de TL. Bineînțeles ca ne-am dus la el și l-am întrebat care-i treaba cu tot ce pusese in plus. Scuze, plecăciuni, sorry sir, effendi, …. teatral... dacă tine, tine, dacă nu… scuze. Oricum pleci și nu mai vii pe acolo. Serviciul de servire, tipsul, este inclus in nota de plată.

… … ….

Următoarea zi: GRAND BAZAAR. Shopping.

Măiculița mea ce-i acolo… orice găsești in bazarul ăla. Cred ca dacă vrei și ochi de om, acolo ii poți găsi. Am câteva mici plăceri pe care mi le satisfac când ajung într-un loc nou. Steagul țării respective, câteva brelocuri, o șapcă (pe care am pierdut-o ulterior in tramvaiul de Eminonu, tare fraier mai sunt uneori) și cam atat.

Trec repede peste partea cu bazarul și va spun ca in a doua parte a zilei am trecut cu vaporul pe partea asiatica a Istanbulului. Pare o altă lume, mai calmă as spune. Am vrut sa ajungem in cartierul Moda, dar timpul era deja împotriva noastră așa ca a trebuit sa renunțam. Dar, ne-am întâlnit cu o caravana electorală pro președintele Erdogan si spre bucuria celor care manageriau acea rulotă/ caravană, ne-am pozat cu ei, cu steagurile lor, cu baloanele lor electorale, ne-am făcut rost de niște pixuri branduite si am plecat mai departe. Căci mai aveam treabă.

… … …

Se înserase când ne-am întors din… Asia. Nu voiam sa mergem către cazare și atunci am decis sa vedem și Piața Taksim. Buna alegere. După ce am schimbat un tramvai (in care mi-am pierdut șapca) și un funicular, am ajuns in renumita piața. Altceva. Alta lume. Foarte sclipitoare, efervescentă, tinereasca, modernă, occidentalizată. Și, din când in când, un tramvai rosu, cu un singur vagon, asemanator tramvaiului celebru din San Francisco, trecea încet, parca făcându-și loc printre mulțimea uriașă de oameni care se plimbau prin zonă. Cu tărie recomand aceasta parte a Istanbulului. Nu trebuie ratata.

… … …...

Istanbulul este uriaș. In cele trei zile pe care le-am petrecut acolo am văzut infim din câte am mai fi avut de umblat, bifat, trăit. Chiar și așa, trecând peste toate particularitățile lui, pe care la început nu le poți înțelege, peste cultura diferită, peste valorile sociale și culturale total sofisticate care îți sunt neclare la început, după o perioada de timp petrecuta acolo, cred ca ajungi sa accepți și sa te identifici cu locul și sa mergi in același sens in care torentul vieții și tumultul orașului merge. Sa devii una cu el, (orașul), cu ei, cu oamenii. Probabil ca vreodată, într-un alt context, voi reveni aici, la„Înalta Poartă” . La Stanbul. Pentru ca trebuie și pentru ca mai am multe de văzut.

Pe drumul de întoarcere la Kirklareli, la recomandarea unui prieten am servit masa într-un anume restaurant. Foarte bun totul. Iar băiatul care ne-a servit, Gean, un tânăr foarte jovial și mereu cu zâmbetul pe buze, din Turkmenistan, când a auzit ca suntem din România, cu o bucurie in glas și in privire, mi-a arătat o captura de pe telefonul lui mobil și mi-a spus: uite, eu sunt student și printr-un program de studii Erasmus, eu voi veni sa fac scoala in România, la Constanta. Este cel mai mare vis al meu sa trăiesc in România. Am rămas oarecum fără cuvinte. Dar m-am bucurat de bucuria lui. Se pare ca unii aprecieaza mai mult țara noastră, decât o facem sau ar trebui sa o facem unii dintre noi. ????

… …

Am fost foarte pornit ca sa ii dau recenzie de o stea celui cu cazarea, doar că…... in drum spre casă, in timp ce eram prin Bulgaria, o aud pe fiica-mea din spate spunând brusc: Tati, stai! Intoarce! Mi-am uitat trusa cu machiaje in Turcia, la hotel. Și tot drumul pana acasa, in mașina a fost o adevarata dramă. Ce va face ea fără machiaje? Cum va fi viața ei de acum înainte? Clar, ea nu o sa mai poată sa iasa din casă nemachiata…. va dat seama ce tragedie. Bun, am luat legătura cu gospodarul și mi-a confirmat ca rucsacul fiicei mele a rămas la hotel. Deci, ce pot face eu acum? L-a dus la o firma de transport, cei de acolo, l-au refuzat, au spus ca ei nu transporta make-up. Dacă cineva care citește aceasta postare și se afla întâmplator prin Istanbul, poate reușește sa ia acest rucsac cu oje și rimeluri și machiaje, sa îl aducă in România și de acolo îl preiau eu cumva, sa știți ca mi-ar face un mare bine și ca mi-ar aduce liniștea in casă. ????

Va salut, arkadaș! O zi frumoasa!

---

VIZUALIZĂRI: 1793 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI