[Muzeul Otilia Cazimir] Otilia

TIPĂREȘTE

Otiliei Cazimir (care în acte se numea altfel) îi șade bine să stea lângă Topârceanu deși a trăit cam mâhnită. A scris și ea multe, fiind publicistă, scriitoare, poetă și un suflet sensibil și se înțelegea bine cu poetul boem și, totodată, ca și el, a fost apropiată a lui Mihail Sadoveanu care, mai pragmatic, s-a îngrijit cu bunăvoință de traista lor. Otilia i-a supraviețuit poetului și a avut ceva răfuială cu moștenitorii lui dar tot Sadoveanu i-a fost alături dându-i de lucru ca să-și mai uite de mâhnire. A organizat saci întregi de manuscrise de-ai acestuia și era o obișnuită la moșia sa. Mare parte din efectele personale ale lui Topârceanu au fost cumpărate de către Ministerul Culturii, cele legate de literatură și care erau majoritatea pentru că familia oficială nu prea avea de-a face cu astfel de lucruri iar câteva obiecte (de suflet) au fost donate Otiliei care a avut parte de ostilitate din partea familiei lui. Învățătoarea de la Nămăești nu prea părea să facă parte din gândurile poetului care era mult preocupat de scrierile sale și nu prea se mai știe ce s-a ales din căsnicia lor.

Casa Otiliei de la Iași este acum muzeu și aparține statului, sub oblăduirea Muzeului Național al Literaturii Române. A fost inaugurat în anul 1972. Astăzi, chiar și strada pe care se află casa memorială se numește tot Otilia Cazimir. Este un pseudonim ales de către Sadoveanu pe care ea l-a folosit cu demnitate zeci de ani pentru ca apoi, într-un discurs să recunoască faptul că nici măcar nu i-a plăcut acest nume deoarece îi amintea despre o colegă din școală ce purta numele Otilia, era durdulie și nesuferită.

Casa Otiliei este micuță și albă complet, mai puțin acoperișul care este din tablă. Chiar și tocurile ușilor și ferestrelor sunt vopsite alb. O placă din marmură cu un scurt citat este montată într-un colț al casei care este declarată monument. Este o locuință tradițională românească, cu covoare țesute pe divane, pe pereți și pe jos, cu mobilier arhaic. Deasupra unui scrin cu porțelanuri și pahare se află un tablou cu portretul Otiliei, pictat. N-a avut lap top și imprimantă dar acum are.

Sunt multe tablouri pe pereți cu imagini infante. Lângă o fereastră, pe perete stă un tablou în acuarelă al pictorului Victor Mihăilescu Craiu numit „Casă din Bucșinescu” pe care autorul i l-a donat scriitoarei. Într-un colț e un scrin cu cărți, manuscrise și poze. Locuința e boemă și familiară...

Sunt doar două camere vizitabile și mai este o anexă în spatele casei. În curte e o masă cu două bănci. Am stat acolo și ne-am tras sufletul, printre frunze căzătoare, galbene și cu broșurile Otiliei în față. Atmosfera era boemă cum însăși Otilia era. Era o zi minunată, însorită, blândă, îmi amintesc și acum, 5 noiembrie.

Spre stradă se află bustul Otiliei. Curtea e împrejmuită cu gard din lemn. Deși orașul s-a tot schimbat și modernizat în jur, micuță stradă ce coboară în pantă s-a menținut aproximativ la fel de arhaică.

Strada, în sine, mai are garduri din lemn și copaci pe care i-am găsit cu frunze galbene, căzătoare și inspiră melancolie deși, nu departe e un Mall nou și, la ceva distanță se ghicesc siluetele pătrățoase ale blocurilor noii ere. Eu am venit de pe strada Zlataust pe care o știu bine, trecând pe lângă biserica Zlataust care seamănă cu o fortăreață medievală.

Am vrut să merg și la o cârciumioară boemă prin zonă și m-am și documentat cu harta dar, la fața locului, nu mă orientam deloc și am construit traseul din amintiri și nu după hartă.

Plimbarea și vizita a fost distracția și mi-a plăcut foarte mult.

---

VIZUALIZĂRI: 123 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI