Lo' s Beach Apartment în Valencia — mai bine ca acasă

TIPĂREȘTE

Când ne-am decis să vizităm Valencia, am ezitat mult între a alege cazare la un hotel și un apartament. Ne-am dat seama că, pentru confortul nostru, un apartament este mai indicat: spațiul mult mai generos decât al unei camere de hotel, iar diferența de preț nesemnificativă în raport cu perioada sejurului (iulie).

Am început, deci, să studiem harta, astfel încât să fim cât mai aproape de plajă, dar să ne putem deplasa ușor și către centrul orașului. Am ales Lo' s Beach Apartment, situat la 5 minute (sau 3 străzi distanță de plaja Malvarrosa) și alte 5 minute de stația autobuzelor. Am contactat gazda și am perfectat detaliile plății (via Booking). Biletele de avion fuseseră deja achiziționate, deci nu am mai avut nicio durere de cap!

Fiind prima dată în Valencia, la aeroport am realizat că (deși există birouri de travel – adică pentru turiști - unde ți se indică cu ce te poți deplasa pentru a ajunge oriunde) este mai sigur să ne suim într-un taxi care să ne ducă fix la destinație, ceea ce am și făcut, deci, după circa 45 de minute, eram în fața apartamentului.

Apartamentul aparține aparent (vă place aliterația, nu-i așa?! ????) unei franțuzoaice și era administrat de o angajată, să zic așa, emigrantă din Cehia sau, poate, Polonia? (Pe noi globalizarea nu ne deranjează!). Aceasta a venit să ne aducă cheile și să ne explice ce și cum.

Deoarece am ajuns mai devreme decât ora stabilită telefonic și pe care am aproximat-o (căci nu puteam ști cât vom face pe drum de la aeroport), a trebuit să o așteptăm pe doamnă, timp în care am intrat în micul bar de peste drum să bem o cafea. Văzându-ne cu bagaje, valencienii din bar ni le-au pus la adăpost și ne-au îndemnat să gustăm tapas-urile lor și apoi să mergem să vedem plaja.

Vamos a la playa, deci, vorba celebrului cântec din tinerețile mele!

Când a ajuns doamna cu cheile, noi eram deja îndrăgostiți de Valencia, de playa, de soare și, mai ales de oamenii plini de viață și voie bună.

Ce condiții de cazare... că am stat mai bine ca acasă!

Apartament cu 4 camere (una am folosit-o să cazăm bagajele și cumpărăturile) și toate dotările posibile și necesare. În total 5 paturi, plus canapeaua din sufragerie (așa apare și în descrierea” oficială” : cazare pentru 6 persoane).

Apartamentul este în Plaza Ortova nr4 (se intră printr-un gang care duce în curtea interioară a unor blocuri), parcă la etajul 2 sau 3, nu mai știu exact (se urcă pe scări, fără lift).

Acum, că curtea (scuze!) interioară nu era tocmai curată nici nu mai contează, că nici la mine în fața blocului nu e tocmai curat! Există, probabil, o predispoziție naturală a oamenilor de pretutindeni să arunce mucurile de țigară pe geam, eu așa cred.

În bloc, în schimb, era curat, iar apartamentul era lună, cu așternuturi și prosoape curate, detergent pentru mașina de spălat, rezerve de săpun și gel de duș, de toate, ce se să mai... ! Dacă știam, ne puneam în bagaje doar periuțele de dinți!

În frigider ne aștepta o sticlă de vin și pe masă fructe proaspete.

Mai că mi-a părut rău că nu am petrecut mai mult timp în acest apartament...

Fiind, deci, o cazare de tip self catering, una din primele vizite a fost la Mercadona de peste drum, de unde ne-am luat cele necesare pentru micul dejun și hidratare, căci în Valencia, la început de iulie, erau vreo 36 de grade de simțeam că leșin pe stradă. Desigur, nu a fost cazul, căci, la tot pasul dai de câte un bar de tapas unde te poți răcori, ceea ce și spaniolii fac mai toată ziua, începând de la primele ore!

În rest, am mâncat la terasele de pe plajă și din oraș, pe unde ne-a răzbit foamea, acolo ne-am oprit! Am degustat câteva din specialitățile locale, unele nu prea pe gustul nostru, dar nici nu le puteam rata, că doar și turismul gastronomic are rolul lui! De exemplu, dulciurile mi s-au părut mult prea dulci, iar în paella era prea mult usturoi (în Malaga, paella mi s-a părut mai bună, nu-mi dau seama de ce). Doar ca exemplu, că de mâncat am mâncat, nu le-am dat înapoi.

Într-o zi, când erau probabil vreo 36 de grade la umbră, am intrat la Mercado Central (cum ar fi, să zicem la noi, Piața Obor dar de 5 stele și monument de arhitectură în același timp) unde, la tarabele de fructe, ți se pregăteau pe loc, în față, salate de fructe, din ce voia suflețelul tău: pepeni, struguri, fructe de pădure, exotice etc. Mi s-a părut că nu am mâncat toată viața ceva mai bun și mai revigorant, practic, ne-a pus pe picioare ca să ne urnim din nou.

La fel, îmi amintesc cu mult drag de mica terasă, afacere de familie a unor italieni super mișto, Un Posto al Sole, pe bd. Mare Nostrum (parcă așa se numea, oricum, aproape de plaja Patacona). Câteva seri la rând ne-am dus la ei să mâncăm lasagna (îmi lasă gura apă de cum mă gândesc ????), doar așa, pentru că ne simțeam foarte bine acolo, iar tipul care servea la masă era personaj de film și mai multe nu!

Ca prețuri, mie nu mi s-a părut foarte scump față de ce mă așteptam. În medie, masa la terasă a costat în jur de 75 de euro pentru 3 persoane.

Plaja în Valencia este, cum să zic, așa, pe sufletul meu! Nu prea am cu ce să compar de pe la noi și nici de prin Grecia (poate doar în Creta am mai stat pe o plajă care mi se părea interminabilă).

De fapt, plaja este o parte integrantă a orașului nu doar ca formă de relief, ci și din punct de vedere social și cultural. Noaptea, valencienii se duc pe plajă să cânte, să danseze, își aduc măsuțe să mănânce cu prietenii și, bineînțeles, să facă baie. Normal că le-am urmat exemplul. Asta e singura descriere pe care o pot face ca să vă imaginați, cei care nu ați fost încă, cum e acolo.

Și ca fapt divers, într-o zi, cică ar fi fost nu știu ce deversări de substanțe toxice în apă și ne-am trezit cu poliția plajei pe ATV-uri, fluierându-ne pe toți să ieșim repede din mare. Valencienii le-au râs în nas, dar, în final, toată lumea s-a conformat (oare de frica amenzilor?) Mi s-a părut SF!

Dacă-mi este permis, la acest capitol (dedicat, înțeleg, cazărilor care dispun de mijloace de agrement), aș vrea să punctez câteva idei și impresii:

- după o documentare înaintea plecării, ne-a fost clar că nu vom reuși să vizităm chiar tot, așa că a trebuit să ne decidem, ca să nu pierdem prețiosul timp;

- pentru obiectivele aglomerate și celebre - Oceanografic, Muzeul Artelor și Științelor, Bioparc - am luat biletele online de acasă pentru a evita cozile, dar și pentru a avea un program cât de cât organizat (am alocat zile separate de vizitare). Pe altele le-am parcurs în funcție de timpul pe care l-am avut la dispoziție, văzând și făcând. În Catedrala Metropolitană am petrecut jumătate de zi și asta că ne-am grăbit puțin, altfel puteam sta și până seara ca să vedem totul pe îndelete;

- dialectul valencian (care a fost interzis în timpul dictaturii lui Franco) seamănă izbitor cu limba română (pe o plăcuță, în dreptul unui loc de joacă scria chiar așa: loc de joc. Foarte tare mi s-a părut!);

- valencienii sunt amabili și volubili, dacă intri într-un bar să bei o bere sau o cafea imediat se va găsi cineva să intre în vorbă cu tine și să-ți povestească vrute și nevrute. Un valencian bătrân, cu un câine și mai bătrân, ne-a povestit, într-o dimineață, cum au întemeiat Valencia modernă familiile de pescari și negustori, din care el însuși se trăgea, și cât de săraci erau toți și mergeau prin praf și noroaie până la glezne, cum s-au unit să reconstruiască totul după război. Chiar m-a impresionat cât de simplu și frumos vorbea acest om despre orașul său!

Și nu în ultimul rând, de-abia aștept să se termine pandemia, ca să putem călători din nou fără liste roșii și galbene.

---

VIZUALIZĂRI: 1110 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI